Stând în ploaie

[Better Off Alone]

Vă mulţumesc pentru comentarii şi pentru faptul că aţi avut răbdarea şi nervii necesari să citiţi . Ştiu că nivelul meu este încă foarte scăzut şi că mai am mult până mă voi perfecţiona şi îmi voi contura stilul . Nu vreau să irosesc timpul nimănui şi îmi cer mii de scuze dacă am făcut-o . Titlul are mare legătură cu fic-ul, dar asta se va observa mai târziu ... Îmi pare rău şi pentru faptul că nu am postat mai repede şi că v-am făcut să aşteptaţi . Încă o dată îmi cer mii de scuze .
Lectură plăcută ! ^.^

Capitolul 2. Disperare

Aversiune, dispreţ total, scârbă … Indiferent de ce ai spune, tot nişte sentimente rămân . Da, sentimente . Poate că nu sunt unele din cele mai pure, mai nobile, mai bune, dar tot nişte produse ale minţii umane rămân, la fel ca toate celelalte … Contează cumva dacă ceea ce creezi cu puterile minţii, ale raţiunii este un lucru frumos apreciat de toată lumea sau dacă este ceva ce majoritatea percep ca fiind incorect, greşit, total nepotrivit ? Tu cu siguranţă consideri că este, dar eu nu îţi împărtăşesc opinia . De ce ? Simplu ! Eu mă bucur că încă mai avem permisiunea de a acţiona pe cont propriu . Ţi se pare stupid, lipsit de noimă acest răspuns ? Ei bine, nu ar trebui . Spun doar adevărul . Suntem nişte marionete în mâna unora care nu sunt vrednici de a ne controla, de a ne îndruma spre o cale mai bună pentru noi, cale ce ne ajută să ne descoperim pe noi înşine, să ne perfecţionăm, să trăim …
Degeaba . Totul trebuie sa fie bătut în cuie, să ţi se spună ce să faci, cum să acţionezi, cum să gândeşti . E o porcărie ! De unde ştiu ei de ce ai tu nevoie ? Nici nu le pasă . Tot timpul ţi se repetă ce e bine şi ce e rău . De parcă tu nu îţi poţi da singur seama, de parcă eşti incapabil de a reflecta, de a cugeta . Ţi se repetă cu atâta ipocrizie aceeaşi idée de mii şi mii de ori . Ce vor să ne înveţe ? Eu chiar nu înţeleg . Nu văd că întreaga lume se duce de râpă, că oricât încercăm să facem ceva e în zadar ?
Mă miră să văd cât poate fi de oarbă omenirea, deşi am vaga impresie că de fapt nu vrea să vadă stadiul deplorabil în care ne aflăm . Ne prăbuşim tot mai mult cu fiecare minut care trece şi încă nu facem nimic pentru a opri colapsul . Trist, foarte trist ! Sper că acum îmi înţelegi punctul de vedere, iar dacă nu o faci vei ajunge să mă înţelegi pe parcurs .
Revenind la subiectul iniţial, sunt două moduri în care poţi cunoaşte aceste stări emoţionale, amândouă sunt deplorabile ce-i drept şi te distrug fără milă, dar până la urmă asta e viaţa pe care o trăim, una abjectă de care ţi-e scârbă . Te deranjează vrobele mele ? Nu ar trebui ! Recunoaşte că nu suntem într-un basm . Niciodată nu am făcut-o si nici nu o vom face . Aversiunea o poţi simţi tu, dar o poţi şi inspira celorlalţi . Una din două, poate ambele . Depinde de circumstanţe si de persoană . În cazul meu, de exemplu, am de a face cu ambele, dar nu mă plâng . Nu îi văd rostul . De ce aş face-o dacă deja m-am obişnuit cu senzaţia ? Am mai spus-o şi o repet . Pentru mine aparenţele sunt o eroare fără sens, o ipocrizie acută ce agravează mai mult situaţia iniţială .
O avalanşă ce continuă să vină, o furtună în mijlocul căreia sunt eu prinsă, ambele înteţindu-se cu fiecare moment ce se scurge, ce se evaporă sub privirile tale, cam aşa pot descrie starea în care sunt stocată de atâta timp .
