27-06-2010, 07:34 PM
Cap III
Alex:
-De fapt, o cheama Helen, si parintii ei o iubesc mai mult decat si-ar putea inchipui cineva. Pana acum cativa ani, cat sora ei era inca la scoala asta, ea era doar un copil ciudat de care radea toata lumea, iar sora ei o apara. Dar dupa ce a ramas singura, a trebuit sa se descurce pe cont propriu, si de atunci si-a capatat numele de “Hellâ€. Chiar nu vrei sa te pui cu ea, eu m-am purtat cu ea cum se cuvine si inca sunt intreg. Dar oricat de puternic ai fi, nu te pune cu ea. Nu multi stiu asta, de fapt, aproape nimeni, dar eu am aflat de ce chiar si directorul, care este foarte puternic, se teme de ea…este una dintre inimile gemene…..
-Stai putin, spun eu derutat, este mai puternica decat directorul si decat toti din scoala asta?
-Da, dar nu a aratat asta niciodata. Luptele pe care le-a avut cu ceilalti dinaintea ta au fost doar o joaca, un mod de a-i indeparta de ea. Niciodata nu a dus o lupta adevarata cu cineva din scoala. Continua Joey.
-Adica are o putere uriasa pe care nu o foloseste? Atunci de ce continua sa se antreneze? Intreba Nick care parea la fel de derutat ca si mine. Si de ce nu mi-ai spus asta inainte?
-Si ce sunt inimile gemene? Intreb eu, intorcandu-ma la fel ca si Nick catre Joey si asteptand un raspuns. Dar Joey lasa capul in jos si spuse hotarat:
-Alex, tu nu stii nici macar ce e o inima, dar acum nu avem timp de asta, o sa ne intalnim dupa ore in camera mea si o sa va povestesc totul.
-Bine, dar… cine e Hell? Baieti, e cu noi in clasa? Ma aflam in a doua banca de langa usa. Ma intorc spre clasa si caut acea persoana cu par lung si negru ca si cea mai intunecata noapte despre care am auzit atatea. Nu apuc sa caut prin toata clasa, deoarece simt mana lui Nick pe umarul meu. Imi indrept privirea inspre el si observ ca priveste un punct fix, care mai apoi mi-l arata si mie cu degetul. Bancile erau aranjate cate trei pe trei randuri. Randul de langa fereastra, ultima banca, acesta era locul aratat de catre brunet. Desi erau trei banci, o singura fata statea in una dintre ele. Parul ei negru ii cadea pe umeri, iar bretonul ii acoperea complet ochii. Desena. Voiam sa aflu ce, dar in momentul in care m-am ridicat sa vad, simt din nou mana lui Nick pe umarul meu, de data asta tragandu-ma inapoi pe scaun:
-Nu acum, a intrat profesoara.
Imi indrept privirea inspre catedra si vad o doamna de vreo douazeci de ani, cu ochii caprui si parul precum papadiile primavara. Observ ca se uita la mine, ma intorc putin in spate si imi dau seama ca toata clasa ma priveste, deoarece eram singurul care statea in picioare. Imi dau seama de greseala facuta si ma asez repede pe scaunul de lemn, dar o voce calda ma opreste:
-Mai bine ramai in picioare, dragule. Banuiesc ca tu esti elevul cel nou, nu? Ma numesc Elizabeth Rhin si o sa-ti predau matematica. Iti urez bun venit in scoala si la ora mea. Ai fost la o scoala normal pana acum, nu? Atunci ar cam trebui sa vad cam ce-ai facut tu pana acum. A, da! Te sfatuiesc sa ai grija ce faci, ca altfel ne certam rau, bine? Acum o sa iesi la tabla sa-ti verificam caligrafia.
