21-06-2010, 10:44 AM
Părerea mea e că cei care se sinucid sunt oamenii prea slabi, şi nicidecum cei curajoşi. De ce? Ei bine, curajoşii rămân să lupte, iar cei slabi renunţă. Căci într-un final toţi murim, aşa că n-ar trebui să ne fie frică de moarte, ci numai de viaţă şi încercările prin care ea ne trece.
Şi da, cum poate cineva să se omoare, când alţii se străduiesc din răsputeri să trăiască. Şi mă înnebuneşte că nu cei ce au cu adevărat probleme recurg la asta, ci idioţii care au fost învăţaţi că nu trebuie să lupte pentru nimic. Dac-ar fi să ne sinucidem toţi când am avea probleme, Terra ar fi populată numai de plante şi animale.
Cu toţii trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce facem sau să acceptăm că o iubire se sfârşeşte.
Şi dacă tot se sinucid, nu înţeleg o chestie. De ce dracu nu se apucă să doneze sânge, rinichi şi ceea ce e folositor pentru alţii care vor să trăiască, având în vedere că ei nu mai au nicio treabă cu viaţa?
De ce sunt aşa idioţi şi aşa egoişti?
Mă sinucid să vadă pretenu că nu pot trăi fără el şi să sufere, şi să sufere şi mama şi tata şi soră mea şi să vadă toată lumea ce durere imensă am avut eu. Şi mai las şi un răvaş ca să mă plângă mai mult.
Dumnezeule, aşa s-a ajuns? Atât de puţin preţ se pune pe viaţă şi pe ceea ce trebuie să ducem la bun sfârşit?
Căci nimeni nu-mi poate spune că n-are nicio bucurie, nici măcar boschetarul din colţu străzii, care n-are nici ce mânca.
Şi să-mi spună cineva şi mie, ăla n-are probleme, de ce nu se sinucide? Că mă îndoiesc că pentru el viaţa e mai roz decât pentru un sinucigaş, sincer. În ce fel poate fi împlinit un asemenea om? În niciunul. Şi asta e trist.
Dar nu renunţă, trăieşte. Poate că din asta ar trebui să învăţăm ceva.
Şi e dureros că nu credem în iubire adevărată, dar ne-am omorî după orice relaţie care nu-şi avea rostul.
Şi da, cum poate cineva să se omoare, când alţii se străduiesc din răsputeri să trăiască. Şi mă înnebuneşte că nu cei ce au cu adevărat probleme recurg la asta, ci idioţii care au fost învăţaţi că nu trebuie să lupte pentru nimic. Dac-ar fi să ne sinucidem toţi când am avea probleme, Terra ar fi populată numai de plante şi animale.
Cu toţii trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce facem sau să acceptăm că o iubire se sfârşeşte.
Şi dacă tot se sinucid, nu înţeleg o chestie. De ce dracu nu se apucă să doneze sânge, rinichi şi ceea ce e folositor pentru alţii care vor să trăiască, având în vedere că ei nu mai au nicio treabă cu viaţa?
De ce sunt aşa idioţi şi aşa egoişti?
Mă sinucid să vadă pretenu că nu pot trăi fără el şi să sufere, şi să sufere şi mama şi tata şi soră mea şi să vadă toată lumea ce durere imensă am avut eu. Şi mai las şi un răvaş ca să mă plângă mai mult.
Dumnezeule, aşa s-a ajuns? Atât de puţin preţ se pune pe viaţă şi pe ceea ce trebuie să ducem la bun sfârşit?
Căci nimeni nu-mi poate spune că n-are nicio bucurie, nici măcar boschetarul din colţu străzii, care n-are nici ce mânca.
Şi să-mi spună cineva şi mie, ăla n-are probleme, de ce nu se sinucide? Că mă îndoiesc că pentru el viaţa e mai roz decât pentru un sinucigaş, sincer. În ce fel poate fi împlinit un asemenea om? În niciunul. Şi asta e trist.
Dar nu renunţă, trăieşte. Poate că din asta ar trebui să învăţăm ceva.
Şi e dureros că nu credem în iubire adevărată, dar ne-am omorî după orice relaţie care nu-şi avea rostul.