Iubire la suprapreţ

[Cherie]

Mulţumim, Anto. , pentru comentariu. Sper să te mai vedem pe aici.
Now, next chapter. True story :>.


[center]Capitolul 17[/center]


Am încercat să mă adun. Ce era mai important pentru mine? Viaţa fratelui meu sau fericirea mea? Având în vedere că una depindea de cealaltă e clar că amândouă; eram fericită să-l ştiu pe fratele meu în afara oricărui pericol, dar nu suficient... Ce tot făceam? Nu puteam să mă mai gândesc la droguri ca la o alternativă de a face faţă provocărilor vieţii, de a-mi menţine la cote înalte buna dispoziţie, de a uita de Eric... Era destul că fumam şi mai îl aveam şi pe Victor. Aceste două lucruri îmi erau deajuns pentru a obţine rezultatele dorite.
Am tras aer în piept, mi-am şters lacrimile şi mi-am refăcut puţin machiajul. Eram dată doar cu rimel, dar plânsesem şi se întinsese puţin. N-aş vrea ca fetele să mă vadă aşa şi să creadă că m-am prostit atât de mult de când am ieşit din grup. Nu-mi pasă că e a nu ştiu câta oară când o spun, dar niciodată în viaţa mea n-am plâns atât de mult cât am făcut-o în ultimele luni.
Mi-am îndreptat spatele, mi-am netezit cămaşa în aşa fel încât să vină cât se poate de normal peste blugi, mi-am trecut mâna prin păr şi am deschis uşa. Am luat-o uşor spre masa unde ştiam că mă aşteaptă fetele, arborând un zâmbet dulce, gata să le iau iarăşi în braţe şi să le explic de ce nu mă puteam întoarce la ele. Eram sigură că ar înţelege, mă iubeau prea mult ca să nu fie de acord cu mine. Plus că, la un moment dat, lui Cheryl îi plăcuse de Nate şi când a aflat ce a păţit şi că eu n-am fost alături de el, m-a susţinut. Deşi Amanda era feminină şi drăgălaşă, ea era cea mai periculoasă. În sensul că ea nu ar renunţa nici dacă ar crăpa Pământul la droguri şi tot ea mă încuraja să mă droghez atât cât am nevoie. Spunea că fericirea mea era asigurată astfel. Credeam în deviza asta atunci, acum însă...
O înţelegeam pe Amanda, avea probleme grave. Părinţii ei divorţau în perioada aceea când ne-am cunoscut şi a aflat că era un copil nedorit. Îi înţelegeam durerea... Dar Cheryl nu era chiar atât de dependentă. Ea nu avea probleme sau ceva de genul. Se apucase de droguri doar ca să încerce ceva nou. Atât doar. Şi îi era foarte uşor să se lase, doar că nu vroia. Îi plăcea prea mult.
Şi totuşi... M-am rătăcit cumva? Nu le găseam pe nicăieri. Ba nu. Aceea era masa noastră, ştiam fiindcă îmi lăsasem jacheta cenuşie şi geanta acolo. Am început să le caut cu privirea... Poate se duseseră la bar să mai comande ceva.
-Hei, am auzit o voce în spatele meu şi m-am întors rapid, crezând că sunt fetele. Era doar chelnerul pe care-l sărutase Cher. Am oftat şi el a observat asta. Mă privea compătimitor.
-Le cauţi pe fetele care stăteau cu tine la masă, nu? m-a întrebat, iar eu am afirmat dând din cap. Au plecat acum câteva minute, a spus. Şi mi-au zis să-ţi transmit ceva...
-Da? am zis pe un ton atât de jos încât mă mir că m-am putut auzi.
-S-a terminat, tu nu mai ești de-a noastră. Adio, Rossie.