-Da, doamna! Spun eu zambind, si observ ca si ea imi zambea. Cred ca o sa-mi placa matematica. Imi dicteaza un exercitiu usor, il rezolv, si apoi ma intorc in banca. Ma felicita, verifica temele, si apoi incepe o lectie noua. Dupa ce scriem niste definitii ciudate din carte, profesoara noteaza un exercitiu la tabla, ca sa il rezolvam cu ajutorul definitiilor :
-Helen, vrei sa te opresti te rog din desenat? Intreba profesoara intorcandu-si privirea spre acea fata din ultima banca, dar nu primise nici un raspuns. Stiu ca e cam plictisitoare treaba asta, dar n-avem ce-i face, continua aceasta, vrei sa vii te rog sa aplici teoremele si sa rezolvi exercitiul asta? Si incearca sa scrii mai incet, ca sa pot sa le explic si colegilor tai, daca nu te superi. Helen se ridica incet, continuand sa-si tina capul aplecat si ochii ascunsi dupa breton. Ajunge la tabla si incepe sa rezolve exercitiul, ignorand profesoara care ii spunea sa astepte, ca sa le poata explica si celorlalti colegi. Dupa ce scrie doua randuri, lasa creta pe suportul ei si se intoarce in banca ei.
-Helen… puteai sa o iei mai incet? Stiu ca tu ai inteles, dar voiam sa ma ajuti sa ii fac si pe ceilalti sa intelega, de exemplu onorabilul domn Joseph care crede cu tarie ca lipitul foilor de caiet intre ele este o activitate mult mai educativa decat ceea ce scrie in manual. Spuse profesoara apropiindu-se de banca unuia dintre colegi si admirandu-I caietul cu foile lipite intre ele cu guma de mestecat. Nu mai auzeam ce spunea, imi indreptasem privirea spre Hell si continuam sa ma holbez la ea. Voiam sa apelez la abilitatile mele de angel si sa patrund in mintea ei. Imi era putin frica, dupa intamplarea de la etajul opt. Ajunsesem sa ii vad amintirile, amintiri dureroase care incercau sa ma distruga si sa ma chinuie… oare asta o chinuia si pe ea? Am simtit acele lucruri cateva secunde si déjà ma simteam rau, dar oare cum este sa le simti saptisprezece ani? Nu voiam sa stiu asta, voiam doar sa stiu la ce se gandeste acum…
-Nu o sa mearga, imi sopti Joey, crezi ca noi nu am incercat?
Nu il ascultam, voiam sa cred ca dintre toti angelii eu am acel “ceva†care ii poate patrunde in minte, ca eu sunt acel “cineva†care o va face sa se schimbe…nu stiu ce se intampla cu mine, voiam sa o conving sa se schimbe, sa devina o fata normala, desi nu stiam nimic despre ea. Imi indrept din nou privirea spre ea si imi activez puterile. Ajungem intr-o camera complet goala, fara usa, fara geamuri… doar eu… si ea. Statea in fata mea cu capul aplecat, iar eu imi deschisesem aripile. Linistea apasatoare din acea camera ma innebunea, nu asta trebuia sa se intample. Nu inteleg nimic… pe acei pereti albi ar trebui sa vad imagini din mintea ei, ar trebui sa aud gandurile ei, dar…nu se intampla absolut nimic. Acea camera parea mai pustie decat niciodata, pentru prima data observasem monotonia acelei incaperi. Cateva cuvinte erau scrise pe peretele din spatele ei. Stiam ca nu provin din mintea ei, deoarece ar fi trebuit sa fie scris cu o culoare, culoarea ochilor ei. Pe peretele de un alb imaculat erau scrijelite niste litere, litere care nu proveneau din mintea ei, dar nici din a mea nu erau.
“ Razbunare, Razbunarea este fiara care macina sufletul doborat de durere, Razbunarea este un mod de a te impaca cu gandul ca cineva nu mai face parte din viata ta, Razbunarea este singurul motiv care te face sa invii dupa ce durerea te omoara, Razbunarea este un motiv in plus sa iti amintesti de persoana pe care ai pierdut-o, dar Razbunarea nu o poate aduce inapoi, Helen, prin Razbunare vei distruge la randul tau o persoana, si nu cred ca Ea ar fi mandra de astaâ€.
Cuvintele acestea ii erau destinate, insa nu stiu cine le scrisese. Isi ridica incet capul spre mine, ochii ei albastrii stralucitori erau scosi in evident de parul ei negru. Nu mai vazusem niciodata astfel de ochi, o singura colega din fosta mea clasa reusise sa se apropie cat de cat de culoarea asta, insa doar cu lentile de contact. Privea nervoasa spre mine, insa in ochii ei se putea citi durerea, durere de care eu ma temeam, durere care pentru cateva secunde o simtisem si eu…sau, cel putin, o parte din ea. Ridica incet mana dreapta in lateral si in jurul ei apare un sarpe format dintr-un vartej de aer. Lasa mana jos si ridica putin capul. Atentia mi-a fost atrasa de sarpele care se indrepta cu viteza spre mine. Ma ocoleste si trece de mine rapid, atinge violent zidul din spatele meu si se intoarce la Hell. Ma intorc speriat in spatele meu si vad ca sarpele a lasat niste urme caudate pe perete, urme care pareau a fi… cuvinte.
