03-08-2010, 04:14 PM
[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Gramatica.
Bună tuturor. Înainte să mă întrebaţi: când ai timp şi de fic-ul ăsta? Ţin să menţionez că jumătatea din primul sezon e deja scrisă, aşa că nu îmi fac probleme.
Apoi, ţin să menţionez şi faptul că în acest prim sezon veţi găsi genul yaoi, dar nu în permanenţă. Adică, nu este bazat pe yaoi şi de aceea nici nu l*am psotat la yaoi, ci la original. O să vedeţi şi singuri despre ce vb., nu vreau să stric surpriza întregii acţiuni. Totuşi, ideea nu se bazează pe yaoi ci pe două personaje. Asta se va concretiza mai târziu, chiar dacă la început nu veţi avea impresia decât că primul meu personaj din primul sezon, e gay. But, vă las pe voi să descoperiţi.
+16/+18 nu ştiu, alegeţi voi o variantă. Mie nu mi se pare prea vulgar, dar nici nu vreau să vă speri cu unele idei ale mele.
Acesta este un fic al nebuniei.
În orice caz, lectură plăcută !
M-am bulinat!
[center]Prolog
1 + 1 = 2.
12. 478 + 32. 947 = 2.
Un întreg împărţit în două părţi; două părţi inegale, nebune, duse cu pluta.
Ce se întâmplă când aceste două părţi, ce au stat atâta vreme.. Una lângă alta, se despart?!
Puff.. Bing... Zbang... Bum.
Ceva se întâmplă. Nu mai e nimic la fel. Parcă aceia gândeau la fel.
Ups!
S-au confundat. Nu sunt una şi aceeaşi persoană.
Nebunie? Totală.
1 – 1 = 2?
[/center]
[center]Capitolul unu[/center]
Bing…Bang!
Te naşti, trăieşti şi mori. Mare afacere. Asta înseamnă că ai făcut ceva. Ai făcut ceva în viaţă, undeva, cândva. Din păcate, numele tău nu a rămas pe nicăieri. Pentru că tu nu ai fost Enstein, Newton, Hitler, Shakespear sau eu mai ştiu cine. Tu ai fost un prost, sau o proastă ( după caz ) care nu a făcut nimic; ai şi tu un mormânt, undeva, aruncat la dracu-n praznic... Pe care, după un timp, nimeni nu îl mai vizitează.
Mare afacere.
Şi totuşi, când devii independent, când vezi că poţi face exact ceea ce ţi-ai dorit dintotdeauna, abandonezi fiecare mare vis pe care l-ai avut, să faci asta şi să o dregi pe cealaltă, îţi vine doar să stai degeaba, să petreci, să simţi că trăieşti.
Iar, acest verb, „a trăiâ€....
Să lăsăm pentru alţii marile locuri, numele faimoase, existenţele de neuitat. Oricum, toţi ajungem în acelaşi loc. Important este să facem ceea ce ne place.
Dar, oare ştim ce ne place şi ce vrem să facem cu adevărat?
[center]*[/center]
În faţa mea se înălţa o clădire imensă, strălucitoare, confecţionată din geamuri. Îmi puteam vedea imaginea atât de clar, costumul negru ce purta amprenta Armani, ochelarii mei de soare pentru a mă proteja de razele necruţătoare, părul meu castaniu strălucea, ochii verzi păreau două smarlalde infinite în care te puteai pierde...
- Armand!
Aud o voce subţire şi liniştitoare strigându-mă. Mă simt atât de obosit şi încărcat de prea multe...
Nu apuc să îmi duc bine gândul la capăt căci cearceaful meu este tras şi în curând şi eu aterizez pe podea. A fost atât de rapid că nici nu am putut reacţiona, ceva l-a înşfăcat şi a tras cu toată puterea, iar eu eram încovoiat în el, nu a fost prea greu să mă trântească.
Au!
Capul meu. M-am lovit şi doare ca dracu. Atât îmi mai trebuia, un cucui. În sfârşit, deschid ochii pentru a recunoaşte persoana care îmi râdea în nas. De fapt, din toată inima. Amuzamentul ei mă irita, m-am încruntat şi am încercat să o sfidez cu privirea. Nu am putut, curând am fost învăluit şi eu de un val de amuzament şi am început să râd, involuntar.
- De ce ai făcut asta?
Am strigat la ea indignat, ignorând patul meu făcut vraişte şi cearceaful de pe jos. Mai degrabă voiam să mă duc la baie, dar, draci dacă-mi aminteam unde era. Aveam o ameţeală îngrozitoare şi tocmai realizasem că fusesem trezit din visul meu de milioane. Oh, Dumnezeule Mare, de ce îmi faci asta?
Mi-am trecut o mână în jurul capului şi am închis puţin ochii, după câteva secunde am reuşit să mă stabilizez şi să realizez că... Era dimineaţă.