Continua să mă privească în acelaşi mod. Nu-nţelegeam. Eram confuză. Aveam oare vreo putere specială care-i făcea pe toţi cei pe care-i refuzam să mă urască? De ce plecaseră aşa deodată, fără să spună nimic? Mă durea ceea ce se întâmplase, căci am realizat că ele petrecuseră atâtea ore cu mine doar ca să mă întrebe dacă vreau să mă întorc şi să vadă dacă mai sunt demnă de grupul lor. Mă enerva că mă bucurase atât de mult întâlnirea cu ele şi că acum mă simţeam de parcă cel mai tare tip din şcoală îmi dăduse papucii...
Au. Acum realizez... Oare aşa se simţise şi Eric când i-am spus că ceea ce simt pentru el nu este decât o afecţiune frăţească şi că nu ne vedeam mai mult decât prieteni sau fraţi? Oare şi el simţise că îşi pierde, rând pe rând, părţi componente ale trupului? Că ceva i-a picat în cap sau că nişte gheare ascuţite îi sfăşiau inima?
Naiba să le ia! De ce conta prietenia cu ele atât de mult pentru mine? În tot acest timp, cât am stat departe de grup, am rezistat şi fără ele.
-Eşti bine? m-a întrebat tipul văzând că încremenisem acolo pe loc, cu mina aceea confuză.
-Mda. Trebuia să ştiu că aşa se va întâmpla, am zis ca pentru mine, dar bănuiesc că el m-a auzit căci murmurase un “Asta e...” aproape imperceptibil.
Am oftat prelung şi mi-am luat jacheta de pe scaun, punându-mi-o pe mine. Chelnerul mă ajută şi el; foarte drăguţ personalul pe aici. Poate am să mai trec pe la acest local. Am scotocit prin geantă după portofel şi după ce l-am găsit, i-am plătit băuturile ( chiar dacă mi-a spus că fetele plătiseră consumaţia ) şi i-am dat şi lui câteva bacnote în plus pentru că era drăguţ.
-Sper să compenseze felul în care s-au purtat cu tine, i-am zis schiţând un zâmbet fals în timp ce-i strecuram bacnotele în mână. Era puţin reţinut. Nu ştia dacă să ia banii sau nu. Ia-i, am spus fermă.
Mi-a zâmbit. Apoi mi-a spus că-mi va chema un taxi. N-am refuzat.
Sau poate că ar fi trebuit s-o fac.
Când am oprit în faţa blocului în care locuiam, şoferul taxiului m-a servit cu nişte praline spunându-mi că erau pentru fiica lui care, anul trecut pe vremea asta, murise din cauza consumului de droguri. Mi-a spus că anul ăsta împlinea şaptesprezece ani.
-Dumnezeu s-o odihnească, am zis cu vocea stinsă şi mi-am şters lacrimile.
Am intrat în bloc răvăşită, cu lacrimile şiroindu-mi tăcut pe obrajii reci. Liftul era deja la parter, aşa că n-am mai stat să-l aştept, iar în timp ce urca, începusem să mă gândesc la cum ar fi fost totul dacă în generală nu eram atât de dornică să mă afirm.
Păi, numai lucruri bune, desigur. Eu şi Eric am fi rămas la fel. Cei mai buni prieteni, frate şi soră... Şi aş fi avut cui să mă plâng, cine să mă strângă în braţe când aveam nevoie, un umăr pe care să plâng ( asta dacă mai aveam cum să fac asta ), cine să mă susţină, să mă apere şi să fie acolo pentru mine... L-aş fi avut pe el, adoratul meu Eric.
Iar Nate ar fi avut-o pe iubita lui, Alessia, şi am fi fost cu toţii o familie fericită. El nu ar mai fi avut probleme cu inima, iar eu aş fi avut o fată cu care să vorbesc. O prietenă la cataramă căreia să-i spun totul. Pentru că Bridget nu putea îndeplini condiţiile mele.
