Duel: Savarina ali vs Little M

[Little M]

Sper sa fie bun . Deeci ... [ tobele ] ... lucrarea :

Tic, tac

Atunci cand te astepti mai putin viata iti mai da o bomba cu ceas. La inceput te fascineaza si vrei sa afli cum functioneaza, auzi cum ticaie si te captiveaza, incepi sa simti adrenalina si asta e tot ce conteaza. Dar uiti un lucru: te joci si timpul trece mai repede de cat crezi. Secundele trec dar ceasul nu se opreste, continua sa ticaie si, in cele din urma cedeaza, explodeaza. La fel e si viata mea. Am gasit o bomba. Una cu ceas. Putea sa explodeze in orice moment. Ma fascina. Parul lui negru, privirea mereu indiferenta si o atitudine de milioane. Genul de baiat perfect si plin de bani, admirat de toti. Cum putea sa nu iti placa? Avea un singur defect: dependenta lui de droguri. M-a invitat in lumea lui. Am acceptat. Il doream; as fi facut orice pentru a sta alaturi de el.
Am obtinut ce vroiam, dar toate au un pret. In loc sa il salvez, m-am alaturat lui. Dar ce conta? Ma iubea! Eram impreuna. Adunam bani impreuna si nu cumparam nimic altceva inafara de “praful nostru magic” . Apoi mergeam cu totii intr-un loc abandonat si zaceam acolo timp de vreo trei – patru ore. Si acum imi aduc aminte:

Flashback:

Parcul abandonat de langa scoala parea locul perfect pentru practicarea “hobbyului “ nostru. Ne-am asezat toti 5 intr-un colt si ne-am pregatit dozele.
- Le luam toti la trei! Unu!...Doi!...Trei!
Am inspirat praful usor amarui si l-am apucat ca si intotdeauna de mana. Mana lui era calda si fina, mare dar delicata. M-a strans usor iar eu nu i-am mai dat drumul. Scranciobele rupte si decolorate se invarteau in fata mea, la fel si celelate lucruri din parc. Simte-am ca plutesc! Drogul incepu-se sa isi faca efectul, iar eu, ma simteam din ce in ce mai bine. Singurul lucru de care eram cu adevarat constienta era mana lui ce o tinea strans pe a mea.

End of Flashback.

Atunci nu regretam nici o secunda in care eram sub influenta drogului. O secunda ca asta insemna o secunda in care eram aproape de el. Insa acum cand bomba a explodat pentru mine, as da orice ca eu sa nu fi cazut prada jocului si sa fi avut puterea sa il salvez si pe el. Insa acum nu mai era posibil. El era acum prea departe. Se ridica din ce in ce mai tare, undeva unde eu nu il pot atinge, vedea sau auzi. Ma intreb daca momentele petrecute impreuna au insemnat ceva pentru el. Daca eu am insemnat ceva pentru el.
- Te simti bine? Ai nevoie de ceva? ma intrerupse mama sa din ganduri.
Parul ei negru, acum lasat in valuri grele peste umeri, stralucea in lumina neonului. Avea ochii incercanati ceea ce imi demonstra ca era obosita. Nu vroia sa plece acasa. O intelegeam. Era totusi fiul ei. In cele din urma i-am raspuns:
- Nu… Sunt bine.
Un suras isi facu loc pe chipul meu palid. M-am ridica de pe scaunul nu foarte confortabil, pornind pe holurile albe ale spitalului inspere baie. Am pasit inauntrul baii si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma uit in oglinda: parul meu roscat era acum incalcit si nearanjat, cazand valuri peste umeri, semanand cu un foc lichid. Ochii verzi erau acum rosii de la plans si nopti nedormite. Chipul imi era palid si buzele trandafirii aveau acum o nuanta albicioasa. Mi-am scos un balsam de buze pentru a le hidrata. Incet, pe masura ce substanta inainta pe buze acestea reveneau la culoarea lor normala. In privinta ochilor nu aveam ce sa fac asa ca am trecut la par. Peria trecea greu printre firele incalcite, tragandu-ma usor de par. In cele din urma aratam acceptabil. Mi-am aranjat camasa si m-am intors la scaunul meu. Am observat ca pe masuta de langa mine era pusa o cafea alaturi de un covrig si un biletel. Curioasa din fire am luat biletelul si l-am citit:
“Mira, eu ma duc pana acasa sa iau niste documente. Daca se intampla ceva ma suni! Eu ma intorc in doua ore. Ti-am lasat aici o cafea si un covrig. Mananca! Nu ai pus nimic in gura toata ziua.”
Perfect. Aveam sa fiu singura. Aveam timp sa ma gandesc fara sa fiu intrerupta. Fara sa vreau imi indrept privirea spre usa salonului in care el se afla. Doctorul tocmai iesea, studiindu-si hartiile. As fi vrut sa intru, sa fiu acolo langa el. Nu imi pasa ca este inconstient. Vroiam sa il simt.
Doctorul se opri in fata mea. Cand ajunsese acolo?
- As vrea sa vorbesc cu mama lui Alexander. Unde este? Intreba el uitandu-se in jur.
- Nu e aici. S-a dus sa ia niste acte. Dar imi puteti spune mie. Cum se mai simte?intreb eu pe un ton tremurand.
Numai gandul ca starea lui s-a agravat imi provoca o stare de greata.
- Nu are nimic. Defapt chiar am observat o imbunatatire. Cred ca in doua saptamani isi va reveni complet. Dar vroiam sa vorbesc cu mama lui de internarea intr-o clinica de dezintoxicare. Am gasit o clinica potrivita.
Pe chipul doctorului aparu un suras binevoitor.
Imi parea bine pentru Alex. Daca el avea sa se interneze, aveam de gand sa o fac si eu. Doar ne promisesem.

