Nu meriţi să guşti nemurirea

[Sayuuki]

Păi, simplu, am zis să încep şi eu un fic. Am ceva experienţă, dar nu sunt cea mai bună. Sper să vă placă şi aştept păreri şi critici. Încă un lucru: prologul este de fapt o scenă viitoare din fic.

Prolog:

- Ştii…totul s-a schimbat de prea mult timp. Ţi-am spus şi-ţi spun din nou: te rog, nu alege acest drum prăfuit şi sângeriu, el te va transforma în ceva ce vei regreta toată viaţa, iar durerea va fi şi mai mare pentru că, oricât vei încerca, nu vei putea să mori.
- Poate că tu nu înţelegi…de fapt, cu siguranţă nu înţelegi: nu am să te părăsesc! Şi acest drum, oricât de greau va fi de parcurs, mă va conduce la tine. Pentru că ştiu că viaţa ta ar fi ca o otravă dulce fără mine. Şi ştiu că viaţa mea va fi o înmormântare neîncetată fără tine. Aşa că nu, nu te voi părăsi decât dincolo de mormânt, şi poate nici atunci!

Capitolul I: Ce-a fost va rămâne mereu

….::::Flashback::::….

Păşea lent pe asfaltul ud. Pe picioarele goale şi reci se mai zăreau nişte pete de sânge. Cerul plângea, parcă alăturându-se suferinţei fetei. Şi-ar fi dorit să omoare, să distrugă tot ce a făcut acel lucru să se întâmple. Dar nu avea cum să se împotrivească destinului. Ar fi vrut să se răzbune, dar cel care-şi înfipse colţii adânc în sufletul ei era deja mort. Mergea încet, parcă contopindu-se cu acel drum rece, ud şi sângeriu din cauza micilor picături roşiatice ce curgeau de pe mâinile fetei. Dintr-o dată simţi un miros înecător, persistent şi mult prea cunoscut. Era mirosul lor, dar nu venea de la ei. Două mâini delicate ca ale unei femei, dar cu tăria specifică unui bărbat şi pline de un sânge care, credea fata, nu înceta să o urmărească, o opriră din mersul ei ce semăna cu al unei fantome şi o apucară de umeri. Tresări uşor:
- Te-am găsit, în sfârşit! Hai să mergem acasă, plouă şi ploaia asta e ca un cuţit înroşit pe sufletul meu. Nu mai ai de ce să te îngrijorezi, el e mort demult şi nu va mai putea face rău nimănui.
- Mi-e frică, Yuzuki! Şi nu de el mi-e frică, ci de sufletele mamei şi tatei care parcă mă urmăresc, zâmbindu-mi trist. Vezi petele astea de sânge de pe mâinile noastre, sânge pe care nu noi l-am vărsat! Acest sânge mă va urmări toată viaţa!
- Puştoaico…trebuie să înţelegi că te-ai născut într-o lumea în care sângele este seva vieţii. Tu ştii prea bine că nu poţi fugii de cea ce eşti. Vei trece prin momente mult mai înţepătoare
- Măcar Ankaara mai e în viaţă? Ciudat lucru, am început să ne întrebăm unii pe alţii despre moarte, noi care suntem nemuritori…
- Ankaara e bine, are câteva răni neimportante.
- Yuzuki… Fata ridică capul uşor. Ploaia se oprise.
- Da? Parcă vroiai să spui ceva…
Sayuuki tăcu un moment.
- De ce e atât de uşor sa distrugi viata?
- Pai…pentru că ceea ce trăim noi nu se poate numi viaţă. Aminteşte-ţi…dar se opri.
-Da, îmi amintesc. Şi cred că avea dreptate: să nu uităm ce suntem.
Se zări un fulger, apoi un sunet înecător îl însoţi. Nu putea fi sfârşitul, putea fi doar începutul.

….::::End of Flashback::::….

Sayuuki privea mică pată roşiatică de pe oglindă, prin care, ca prin ecranul amintirilor, i se reamintise de noaptea aceea. O şterse uşor cu un burete şi se privi pentru o secundă în oglindă. Trecuse mult timp de când părinţii ei muriseră, timp pe care nu-l mai măsurase. Ea rămase cu fratele şi sora mai mari, dar niciodată nu se putuse acomoda cu ideea că este vampir. Ura lumea aceasta a sângelui în care era târâtă de simpla ei existenţă, ura faptul că nu avea să moară niciodată. Ani avea din belşug, dar arăta ca o simplă adolescentă de 16 ani. Dacă te-ai fi uitat în oglindă, ai fi văzut o fată înaltă, slăbuţă, cu părul de culoarea castanelor şi ochii sângerii. Viaţa era un nimic pentru ea, dar totuşi ura să ia vieţi. Se hrănea rar: îi jurase tatălui său că nu va bea niciodată sânge uman.
Făcea parte dintr-o familie nobilă, în care sângele de vampir rămase pur timp de secole, fraţii căsătorindu-se între ei. Doar că ea, fiind mezina, putea să-şi croiască soarta aşa cum dorea, din moment ce fratele său Yuzuki era logodit cu Ankaara, sora sa. Doar că sentimentele dintre ei nu treceau de iubirea specifică unui frate faţă de o soră şi viceversa. Totuşi îi părea bine că nu are nici un fel de obligaţii faţă de alt vampir. Majoritatea masculilor i se păreau…inutili. Auzi o voce de jos, din curte:
- Trebuie să vezi asta! Sayuuki, vino imediat!