Victor... Pe el nu ştiu dacă l-aş mai fi avut. Deşi acum viaţa mea n-are sens fără el, dacă nu m-aş fi certat cu Eric, nu cred că ar mai fi avut vreo importanţă, chiar dacă mă doare să spun asta.
Înainte să-mi dau seama mă aflam în faţa apartamentului meu. Am scos cheile şi le-am băgat în broască, dar se pare că Nate iar uitase uşa deschisă. Am intrat vijelios în casă, mi-am aruncat jacheta şi geanta pe undeva pe acolo şi m-am dus direct la minibarul din bucătărie. Deobiecei nu beau, dar acum simţeam nevoia. De fumat nu puteam că era Nate acasă, măcar asta s-o fac ca să mă liniştesc.
Am turnat într-un pahar din cea mai apropiată sticlă, cred că era votcă. Unul îl dădusem deja pe gât şi am zis că o iau razna din cauza alcoolului foarte ridicat, dar am observat o uşoară senzaţie de relaxare străbătundu-mi tot corpul. Parcă venisem după o zi de iarnă, îngheţată, şi am făcut o baie cu apă călduţă. Cam aceeaşi era senzaţia... Pe lângă usturimea din gât, apoi stomac şi durerea cruntă de cap.
Tocmai terminasem al treilea pahar când a apărut Nate la bustul gol în bucătărie, ştergându-şi părul umed cu un prosop. Ştiam că fratele meu arăta bine, dar acum parcă nu-mi venea să cred cu ce bărbat stau în casă de patru ani.
-Hei, am auzit uşa de la intrare, zisese el. Sper că nu ţi-ai stricat pofta de mâncare cu prea multe... Roselyn, ce faci acolo?
-Ia ghiceÅŸte.
-Bei? De când bei tu, Roselyn?
-De când am hotărât că sunt o proastă, cretină, idioată şi alte multe epitete d’astea şi am constatat că-mi stă mai bine aşa. Tu ce zici?
N-aş putea descrie în cuvinte faţa pe care o avea. Durerea de pe chipul lui când mă vedea aşa, fără nicio speranţă. Se apropie uşor de mine, în timp ce se gândea probabil cum să mă facă să încetez. Nu putea!
-Roselyn, lasă paharul! Nu mai râde, lasă paharul, te rog!
-Nu.
-Te rog!
-Nici dacă m-ai ruga în genunchi! Ăăăh, şi fără şantaj emoţional, te rog! Ce, dacă eşti actor şi cunoşti fiecare stare, emoţie şi tip de caracter, înseamnă că mă cunoşti şi pe mine şi că poţi s-o dregi aşa uşor cu soră-ta?
Asta a fost prea dură pentru el; am văzut cum ochii săi albaştrii i se umplurseră de lacrimi. Începuse să tremure, aşa că s-a rezemat de bufet. Îl priveam cu coada ochiului, dar continuam să fierb de nervi. Mi-am mai pus un pahar, al cincilea, dar el nu avea să ştie. Deja începusem să mă obişnuiesc cu ameţeala.
-Roselyn Lorinda Hope, pentru numele lui Dumnezeu, ce se întâmplă cu tine?
Luasem sticla şi aproape că turnasem ce-a mai rămas din ea în gură, dar Nate, dintr-o singură mişcare şi trebuie să recunosc că am foat uimită de agilitatea lui, mi-o luase din mână şi o trânti undeva pe bufet, apoi mă trase cu putere înspre el, îmbrăţisându-mă. Eu l-am strâns şi mai tare, aproape că mi-am înfipt unghiile în pielea lui trandafirie, şi am început să plâng. Un plâns amarnic şi prostesc.
-Spune-mi cu ce te pot ajuta, surioară... Nu suport să văd că-ţi îneci amarul în toate astea, că refuzi să-mi spui ce ai pe suflet, că mă ţii departe de ceea ce ţi se îmtâmplă! Sunt atât de gelos pe Victor; stai cu el mai mult decât cu mine...
