19-06-2010, 07:44 PM
Hy, am zis ca vin mai repede cu capitolele si asta fac ^_^. Ma bucur ca iti place zozy, apai greselile de ortrografie( unele) sunt facute din cauza lui OpenOffice, cum e in spaniola, imi corecteaza si unele cuvinte mi le inverseaza, punandu-mi-le in spaniola. Apai Aime si-a amintit ca Yuuki a fost la castel, iar apoi pauza si ii era teama pentru ea. Acum urmatorul, sper sa va placa:
Cap.11
Ce se intampla?
Satena isi trase rasuflarea o clipa apoi o lua din nou la fuga hotarata. Ajunse la cativa kilometrii de oras, abia mai putea mergea. Era inghetata toata insa continua sa mearga. Respiratia ei era singurul lucru ce o mai incalzea. Ridica privirea din pamant, se oprii, facu ochii mari, inghiti in sec. Castelul plin de zapada, era in fata ei. Parca nu mai era asa de fioros in plina zi, iar zapada alba ii dadea o nuanta cat de cat mai noua. Insa norii il faceau sa para de parca ar sta sa o ia la fuga si sa omoare tot in jurul lui.
Stranse din dintii si in momentul urmator o lua la fuga puternic, impinse poarta cu toate puterile ei insa aceasta nu se clinti nici macar un milimetru. Satena cazu pe spate in zapada, privii cerul inlacrimata. Respira repede. Se ridica de jos si facu acelasi lucru din nou, insa poarta nu se clintea. Se ridica din nou, si merse agale pana la ea, apuca cu mainile grilajul inghetat. Ridica privirea, pe obrajii ei se scurgea ¨rauri¨de lacrimi calzi, ce ii faceau obrazul sa se mai incalzeasca.
Cauta cu privirea printre zapada insa nu vazu nimic, doar zapada. Curtea mai imensa decat o cladire era complet acoperita de zapada, pana si cararea. In stanga si in dreapta pomii pastrau linistiti zapada ca o plapuma. Nu se auzea niciun zgomot, nicio pasare nu era pe acoperis, pe pomi sau oriunde altundeva. Parca tot era mort.
Si asta o facea pe satena sa inebuneasca, simtea cum vroia sa deschida portile cu orice pret insa nu reusea. Avea impresia ca nu poate sa faca nimic, ca este doar o inutila. Linistea o inebunea si o agita, vroia sa tipe dar glasul nu o lasa. Cazu in genunchi in zapada, tinandu-se cu mainile de grilaj, lasa capul in jos. Lacrimile ii curgeau necontenit combinandu-se cu neaua alba, topind-o si transformand-o in lichidul rece ce ar trebui sa fie.
- Yukiiiiii! Striga puternic numele ei.
Respira lacoma aerul. Se ridica de jos si privii in jur. Nu primii niciun raspuns. Incerca sa sara gardul insa in zadar, de fiecare data mana ei topea bara inghetata si aluneca. Se auzi un zgomot ca o melodie, satena privii disperata in jur crezand ca vine de la telefonul lui Yuuki. Se intoarse pe calcai, observa ca telefonul ei, era in zapada. Nici macar nu isi daduse seama ca il luase cu ea cand plecase, sau ca l-a scapat. Era atat de disperata sa o gaseasca pe Yuuki incat uitase ce o inconjura, ce avea la ea.
Melodia suna incontinu, fata tresari, se grabi si il lua. Raspunse la el, la celalalt capat al liniei era tatal ei
- Aime! Am gasit-o! E la spitalul Arnau, tocmai...