Zgomot infernal, agitaţie, presiune ... Le pot simţi . E ciudat să văd cât de repede s-a schimbat situaţia . Întrebarea e de ce . Atomosfera s-a încărcat atât de brusc . Ştiam ca acea linişte mormântală nu va dura, dar nu mă aşteptam să se oprească acum . Îmi redirecţionez privirea spre sursa acestui tumult blestemat, tumult ce a ucis acea clipă de vis ... Bănuiesc că absolut tot ce mă încântă nu poate dura . E ca o conspiraţie, dar cunosc prea bine această decepţie . Voci, acele voci dezagreabile pronunţă cu ardoare vulgară cuvintele ce mi-au pecetluit mie traiul . Tonul apăsat se poate diferenţia repede . Se pare că şi eu fac parte din subiectele murdare abordate de cei trei nefericiţi .
Se îndreaptă spre mine . Acel chip repugnant mi se întipăreşte pe retină . Ochii parcă scoşi din orbite privesc disperaţi încăperea infectă . Disperare ... Cât mă bucur că o cunoaşte . Sper să îl roadă şi să îl năucească . Să simtă ce am simţit eu . Să fie distrus, să nu mai rămână nimic din el . M-a observat . Se pare că ceva îl deranjează . Oare e vorba de privirea mea sfidătoare şi plină de satisfacţie ? Probabil, dar nu am de gând să o înăbuş .
- Nenorocito ! E doar vina ta !
Când nu a fost ? Dar nu îmi pasă . Din partea mea poate să putrezească în flăcările iadului . De fapt, nimic nu m-ar face mai fericită . O palmă grea îmi cade peste faţă . Mă ustură, dar nu vreau să o arăt . Îl privesc din nou, neschimbându-mi atitudinea . Se enervează . Bine ! Mă pregătesc pentru a doua lovitură, dar aceasta întârzie să vină . Îl văd îndepărtându-se .
- Am nevoie de banii ăia ! Ce să fac ? Sunt pierdut !
Perfect . Nici nu trebuie mai mult . Încetul cu încetul te prăbuşeşti . Uşa se trânteşte violent de perete . Au plecat .
Un suspin mă trezeşte la realitate . Deci e încă aici ... Mă priveşte sfios şi totuşi cu atâta curiozitate şi uimire . Aşadar acel caracter mefistofelic era doar o mască impusă . Nu mă miră . Îl privesc atentă şi cred că îl voi lămuri puţin ...
- Crystal ...
Surprindere ... asta citesc pe chipul lui firav ÅŸi plin de funingine .
ÃŽmi continui ideea .
- Asta ai vrut să ştii, nu ? Mă cheamă Crystal .
Uimirea încă nu s-a şters . Sincer nici nu mă aşteptam să se întămple . Se dă cu câţiva paşi mai în spate, frecându-şi mâinile cu grijă . Îşi muşcă uşor buza, se apropie de mine şi îmi atinge mâna, un contact apoape imperciptibil ...
- Christian ...
O voce pierită şi încă plină de entuziasm a umplut tăcerea, contopindu-se mai apoi cu ea şi lăsând în urma ei un gust uşor amar . Pierdut şi încă aici ... Nu mă pot stăpâni . Cineva trebuie să îl scoată din acea confuzie ce îl va distruge mai târziu .
- De ce ?
Mă analizează atent, neştiind ce să spună . E atât de ciudat felul în care îl pot citi . Oare e din cauză că semănăm ? Se poate ... Dar asta nu mă va împiedica să îi spun ideea mea .
- De ce te laşi manipulat ? Nu vezi că nu merită ?
Lacrimi apar în ochii lui . Îmi pare rău, dar a trebuit să fac ceva să îl salvez măcar pe el ...
Uşa este deschisă din nou si aceleaşi monstruozităţi îşi fac apariţia . Sunt agitaţi . Ciudat ... Unul dintre ei îşi drege glasul şi spune :
- Se pare că avem musafiri .
Musafiri ? La ce se referă şi de ce mă fixează cu privirea ? Nu îi înţeleg . Eu nu am adus pe nimeni şi mă îndoiesc că cineva ar fi atât de prost încât să se arunce singur în gaura pieirii ... Doar dacă ... Nu ! Nu se poate . Nu poate fi el . Oricine, dar nu el . Doamne, te implor ! Paşii se aud din ce în ce mai apăsaţi . Inima îmi bate cu putere . Nu mai e mult şi voi afla identitatea acelei persoane . Trupul începe să îmi tremure, iar privirea îmi este tulburată . O lacrimă se sparge pe pământul rece . Tot ce pot face acum e să aştept şi să mă rog să nu fie el ... E sigurul lucru pe care l-aş mai putea înfăptui ...