Labyrinth

[Ich.]

Katarina-> as vrea eu sa servesc texte mai ample...dar timpul, starea...toate se duc.
Lucrare veche, tot din acest an datata

Podul

Apus, mereu la apus.
Pietrele, incolore, se scaldau in lumina rosiatica, apasatoare a apusului. Udate de sulitele colorate, sclipeau bizar, artificial. Aerul, fierbinte, se mentine nemiscat peste drumeagul galbejit si prafos ce trecea pe sub pod. Chiar si in acel moment, cand innegrirea usoara a cerului prevestea topirea fierbintelii din acea zi doar vantul, parca si el doborat de caldura, mai misca din cand in cand aducand cu el miros de putreziciune, paie arse si poate de cadavru. Dar toate prevesteau venirea unei seri linistite de vara.
O liniste incremenita, ce pare menita sa prevesteasca un uragan.
Cu ochii mijiti din cauza luminii, printre gene, privi intreg locul. Neclintit, aproape totul. Dar, in scurt timp ajunse cu ochii la pod si la umbrele de sub el. Una dintre ele era vie. Se misca dupa propria-I vointa detasandu-se de arcada podulu icateva secunde.
Fetiscana se cutremura.
“Intra Lavinia cu limba smulsa, mainile taiate si batjocorita” tresari scuturandu-si capul ingreunat de buclele mari si rare ale parului sau brun. Nu era un moment bun pentru citate. Isi ridic amana alba punandu-si palma, cu degete lungi si butucanoase, peste fruntea galbejita de care se lipira, cu sudoare, cateva bucle negre. Nu ardea, nici o posibilitate de halucinatie. Trase aer in piept, strangandu-si degetele transpirate peste funiile ce sustineau rucsacul. Buzele carnoase i se stransera pumn, aratand cresatarile provocate de desihdratare. Si, inainte sa-si dea seama, isi auzi vocea, autoritara dar speriata, iesindu-I din gatlejul parjolit.
- E cineva aici? Nici un raspuns. Aceeasi liniste, aceeasi ipostaza liturghica. Nu mai zabovi si isi lua inima in dinti pasind catre pod, isi tot repeta ca trebuie sa ajunga acasa. O clipa, poposi in umbra podului si se convisese ca visase. Unu, doi, trei pasi si chiar atunci doua brate o cuprinsera de talie.
- Numele meu e Nemo! Liniste, atat, un gram de liniste in tot. Fetiscana se gandi brusc la ce arme avea in acel moment. In momentul cand simti ceva rece, strabatandu-i trupul, taindu-I materialele textilele. Mintea! Singurul mod, realize ea, era sa se retraga in mintea ei, asa ca usor, usor, personalitatea ii fu absorbita.
-Eu sunt Nemo! Auzi iarasi in acel moment, zambi absent. Absent ii era zambetul, absenta era si ea.
-Vero nihil verius!

*“Intra Lavinia cu limba smulsa, mainile taiate si batjocorita” = shakespeare -Titus Andronimus.
nemo= nimeni
vero nihil verius=nimic mai adevarat ca adevarul