[ Death Note ] - Succesorul

[Unia]

CAPITOLUL 1

Mikoto’s P.O.V

Atmosfera din birou era relaxata ca de obicei. De cate ori aveam de studiat dosare preferam sa stau singura si sa reflectez ore intregi la trecutul murdar al persoanei in cauza. Aveam in fata mea trecutul, ii stiam prezentul iar viitorul lui depindea in parte de deciziile mele. Ma simteam al naibii de bine atunci cand detineam controlul. Totusi nimic nu se compara cu deplasarile pe teren. Investigarea locului unei crime, discutiile cu suspectii, asta era ceea ce facea meseria mea atat de frumoasa. Am sters de praf insigna agatata de suportul de creioane. Mikoto Harada, detectiv partcular. Nu mi-am putut reprima un zambet cand mi-am privit reflectia in luciul insingnei aurii. Eram mandra de titlul acela si ma bucuram de fiecare minut petrecut in calitate de detectiv. M-am lasat pe spate in fotoliu si am sorbit din cafeaua aburinda in timp ce degetele mele de la picioare se jucau in mocheta pufoasa. Pantofi erau aruncati undeva sub birou. Nu purtam pantofi cand eram singura in birou, picioarele mele erau si asa destul de chinuite pe parcursul zilelor lungi de investigatii. Am inceput sa rasofiesc visatoare cazierul de pe birou. Acuzatii de furt, tentativa de crima si chiar o tentativa de sinucidere. De ce ar scrie cineva despre o tentativa de sinucidere intr-un cazier? Treaba ma depaseste, dar fie, poate asa considera cel care l-a intocmit ca voi afla mai multe despre inculpat. Am mai rasfoit cateva pagini. Acuzatiile deveneau din ce in ce mai grele; pe ultima pagina era trecuta chiar si relatarea unei crime. Deci tipul si-a facut curaj pana la urma. Ce plictisitor. Mereu citeam aceleasi lucruri. Cand am intrat in politie ma asteptam sa am parte de ceva interesant in fiecare zi, dar criminali nu sunt prea originali. Aproape ca mi-e dor de el. Mereu facea lucrurile interesante. In spatele ferestrei se profila panorama gri si uda a orasului. Lumea arata foarte ciudat cand ploua. Mi-aduc aminte ca in ziua acea ploua…
- Mikoto-chan! Trebuie sa vorbim, neaparat!
Matsuda. Desi era mai in varsta decat mine mi se parea mult mai putin matur. Intrase ca o furtuna in birou iar acum isi tragea zgmotos sufletul privindu-ma cu niste ochi mari, speriati.
- Matsuda, ce se intampla? l-am intrebat zambind. Scena acea chiar ma amuza, Matsuda ma amuza de fapt intotdeauna.
- Tocmai am spus, trebuie sa vorbim! Se intampla ceva foarte ciudat si am o presimtirea tare neagra. Daca nu ma insel, s-ar putea sa fie vorba despre el din nou. Poate nu ma crezi, dar lasa-ma macar sa-ti arat ultimele rapoarte cu privire la decesele ce au avut loc in ultima saptamana.
Zambetul mi-a pierit complet de pe fata. Era imposibil, imposibil. Nu credeam ca as mai putea face fata unui caz ca asta desi cu cateva minute in urma ma plangeam de monotonia din orasul Tokyo. Trebuia sa aflu tot ce stia Matsuda. Treabuia sa vorbesc cu domnul Hisamatsu. M-am cutremurat si m-am ridicat de la birou.
- Haide, Matsuda. Sti unde trebuie sa mergem.