Aime facu ochii mari cand auzi, inchise imediat telefonul si o lua la fuga inspre oras. Alerga cat putea de repede, insa picioarele abia daca o mai puteau tine, le simtea grele. Continua sa alerge, ajunse la intrarea in oras. Vru sa ia autobuzul dar era prea plin. Facu la dreapta si o lua pe niste strazi, urca scariile metroului in graba, in momentul acela un metrou tocmai opri. Aime intra grabita inauntru. Asupra ei erau toate privirile, unii o priveau confuzi, altii se indepartau de ea cand o vedea ca era desculta, uda si ciufulita. Aime insa ii ignora, incerca sa se calmeze in timp ce astepta sa plece metroul. Usile se inchisera dupa ce in difuzoare se auzi o voce ce anunta urmatoarea statie.
Se aseza pe un scaun privind in gol, ganditoare. Sunetul franei o trezi din visare. Aceiasi voce anunta statia.
Satena se ridica repede dupa scaun si iesi pe usile deschise, o lua la dreapta si cobori scariile. Traversa strada si ajunse in fata unei cladiri imense, acoperita complet din sticla. Intra inauntu si se duse hotarata la informatii. Desi erau cateva persoane in fata, aceasta inainta pana la birou. Acolo era o doamna de vreo 30 de ani, cu parul blond, prins in coada, intr-un halat de asistenta. Vorbea la un telefon fix:
- D-soara! Va rog sa asteptati la rand! Spuse lasand receptorul jos.
- Nu! Vreau sa stiu unde este Yuuki! A fost adusa acum cateva minute aici! Este bruneta, cu parul scurt! Spuse pe un ton hotarat.
- Stati un pic! Cred ca este cea pe care au gasit-o azi noapte pe hol.
Femeia verifica putin un caiet.
- Este la camera 203, etajul 5.
Satena o lua imediat la fuga in dreapta, se oprii in fata usilor de metal al liftului, apasa butonul argintiu ce se facu de culoare rosie cand fata lua degetul. Astepta cateva secunde, vazand ca nu coboara, deschise usa din stanga liftului si urca scariile in graba. Ajunse la etajul al-5lea. Deschise usa pe care era pancarda galbena cu cifra etajului. Intra pe un hol lung, cu gresie pe pereti si pe podea. Nu era nimeni pe hol, doar intr-un colt era un carucior cu lucrurile de curatat si inca unul cu injectii si alte lucruri de medicina. Un miros a clor bantuia tot holul, era liniste, dar nu asa de mare, se auzea un telefon fix ce suna, niste aparate.
Aime inainta pe hol calma, insa incepea sa si-l piarda vazand ca nu gaseste camera. Se opri cand vazu langa o usa numarul 203. Inghiti in sec, intinse mana, cand vru sa o puna pe clanta auzi o voce ce ii spunea sa se opreasca. Intoarse capul in stanga si privii domnul inalt, de vreo 40-50 de ani, ce inainta spre ea incruntat. Ajunse in fata ei si o privii de sus
- Ce faceti aici? Nu este ora de vizite! Pacientii au nevoie de liniste ca sa se faca bine! Va rog sa plecati si reveniti la ora de vizita!
- Dar..
- Niciun dar! Va rog sa plecati!
- D-le, va rog. Am alergat tot drumul de la marginea orasului pana aici ca sa imi vad prietena. Nu pot astepta pana la ora vizitei. Va rog, lasati-ma sa o vad! Vreau sa stiu daca este bine.
Barbatul o privii o clipa din cap pana in picioare. O aproba din cap, spunand ca doar cateva minute. Aime zambii si ii spuse ca da. Domnul deschise usa. Satena inainta si inlemni cand o vazu pe bruneta in patul alb, conectata la cateva aparate, ce faceau cate un zgomot la fiecare secunda. Incaperea era libera, era doar Yuuki acolo, patul, aparatele si un dulap.
- Nu va speriati! Este conectata ca sa stim starea ei. A pierdut mult sange si nu putem stii sigur dar parca ar fi in coma.
- In... coma? Intreba pe un ton jos si tremurat.
- Imi pare rau! Nu stiu cum s-a ajuns asa! Colegii mei au gasit-o azi-noapte pe hol, intr-o balta de sange, inima ei abia mai batea.