Îi simţeam lacrimile pe obrajii mei. Oh Nate, de ce nu înţelegi că m-am născut să n-am nimic? Mi-am pus palmele pe pieptul lui binefăcut şi l-am dezlipit de mine.
-Vrei să ştii ce am? Chiar vrei să ştii ce am? Păi hai să-ţi spun cât de greu îmi este să stau liniştită, deşi simt nevoia să mă dau cu capu’ de pereţi! Să râd, deşi îmi vine să plâng! Să zâmbesc, deşi nu simt nevoia! Nu mai pot trăi aşa, e un chin, un calvar pentru mine să fiu eu, să fiu Roselyn. Şi nu pentru că am fost cândva dependentă de droguri... oh stai, încă mai sunt pentru că simt nevoia încontinuare să mă droghez! Sau fiindcă am probleme foarte grave sau mai ştiu eu ce. Nu! Mi-e greu să trăiesc fără el, Nate, fără Eric... Parcă nu mai are sens să mă trezesc dimineaţa când ştiu că nu-i voi vorbi, nu-l voi îmbrăţişa, nu-i voi zâmbi şi mai ales, că nu-l voi săruta... pe obraz, pe frunte, nu contează! Ceea ce îmi face el zi de zi, că mă ignoră sau că mă ia peste picior, e mai rău decât orice tortură fizică! Seara nu pot să adorm dacă nu mă gândesc la el, iar coşmarurile din ultima vreme în care-mi apare mi se par o, nu ştiu, o alternativă de a fi cu el... Mă enervez cumplit când nu-mi mai apare nici în vise. Nate, el e mai rău decât un drog... Dacă e să mor vreodată, atunci va fi de dorul lui!
-Spune-i toate astea lui, prostuţo! Spune-i că-l iubeşti! Ce rost are să ţii toate astea în tine?
-Eşti nebun? Cum dracu’ să-i spun ? Nu după tot ce i-am făcut eu – nu vreau să-mi plătească cu aceeaşi monedă! Iar Victor, crezi că voi suporta să-l văd distrus? După câte a făcut pentru mine... Zilele astea a cumpărat teatrul la care lucrezi pentru că era licitat şi urma să se facă nu ştiu ce complex în locul lui, iar el l-a cumpărat ca să nu-ţi pierzi locul de muncă şi să nu pângărească memoria mamei lui, căci era fondat de ea... Dar lasă asta... hai să-ţi zic ce s-a întâmplat azi!
Şi i-am povestit cu lux de amănunte tot ceea ce s-a întâmplat cu Cheryl şi Amanda. Cu fiecare cuvânt pe care-l spuneam, se întrista din ce în ce mai tare şi vedeam cum i se umfla o venă la tâmpla dreaptă.
-Trebuie să le învăţ minte...
-Încetează, oricum am terminat-o cu ele. Problema e că o aţă foarte subţire mă ţinea să nu iau amfetamina. Mi-e foarte greu, înţelege Nate, fără Eric... Ştiu că mă consum prea mult, ştiu că sună nebunesc, dar chiar o iau razna... Aş bate-o pe Bridget pentru fiecare clipă petrecută cu el... Clipe care mi se cuveneau mie... Şi mă rog, nevoia asta idioată de Eric, doru’ ăsta de el, dorinţa asta idioată de a-l avea numai pentru mine aproape că m-a împins să iau drogu’ şi să uit de tot. Aveam nevoie de asta ca să uit; fă-mă să uit Nate, vreau să-l uit... şi nu pot... parcă sunt blestemată. Cum se va sfârşi oare obsesia asta... ?
L-am strâns iarăşi în braţe şi am continuat să plâng cu faţa lipită de pieptul lui, ascultându-i bătăile inimii. El îmi mâmgâia părul, îl săruta, apoi cobora uşor spre frunte, pleoape, obraji... Eram ca un copil mic, abia născut, în braţele unuia dintre părinţii săi. Nate mă copleşea cu dragostea lui exact cum un tată ar face cu pruncul ţinut pentru prima oară în braţe.