â€Stiu asta, Rylion, stiu ca ea nu ar fi mandra de acest lucru, dar monstrul acela nu va scapa nepedepsit, nu cat timp sunt eu in viata. A ucis un inger, va avea deaface cu un demon!â€
Rylion?! El a scris acele cuvinte catre Hell? Dar, de unde stia ea ca Rylion este angelul de la care am puterile? Nu prea multa lume stie ca de fapt era imposibil sa te nasti cu puterile de angel, ca de fapt le primeai la botez de la un angel batran care mai apoi murea, dar al carui suflet traia in copilul caruia ii transferase puterile, devenind insasi puterea lui. Deja era prea mult, imi dezactivez pueterea si ma “trezesc†inapoi in sala de clasa. Timpul se oprise pentru ceilalti cat timp eu si Hell eram in camera, insa eu eram atat de nerabdator sa il intreb pe Rylion ce s-a intamplat, incat nu am mai asteptat sa se termine ora, ci am cerut voie doamnei Rhin voie afara, am mers in camera mea si am inceput interogatoriul angelului meu.
Poze:
Helen: http://yfrog.com/evhelen1p
Alex: http://yfrog.com/izalexxxxp
Rose: http://yfrog.com/3zrosexxxp
Joey: http://i70.photobucket.com/albums/i107/c...Child9.jpg
Nick: http://yfrog.com/iznickfvp
________________________________
Uita de tot ... Uita de tot,
Uita de lume,
De sentimente, de suflete pereche,
De soapte la ureche ... Fii rece
Nu-l lasa pe el sa te-ntunece.
Destiny, I'll mess with you, you've got me loose.
Alex:
-De fapt, o cheama Helen, si parintii ei o iubesc mai mult decat si-ar putea inchipui cineva. Pana acum cativa ani, cat sora ei era inca la scoala asta, ea era doar un copil ciudat de care radea toata lumea, iar sora ei o apara. Dar dupa ce a ramas singura, a trebuit sa se descurce pe cont propriu, si de atunci si-a capatat numele de “Hellâ€. Chiar nu vrei sa te pui cu ea, eu m-am purtat cu ea cum se cuvine si inca sunt intreg. Dar oricat de puternic ai fi, nu te pune cu ea. Nu multi stiu asta, de fapt, aproape nimeni, dar eu am aflat de ce chiar si directorul, care este foarte puternic, se teme de ea…este una dintre inimile gemene…..
-Stai putin, spun eu derutat, este mai puternica decat directorul si decat toti din scoala asta?
-Da, dar nu a aratat asta niciodata. Luptele pe care le-a avut cu ceilalti dinaintea ta au fost doar o joaca, un mod de a-i indeparta de ea. Niciodata nu a dus o lupta adevarata cu cineva din scoala. Continua Joey.
-Adica are o putere uriasa pe care nu o foloseste? Atunci de ce continua sa se antreneze? Intreba Nick care parea la fel de derutat ca si mine. Si de ce nu mi-ai spus asta inainte?
-Si ce sunt inimile gemene? Intreb eu, intorcandu-ma la fel ca si Nick catre Joey si asteptand un raspuns. Dar Joey lasa capul in jos si spuse hotarat:
-Alex, tu nu stii nici macar ce e o inima, dar acum nu avem timp de asta, o sa ne intalnim dupa ore in camera mea si o sa va povestesc totul.
