Ayumi

[Ada]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Hey! Sunt Ada si de ceva timp ma gandesc la aceasta poveste- primul meu fanfic:). Este vorba despre o fata pe nume Ayumi, cu un trecut asemanator cu cel al Sasuke, dar cu o alta viziune asupra vietii. Astept comentarii, pareri, critici si va rog sa-mi spuneti daca ati vrea sa pun si urmatoarele capitole:D.

Disclamer:Nu detin nici un personaj din manga/anime-ul Naruto (inafara de cele inventate de mine) si nu fac profit de pe urma lor.

Ayumi (Another Naruto Story)

PROLOG
Nu… nu voi putea niciodata uita acele momente… momentele in care m-am nascut cu adevarat… m-am format ca persoana.... si am capatat un SCOP in viata pentru care INCA mai lupt.
Totul in jurul meu era atat de rosu… O lume plina de sange: familia mea, rudele care mi-au fost alaturi, prietenii mei de suflet… toate trupurile lor neinsufletite erau acolo, in acea camera… Si acum mi-o amintesc: peretii zugraviti in culori calde, pastelate, dar cu pete imense de sange, ferestrele odinioara largi si primitoare, dar in acele momente erau acoperite cu o bucata de material negru si vechi… Totul era mascat atat de bine de cel care a savarsit acea fapta… Am izbucnit intr-un planset necontrolat, pe care nu il mai putea auzi nimeni altcineva… Lacrimile curgeau fara oprire peste acei oameni pe care i-am iubit… si pentru care nu am putut face nimic la momentul oportun… eram mult prea fraiera, prea lasa si prea SLABA pentru a-l confrunta direct pe EL. I-a fost MILA de mine… Si nu m-a lasat in viata pentru marea “dragoste” ce mi-o purta… ci pentru ca eram veriga slaba din jocul lui, care nu reprezenta nicio problema cat de mica… Dar mi-am amintit de unica persoana pe care o mai aveam:
- Mamaa! am strigat urcand scarile disperata.
Era in dormitorul ei… se odihnea pe doua scanduri… tot ceea ce ramasese din mobilierul din lemn de cires…
- Mama, de ce… de ce ne-a facut asta? De ce nu puteam avea o viata normala…?
Mana ei fina imi mangaia fata umeda… o mangaiere atat de delicata, pe care nu o mai simtisem de atata vreme… Nu am putut deslusi prea multe cuvinte… Vocea ei era slaba, ragasusita… Era obosita dupa lupta pe care o purtase cu propriul ei fiu…
- Ayumi… micuta mea…ai dreptate… tu nu meritai sa patesti asa ceva… dar viitorul tau e total compromis aici… trebuie sa pleci in Satul Ascuns in Frunze…
Aceste cuvinte m-au socat… de ce era necesar sa-mi parasesc satul natal?... Sa abandonez singura fiinta iubita pe care o mai aveam? Stiam ca era in pragul mortii, dar poate mai existau cateva sperante…
- Mama, nu te pot parasi… NU VREAU sa te parasesc… si in niciun caz nu pot pleca in Konoha! Nu cunosc pe nimeni acolo, nu stiu ce ar trebui sa fac in continuare! Mamaa! lacrimile mele reci ii umezeau fata palida…
-Ayumi, tu trebuie sa te trezesti la realitate… lumea nu e atat de frumoasa pe cat pare… trebuie sa inveti sa accepti asta… te comporti ca un copil mic…dar sa stii ca voi fi mereu alaturi de tine, in orice cotitura a vietii… micuta mea, te iu….
Nu a mai reusit sa continue… Si-a inchis ochii obositi pentru eternitate… Am imbratisat-o puternic pentru ultima data, in timp ce lacrimile curgeau necontrolat… Din acel moment, am jurat ca ma voi razbuna pentru tot ceea ce a facul EL. Voi creste, ma voi antrena si nu voi permite ca EL sa mai traiasca prea mult. Scopul meu in viata a devenit acela de a-l ucide, chiar daca trebuia sa las in urma un trecut dureros.