- Dar, nu ! Tu eşti chiar idioţel. Trezeşte-te odată, Armand! Tata e şi aşa nervos din cauza ta, ce naiba e asta? Ar fi trebuit să fi deja îmbrăcat şi toate cele. I-aţi gândul de la micul-dejun!
Ah, la dracu!
Mi-am amintit şi eu despre ce vorbea. Dar nu era vina mea că vocea ei era atât de liniştitoare încât mă adormea şi mai tare. Am mers spre ea cu paşi rapizi şi nu a putut să se ferească. O iubeam atât de tare pe această fată, cap-sec care nu ştia decât să mă enerveze, bine – exageram. Am început să o ciufulesc şi să o gâdil, degetele mele plimbându-se pe abdomenul ei. Oricât încercam să o tachinez pe tema „ ce burtă imensă ai!†nu reuşeam niciodată, era slabă cu un abdomen perfect plat.
- Hai mă, Olive! Scuze, n-am auzit alarma când a sunat!
Am spus eu lipsit de griji, aÅŸa cum eram întotdeauna ÅŸi am fugit la baie, ca să scap de o altă morală din partea ei. ÃŽn timp ce închideam uÅŸa m-am trezit cu o pernă în cap ÅŸi o altă mustrare; cred că am auzit cuvântul „ dobitocâ€. Nu-mi mai spusese aÅŸa de... ieri.
În toată casa asta existau două băi, am fugit la cea mai apropiată şi, fără să bat, am intrat. Bine că nu era nimeni înăuntru, nu mai aveam chef de alte mustrări în această dimineaţă.
Ce era aÅŸa important?
Era joi. Aşa, şi? Era vacanţă, puteam dormi cât doream. Cu o noapte înainte mă îmbătasem bine de tot, şi? Nu e ca şi cum ar fi fost prima dată.
Am mai făcut şi altceva?
Aceste lucruri îmi treceau prin minte în timp ce trânteam capacul de la toaletă şi mă băgam la duş. Am lăsat apa să se scurgă pe întregul meu trup şi să mă relaxeze. Ce putae fi mai plăcut decât un duş la prima oră a dimineţii? Oare cât era ceasul, vreo şase presupun... La cât de tare mă durea capul!
Cred că exagerasem, adică wiskey, vin, bere, gin, garonne, iar wiskey, iar bere... Şi mai era o chestie...Ăla să fi fost rom? O să-l întreb pe Mike.
Liniştit, am ieşit din cadă şi m-am şters cu unul din prosoapele gigantice atârnate acolo. Ce mizerie, frate! Era vomă pe lângă toaletă şi mirosea ca dracu! Mama nu a văzut chestia asta?
După două secunde după ce am gândit asta, mi-am amintit că eu eram făptaşul şi m-am înroşit, probabil, la faţă. Oh, uitasem de asta. Mai bine să nu vadă. O să o pun pe Olive să facă curat. Bună idee.
Am ieşit din baie şi m-am îndreptat spre camera mea. Holul era foarte liniştit azi şi am putut să mă holbez, ca de fiecare dată de altfel, la tablourile aruncate pe pereţi, cu poze din familie...
- Ce dracu faci, Armand? Plecăm în cinci minute, ar fi bine să fi gata că altfel nu ştiu ce nu îţi fac!
O voce aspră şi cu o tonalitate extraordinar de ridicată se auzi. Chiar m-a făcut să tresar şi am întors privirea să văd cine era. De parcă nu ştiam! Tata era acolo, sorbind din cafeaua lui fără zahăr şi uitându-se la mine ca la dracu! Nu arătam aşa de rău, nu ? M-am înroşit şi mai tare la faţă, realizând că habar nu aveam despre ce vorbea. Ce angajamente îmi mai luasem eu de data asta? Oh, eram varză. Am dat din cap şi am tulit-o la mine în dormitor, cred că trântisem o vază în drumul meu. ( Să dea Dumnezeu să nu fie aia albastră cu orhidee imprimate pe ea, mama m-ar omorî! )
Am intrat în camera mea şi am dat buzna la dulap să mă îmbrac cu ceva, eram doar în boxeri pentru că aşa obişnuiam să dorm vara, ca orice băiat de vârsta mea de altfel. Îmi aruncasem blugii, pe care îi luasem cu o seară în urmă, pe jos şi tricoul era pe undeva... dar nu îmi aminteam unde.
Eh, când deschid uşa dulapului – SURPRIZĂ!
Nu era nimic acolo.
- Ce dra...
Am început să spun, inconştient de faptul că mai era cineva în cameră. O fată cu părul lung, castaniu şi ochii verzi. Trăsături atât de asemănătoare cu ale mele, doar că eu nu aveam părul lung. În rest, eram perfect asemănători, fără înălţime ( pentru că eu eram mai înalt ).
