Prietenia

[Nami]

Eu nu am prieteni adevăraţi. I mean, prieteni în adevăratul sens al cuvântului. Mai sunt persoane de pe zup cu care mă înţeleg foarte bine, dar unele chestii sau secrete nu le poţi spune tuturor. Uneori, familia îmi este mai apropiată, dar alte ori, nu mă înţelege. de-a lungul timpului, mi-am dat seama că nu poţi avea încredere în toţi oameni. Mi-am dat seama că există şi oameni perverşi, răi şi de neîncredere. Înainte, aveam încredere în prietenele mele. Părinţii îmi spuneau că nu trebuie să am încredere deplină în ele. Nu se ştie când mă pot trăda. Şi aşa a fost. Anul acesta, chiar de Paşte, eram afară cu o prietenă şi mi-a spus ce a zis despre mine o altă fată, care înainte o consideram prietena mea. M-am abţinut să nu mă cert cu ea în ziua de Paşte. Dar m-a enervat şi m-a durut, în acelaşi timp. O credeam în stare pe fata aia, să-mi zică ceva, dar măcar să-mi spună ce are de spus în faţă, nu aşa. Mi-am dat şi eu seama că nu trebuie să am încredere în aşa - zisele mele prietene.
Acum, mă înţeleg bine cu colega mea de bancă. Ei îi mai spun ce simt, dar ştiu că nu prea pot să mă bazez pe ea. Este foarte schimbătoare. Vorbeşte cu mine, glumim, râdem, iar după câteva minute, e prost dispusă şi ridică tonul.
Când am ceva pe suflet, sau vreau să mă descarc, îi spun familiei. Dar nu tot timpul. Pentru că nu mă înţelege. Am idei fixe, uneori sadice, iar dacă i le spun mamei mele, o enervez şi o supăr. De aceea, uneori plâng, ca să mă descarc, alteori, vorbesc cu cineva.
Deci, prietenia este destul de importantă, dar trebuie să şi găseşti un prieten adevărat, cu care să poţi vorbi.