Doctorul ramase in usa privind-o atent pe fata. Aime facu cativa pasi pe gresia alba ce lucea. Suntetul aparatelor o faceau sa se ingrozeasca, sa simta o vina completa ca si cum ar fi vina ei ca se afla acolo. Isi simte respiratia grea, isi duce mana la inima, la organul vital ce batea cu putere si il auzea. Simte cum ceva o copleseste cu putere, nu o lasa sa respire, o invinovateste pentru ceva ce nu stie. Intinse mana dreapta si o atinse pe bruneta cu un deget, ii simtea sangele ce ii curgea prin vene. Pielea i se facu de gaina, Yuuki era rece, mai rece decat obisnuia sa fie. Fata ei palida parea o papisa expozata in spatele unui geam transparent, pe un raft alb, rece, ce vrea sa o tina acolo, asa, pentru totdeauna. Nu da vreun semn ca s-ar trezi, sau vreun semn ca s-ar fi trezit pana acum.
Aime tresare brusc, simte cum inima ii era si mai agitata, isi tine respriatia, pupila neagra i se micsora. Simtii pe umar o mana grea si rece ce o trezea la realitate intr-un mod brusc. Intoarse capul si facu ochii mari, incepu sa tremure toata, avea pe fata o expresie ingrozita. Vroia sa zica ceva insa vocea nu o lasa, parca o tinea captiva printre gratii nelasand-o sa faca nimic, decat sa tremure:
-O vezi? Este rece nu-i asa? Oare a cui e vina? Desigur, este a ta! Ti-am zis ca nu stii cine este cu adevarat sau ce simte. Daca nu erai tu, nu ar mai fi fost nevoita sa ajunga asa, nu mai trebuia sa se lupte cu mine. Este vina ta! Alex o privea zambind viclean, repeta acelasi lucru printre buze. Aime simtea cum se sufoca, privirea i se incetosa, simte cum se dezechilibreaza dar parca inca sta in picioare. Simte o usoara durere in umarul stang si pe picior. Realiza ca a cazut. Ridica privirea si il vede pe blond zambind, privind-o de sus. Ultimul lucru pe care il simte este gresia rece si un miros imbaimator de clor ii strabate nasul pana cand totul in jurul ei se face negru, nemaisimtind nici cel mai mic sentiment. Stand in intuneric, inchide ochii si simte cum ceva vroia sa o ia pe aripile lui si sa o poarte departe.
Este ciudat, sa nu simti nimic, nici frig, nici cel mai mic sentiment. Pleoapele nu vor sa se deschida, dar parca stia ce o inconjura si parca nu. Nu-si imagina ce s-a intamplat. A murit? A visat? De ce nu-si poate aminti nimic?
A renuntatm nu mai striga, desi parca ar fi vrut sa o faca. Nu mai incearca sa deschida ochii, nu mai incearca sa se miste fiindca si-a dat seama ca degeaba ar fi incercat, corpul ei nu reactiona. Mintea ei e toata in negru, vrea sa-si aminteasca ceva dar nu stie ce. Nici macar mintea nu o mai chinuie cu infinite intrebari, ci doar cu una ¨Cine este?¨ Aude ceva dar ii pare o iluzie, se gandeste ca probabil doar aude lucruri. Brusc isi da seama de o intrebare ¨Ce inseamna sa auzi?¨ Un sentiment ciudat o inconjoara. Nu intelege de ce nu-si aduce aminte nimic, dar ii apare in minte alta intrebare ¨Ce e aia o amintire si de unde stie acest cuvant?¨ Soaptele se aproprie de ea, incetul cu incetul incepe sa inteleaga ce spune:
-Este vina ta!Numai a ta! Este vina ta!
Brusc isi aminteste ceva, parca simturile i-au revenit, parca s-ar fi trezit la realitate dar acelasi intuneric o inconjoara si nu o lasa sa faca nimic, ci doar sa dea nastere la alte intrebari ¨Ce este realitatea? De ce ma simt asa?¨ Simtea un sentiment cunoscut dar nu il putea descifra. Simtea ceva in piept ce tot o enerva, il auzea la intervale scurte, de nici macar o secuna, si il simtea.
