Gay or guy

[chocolate muffin]

[/size]@ Litttle M , nu este primul capitol, ci introducerea/prologul. Eu am vrut sa fie scurt. Nu cred ca e necesar sa dau edit, deoarece acesta este motivul pentru care am vrut sa fie in posturi diferite. Stiu ca un capitol nu poate sa fie asa de scurt. Daca spuneam toate detaliile nu mai erai curioasa sa vezi ce se intampla in continuare.
Multumesc mult pentru ca ai citit.




Capitolul 1 „Mărturisirea”


Iarna este pentru unii anotimpul friguros, cu zile scurte, în care totul moare, însă pentru mine, este cel mai magic anotimp care-mi face inima să renască. Stau pe o buturugă jumătate îngheţată făcută ghemotoc şi încerc să ma încălzesc la focul de tabără, pe care nu l-am fi avut dacă afară ningea. De la spate eram treizeci de stane de piatră, negre din cauza întunericului de afară, însă pe cealaltă jumatate lumina si căldura ne colora la loc. Stăteam undeva mai în spate şi admiram cerul aproape roşu, acel cer, care acum cinci luni era înstelat şi luminat, cand se auzi vocea unuia dintre băieţi:
- Haideţi, toată lumea! Este timpul pentru bileţele.
Încerc să mă ridic, îmi mai trag putin pătura de pe mine şi mă apropii de grup. ''Bileţelele'' este un fel de joc pe care îl jucam în fiecare tabara, în care toţi trebuiau să aleagă cate un bilet dintr-o cutiuţă şi să respecte ceea ce scria în el. Prind şi eu un loc liber şi mă aşez lângă Dragoş, un tip mai mare cu doi ani ca mine şi mai înalt cu două capuri. Este bine, focul parcă întra în ţesuturile mele şi ma pătrundea până în oase. Se uită la mine curios:
- Ştii, la jocul ăsta trebuie să ai grijă lângă cine te pui, deoarece multe dintre bileţele îţi cer să faci cevă pentru cel din dreapta sau stânga.
Mă uit la el, nu părea supărat că m-am aşezat lângă el.
- Dar nu prea mai erau alte locuri unde să stau şi, vezi tu, cam toate fetele s-au aşezat lângă băieţi pe care îi plac. E ok dacă stau aici?
- Da, sigur. Nu de asta ţi-am spus.
Am dat din cap în semn că nu-i nici o problemă.
Fiecare îşi citea bileţelul şi încercă să respecte ceea ce scria în el, mulţi erau cam stângaci, însă până la urmă era de amuzament şi toţi râdeam. Când cutiuţa a ajuns în mâinile mele simţeam cum toate privirile erau aţintite spre mine. Am bâgat mâna înauntru şi mă rugam să fie ceva uşor. Am ales unul.
- Citeşte cu voce tare, Dahlia! Au strigat câţiva dintre adolescenţii de faţă.
-„Ce lucru îţi place cel mai mult la persoana din dreapta ta?” Am inghitit in sec. Avea dreaptate Dragoş şi tocmai el era cel din dreapta mea.
Nu am vrut să-mi ridic capul, însă a trebuit. Am întalnit multe priviri care zâmbeau, zambete care chicoteau, chicotele nerâbdătoare care parcă spuneau „Ore ce va zice?” Apoi, îmi îndrept privirea spre Dragoş care se uita la mine. Faţa îi era luminată de caldura focului portocaliu,ochii îi străluceau de parcă stelele din cer s-au coborât în ochii lui; era un tip prea frumos pentru mine. Era serios. Ce puteam să zic?
- Ochii lui albaştri... Aşa era. Avea nişte ochii superbi. Toţi au început să strige , de parcă m-ar fi felicitat. „Oooo”, „Yey, bravo, Dahlia!” , „I-auzi, Dragoş!!!”
-Şi, mai exact ce îţi place la ochii mei? A întrebat Dragoş.
I-am înmânat cutiuţa, şi cu capul plecat am zis cu vocea puţin tremurată:
- Sunt ca doua stele şi e greu să nu te pierzi în ei.
Cred că eram mai roşie ca focul, însă mi-am ridicat privirea şi m-am uitat la el. Era uimit, iar în colţul gurii lui se putea citi un zâmbet. Se uită în jos şi-şi alese un bileţel. I-am urmărit fiecare mişcare. Oare nu am exagerat? Eram cam confuză.
- „Care este culoare preaferată a persoanei pe care o placi, din acest grup?” citeşte el, şi dădu drumul zâmbetului care până atunci şi-l ascunse.
- Turcoaz. Spuse el.
Atunci, mă apucă un fior. Turcoazul este culoarea mea favorita! Tocmai s-a întamplat ceva. Dar ce? Inima îmi batea tare, şi îmi era cald. Tremuram. Dar de unde să ştie el culoarea mea favorită_ Sigur mai este cineva căruia îi place turcoazul. Mi-am înălţat privirea către el, însă el se uita la următorul care trase bileţelul şi era captivat. Totul continua, continua fără mine. Dar dacă eram eu?
Pe obraz mi-a apărut o picătură de apă. Stai, nu era apă, era un fulg de nea. M-am uitat în sus. Ningea. Cred că asta tocmai a fost o mărturisire. M-am ridicat şi m-am retras. Însă, neştiind i-am captat atenţia.
Ningea, pentru prima dată, în acest an. Era mirific. Mi-am dat seama că dacă ningea mai puternic, focul se va stinge. Însă era destul de mare ca să mai reziste.
Era deja mai răcoare.
- Chiar crezi că am ochi frumoşi?
M-am speriat, era în spatele meu. Am început iar să simt cum îmi bate inima puternic:
-Da.
El zâmbi:
-Şi eu cred că turcoazul este o culoare frumoasă. Plus că îţi stă bine în turcoaz. Continuă el.
Ce-a fost asta? Deci...până la urmă la mine se referea? „Care este culoare preaferată a persoanei pe care o placi?” Mă placea? Eram uimită. Pe mine?
Dintr-o dată începu să ningă şi mai tare.
-Mă bucur că te-ai aşezat lângă mine. Spuse el.
M-am uitat la el. Îmi zâmbi sincer şi scurt.
Era nevoi de cuvinte? Era nevoie de gesturi? Nu.
- Pot să-ţi spun un secret? M-am uitat mirată la el. Am dat din cap afirmativ. – Te plac.


Cam atat, sper sa va placa. :)