Blood Rain

[Akie]

Multumesc pentru coment-ul tau zozy..ma bucur ca-ti place^_^ Imi cer scuze ca nu am mai comentat la ficul tau dar trebuie sa-l citesc de la capat fiindca nu am mai citit de ceva vreme, dar il voi citi zilele astea. Imi cer scuze pentru greseli, voi incerca sa nu se mai repete. Si le multumesc si celor care citesc ficul asta! Sper sa va placa in continuare^_^ Asa ca...am venit cu urmatorul capitol.



Cap. 12
O explicatie

¨Si daca ceea ce vazuse a fost doar o iluzie creata de Alex doar ca sa se joace cu ea?¨
Priveste in gol si incepe sa inteleaga, incepe sa isi dea seama de tot ce se intamplase. Alex se jucase cu ea, i-a creat o iluzie, o iluzie perfecta, pe care o putea trai pana la adanci batraneti daca nu se trezea. Dar parca ceva inca o tinea sa creada ca ceea ce a vazut este real. Isi amintese ca a plecat la cumparaturi cu Yuuki, au luat-o prin parc, au vorbit, a salvat un copil, dar nu-si aminteste cand a lesinat inainte sa ajunga la spital la Yuuki. Iar faptul ca nu-si putea aminti asta o facea sa creada ca un a fost o iluzie, ci ca a fost real. Dar daca era real cum se face ca Yuuki e in stare perfecta? Nu intelegea de ce nu era in aparate, desi ii place faptul ca Yuuki nu este intr-un pat alb ca o papusa, ci se poate misca. Isi aduce aminte de faptul ca Yuuki este un vampir, se gandeste ca probabil este normal ca ea sa-si fi revenit asa de repede. Dar de ce ar minti-o?
Nu mai pricepe nimic, mintea o chinuie cu sute de intrebari fara raspuns. Pentru o clipa se gandeste ca ii era destul de bine in intunericul acela dar gandul ii este alungat imediat fiindca isi da seama ca acolo un avea pe nimeni, nu simtea nimic, era exact ca un corp si o minte separata. Un corp ce refuza sa se miste si o minte ce o chinuie cu intrebari, amintiri. Dar oare nu asa este si in realitate? Singura, confuza, speriata. Nu mai stie ce sa creada, are impresia ca toata lumea o minte, se intreaba daca un cumva ce traieste acum este o alta iluzie.
Tatal ei nu e mai niciodata acasa, mama ei, abia daca si-o poate amintii. Ultimul lucru pe care si-l aminteste este ca era intinsa pe o podea, cu privirea goala. Tatal ei ii spusese ca a murit intr-un accident. Dar ea a fost de fata, a vazut cum a murit dar nu-si aminteste. Tot ce isi aminteste este sentimentul de vinovatie pe care il are de fiecare data cand se gandeste la ea, sentimentul de parca ar fi fost vina ei pentru ce s-a intamplat. Brusc isi aduce aminte de cuvintele lui Alex ¨Este vina ta¨ . Dar inca se intreaba de ce este vina ei daca Yuuki nu a patit nimic din cauza ei. Brusc isi aduce aminte ca nici pe Yuuki nu o mai accepta lumea din cauza ei, si ca mereu o baga in probleme. Incepe sa inteleaga ce vroia sa spuna, era vina ei ca Yuuki nu are prieteni mai buni decat ea, era vina ei ca Yuuki ajungea sa sufere din cauza ei desi nu o arata. O intrebare ii trece prin minte ¨De ce a vrut atat de mult sa-i fie prietena cand lumea o dispretuia si nu o baga in seama? De ce a aparut din senin dupa moartea mamei ei?¨ Isi aduce aminte ca spusese ca era sora lui Alex, se gandeste daca nu cumva Yuuki l-a ajutat de la inceput, si ca si ea se juca cu mintea ei.
O bufneste plansul, realizeaza ca e singura. Pana si in camera aceea goala nu era decat ea, lasata in sunetul aparatelor si in mirosul imbaimator de clor. Isi aduce aminte ca ultimul lucru pe care l-a simtit inainte sa cada in abis era mirosul de clor si vazand, pe Alex zambind.