Simte ceva cald pe obraz ce se prelinge in jos, ridica mana fara sa-si dea seama atingand lichidul. Brusc deschide ochii, priveste confuza in jur. Un tavan alb ii apare primul, coboara privirea si se vede intr-o incapere alba, cu gresie pe pereti si pe jos pana aproape de tavan. Observa ca era invelita, un sentiment de caldura o cuprinde trezind-o in simtiri. Era in pat, observa o fereastra in fata acestuia, se vedea lumina lunii de afara. Priveste in stanga, vede un aparat ce avea niste dungi ce se miscau in jos si in sus.
Isi aminteste totul, insa nu intelege nimic. Sentimentul acela straniu inca o inconjura, dar isi aminteste totul, pe Yuuki, tatal ei, scoala, casa..... tot. Incearca sa-si aduca aminte ce s-a intamplat insa nu reuseste sa realizeze.
Brusc simte cum ceva o ia in brate, isi intoarse privirea. In urechea ei auzea suspine si o respiratie grea
- Cat ma bucur ca te-ai trezit! Incepusem sa imi fac griji! Cum te simti? Se retrase usor si o privii pe satena inlacrimata. Aime incearca sa spuna ceva, o priveste cu ochii mari ¨Ce s-a intamplat? Unde sunt? Cum am ajuns aici?¨ Tresare brusc si o imbratisa strans pe Yuuki.
- Esti bine? Cat ma bucur sa te stiu teafara! Am crezut ca ai murit! Pierdusei mult sange si erai asa de rece! Suspina ea printre lacrimi. Yuuki o privii stupefiata, o imbratisa scurt si se retrase privind-o
-Eu? Tu ai fost cea care a lesinat! Eu nu am nimic. Sunt intreaga. Nu stiu despre ce vorbesti dar nu am pierdut nici macar o picatura de sange.
Pupila lui Aime se micsora, o privii pe bruneta din cap pana in picioare. Era bine, intreaga, imbracata la fel ca atunci cand plecasera la cumparaturi. Nu intelegea nimic, incerca sa-si aminteasca insa nu reusea. Aparatul ce ii masura bataile inimii arata cum aceasta incepea sa se agite.
- Cum adica? Te-ai luptat cu Alex! Ai fost ranita! Te-au adus azi noapte cineva! Erai in coma! El a fost langa mine si cred ca am lesinat. Spuse fara sa respire
-Aime! Calmeaza-te! Nu te mai agita atat! Cred ca ai visat cat ai fost lesinata. Nu m-am luptat cu Alex si nici nu am fost in coma. Nu sunt aici? Daca as fi fost in coma atunci nu mai eram langa tine, eram pe un pat legata de sute de aparate enervante.
-Dar ai fost.... Murmura ea.
- Nu, nu am fost! Asculta! Nu stiu ce-i cu tine zilele astea, poate de aceea ai lesinat. Nu-ti amintesti? Am fost la cumparaturi, ti-ai pierdut esarfa si cand eram in camp ai lesinat brusc. Poate a fost din cauza stresului, ori nu stiu, dar serios, nu am nimic. Ma duc sa chem un doctor sa-i spun ca te-ai trezit!
O saruta delicat pe frunte si iesi din camera.
Aime nu mai reactiona deloc, privea in gol nedumerita. Nu intelegea ce se intamplase. Daca ar fi fost un vis cum se face ca a fost asa de real? Ca a putut simtii totul! E confuza, ii trec prin cap mii de intrebari ce nu le gasea raspunsul. Cauta prin mintea ei, rascoleste fiecare lucru minor insa tot nu intelegea. Putea sa jure ca ceea ce se intamplase a fost adevarat, dar brusc ii trece o alta intrebare ce o lovea puternic ¨Si daca tot ceea ce vazuse a fost doar o iluzie pe care Alex a facut-o ca sa se joace cu ea?¨
Cap.11
Ce se intampla?
