L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Next:-?. Scz pentru intarziere:-S

Capitolul 18: Concluzia

Ce sa fac? Nu pot renunta atat de usor la caz si mai ales la acel jurnal. Daca se va mai intampla sa existe o situtie ca cea de ieri, in care Ryuuzaki sa-si puna viata in pericol iar eu sa nu stiu de unde sa-l iau? Ce optiuni as avea atunci daca nu as sti de existenta jurnalului? Bineinteles, daca as renunta asta ar insemna pe de o parte sa nu mai fiu atat de preocupat de viata personala a brunetului. Totusi, voi reusi? Sa stau linistit cand stiu ca Ryuuzaki e la un pas de moarte. Ce om normal ar putea sa faca asta?! Daca aleg sa continui acest stil de viata nu voi da decat de alte probleme, unde va trebui sa aleg si unde ma voi teme sa nu iau decizia gresita. Viata e ceva atat de complicat, nu ma mira ca exista atatea cazuri de sinucidere. Insa nu sunt prost, nu voi recurge la asa ceva. Prefer sa stau si sa indur decat sa fug cu coada intre picioare. Am oftat in sinea mea. De ce incep de pe acum sa spun lucruri atat de curajoase? Nici macar nu am fost in stare sa iau o decizie. Sunt constient si de faptul ca nu voi putea sa-l supraveghez pe brunet zi si noaptea, iar el nu pare sa aiba intentia sa renunte la planurile lui. Ce pot face eu, un simplu angajat? Sa ma pun in calea lui si sa-i zic sa se opreasca? Am mai incercat asta si nu a functionat. Aceasta e prima situatie critica din viata mea. Nu aveam nici cea mai vaga idee cum ar trebui sa procedez.
Desi eram intr-o criza disperata de timp, pentru moment, am vrut sa alung aceste ganduri. Mi-am indreptat privirea spre cea a brunetului. In ciuda faptului ca stiam mult prea bine cat de inutila este intrebarea mea, am pus-o:
-Nu ai de gand sa-mi zici nimic de cazul Kira, nu?
-Nu, imi raspunse calm, apoi continua. O sa fie mai interesant daca descoperi singur.
“Interesant”, tocmai a spus… interesant. Nu ma puteam abtine, pur si simplu nu o puteam face- nervii cresteau in numar cu fiecare reluare a replicii sale in mintea mea.
-Interesant?! Asta ti se pare tie interesant?! Am stat trei zile fara sa stiu daca esti mort sau viu, nu stiam de unde sa te iau, te-am vazut sarutandu-te cu un alt barbat, iar acum impartim acelasi pat.
Tipam la el in adevaratul sens al cuvantului. Nu imi pasa daca este seful meu, putea sa fie si Dumnezeu! M-am saturat! Nu mai suport toata parada asta!
-M-am saturat… Nu mai vreau sa fiu un specimen pe care tu sa-ti faci experimentele! Inceteaza sa te mai gandesti la oameni ca la obiectele tale personale!
Singurul raspuns pe care l-am primit: o privire uimita. Asta m-as scos si mai tare din sarite. Ma pregateam pentru o noua partida de reprosuri, insa ceva m-a oprit… Nu ma gandeam ca in toata viata mea voi face asa ceva, pur si simplu eram impotriva chestiilor -altfel nu le pot numi- de genu’. Insa, iata-ma acum partas la asa ceva. Buzele brunetului erau lipite de ale mele. El tinea ochii inchisi, in timp ce eu il priveam mirat, avand mainile pe pieptul lui in incercarea de al indeparta. Primul meu sarut, l-am avut cu un barbat. Nici nu stiu cum sa-l descriu. Sunt atat de buimac incat nici nu stiu daca sunt fericit sau trist.
In momentul in care s-a despartit de mine, privindu-ma fix in ochi, pulsul parca o luase razna. Bataile inimii accelerau nebuneste. Nu stiam ce sa-i zic.
-Te-ai calmat? ma intreba.
Din nou, m-am simtit folosit de el- iarasi erau specimenul, iar el cel care isi facea experimentele. A facut asta doar pentru ca eram nervos. Idiotul! Nu s-a gandit nici o clipa cum ma voi simti, pot ramane cu traume pe viata de la chestia asta! Pentru simplul fapt ca eram nervos, el m-a sarutat, in speranta ca ma voi calma.
-Nici nu stiu daca trebuie sa fiu nervos sau calm. Dupa toate lucrurile prin care am trecut, un sarut de la tine a fost ca o ultima picatura.
Ma simteam ca intr-o transa. Nici nu stiam ce mai simt in momentul acela. Eram intr-o ceata totala.

Am reluat de n ori intamplarea de acum doua zile. Ma gandesc, poate ar fi fost bine sa o las pe Mogami sa ramana peste noapte- as fi evitat acest incident. Lucrul care ma stresa la maxim era acel sarut. Daca as putea sa fiu sincer cu mine, probabil as reusi sa admit faptul ca nu a fost atat de dezgustator pe cat m-am gandit eu, dar nici nu pot sa zic ca mi-a placut din cale-afara. De ce? De ce trebuie sa mi se intample mie astea? De parca jurnalul si cazul Kira nu ar fi indeajuns, acum am dat peste o alta problema.
Am oftat. Nici macar nu am mai trecut pe la birou. Pentru prima data de cand sunt angajat pot spune ca nu-mi pasa daca sunt dat afara. Nu ma simt in stare sa dau ochii cu brunetul. Bineinteles, m-as putea folosi de jurnal ca sa stiu ce face in fiecare moment al zilei, insa m-am hotarat sa nu ma mai implic. E viata lui, nu? De ce sa fiu eu cel care intervine? Nu suntem rude, nu suntem prieteni, relatia dinte noi e aceea in care el este seful, iar eu angajatul. Ii place sa ma tortureze psihic, sa ma ingrijorezeze, si asta doar pentru exprimentele lui. Iata concluzia la care am ajuns. Totusi, sa mearga atat de departe… sa ma sarute. In plus, daca a fost asta, cu Light cum ramane?
Punandu-mi toate aceste intrebari am ajuns la o alta concluzie, una mai importanta decat cea precedenta. In toata cariera mea –scurta ce-i drept- nu am fost decat cel care a pus mereu intrebarile, dar caruia bineinteles, nu i s-a raspuns niciodata. Jucam un rol atat de mizerabil. Pana la urma, eu, Misa, Watari, Soichiro Yagami, chiar insasi Light, nu suntem decat niste marionete in mana lui L. Asta am fost si asta vom fi mereu.