Flashback:

– Lex, imi promiti ca daca iau o supradoza ai grija ca mama sa ma duca la dezintoxicare?
Imi pun capul in poala lui si inchid ochii, oftand adanc.
- Iti promit, Alex! Dar sa stii ca asta e valabil si pentru tine.
Imi intind usor degetul aratator spre nasul lui si apas usor pe varf. Alex imi prinse degetul si il tinu in mana sa in timp ce continua:
- Si imi promiti ca te vei interna si tu odata cu mine? Eu voi face la fel !
Isi duse mana la inima si pe un ton solemn continua:
- Jur !
Nu dura mult si ma bufni rasul, el izbucnind la randul lui dupa mine.
- Iti promit! spun eu in cele din urma printre hohote de ras.

End of Flashback.

*

Stateam langa patul lui si ma jucam cu suvitele negre.
- Iti vine sa crezi ca acum noua zile eu stateam inconstient in acest pat? ma intreaba el ridicandu-si privirea spre mine.
- Nu… Chiar nu imi vine sa cred ca in urma cu cateva zile erai pe linia dintre viata si moarte. Si nu imi vine sa cred ca m-am rugat lui Dumnezeu! Nu am mai facut-o de luni de zile… E ciudat.
Ma oprise din vorbit deoarece pe usa intra o asistenta cu mancare.
- Va las tava aici, spuse ea zambind. Aveti grija dumneavoastra sa manance?
- Da, nu va faceti griji!
Inainte sa mai pot zice ceva asistenta parasi salonul. Ma indrept spre tavita cu mancare si gust putin.
- Bleah! ... Mancarea asta e chiar groaznica! Cum va pot da asa ceva? spun eu stramband din nas.
- Eu m-am obisnuit cu ea! imi raspunse el. Dar lasa asta! Ai rezolvat cu clinica?
- Normal. Doar nu crezi ca ieri nu am fost aici degeaba, spun eu in timp ce ma indrept cu tava spre patul lui.
- Si? … Cum e?
Lua tava si o aseza cu grija pe poala lui.
- Pai au o sala de relaxare si mancarea e cu siguranta mai buna ca aici, spun eu chicotind. Si am aranjat sa stam in aceiasi camera. Oh. Si gradina e superba. O sa iti placa. Ne internam a doua zi dupa ce iesi de aici.
- Perfect! Exclama el si mai lua o gura din mancare.

*

Mana lui ce tinea strand pe a mea in timp ce ne plimbam prin gradina plina de trandafiri. Ne oprim pe o bancuta alba, iar eu imi sprijin capul pe umarul lui. Chiar daca lipsa drogurilor imi provoca din cand in cand greata faptul ca Alex era alaturi de mine era mai mult decat suficient pentru a ma simti bine. Ma bucura faptul ca aveam sa imi petrec urmatoarele 5 saptamani alaturi de el. L-am strans mai tare de mana in timp ce buzele mele se apropiau incet, dar sigur de ale lui. Gurile noastre se contopira, iar limba lui o atinse bland pe a mea. Nu stiam cat a tinut jocul nostru dar de un singur lucru eram sigura!
Bomba mea se oprise in ultimul moment, dandu-mi inca o sansa.
Si aveam sa o expluatez la maxim! Fara droguri, doar ticaiturile bombei ce nu avea sa explodeze prea curand !


________________
Succes Alina