Fumul de tigare se ridica din scrumiera de argint. Hisamatsu-san ne privea pe deasupra ochelarilor in timp ce sorbea din paharul de whiskey. Akinari Hisamatsu era marele sef al politiei din Tokyo. Era bineinteles seful meu si mereu avea grija sa-mi reamintesca asta prin replici sau priviri subtile si pline de inteles. Nu avea mai mult de patruzeci si cinci de ani si nu cred ca aratase vreodata mai bine. Era ceva in aspectul lui fizic care ma atragea si ceva in atitiudinea lui care ma facea sa-I respect toate ordinele. Avea inele pe primele trei degete de la mana dreapta si frizura impecabila. Costumul cadea perfect pe el si nu parea sifonat sau vechi. Ne-am asezat pe fotoliile din salon. Mi-a complimentat tinuta, laudandu-ma pentru cat de bine stiu sa ma imbrac; intotdeauna elegant, niciodata exagerat. Am zambit si am simtit cum Matsuda devine din ce in ce mai agitat. Era de inteles, Hisamatsu abia daca ii aruncase o privire fugara atunci cand am intrat, nimic mai mult, era de inteles ca numai putea sa astepte momentul in care va fi remarcat.
- Ceva de baut? intreba Hisamatsu in timp ce-si umplea din nou propriul pahar.
- Nu, multumesc, i-am zis si l-am privit cat de serioasa am putut. Nu aveam timp de asa ceva.
- Matsuda-san?
- Domnule, cu tot respectul, nu cred ca e momentul. Am ceva foarte important sa va spun. Trebuie sa stiti, cum sa va spun, el…el s-a intors!
- Matsuda-kun, trebuie sa te realxezi. Orice ar fi, nu poate fi mai rau decat cazul Kira, nu-i asa? Spuse Hisamatsu si incepu sa rada.
- Domnule! Tipa Matsuda si se ridica fulgerator din fotoliu. El…
- Kira s-a intors Hisamatsu-san. Matsuda a studiat raportul deceselor de saptamana aceasta, am facut o pauza in timp ce Matsuda ii inmana raportul, si mai mult de 70% sunt criminali. Avem motive sa credem ca Kira a revenit. Nu in persoana, pentru ca stim ca acest lucru e imposibil, l-am vazut murind, dar printr-un urmas. Cineva care impartaseste aceleasi idei cu Kira si care simte nevoia de continue treaba neterminata a predecesorului lui. Singura intrebare care ma bantuie acum este: cum aflat acest Kira de munca celuilalt?
Matsuda ma privea cu ciuda pentru ca ii furasem replicile in timp ce ochii lui Hisamatsu fixau un anume punct din podea.
- Kira… sopti el si puteam simti tremurul din glasul lui.
In salon se lasa o tacere apasatoare. Nimeni nu vroia sa rupa linistea, nimeni nu vroia sa-si impartaseasca gandurile, desi toti simteam acelasi lucru. Kira se intorsese. Nu stiam nimic despre el, nu banuiam cine ar putea fi, nu aveam niciun indiciu. Trebuia sa incepem de la zero. Mi-am rotit ochii prin incapere si am zarit pentru prima oara forografia pe care o tinea Hisamatsu pe biroul din lemn de stejar. Protretul lui L Lawliet. Poate ca el era inspiratia lui. Pentru mine, L devenise aproape un model. Vroiam sa mor ca el, sa mor stiind ca mi-am dedicat fiecare clipa luptei impotriva criminalilor, ca m-am dedicat unei lumi mai bune. Oare noul Kira era mai destept, mai abil? Oare de ce era in stare? Gandurile astea ma macinau dar totodata asteptam cu nerabdare clipa in care voi prelua conducera anchetei.
Matsuda fu cel care rupse tacerea si vocea lui rasuna hoatarata. Nu semana cu vocea lui obisnuita.
- Cred ca suntem din nou pe urmele lui Kira nu, Mikoto-chan? Cred ca esti foarte nerabdatoare. Nu-ti fa griji, o sa-l prindem si de data asta. Nu cred sa fie mai bun decat Lght-kun.
Am zambit in directia lui Matsuda si m-am uitat in ochii lui Hisamatsu. Asteptam sa zica ceva. Cuvintele lui au fost seci iar tonul rece.
- Mikoto, conduci operatiunea. Anunta-i si pe ceielalti. Ma refer la toti, absolut toti politistii pe care ii avem. Vom avea nevoie de ei. Matsuda, o ajuti pe Miokoto. Daca te descurci bine, poate o sa ai parte si de o marire de salariu cand se va termina toata tarasenia asta. Maine, ora sapte, sediul politiei. Sa nu intarzie nimeni. Avem lucruri importante de discutat.
Nu am simtit nevoia sa mai spun ceva. Mi-am strans paltonul pe trup si mi-am luat umbrela. L-am ignorat pe Matsuda cand incerca sa ma convinga sa ies cu el la o cafea. Vroiam sa fiu singura. Simteam cum amintiri neplacute ma invadeaza si vroiam sa le las sa curga din mine. Sa fiu singura, asa cum m-am simtit si in ziua acea.