-Bine, dar… cine e Hell? Baieti, e cu noi in clasa? Ma aflam in a doua banca de langa usa. Ma intorc spre clasa si caut acea persoana cu par lung si negru ca si cea mai intunecata noapte despre care am auzit atatea. Nu apuc sa caut prin toata clasa, deoarece simt mana lui Nick pe umarul meu. Imi indrept privirea inspre el si observ ca priveste un punct fix, care mai apoi mi-l arata si mie cu degetul. Bancile erau aranjate cate trei pe trei randuri. Randul de langa fereastra, ultima banca, acesta era locul aratat de catre brunet. Desi erau trei banci, o singura fata statea in una dintre ele. Parul ei negru ii cadea pe umeri, iar bretonul ii acoperea complet ochii. Desena. Voiam sa aflu ce, dar in momentul in care m-am ridicat sa vad, simt din nou mana lui Nick pe umarul meu, de data asta tragandu-ma inapoi pe scaun:
-Nu acum, a intrat profesoara.
Imi indrept privirea inspre catedra si vad o doamna de vreo douazeci de ani, cu ochii caprui si parul precum papadiile primavara. Observ ca se uita la mine, ma intorc putin in spate si imi dau seama ca toata clasa ma priveste, deoarece eram singurul care statea in picioare. Imi dau seama de greseala facuta si ma asez repede pe scaunul de lemn, dar o voce calda ma opreste:
-Mai bine ramai in picioare, dragule. Banuiesc ca tu esti elevul cel nou, nu? Ma numesc Elizabeth Rhin si o sa-ti predau matematica. Iti urez bun venit in scoala si la ora mea. Ai fost la o scoala normal pana acum, nu? Atunci ar cam trebui sa vad cam ce-ai facut tu pana acum. A, da! Te sfatuiesc sa ai grija ce faci, ca altfel ne certam rau, bine? Acum o sa iesi la tabla sa-ti verificam caligrafia.
-Da, doamna! Spun eu zambind, si observ ca si ea imi zambea. Cred ca o sa-mi placa matematica. Imi dicteaza un exercitiu usor, il rezolv, si apoi ma intorc in banca. Ma felicita, verifica temele, si apoi incepe o lectie noua. Dupa ce scriem niste definitii ciudate din carte, profesoara noteaza un exercitiu la tabla, ca sa il rezolvam cu ajutorul definitiilor :
-Helen, vrei sa te opresti te rog din desenat? Intreba profesoara intorcandu-si privirea spre acea fata din ultima banca, dar nu primise nici un raspuns. Stiu ca e cam plictisitoare treaba asta, dar n-avem ce-i face, continua aceasta, vrei sa vii te rog sa aplici teoremele si sa rezolvi exercitiul asta? Si incearca sa scrii mai incet, ca sa pot sa le explic si colegilor tai, daca nu te superi. Helen se ridica incet, continuand sa-si tina capul aplecat si ochii ascunsi dupa breton. Ajunge la tabla si incepe sa rezolve exercitiul, ignorand profesoara care ii spunea sa astepte, ca sa le poata explica si celorlalti colegi. Dupa ce scrie doua randuri, lasa creta pe suportul ei si se intoarce in banca ei.
-Helen… puteai sa o iei mai incet? Stiu ca tu ai inteles, dar voiam sa ma ajuti sa ii fac si pe ceilalti sa intelega, de exemplu onorabilul domn Joseph care crede cu tarie ca lipitul foilor de caiet intre ele este o activitate mult mai educativa decat ceea ce scrie in manual. Spuse profesoara apropiindu-se de banca unuia dintre colegi si admirandu-I caietul cu foile lipite intre ele cu guma de mestecat. Nu mai auzeam ce spunea, imi indreptasem privirea spre Hell si continuam sa ma holbez la ea. Voiam sa apelez la abilitatile mele de angel si sa patrund in mintea ei. Imi era putin frica, dupa intamplarea de la etajul opt. Ajunsesem sa ii vad amintirile, amintiri dureroase care incercau sa ma distruga si sa ma chinuie… oare asta o chinuia si pe ea? Am simtit acele lucruri cateva secunde si déjà ma simteam rau, dar oare cum este sa le simti saptisprezece ani? Nu voiam sa stiu asta, voiam doar sa stiu la ce se gandeste acum…
-Nu o sa mearga, imi sopti Joey, crezi ca noi nu am incercat?