Lacrimile i se scurg siroaie pe obrajii ei fini, cad pe cearceaful alb desenand cercuri grii. In camera se aud suspine, vin de la Aime. Lumina nici macar un o ajuta, un ii lumineaza gandurile. Stia ca cuvintele lui Alex nu erau adevarate din moment ce Yuuki doar s-a jucat cu ea, dar daca nu erau de ce se simtea vinovata? Incepe sa tremure toata, isi strange gandurile, intrebarile la care vroia un raspuns. De ce se simte vinovata? De ce lumea o minte? Ce i se ascunde? Ceea ce a trait pana acum, de la mall pana in momentul in care s-a trezit, a fost doar o iluzie sau a fost realitate? Pana si acum se intreaba daca in momentul acesta nu este o iluzie ceea ce traieste.
Este singura! Se roaga ca cineva sa ii raspunda la intrebari, sa nu se mai joace cu ea, simte ca inebuneste, sau oare deja a facut-o?
Usa se deschide insa ea nici macar nu o auzi sau vazu, ramase la fel, plangand si suferind confuza.
Facu ochii mari, intoarse capul si vazu cum Yuuki o tinea in brate. Ii simtea caldura, ii redadea sentimentul de siguranta. Isi da seama ca nu e posibil ca Yuuki sa o minta, si in plus, este calda, un vampir este rece ca gheata. Acum se invinovateste de cum s-a putut gandi la asta. Yuuki a fost mereu langa ea cand a avut nevoie, chiar si daca nu avea nevoie. Dar daca totul a fost un joc? Se gandeste ca nu e posibil, Yuuki e pera blanda pentru a face asta:
-Calmeaza-te! Sunt aici! Nu mai plange! Ii soptea pe un ton bland Yuuki. Aime o lua in brate plangand cu lacrimi amare.
-Yuuki! Sunt... sunt asa de confuza.... nu stiu ce sa mai cred. Mai mintii vreodata? Te-ai jucat cu mine pana acum? L-ai ajutat pe Alex ca sa imi faca iluzia asta si sa ma inebuneasca?Te rog, spune-mi adevarul! Nu mai suport! Intrebarile ma coplesesc, nu mai stiu ce sa mai cred, nu mai stiu ce sa mai simt, ce sa mai fac... Suspina ea.
- Normal ca nu te-as mintii! Am fost mereu langa tine, nu ma joc cu tine si nici nu l-am ajutat pe Alex cu nimic, nu am zis ca o sa te apar in fata lui? Nu stiu ce te-a facut sa crezi ca m-am jucat cu tine insa nu am facut-o!
- Este normal sa fii confuza. Intervenii doctorul ce intra pe usa odata cu Yuuki. Multe persoane dupa ce lesina, cateodata, uita lucruri sau ii revin amintiri, ori vise. Si mai ales, te-ai lovit si la cap. Ai fost destul de norocoasa, daca nu era prietena ta cu tine in pustiul ala, ai fi pututu muri.
Yuuki se dadu in spate si o privii atenta. Aime ii privii confuza, isi duse mana dreapta la arcada dreapta si dadu de ceva fin dar parca si scortoros, apasa usor si simtii un pic de durere. Isi dadu seama ca avea un bandaj pus la arcada ce probabil si-a spart-o.
- Cum adica m-am lovit la cap? Cum se face ca nu-mi amintesc cand am lesinat? Tot ce-mi amintesc este continuarea, dar nicidecum ca as fi lesinat. Spuse stergandu-si lacrimile, incerca sa se calmeze. Doctorul se aproprie de ea, privii aparatul din dreapta. Ii puse mana pe frunte:
- Esti cam agitata, ar trebui sa dormi!
- Normal ca sunt agitata! Cum ati vrea sa fiu cand nimeni nu-mi raspunde la intrebari? Nu-mi amintesc cand am lesinat, nici macar cand m-am lovit. Tot ce-mi amintesc este ca am continuat sa mergem pe drumul acela si am ajuns la Alex. Spuse privind-o pe Yuuki.
- Nu-i adevarat! Am mers pe drumul ala fiindca tu il cautai pe Alex sa-ti dea esarfa, dar nu l-am gasit, tu te-ai impiedicat de ceva si ai cauzt lovindu-te cu capul de o piatra. Am sunat la ambulanta si ei te-au adus aici, dormi de 4 ore, e miezul noptii! Daca s-ar fi intamplat ce ai zis tu, atunci d-abia acum te-as fi adus la spital, asta daca aveai nevoie. Spuse Yuuki.