Satena isi trase rasuflarea o clipa apoi o lua din nou la fuga hotarata. Ajunse la cativa kilometrii de oras, abia mai putea mergea. Era inghetata toata insa continua sa mearga. Respiratia ei era singurul lucru ce o mai incalzea. Ridica privirea din pamant, se oprii, facu ochii mari, inghiti in sec. Castelul plin de zapada, era in fata ei. Parca nu mai era asa de fioros in plina zi, iar zapada alba ii dadea o nuanta cat de cat mai noua. Insa norii il faceau sa para de parca ar sta sa o ia la fuga si sa omoare tot in jurul lui.
Stranse din dintii si in momentul urmator o lua la fuga puternic, impinse poarta cu toate puterile ei insa aceasta nu se clinti nici macar un milimetru. Satena cazu pe spate in zapada, privii cerul inlacrimata. Respira repede. Se ridica de jos si facu acelasi lucru din nou, insa poarta nu se clintea. Se ridica din nou, si merse agale pana la ea, apuca cu mainile grilajul inghetat. Ridica privirea, pe obrajii ei se scurgea ¨rauri¨de lacrimi calzi, ce ii faceau obrazul sa se mai incalzeasca.
Cauta cu privirea printre zapada insa nu vazu nimic, doar zapada. Curtea mai imensa decat o cladire era complet acoperita de zapada, pana si cararea. In stanga si in dreapta pomii pastrau linistiti zapada ca o plapuma. Nu se auzea niciun zgomot, nicio pasare nu era pe acoperis, pe pomi sau oriunde altundeva. Parca tot era mort.
Si asta o facea pe satena sa inebuneasca, simtea cum vroia sa deschida portile cu orice pret insa nu reusea. Avea impresia ca nu poate sa faca nimic, ca este doar o inutila. Linistea o inebunea si o agita, vroia sa tipe dar glasul nu o lasa. Cazu in genunchi in zapada, tinandu-se cu mainile de grilaj, lasa capul in jos. Lacrimile ii curgeau necontenit combinandu-se cu neaua alba, topind-o si transformand-o in lichidul rece ce ar trebui sa fie.
- Yukiiiiii! Striga puternic numele ei.
Respira lacoma aerul. Se ridica de jos si privii in jur. Nu primii niciun raspuns. Incerca sa sara gardul insa in zadar, de fiecare data mana ei topea bara inghetata si aluneca. Se auzi un zgomot ca o melodie, satena privii disperata in jur crezand ca vine de la telefonul lui Yuuki. Se intoarse pe calcai, observa ca telefonul ei, era in zapada. Nici macar nu isi daduse seama ca il luase cu ea cand plecase, sau ca l-a scapat. Era atat de disperata sa o gaseasca pe Yuuki incat uitase ce o inconjura, ce avea la ea.
Melodia suna incontinu, fata tresari, se grabi si il lua. Raspunse la el, la celalalt capat al liniei era tatal ei
- Aime! Am gasit-o! E la spitalul Arnau, tocmai...
Aime facu ochii mari cand auzi, inchise imediat telefonul si o lua la fuga inspre oras. Alerga cat putea de repede, insa picioarele abia daca o mai puteau tine, le simtea grele. Continua sa alerge, ajunse la intrarea in oras. Vru sa ia autobuzul dar era prea plin. Facu la dreapta si o lua pe niste strazi, urca scariile metroului in graba, in momentul acela un metrou tocmai opri. Aime intra grabita inauntru. Asupra ei erau toate privirile, unii o priveau confuzi, altii se indepartau de ea cand o vedea ca era desculta, uda si ciufulita. Aime insa ii ignora, incerca sa se calmeze in timp ce astepta sa plece metroul. Usile se inchisera dupa ce in difuzoare se auzi o voce ce anunta urmatoarea statie.