- Eşti chiar prost, frăţioare. Azi e vineri. Azi pleci, unde ţi-e creieru’? Ai face bine să vii în trei minute, altfel eşti făcut una cu pământul! Bagajele le-am pus deja în maşină.
Spunând asta, pe un ton ceva mai serios şi fără a-şi trăda amuzamentul din glas, a trântit uşa în urma ei şi a plecat ... aşa.. Evaporându-se din calea mea. Oh, frate! Uitasem!
Şi soră-mea asta, de ce nu îmi spusese mai devreme?
Cred că nici nu voiam să îmi amintesc şi pe de altă parte nu voiam să fiu prea entuziasmat. M-am îmbrăcat foarte repede şi am plecat de acolo, fugind afară unde ştiam că era toată lumea. În cele din urmă nu era ora şase, mai degrabă unsprezece fără douăzeci de minute.
- Scuze de întârziere!
Am rostit repede şi am urcat în spate, evitând să stau în faţă lângă şofer ( care ar fi tata ). Cine ştie ce mai avea să îmi zică de data asta şi pe mine mă durea , oricum, capul prea tare ca să înceapă el să îmi facă mie capul calendar.
Domnul conducea un Opel gri, perfect micuţ şi drăguţ ca pentru domnişoare. Eh, de ce mă plâng? Măcar de mi-ar fi dat mie maşina asta!
Mama se pusese lângă bătrân şi soră-mea lângă mine. A pornit şi, evident aşa cum făcea întotdeauna, a mers cu vreo 30 la oră, să nu cumva să depăşească el viteza! Doamne fereşte, doar nu vrea să ia amendă sau ceva! Mai rămânea să ne oblige şi pe noi, ăştia din spate, să ne punem centura de siguranţă...
- Armand, să mă suni când ajungi. Cheile ţi le-am pus în rucsac, acolo ai şi banii. Vezi că ai acolo şi o foaie cu adresa ta, nu e problemă – iei un taxi!
Maică-mea, s-ar presupune că avea tonul acela îngrijorat şi aproape plângăreţ pentru că îi pleca bietul şi neprotejatul băiat de acasă!... Nu, desigur că nu. Vorbeam aici de Madame Laise şi ea... Ei bine, era genul acela de femeie care te băga în sperieţi când o supărai, şi băiatul aici de faţă, o supărase cam mult în decursul ultimilor optişpe ani ( vai ce bătrân eram! Optişpe ani, mai am puţin şi îmi apar ridurile! ). În fine, ideea este că nici măcar nu părea să mă molesteze, avea aşa un ton indiferent şi rece.
- Şi aminteşte-ţi că mergi acolo să înveţi, nu să te destrăbălezi. Ai primit o sumă cu care poţi să trăieşti o lună, poate două. Restul e treaba ta , nu mai vi să ceri la noi. Vrei independenţă, asta primeşti. Eşti major, treaba ta.
Trebuia neapărat să o completeze Balaurul, şi acesta supărat pe mine în ultima vreme. Pentru că nu eram bun nici la cifre, nici la orice făcea el. Adică, în concluzie, nu puteam prelua mica afacere a familiei şi să o extind, să fac bani. Visul lui era să joc basket în liceu, să fiu tipul deştept şi să îi preiau afacerea imediat ce ies din facultate, să se poată odihni. Să iau o soţie d’aia simplă, fată bună şi de casă care să îmi toarne vreo trei, patru copii... Şi deja mă întindeam la poveşti.
Am încuviinţat din cap şi mi-am oferit toată atenţia lui Olive.
- Hai că o să fie bine, te descurci!
Am dat din cap şi m-am tras mai lângă ea, punându-mi capul pe unul din umerii ei. Dacă avea să îmi fie dor de cineva, atunci urma să îmi fie de scumpa mea surioară geamănă. Niciodată nu fusesem despărţiţi mai mult de două zile, şi asta nici nu mai ştiu când s-a întâmplat ultima dată. Făceam cam totul împreună, ne spuneam totul şi aveam prieteni foarte asemănători. Fusesem în aceaşi clasă din grădiniţă până în liceu. Şi acum, urma să ne despărţim. Eu mergeam la dracu-n praznic să fac facultatea ( părinţii mă goneau de acasă pentru că eram o pramatie ) iar ea urma să stea aici, în oraş, alături de ei.
Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu pentru ea, dar mi-era aşa o ciudă că nu aveam să o mai văd. Deja mă apucase nostalgia şi nici nu plecasem încă.
- Să mă ţii la curent cu ce se mai întâmplă p-aci. Cred că o să-mi lipsească locul.
Am încercat să nu trădez prin tonul meu ceea ce simţeam. Îmi venea să o îmbrăţişez şi să nu îi mai dau drumul. Îmi bătea inima mai tare, şi personal cred că era nefericită.