- Probabil ca atunci cand ai lesinat, ai lovit o parte a capului si ti-ai adus aminte de ceva, ori doar ai visat. Iar partea cu lesinatul, nu este neaparat sa-ti amintesti. Multa lume nu stie cand lesina, majoritatea parca ar dormi, altii viseaza iar altii isi aduc aminte de lucruri din trecut pe care au vrut sa le uite ori creierul a vrut sa nu-si aminteasca.
- Dar era asa de real si era exact in spitatlul asta, iar dumneavoastra erati doctorul ei!
Doctorul ramase stupefiata:
- Nu vreau sa fiu nepoliticos dar priviti-o! Arata spre Yuuki. Este intreaga, nu are nici cea mai mica zgarietura! Daca as fi fost doctorul ei, mi-as aminti, dar nu-mi amintesc. Vei avea zilele astea timp sa te gandesti! Acum esti obosita, probabil vei gasi raspunsul la ceea ce te intrebi, curand.
Aime privii in jos ganditoare, parca un pic indepartata de lumea in care se afla. Se gandea ca poate are dreptate, dar daca ar dormi nu ar rezolva nimic, vroia un raspuns si il vroia acum!
Gandurile ei fura intrerupte de usa deschisa brusc si de respiratia rapida a tatalui ei ce intra in graba pe usa. O privii pe Aime si se aproprie de ea. O lua in brate brusc si o stranse cu putere. Isi trecu mana prin parul ei, o saruta pe frunte si o stranse din nou in brate:
- Slava Domnului! Am fost asa de speriat cand am auzit ca te-ai lovit la cap si ai lesinat! Am facut tot posibilul sa ajung cat de repede pot dar eram intr-o conferinta si nu stiam cum sa ies mai repede de acolo. Sunt asa de bucuros ca esti bine. Esti intreaga? Te doare ceva? Ce ti s-a intamplat?
- Tata! Ma sufoci!
- Scuze, imi pare rau. Spuse el dandu-i drumul, o privii atent si ingrijorat. Eram asa de ingrijorat, esti singurul lucru care mi-ai ramas in lumea asta. Ii atinse usor bandajul de la tampla. Ce s-a intamplat?
Satena il privii cu ochii mari, tristi dar parca si fericiti. O bufni plansul din nou, isi duse mana la ochii plangand. Tatal ei o privii usor confuz, o privii pe Yuuki care ridica din umeri semn ca nu stie. Isi intoarse privirea catre Aime, o lua in brate:
-Haide! Gata!
- Imi pare asa de rau.... imi pare rau.... iertati-ma! Nu stiu cum am putut sa ma indoiesc de voi. Am crezut ca sunt singura si nimanui nu-i pasa de mine, am crezut ca pana si Yuuki m-a tradat..... iar tu esti asa de ocupat cu munca incat uiti de mine. Am crezut ca va pasa doar de voi si pe mine ma bagati in seama doar ca sa nu zic ca uitati de mine. Suspina ea printre lacrimi. Il stranse in brate pe tatal ei, tinandu-se cu mainile de camasa.
- Gata! Calmeaza-te! Imi pare rau daca asta ai crezut dar trebuie sa aduc si bani in casa, nu vreau ca sa iti lipseasca ceva, vreau ca tu sa fii fericita si sa nu duci lipsa de nimic. Poate ca am exagerat si nu ti-am fost aproape dar stiam ca Yuuki iti era.
- Aime... Murmura Yuuki si se aproprie de ea. Eu niciodata un te-as trada! Esti prietena mea cea mai buna si asa ramai. Nu stiu ce ti-a facut Alex dar daca il prind ii voi da o mama de bataie ca la carte si il voi intreba daca el te-a facut sa visezi asta, orice ai fi visat si te-a tulburat. Spuse pe un ton hotarat. Aime ridica privirea inlacrimata, zambii usor:
- Imi pare rau... imi pare asa de.... Aime nu mai putea termina ce avea de zis, simtea cum privirea i se incetosa din nou. Mintea nu o lasa sa vorbeasca. O vedea pe Yuuki privind-o ingrijorata si vorbind ceva, imaginea ei ducandu-se incetul cu incetul pana cand ramasese totul in negru. Un ultim cuvant apuca sa spuna printre buze: rau.