Se aseza pe un scaun privind in gol, ganditoare. Sunetul franei o trezi din visare. Aceiasi voce anunta statia.
Satena se ridica repede dupa scaun si iesi pe usile deschise, o lua la dreapta si cobori scariile. Traversa strada si ajunse in fata unei cladiri imense, acoperita complet din sticla. Intra inauntu si se duse hotarata la informatii. Desi erau cateva persoane in fata, aceasta inainta pana la birou. Acolo era o doamna de vreo 30 de ani, cu parul blond, prins in coada, intr-un halat de asistenta. Vorbea la un telefon fix:
- D-soara! Va rog sa asteptati la rand! Spuse lasand receptorul jos.
- Nu! Vreau sa stiu unde este Yuuki! A fost adusa acum cateva minute aici! Este bruneta, cu parul scurt! Spuse pe un ton hotarat.
- Stati un pic! Cred ca este cea pe care au gasit-o azi noapte pe hol.
Femeia verifica putin un caiet.
- Este la camera 203, etajul 5.
Satena o lua imediat la fuga in dreapta, se oprii in fata usilor de metal al liftului, apasa butonul argintiu ce se facu de culoare rosie cand fata lua degetul. Astepta cateva secunde, vazand ca nu coboara, deschise usa din stanga liftului si urca scariile in graba. Ajunse la etajul al-5lea. Deschise usa pe care era pancarda galbena cu cifra etajului. Intra pe un hol lung, cu gresie pe pereti si pe podea. Nu era nimeni pe hol, doar intr-un colt era un carucior cu lucrurile de curatat si inca unul cu injectii si alte lucruri de medicina. Un miros a clor bantuia tot holul, era liniste, dar nu asa de mare, se auzea un telefon fix ce suna, niste aparate.
Aime inainta pe hol calma, insa incepea sa si-l piarda vazand ca nu gaseste camera. Se opri cand vazu langa o usa numarul 203. Inghiti in sec, intinse mana, cand vru sa o puna pe clanta auzi o voce ce ii spunea sa se opreasca. Intoarse capul in stanga si privii domnul inalt, de vreo 40-50 de ani, ce inainta spre ea incruntat. Ajunse in fata ei si o privii de sus
- Ce faceti aici? Nu este ora de vizite! Pacientii au nevoie de liniste ca sa se faca bine! Va rog sa plecati si reveniti la ora de vizita!
- Dar..
- Niciun dar! Va rog sa plecati!
- D-le, va rog. Am alergat tot drumul de la marginea orasului pana aici ca sa imi vad prietena. Nu pot astepta pana la ora vizitei. Va rog, lasati-ma sa o vad! Vreau sa stiu daca este bine.
Barbatul o privii o clipa din cap pana in picioare. O aproba din cap, spunand ca doar cateva minute. Aime zambii si ii spuse ca da. Domnul deschise usa. Satena inainta si inlemni cand o vazu pe bruneta in patul alb, conectata la cateva aparate, ce faceau cate un zgomot la fiecare secunda. Incaperea era libera, era doar Yuuki acolo, patul, aparatele si un dulap.
- Nu va speriati! Este conectata ca sa stim starea ei. A pierdut mult sange si nu putem stii sigur dar parca ar fi in coma.
- In... coma? Intreba pe un ton jos si tremurat.
- Imi pare rau! Nu stiu cum s-a ajuns asa! Colegii mei au gasit-o azi-noapte pe hol, intr-o balta de sange, inima ei abia mai batea.
Doctorul ramase in usa privind-o atent pe fata. Aime facu cativa pasi pe gresia alba ce lucea. Suntetul aparatelor o faceau sa se ingrozeasca, sa simta o vina completa ca si cum ar fi vina ei ca se afla acolo. Isi simte respiratia grea, isi duce mana la inima, la organul vital ce batea cu putere si il auzea. Simte cum ceva o copleseste cu putere, nu o lasa sa respire, o invinovateste pentru ceva ce nu stie. Intinse mana dreapta si o atinse pe bruneta cu un deget, ii simtea sangele ce ii curgea prin vene. Pielea i se facu de gaina, Yuuki era rece, mai rece decat obisnuia sa fie. Fata ei palida parea o papisa expozata in spatele unui geam transparent, pe un raft alb, rece, ce vrea sa o tina acolo, asa, pentru totdeauna. Nu da vreun semn ca s-ar trezi, sau vreun semn ca s-ar fi trezit pana acum.
