Ayumi

[Ada]

Am incercat sa tin cont de sfaturile lui manu si iata urmatorul capitol:

Cap. 1: SCHIMBARE

Era o dimineata racoroasa de primavara tarzie. Vantul adia usor peste dealurile inverzite, raspandind pretutindeni acel parfum inconfundabil al florilor de cires. Cerul, de un albastru pur, era zugravit ici-colo de nori albi si pufosi, care, prin dansul lor lent, te indemnau la visare. Curand, si-au facut aparitia cateva raze de soare timide, luminand pietrele colorate de pe drumul pe care il urmau sandalele mele de lemn. In mod normal, acel peisaj mirific era inceputul perfect al unei zile noi, pline de speranta, dar nu si atunci. Daca mi-as fi putut indeplini in acel moment un numar infinit de dorinte, ultima era aceea de a ma afla acolo.
De la mare distanta, puteam distinge cu usurinta portile impunatoare si masive ale Satului Ascuns in Frunze. Cu toate acestea, privelistea era dominata de un munte imens, pe care erau sculptate in detaliu chipurile celor patru mari conducatori ai satului, numiti Hokage. O amintire din trecutul meu indepartat isi facu loc printre gandurile melancolice:
O seara de toamna, petrecuta la lumina magica a unui foc de tabara… Doar eu, iubita mea mama si fratele mai mare, exact ca in vremurile bune. Vantul adia cu putere printre copacii ramasi fara pic de podoaba si imi imprastia pe intreaga fata de copil firele rebele de par ciocolatiu. Aveam in jur de 3-4 anisori si eram total fermecata de puterea si bunavointa fratelui meu. O ultima frunza aramie i-a atins delicat chipul, amintindu-i despre satul in care a devenit un adevarat ninja.
“Ayumi, iti voi povesti despre Konoha, un loc special pentru mine, in care ma voi simti mereu ca acasa. Acolo am invatat adevarata valoare a vietii, de la unul dintre cei mai mari ninja ai tuturor timpurilor. El este numit Hokage.”
“Ho-ka-ge?” a reusit acel copil mic sa ingane cu o voce plina de interes.
“Da, conducatorul satului. El are cea mai importanta sarcina: aceea de a apara fiecare locuitor in parte cu propria viata. Imi pare atat de rau, dar incepe o furtuna destul de mare si ar trebui sa plecam. Dar continuam maine dimineata povestile, bine?” m-a intrebat, schitand un mic zambet.
“Biine...” am raspuns imbufnata.
Sirul amintirilot mi-a fost insa intrerupt. Am observat de la distanta o persoana foarte cunoscuta. Par lung si blond inchis, prins in doua codite lejere la spate, niste forme feminine impresionante si un chip care parca nu imbatranise aproape deloc. Putea fi… Am alergat cat am putut de repede sprea acea silueta, intimp ce inima imi batea de bucurie.
- Tsunade! am reusit sa strig, iar un siroi de lacrimi cristaline umezea deja fata mea si hainele ei.
- Buna, Ayumi. Am auzit tot ceea ce ti s-a intamplat in Satul Ascuns intre Sunete. A incercat sa-mi zambeasca, in timp ce ochii ei caprui reflectau caldura interioara si multa iubire de care aveam atat de mare nevoie.
- Inca de cand am cunoscut-o, mama ta avut incredere in mine si mi te-a incredintat in cazul in care vei fi in pericol. Am venit cat am putut de repede din misiunea mea medicala din Satul Ascuns in Ploaie. Mi-a oferit o imbratisare calda, pentru a ma simti ca acasa si in siguranta.