Ei bine este de la sine înţeles că de abia aşteptam să mă car de aici, să fiu singur şi să fac ceea ce mă taie capul. Bineînţeles ...Urma să mă duc la cursuri, în imaginaţia părinţilor mei. Probabil aveam să îmi cheltui aşa aiurea banii pe care îi aveam şi apoi să le cer alţii, ziceau că nu îmi dădeau... Dar mama, cum să îşi lase ea copilul aşa, de izbelişte? Se înţelege că aveam un plan bine pus la punct.
Însă, cu Olive ce făceam? Îmi venea să o iau după mine! Nu suportam să trăiesc fără ea, cred!
Oh , eram obsedat de soră-mea, cine-a mai auzit aşa ceva?
Am coborât din Opel şi mi-am scos din portbagaj rucsacul şi cele două geamantane ( parcă mă mutam cu totul! ). Nu mă aşteptam să mă ajute cineva, adică aveam şi eu o vârstă, dar ar fi fost drăguţ să o facă tata cel puţin... Ok, nu s-a întâmplat şi erau grele ca dracu iar pe mine mă dureau muşchii de nu mai puteam. Şi mi se mai învârtea şi capul, ziceai că era unul din meteoriţii ăia care se învârt în jurul planetelor... Ăă, sau visez eu, există aşa ceva? Ok, am lăsat-o baltă şi am încercat să fiu atent pe unde calc.
S-a anunţat avionul meu şi toţi pasagerii fugeau ca nebunii să îl prindă, de parcă nu mai aveau timp.
Olive mi-a sărit în braţe chiar înainte să am timp să îmi las bagajele şi să fac acelaşi lucru. M-a strâns atât de tare că am zis că o să mă sufoce. Ciudat, nu m-a deranjat. Inima mea bătea la fel de tare ca mai înainte şi îmi venea să plâng acolo de dorul ei, şi nici măcar nu mă cărasem.
- O să-mi fie aşa de dor de tine, prostule, idiotule, dobitocule, tâmpitule... ăăă... Să mă suni...
Avea aşa un stil să îi jignească pe ceilalţi. Şi vocea ei subţire şi atât de liniştitoare mă calma atât de tare ... Parcă luam marijuana (mda, am încercat şi eu odată sau de două ori).
- Şi mie, o să mor fără tine.
Ok, poate nici chiar aşa. Însă, chiar avea să îmi lipsească. Am strâns-o şi mai tare în braţe şi mi-am simţit tricoul ud. Imediat s-a dat de-o parte şi a încercat să îşi şteargă lacrimile, să le înlăture şi să scape odată de ele.
- Of!
Învinsă, a scos un oftat de toată lauda şi m-a mai îmbrăţişat încă odată, lăsându-şi lacrimile să se prelingă pe obrajii ei albi. I-am mângâiat părul şi am încercat să o liniştesc, dar nu mai aveam niciun cuvânt şi nici ea, pentru că între noi se crease cu multă vreme în urmă, un acord mut. Ştiam ceea ce gândea şi simţea celălat, fără ca măcar să o spună. Să zicem că ea mă citea şi eu o citeam pe ea. Şi aici, fără exagerare.
Am dat salut cu tata, am pupat-o pe mama pe ambii obraji şi m-am urcat în avion, aruncându-mi căştile în urechi şi lăsând muzica să mă calmeze.
Nu am putut să mă abţin să nu fiu atât trist cât şi fericit. Fericirea a învins în cele din urmă.
Ah, ce entuziasmat eram!
Aveam să locuiesc singur, eu, doar eu şi cu mine. Ce tare avea să fie ! Oh, de abia aşteptam, clar!
Fără stres, fără părinţi care să mă enerveze, fără... Fără ... fără Olive? Ah, asta nu îmi plăcea cum suna.
I-am dat un mesaj.
[center] Sis, am uitat. Cum ziceai că se fac ouăle prăjite? Mi-e o foame de mor.[/center]
Deja presimţeam cum râdea şi sufletul meu s-a umplut brusc de o bucurie ciudată, aproape sfâşietoare. Când am primit mesaj de la ea am tresărit şi am dat repede să îl citesc.
[center] Le spargi, le bagi în tigaie şi când vezi că începe să iasă fum irespirabil, opreşti aragazul şi sunt gata de mâncat.[/center]
Am început să râd ca un tembel, nici nu ştiu de ce. Râdeam şi nu mă puteam opri. Câteva priviri s-au îndreptat spre mine şi o însoţitoare se zbor a venit la mine pentru a mă întreba ce am păţit.
- Mi s-au prăjit ouăle!
Am strigat eu ca un prost, atât de tare că toţi au început să râdă. Mi-am cerut scuze şi m-am afundat iar în muzică.
Ce ciudată avea să fie viaţa mea de aici înainte...