25-07-2010, 12:52 AM
Sunt de părere că de obicei este problema elevului, nu a profesorului.Mie mi-au plăcut profesorii pentru că mi-a plăcut materia, sau invers.Treaba lor este să ne predea, nu să amâne şi să vorbească despre altceva (anul acesta nu am făcut nici măcar o oră de latină, fapt ce m-a deranjat a dracu' de mult, pentru că eu chiar vroiam să ştiu ceva latină ; la fel şi cu franceza, nu am făcut decât vreo 2 ore tot anul, ori că profa venea la şi jumate apoi vorbeau ăia cu ea până se suna or etc - aceeaşi profă).Asta este treaba profesorului, să vorbească despre materia lui, fie că e plictisitor sau nu, pentru asta sunt plătiţi.
Am urât-o pe profesoara de istorie/geografie o dată când a fost nedreaptă cu mine, dar ura s-a diluat pentru că de atunci nu a mai făcut acea greşeală cu nimeni, şi oricum, ea în genere este cinstită.Îi spusesem toată lecţia de la cap la capăt şi am răspuns corect la toate întrebările din urmă şi ea "9, ia loc." I-am cerut explicaţii şi-mi zice "Aaaah, vrei 10 ? Păi ia zi tu din Carpaţii Orientali ..." Heh, era semestrul 2 şi ea-mi cerea informaţii pe care ni le dăduse la începutul semestrului 1.Ce-i drept, nu am mai învăţat de atunci de nota 10 pentru că ... mă plictisisem.
Am urât-o şi pe profesoara de religie, pentru că mereu îşi obosea gura pe mine, pentru muzica pe care o ascult şi era foarte frustrată că eu nu cred în dumnezeu.Am avut mai multe altercaţii cu ea, iar ultima s-a încheiat, ea urlând la mine "Nu vreau să mai vorbesc despre aceste lucruri cu o persoană care nu merge la biserică deloc !" Hehe ...
Pe profa de tehnologie nu pot zice că am urât-o ci doar era enervantă.Ne preda prea mult şi ştia foarte bine că nimeni nu învăţa - nu am învăţat niciodată la ea şi mereu am copiat tot din caiet la teste.Ne-a predat şi-n ziua cu testul naţional la română - evident, nu am scris nimic.

I've only been in love with a beer bottle and a mirror.
(Sid Vicious)
(Sid Vicious)