Aime tresare brusc, simte cum inima ii era si mai agitata, isi tine respriatia, pupila neagra i se micsora. Simtii pe umar o mana grea si rece ce o trezea la realitate intr-un mod brusc. Intoarse capul si facu ochii mari, incepu sa tremure toata, avea pe fata o expresie ingrozita. Vroia sa zica ceva insa vocea nu o lasa, parca o tinea captiva printre gratii nelasand-o sa faca nimic, decat sa tremure:
-O vezi? Este rece nu-i asa? Oare a cui e vina? Desigur, este a ta! Ti-am zis ca nu stii cine este cu adevarat sau ce simte. Daca nu erai tu, nu ar mai fi fost nevoita sa ajunga asa, nu mai trebuia sa se lupte cu mine. Este vina ta! Alex o privea zambind viclean, repeta acelasi lucru printre buze. Aime simtea cum se sufoca, privirea i se incetosa, simte cum se dezechilibreaza dar parca inca sta in picioare. Simte o usoara durere in umarul stang si pe picior. Realiza ca a cazut. Ridica privirea si il vede pe blond zambind, privind-o de sus. Ultimul lucru pe care il simte este gresia rece si un miros imbaimator de clor ii strabate nasul pana cand totul in jurul ei se face negru, nemaisimtind nici cel mai mic sentiment. Stand in intuneric, inchide ochii si simte cum ceva vroia sa o ia pe aripile lui si sa o poarte departe.
Este ciudat, sa nu simti nimic, nici frig, nici cel mai mic sentiment. Pleoapele nu vor sa se deschida, dar parca stia ce o inconjura si parca nu. Nu-si imagina ce s-a intamplat. A murit? A visat? De ce nu-si poate aminti nimic?
A renuntatm nu mai striga, desi parca ar fi vrut sa o faca. Nu mai incearca sa deschida ochii, nu mai incearca sa se miste fiindca si-a dat seama ca degeaba ar fi incercat, corpul ei nu reactiona. Mintea ei e toata in negru, vrea sa-si aminteasca ceva dar nu stie ce. Nici macar mintea nu o mai chinuie cu infinite intrebari, ci doar cu una ¨Cine este?¨ Aude ceva dar ii pare o iluzie, se gandeste ca probabil doar aude lucruri. Brusc isi da seama de o intrebare ¨Ce inseamna sa auzi?¨ Un sentiment ciudat o inconjoara. Nu intelege de ce nu-si aduce aminte nimic, dar ii apare in minte alta intrebare ¨Ce e aia o amintire si de unde stie acest cuvant?¨ Soaptele se aproprie de ea, incetul cu incetul incepe sa inteleaga ce spune:
-Este vina ta!Numai a ta! Este vina ta!
Brusc isi aminteste ceva, parca simturile i-au revenit, parca s-ar fi trezit la realitate dar acelasi intuneric o inconjoara si nu o lasa sa faca nimic, ci doar sa dea nastere la alte intrebari ¨Ce este realitatea? De ce ma simt asa?¨ Simtea un sentiment cunoscut dar nu il putea descifra. Simtea ceva in piept ce tot o enerva, il auzea la intervale scurte, de nici macar o secuna, si il simtea.