Nu il ascultam, voiam sa cred ca dintre toti angelii eu am acel “ceva†care ii poate patrunde in minte, ca eu sunt acel “cineva†care o va face sa se schimbe…nu stiu ce se intampla cu mine, voiam sa o conving sa se schimbe, sa devina o fata normala, desi nu stiam nimic despre ea. Imi indrept din nou privirea spre ea si imi activez puterile. Ajungem intr-o camera complet goala, fara usa, fara geamuri… doar eu… si ea. Statea in fata mea cu capul aplecat, iar eu imi deschisesem aripile. Linistea apasatoare din acea camera ma innebunea, nu asta trebuia sa se intample. Nu inteleg nimic… pe acei pereti albi ar trebui sa vad imagini din mintea ei, ar trebui sa aud gandurile ei, dar…nu se intampla absolut nimic. Acea camera parea mai pustie decat niciodata, pentru prima data observasem monotonia acelei incaperi. Cateva cuvinte erau scrise pe peretele din spatele ei. Stiam ca nu provin din mintea ei, deoarece ar fi trebuit sa fie scris cu o culoare, culoarea ochilor ei. Pe peretele de un alb imaculat erau scrijelite niste litere, litere care nu proveneau din mintea ei, dar nici din a mea nu erau.
“ Razbunare, Razbunarea este fiara care macina sufletul doborat de durere, Razbunarea este un mod de a te impaca cu gandul ca cineva nu mai face parte din viata ta, Razbunarea este singurul motiv care te face sa invii dupa ce durerea te omoara, Razbunarea este un motiv in plus sa iti amintesti de persoana pe care ai pierdut-o, dar Razbunarea nu o poate aduce inapoi, Helen, prin Razbunare vei distruge la randul tau o persoana, si nu cred ca Ea ar fi mandra de astaâ€.
Cuvintele acestea ii erau destinate, insa nu stiu cine le scrisese. Isi ridica incet capul spre mine, ochii ei albastrii stralucitori erau scosi in evident de parul ei negru. Nu mai vazusem niciodata astfel de ochi, o singura colega din fosta mea clasa reusise sa se apropie cat de cat de culoarea asta, insa doar cu lentile de contact. Privea nervoasa spre mine, insa in ochii ei se putea citi durerea, durere de care eu ma temeam, durere care pentru cateva secunde o simtisem si eu…sau, cel putin, o parte din ea. Ridica incet mana dreapta in lateral si in jurul ei apare un sarpe format dintr-un vartej de aer. Lasa mana jos si ridica putin capul. Atentia mi-a fost atrasa de sarpele care se indrepta cu viteza spre mine. Ma ocoleste si trece de mine rapid, atinge violent zidul din spatele meu si se intoarce la Hell. Ma intorc speriat in spatele meu si vad ca sarpele a lasat niste urme caudate pe perete, urme care pareau a fi… cuvinte.
â€Stiu asta, Rylion, stiu ca ea nu ar fi mandra de acest lucru, dar monstrul acela nu va scapa nepedepsit, nu cat timp sunt eu in viata. A ucis un inger, va avea deaface cu un demon!â€
Rylion?! El a scris acele cuvinte catre Hell? Dar, de unde stia ea ca Rylion este angelul de la care am puterile? Nu prea multa lume stie ca de fapt era imposibil sa te nasti cu puterile de angel, ca de fapt le primeai la botez de la un angel batran care mai apoi murea, dar al carui suflet traia in copilul caruia ii transferase puterile, devenind insasi puterea lui. Deja era prea mult, imi dezactivez pueterea si ma “trezesc†inapoi in sala de clasa. Timpul se oprise pentru ceilalti cat timp eu si Hell eram in camera, insa eu eram atat de nerabdator sa il intreb pe Rylion ce s-a intamplat, incat nu am mai asteptat sa se termine ora, ci am cerut voie doamnei Rhin voie afara, am mers in camera mea si am inceput interogatoriul angelului meu.
Poze:
Helen: http://yfrog.com/evhelen1p
Alex: http://yfrog.com/izalexxxxp
Rose: http://yfrog.com/3zrosexxxp
Joey: http://i70.photobucket.com/albums/i107/c...Child9.jpg
Nick: http://yfrog.com/iznickfvp
________________________________
Uita de tot ... Uita de tot,
Uita de lume,
De sentimente, de suflete pereche,
De soapte la ureche ... Fii rece
Nu-l lasa pe el sa te-ntunece.
Destiny, I'll mess with you, you've got me loose.