Omul din zăpadă

[Paradox]

Fallen, iti multumesc ca imi urmaresti povestea si aici. Am sters-o de pe celalalt forum pentru ca este schimbata aproape complet si nu voiam sa ma apuc de repostat. Te mai astept; nici nu vreau sa scap de tine.

Continuarea partii a doua si partea a treia. Finalul capitolului il voi posta pe viitor (am 45 de randuri aici, yessu~).

*

Puteam să simt, încă, prezența intrusului în spatele meu. Mă urmărea, dar nu am îndrăznit să mă întorc. Mi-am făcut un calcul; dacă aș fi încetinit pasul și m-aș fi întors să îi dau o pungă plină cu alimente în cap când era la un pas de mine, probabil că nu aș fi făcut decât să îl amețesc un pic. Dacă avea o armă? Deci, nu, nu mergea.

Înainte să îmi termin de finalizat planul, am făcut cunoștință cu asfaltul. Pungile mele au sărit cât colo și am văzut cum un șiroi de sânge îmi abandonă capul. Am strâns tare din ochi și, printre înjurături, am scuipat câteva guri de lichid roșu, apoi am văzut umbră atacatorului meu. Nu am apucat să îmi ridic privirea; am primit câteva șuturi în stomac, apoi un picior aproape că mi-a zdrobit țeasta. Târându-mă în agonie pe trotuar, tot ce îmi amintesc este o lovitură putenică în cap; probabil că fusese una dintre pungile mele.

Când m-am trezit, mă durea tot corpul. Aveam urechile înfundate și nu am fost în stare să îmi deschid ochii pentru câteva minute. Tot ce am făcut a fost să îmi duc mâinile la cap că să fiu sigur că îl mai am pe umeri. Când mi-am deschis ochii mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu imaginile blurate. Mi-am revenit complet abia după o jumătate de oră, iar ce mi-a fost dat să văd poate fi ușor retrăit de imaginația mea până și azi.

O grămăjoară de doctori, asistente și tot felul de oameni ai spitalului erau aplecați deasupra mea, încercând să mă mențină treaz, să mă stabilizeze… Nu știam, nu îmi păsa. Am căutat cu privirea ceva anume, și am văzut niște siluete blurate - Gabriel și Charlotte. Am încercat să vorbesc și, după lungi lupte cu mușchii mei faciali, am întrebat :

- Un…unde?

Câteva zile mai târziu, când am întrebat și “Cat?”. un răspuns care m-a făcut să mă ridic în capul oaselor, holbându-mă nedumerit la toată lumea :

- Două luni.



Îmi amintesc și acum, cuvânt cu cuvânt, pagina de jurnal a lui Robert. Atacatorul lui nu fusese găsit nici măcar atunci, patru luni mai târziu. Într-un mod straniu, nu era nimeni pe stradă când s-a întâmplat. Dacă ar fi să ne gândim că era în jur de două dimineața, este perfect normal. Eu și Charlotte eram mai mult decât îngrijorați, dar prietenul nostru era relaxat și spunea mereu că trebuie să lăsăm justiția să lucreze; eu îmi pierdusem de mult timp încrederea. Și, totuși, atunci când Robert o topea pe Charlotte din priviri, iar cea din urmă privea covorul cu compasiune, eram sigur că ei știu ceva ce eu nu știu.

3

- Haide, Gabriel, știu că poți!

Dacă este ceva ce nu suport, acel lucru este să mă trezească cineva. Mormăi ceva și îmi țin ochii întredeschiși. Isaac își trage picioarele pe lângă corp și, apucându-mă de umeri, mă zgâlțâie. Când vede că mă trezesc de-a binelea, își așază capul pe geam. Nu m-a mai întrebat nimic; curios lucru, nici nu m-a întrebat unde mergem. Când am adus vorba de Charlotte, nici nu i-a mai păsat de destinația propriu-zisă. Ne mișcăm cu abilitate unul pe lângă celălalt.

Mă uit la ceas; este deja opt dimineața. Încă o oră până la destinație. Deja începe să îmi pâră rău. În asemenea momente de liniște nu îmi doresc decât să mergem la nesfarsit… Nu vreau să se lumineze mai tare, nu vreau să se termine șina și nici că Charlotte să se deplaseze de unde cred eu că este acum… Un tren care să nu își termine niciodată rezervele, un soare care să nu răsară.

Mă frec la ochi și mă uit la Isaac. Ochii lui verzi sunt ancorați departe, undeva într-un punct în afară lumii ăsteia. Mă întristez, fără a-mi lua, însă, privirea de la el. Într-un final, arunc o privire pe geam și văd cum se conturează în semi-întuneric luminile îndepărtate ale unui oraș. Orașul nostru a rămas în urmă, roțile trenului îmi cântă o baladă, iar Londra se apropie mult prea repede.