I-am simtit mult timp lipsa lui Tsunade, nu o mai vazusem de aproape 2 ani. Era o foarte buna prietena de familie si ma vizita foarte des, iar eu o primeam de fiecare data cu entuziasm. Pot afirma cu usurinta ca era o sora mai mare pentru mine si sunt sigura ca si ea avea sentimente asemanatoare pentru surioara colegului sau de echipa. Nu am admirat mai mult pe nimeni altcineva in intreaga mea viata, ea reprezenta un adevarat model de urmat. M-a impresionat cu caracterul ei aparte: era talentata si draguta, dar isi pazea spatele afisand o atitudine dura. Cu toate acestea, Tsunade isi pastra mereu latura feminina. De ficare data cand am avut nevoie de ajutor, indiferent de situatie- practicarea unui nou jutsu sau o simpla cearta cu fratele meu-, ea a fost alaturi de mine. In acel moment, era singura persoana pe care o aveam aproape si nu doream sa o pierd.
- Ayumi, te rog urmeaza-ma. Iti voi prezenta Konoha si locurile importante din sat. Vocea ei delicata mi-a intrerupt gandurile si amintirile.
Satul Ascuns in Frunze era cu adevarat special, total diferit fata de cel natal. Cu o noapte in urma, a fost zguduit de o furtuna foarte puternica, care a distrus cateva case construite din lemn. Multi oameni, de la Genini la Jounini, erau dispusi oricand sa ajute la refacerea cladirilor. Cu toate acestea, in aer plutea o atmosfera vesela, primitoare, pe care nu o simtisem niciodata.
Tsunade m-a condus pana la marginea Konohei, intr-o zona linistita, unde se puteau auzi bataile vantului hoinar in ferestre si clinchetele usoare ale clopoteilor. Totul era inconjurat de o vegetatie bogata, formata din zeci de flori impresionante, cu miresme imbatatoare, pe care nu le mai vazusem nici macar in cartile din biblioteca tatului meu. O nuanta placuta de roz era oferita de ciresii infloriti din preajma unei case cu mansarda. Un mic iaz se intindea de-a lungul ei, care imita aprope perfect nuanta safirie a cerului. Cladirea avea o usa masiva rosie si ferestre mari, strajuite de perdelute cochete din matase alba, dar care permiteau trecerea catorva raze de soare pentru a inveseli interiorul. Acoperisul portocaliu se integra perfect in paleta de culori pe care mi-o daruia peisajul. Acea imagine mi-a dat imediat o stare de relaxare aproape completa. Banuiam ca acel loc trebuia numit “acasa”.
- Ma bucur mult ca iti place, mi-a zis Tsunade privindu-mi fata uimita. Am ales aceasta casa special pentru tine. Dar vestile bune nu se termina aici: de maine vei fi studenta a Academiei pentru a deveni un Genin al Satului Ascuns in Frunze.
Uimirea s-a tranformat in soc. Iar socul in frustare. De ce trebuia sa devin un ninja al Konohei? Mi se parea total absurd. In satul natal, devenisem Genin cu 1 an in urma si am absolvit Academia cu cea mai mare medie, felicitata de toti profesorii. Puteam avea un viitor stralucit… Acum 2-3 zile ma pregateam pentru Examenul Chuunin, iar acum ma intorceam la stadiul de student?
- Ayumi, nu putem risca… a adugat Tsunade ,intelegandu-mi schimbarea de stare. Trebuie sa te protejez. Nu putem risca ca cineva sa afle- el va veni dupa tine si nu iti va mai cruta viata a adoua oara. Doar eu si Al Treilea Hokage iti stim secretul. Dar trebuie sa-ti formezi o noua identitae: un nou nume, o alta infatisare, sa pari doar un locuitor obisnuit din Konoha.
Deci acesta era adevarul scop al mamei mele: dorea sa ma protejeze de fratele meu. Eram singura supravietuitoare a familiei, datoria mea era aceea de a duce povestea clanului mai departe.
- Imi pare atat de rau. Dar trebuie sa ma intorc inapoi in Satul Ascuns al Ploii. Camarazii mei nu se pot descurca pe cont propriu intr-o misiune asa de dificila.
- Dar… te vei intoarce curand?... am intrebat-o pe Tsunade atat de incet, incat nici macar eu nu-mi auzeam cuvintele.
- Cat de des pot, iti promit. Dar tu promite-mi ca vei ramane puternica.
Mi- dat un sarut de ramas-bun pe frunte si o ultima imbratisare. A plecat, lasandu-ma de una singura intr-o lume pe care de-abia daca o descoperisem…


Astept in continuare criticile si parerile voastre:)