-Mi-e somn, du-mă în dormitor, i-am spus şi înainte să termin el deja îşi strecurase braţul pe sub genunchii mei şi ieşi din bucătărie.
Am început să râd când am intrat în camera mea. Pereţii mei vopsiţi într-un verde primăveratic arătau foarte ciudat. Iar autocolantul cu note muzicale de pe peretele cu patul realizat pe cadru mi se păreau exagerate. Şi cam tot ce mai aveam pe acolo. Chestiile alea feminine şi drăguţe pe care le aveam prin cameră şi lămpile colorate mă făceau să mă întreb cine sunt cu adevărat. Era de la băutură mai mult ca sigur. Când eram trează îmi adoram camera. Era cel mai minunat loc din lume. Dar acum mi se părea greţoasă, iar mirosul petalelor uscate de frezii şi trandafiri mă făceau să vomit.
-Nate, sunt beată, nu? Adică am bolborosit aiurea despre Eric numai pentru că sunt beată, nu?
-Da, scumpa mea, mi-a zis în timp ce mă punea pe pat cu multă grijă. A dat să plece, dar l-am prins de mână.
-Nu vrei să dormi cu mine în seara asta?
-Ba da, îmi răspunse printr-un sărut matern. Stai numai să iau un tricou pe mine.
-Nate, te iubesc mult, mult, mult de tot!
-Åži eu, Rose, a spus confuz.
-Nu, n-ai înţeles. Vreau să spun că eşti totul pentru mine, că apreciez eforturile tale, grija pe care o ai pentru mine, fiindcă eşti atât de perfect, că îmi îngăduieşti atât de multe, pentru că eşti fratele meu... Nu vă merit, nici pe tine, nici pe Victor!
El mi-a aruncat o privire gen spui-numai-prostii-Rose-aşa-că-treci-şi-culcă-te şi a ieşit din cameră să-şi ia un tricou. Între timp eu m-am chinuit cu ameţelile mele şi m-am schimbat într-o rochie de noapte din bumbac, pentru că asta îmi venise la mână. Apoi m-am băgat în pat, împiedicându-mă de câteva ori de noptierele mele colorate.
Când s-a întors în cameră, părul său şaten îi era deja uscat şi am văzut că purta pijamalele scurte pe care i luasem când am fost vara trecută cu mama şi tata la Praga. Am chicotit când s-a băgat în pat lângă mine şi el se strâmbă la mine, apoi începuse să mă gâdile. Într-un sfârşit m-a luat în braţe şi a început să-mi sărute creştetul capului.
-O să vorbesc eu cu Eric. A întins prea mult coarda, şuierase printre dinţi.
Am tresărit când am auzit acest lucru. Îl omoară, mi-am spus îngrozită. Şi pe urmă aveam să-l omor eu că i-a zis.
-Dacă faci asta şi mai ales, dacă-i spui de discuţie şi de întâlnirea cu Cheryl şi Amanda, poţi să uiţi că ai o soră, aşa cum şi eu voi uita că am un frate şi nu voi mai ezita data viitoare, dacă pricepi ceea ce vreau să spun!
Ştiu că am fost din cale afară de răutăcioasă de nerecunoscătoare spunându-i asta, dar era adevărat şi nu puteam risca să-i spună toate acele lucruri. Era destul că nu mai eram la fel în ochii lui, dar dacă afla şi că am băut, era şi mai rău.
Nici nu ştiu când am adormit. M-am pierdut în căldura braţelor sale şi nici nu mai realizam ce se întâmpla. Ştiu că el povestea ceva despre teatru, după ce mi-am cerut scuze pentru toate acele durităţi, şi gata s-a rupt filmul. Căzusem într-un somn adânc, nu că celelalte n-ar fi la fel.