Simte ceva cald pe obraz ce se prelinge in jos, ridica mana fara sa-si dea seama atingand lichidul. Brusc deschide ochii, priveste confuza in jur. Un tavan alb ii apare primul, coboara privirea si se vede intr-o incapere alba, cu gresie pe pereti si pe jos pana aproape de tavan. Observa ca era invelita, un sentiment de caldura o cuprinde trezind-o in simtiri. Era in pat, observa o fereastra in fata acestuia, se vedea lumina lunii de afara. Priveste in stanga, vede un aparat ce avea niste dungi ce se miscau in jos si in sus.
Isi aminteste totul, insa nu intelege nimic. Sentimentul acela straniu inca o inconjura, dar isi aminteste totul, pe Yuuki, tatal ei, scoala, casa..... tot. Incearca sa-si aduca aminte ce s-a intamplat insa nu reuseste sa realizeze.
Brusc simte cum ceva o ia in brate, isi intoarse privirea. In urechea ei auzea suspine si o respiratie grea
- Cat ma bucur ca te-ai trezit! Incepusem sa imi fac griji! Cum te simti? Se retrase usor si o privii pe satena inlacrimata. Aime incearca sa spuna ceva, o priveste cu ochii mari ¨Ce s-a intamplat? Unde sunt? Cum am ajuns aici?¨ Tresare brusc si o imbratisa strans pe Yuuki.
- Esti bine? Cat ma bucur sa te stiu teafara! Am crezut ca ai murit! Pierdusei mult sange si erai asa de rece! Suspina ea printre lacrimi. Yuuki o privii stupefiata, o imbratisa scurt si se retrase privind-o
-Eu? Tu ai fost cea care a lesinat! Eu nu am nimic. Sunt intreaga. Nu stiu despre ce vorbesti dar nu am pierdut nici macar o picatura de sange.
Pupila lui Aime se micsora, o privii pe bruneta din cap pana in picioare. Era bine, intreaga, imbracata la fel ca atunci cand plecasera la cumparaturi. Nu intelegea nimic, incerca sa-si aminteasca insa nu reusea. Aparatul ce ii masura bataile inimii arata cum aceasta incepea sa se agite.
- Cum adica? Te-ai luptat cu Alex! Ai fost ranita! Te-au adus azi noapte cineva! Erai in coma! El a fost langa mine si cred ca am lesinat. Spuse fara sa respire
-Aime! Calmeaza-te! Nu te mai agita atat! Cred ca ai visat cat ai fost lesinata. Nu m-am luptat cu Alex si nici nu am fost in coma. Nu sunt aici? Daca as fi fost in coma atunci nu mai eram langa tine, eram pe un pat legata de sute de aparate enervante.
-Dar ai fost.... Murmura ea.
- Nu, nu am fost! Asculta! Nu stiu ce-i cu tine zilele astea, poate de aceea ai lesinat. Nu-ti amintesti? Am fost la cumparaturi, ti-ai pierdut esarfa si cand eram in camp ai lesinat brusc. Poate a fost din cauza stresului, ori nu stiu, dar serios, nu am nimic. Ma duc sa chem un doctor sa-i spun ca te-ai trezit!
O saruta delicat pe frunte si iesi din camera.
Aime nu mai reactiona deloc, privea in gol nedumerita. Nu intelegea ce se intamplase. Daca ar fi fost un vis cum se face ca a fost asa de real? Ca a putut simtii totul! E confuza, ii trec prin cap mii de intrebari ce nu le gasea raspunsul. Cauta prin mintea ei, rascoleste fiecare lucru minor insa tot nu intelegea. Putea sa jure ca ceea ce se intamplase a fost adevarat, dar brusc ii trece o alta intrebare ce o lovea puternic ¨Si daca tot ceea ce vazuse a fost doar o iluzie pe care Alex a facut-o ca sa se joace cu ea?¨
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=24539 O dorinta....oare se poate indeplini? ( one-shot)
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=22963 Te iubesc, te doresc, doar incerc sa te amagesc!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13236 - vampiri? atunci ai venit la locul cu crini
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=22963 Te iubesc, te doresc, doar incerc sa te amagesc!
http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13236 - vampiri? atunci ai venit la locul cu crini