01-07-2010, 03:10 PM
Off : @ Reva, fii mai atentă la ce ce scriem -,-.
On:
Mi-am aruncat o privire cu ochii rozalii spre ea şi am aşteptat să văd ce avea să spună.
- Îmi place stilul tau, ai tupeu nu glumă - spusese în timp ce îmi atinsese cu degetul arătator nasul . Şi-a închis ochi pentru un moment scurt, apoi şi-a deschis şi mi-a zis:
- Păi, în primul rând, ai o personalitate puternică, ştii când să spui nu, eşti încăpăţănată, ca şi mine şi eşti descurcăreaţă. Am dreptate? M-a întrebat ridicând o sprânceană, vrând să pară ironică. Acum facem pe ironica sau ce ? Apoi şi-a dus privirea spre o puştoaică blondă. Eu m-am apropiat de urechea ei şi i-am şoptit:
- Ce acum eşti şi ghicitoare ? Vii aici cu micile tale puteri şi îmi spui ceva despre mine şi ar trebui să fiu impresionată ? Nici nu şti cu cine ai deaface. Apropo, tu de asta ai vrut să mă cunoşti ? Pentru că am o astfel de personaltate ? Şi mai e ceva, nu înţeleg de ce ai făcut asta ? De ce mi-ai citit gândurile ? Ca să ce ? Şi da, ai dreptate dar asta nu înseamnă că mă cunoşti. I-am zis dându-mă în spate.
̲̲̲͡͡͡ ̲
Ooc : Sinde, Converse, Reva sa care vrei mă :]. ̲̲̲͡͡͡

Mulţumesc Alysu : o3
- eÅŸti piraat?
- nu supă la plic : ))
- nu supă la plic : ))