14-06-2010, 12:39 PM
Heiiii~ >:D<
Scuzati intarzierea uriasa, dar am avut o perioada mai . . .
Eh, nu conteaza, cert este ca am revenit cu next. Va multumesc tuturor de comentarii si va mai astept cu drag !
Inca ceva, repetitiile din acest capitol sunt intentionate !
Lectura placuta !
Capitolul VIII
- Emma, uita de tot si aventureaza-te cu mine !
Il priveam atenta in ochii patrunzatori, incercand sa deslusesc sensul cuvintelor sale. Imi era greu sa cred asta, poate prea greu. Totul mi se parea o bolboroseala totala in capul meu, cuvintele amestecandu-se intre ele. Parca nu mai eram eu, ma simteam controlata. Unde este vechea Eu ? Unde imi este tupeul, unde imi este curajul, increderea in mine? Sau poate, poate nu am simtit niciodata asta . . . Poate ca nu exist, poate sunt doar o umbra a vechii Eu. . .
- Hai Emma, crezi ca iti este mai bine daca stai aici ? Iti este mai bine langa mama ta si tatal meu? Nu ti-a ajuns? Nu ai fost respinsa destul?
Imi spuse el cald, incercand sa ma faca sa plec cu el. Avea dreptate, dar nu puteam face asta. Mi-am dus mainile la urechi, parca incercand sa opresc sunetele vocii sale ce imi rasunau necontenit in cap.
Fara succes.
Am inceput din nou sa plang. Atat de slaba am ajuns. La naiba ! Sunt pusa intre ciocan si nicovala. Ce sa fac? Am nevoie de ceva, am nevoie de incredere, iar el nu imi inspira asta, dar nici mama mea nu face asta.
Imi misc mainile intepenite si imi masez usor genunchii. Tremuram din toate incheieturile, buzele se miscau murmurator si lacrimam. O senzatie de voma aparu si o durere necontrolata de cap puse stapanire pe mine. Ma pierdusem, o pierdusem pe vechea Eu. Oare Eu cea dinainte ce ar face? Ce varianta ar alege?
- Si daca plecam, ce vom face? Nu avem bani, cu ce vom trai? Te-ai gandit la asta?
I-am replicat eu indignata, incercand sa il las fara cuvinte. M-a privit sarcastic, dupa care a zambit. De ce nu am mira faptul?
- Contul din banca al tatalui meu . . . este o solutie, nu?
Imi zise el, aproape bufnind in ras. Isi ridica o spranceana, asteptand un raspuns.
Am oftat din nou, caci acum eram si mai dezorientata. Sa plec cu el era o solutie, dar daca voia din nou sa imi faca rau? Era mult prea mult pentru mine. Mereu am stiut cum sa ies din situatii grele, dar acum, ceva ma impiedica sa fac ceva. Poate ca ar trebui sa las totul in voia sortii, si asa am viata distrusa.
- Okey, merg, nu stiu de ce, dar . . . dar voi merge !
Primul pas facut, acum voi astepta banii. Ganduri maniace imi trecura prin cap si mi-am dat seama ca eram tare isteata. El nu o sa-si dea seama, deci totul este bine.
O mana calda am simtit imediat pe umar si o privirea calma si primitoare ma intampina. Am zambit usor, prefancandu-ma ca totul s-a rezolvat. Mi-a intins o mana pentru a ma ridica de pe pamantul umed. M-am ridicat si am privit lung in fata. Nu imi venea sa cred ca tocmai am facut asta.
Mergeam unul langa altul intr-o directie cunoscuta doar de el. Imi ascundeam privirea, avand capul indreptat spre pamant. Mainile erau adancite in strafundurile buzunarelor lungi, iar paru-mi era usor purtat de mica adiere a vantului. Imi priveam atenta perechea de conversi; erau tare murdari si aproape rupti. Aveam nevoie de o noua pereche. Imi trec o mana prin par si ii arunc o privire fugitiva lui Edward.
Era cat se poate de adancit in ganduri si parca mai speriat de cat eram eu. Probabil simtea aceeasi greutate pe care o simteam eu, sau poate doar se prefacea. Nu il pot intelege.
- Pe aici .
Se auzi o voce groasa, ce ma trezi din adancul gandurilor mele. L-am urmat cu incredere, nevrand sa raman in urma. Am contiuat sa mergem, pana cand o lumina micuta se ivi. Incetul cu incetul intunericul din padure disparu.
Pasesc hotarata prin aura de lumina, parasind padurea. O lumina orbitoare si o albie de caldura se pravalira peste mine. Am privit catre cer; soarele se afla in mijloc. Era deja pranzul.
Un sunet ciudat se auzi, ce ma facu sa realizez ceva. Eram infometata. Incep sa rad, incercand sa maschez sunetul acela.
- Si mie imi este foame. Imi zise el, razand.
- Si unde vom manca?
Ma privi usor speriat, dupa care se incrunta. Imi arata cu degetul intr-o directie, pe care cred ca o vom urma. Privesc lung, pana cand observ la orizont niste cladiri. Intr-acolo este orasul. L-am privit hotarata, la fel facand si el. Am dat din cap in semn ca 'da' si ne-am contiuat drumul. Sper sa ajungem cat mai repede.
Mda, finish : ))
Din nou, marimea capitolului .___.'
Eh, sper sa va placa si astept comentarii, critici and so on.
Scuzati intarzierea uriasa, dar am avut o perioada mai . . .
Eh, nu conteaza, cert este ca am revenit cu next. Va multumesc tuturor de comentarii si va mai astept cu drag !
Inca ceva, repetitiile din acest capitol sunt intentionate !
Lectura placuta !
Capitolul VIII
- Emma, uita de tot si aventureaza-te cu mine !
Il priveam atenta in ochii patrunzatori, incercand sa deslusesc sensul cuvintelor sale. Imi era greu sa cred asta, poate prea greu. Totul mi se parea o bolboroseala totala in capul meu, cuvintele amestecandu-se intre ele. Parca nu mai eram eu, ma simteam controlata. Unde este vechea Eu ? Unde imi este tupeul, unde imi este curajul, increderea in mine? Sau poate, poate nu am simtit niciodata asta . . . Poate ca nu exist, poate sunt doar o umbra a vechii Eu. . .
- Hai Emma, crezi ca iti este mai bine daca stai aici ? Iti este mai bine langa mama ta si tatal meu? Nu ti-a ajuns? Nu ai fost respinsa destul?
Imi spuse el cald, incercand sa ma faca sa plec cu el. Avea dreptate, dar nu puteam face asta. Mi-am dus mainile la urechi, parca incercand sa opresc sunetele vocii sale ce imi rasunau necontenit in cap.
Fara succes.
Am inceput din nou sa plang. Atat de slaba am ajuns. La naiba ! Sunt pusa intre ciocan si nicovala. Ce sa fac? Am nevoie de ceva, am nevoie de incredere, iar el nu imi inspira asta, dar nici mama mea nu face asta.
Imi misc mainile intepenite si imi masez usor genunchii. Tremuram din toate incheieturile, buzele se miscau murmurator si lacrimam. O senzatie de voma aparu si o durere necontrolata de cap puse stapanire pe mine. Ma pierdusem, o pierdusem pe vechea Eu. Oare Eu cea dinainte ce ar face? Ce varianta ar alege?
- Si daca plecam, ce vom face? Nu avem bani, cu ce vom trai? Te-ai gandit la asta?
I-am replicat eu indignata, incercand sa il las fara cuvinte. M-a privit sarcastic, dupa care a zambit. De ce nu am mira faptul?
- Contul din banca al tatalui meu . . . este o solutie, nu?
Imi zise el, aproape bufnind in ras. Isi ridica o spranceana, asteptand un raspuns.
Am oftat din nou, caci acum eram si mai dezorientata. Sa plec cu el era o solutie, dar daca voia din nou sa imi faca rau? Era mult prea mult pentru mine. Mereu am stiut cum sa ies din situatii grele, dar acum, ceva ma impiedica sa fac ceva. Poate ca ar trebui sa las totul in voia sortii, si asa am viata distrusa.
- Okey, merg, nu stiu de ce, dar . . . dar voi merge !
Primul pas facut, acum voi astepta banii. Ganduri maniace imi trecura prin cap si mi-am dat seama ca eram tare isteata. El nu o sa-si dea seama, deci totul este bine.
O mana calda am simtit imediat pe umar si o privirea calma si primitoare ma intampina. Am zambit usor, prefancandu-ma ca totul s-a rezolvat. Mi-a intins o mana pentru a ma ridica de pe pamantul umed. M-am ridicat si am privit lung in fata. Nu imi venea sa cred ca tocmai am facut asta.
Mergeam unul langa altul intr-o directie cunoscuta doar de el. Imi ascundeam privirea, avand capul indreptat spre pamant. Mainile erau adancite in strafundurile buzunarelor lungi, iar paru-mi era usor purtat de mica adiere a vantului. Imi priveam atenta perechea de conversi; erau tare murdari si aproape rupti. Aveam nevoie de o noua pereche. Imi trec o mana prin par si ii arunc o privire fugitiva lui Edward.
Era cat se poate de adancit in ganduri si parca mai speriat de cat eram eu. Probabil simtea aceeasi greutate pe care o simteam eu, sau poate doar se prefacea. Nu il pot intelege.
- Pe aici .
Se auzi o voce groasa, ce ma trezi din adancul gandurilor mele. L-am urmat cu incredere, nevrand sa raman in urma. Am contiuat sa mergem, pana cand o lumina micuta se ivi. Incetul cu incetul intunericul din padure disparu.
Pasesc hotarata prin aura de lumina, parasind padurea. O lumina orbitoare si o albie de caldura se pravalira peste mine. Am privit catre cer; soarele se afla in mijloc. Era deja pranzul.
Un sunet ciudat se auzi, ce ma facu sa realizez ceva. Eram infometata. Incep sa rad, incercand sa maschez sunetul acela.
- Si mie imi este foame. Imi zise el, razand.
- Si unde vom manca?
Ma privi usor speriat, dupa care se incrunta. Imi arata cu degetul intr-o directie, pe care cred ca o vom urma. Privesc lung, pana cand observ la orizont niste cladiri. Intr-acolo este orasul. L-am privit hotarata, la fel facand si el. Am dat din cap in semn ca 'da' si ne-am contiuat drumul. Sper sa ajungem cat mai repede.
Mda, finish : ))
Din nou, marimea capitolului .___.'
Eh, sper sa va placa si astept comentarii, critici and so on.