Tărâmul fermecat.

[Nami]

Nu prea am avut inspiraţie, însă trebuia să postez, so, capitolul nu este prea lung ...

Capitolul V.

Neobservând cum a trecut timpul, am ajuns deja la poalele munţilor. Mă gândesc că trebuie să-mi găsesc un adăpost, căci se înserează şi sunt obosit. Mă aşez la umbra unui copac, ce seamănă cu un stejar, însă are frunzele mai mari şi mai late. Mâncarea s-a terminat, iar apă mai am puţină. Mă caut prin buzunare şi găsesc o gumă. Când este singurul lucru de mâncat pe care îl ai, nu mai contează ... Mâine, de dimineaţă, trebuie să caut un izvor, un pârâu, o sursă de apă potabilă şi poate ceva de mâncat. Am nevoie de hrană ... Mă culc şi încerc să adorm. Ziua de mâine va fi grea şi trebuie să ma odihnesc ...
Mă trezesc cu greu. Am dormit bine şi aş mai vrea să stau întins pe iarba verde şi fină, în bătaia vântului, la răcoare, însă trebuie să pornesc în căutarea hranei. Mă ridic şi ma afund in pădure, spre vărful muntelui. Trebuie să găsesc un izvor, o sursă de apă.
Am mers timp de unsprezece minute şi nu am găsit nimic. Mai fac câţiva paşi, iar dinspre nord se aude apă căzând. Oare există o cascadă ? Bucuros, alerg spre locul de unde se aude zgomotul. La circa nouasprezece paşi de-ai mei, se vede o cascadă, nu m-am înşelat. De pe munte, cade apa zbuciumată şi se loveşte de pietre, apoi formează un fel de râu, ce curge la vale.
Îmi umplu sticele cu apă, apoi, nepăsându-mi că poate veni cineva, mă dezbrac şi intru în lichidul rece şi răcoritor. Apa ce cade de pe munte, mă atinge, se contopeşte cu corpul meu şi îmi crează o senzaţie plăcută. Gem uşor, apoi îmi trec degetul peste buze şi ies pe uscat, sperând că nu este nimeni prin jur. Gândul că sunt dezbrăcat, îmi dă un aer de perversitate, o dulce nebunie, deşi nu cred că este cineva prin jur să mă vadă. Mă îmbrac rapid, apoi pun sticlele cu apă în rucsac. Îl pun în spate şi cobor muntele.
Împrejur văd acelaşi peisaj cu care m-am obişnuit: copaci înalţi cu frunze colorate şi iarbă deasă. Fire de lumină pătrund printre ramurile copacilor. Am început să mă satur de ce văd. Sunt aici de două zile şi deja mi se pare o eternitate. Vreau să adorm şi să mă trezesc acasă, în patul meu. Însă e imposibil ... Şi devine enervant. Nu cunosc aceste meleaguri, nu ştiu să mă întorc acasă, iar un elf este pe urmele mele. Totul este perfect !
În sfârşit, am coborăt muntele. Câmpia verde mi se arată din nou. Dintr-o dată, mă simt privit, parcă cineva este în spatele meu. Mă întorc încet, iar două mâini puternice mă ţin strâns. Închid ochii pentru o secundă, apoi îi redeschid. În faţa mea stă Alfie, iar o creatură ciudată mă ţine.
- Măi, mă, măi ... Pe cine am prins ?
Vocea enervantă a elfului îmi răsună în minte. Îmi clătin capul, apoi răspund:
- M-ai prins ... Åži ce ?
- Ştiu că te deranjează faptul că eşti la picioarele mele.
Nu îmi place să recunosc, dar are dreptate. Gândul că depind de el mă scoate din sărite. Elful râde, apoi spune pe un ton sâcâitor:
- Du-l în în temniţă !
Mă zbat şi încerc să scap. E inutil. Acea creatură e prea puternică. Mă enervez şi ţip nervos:
- La dracu`, Alfie !
Elful râde, în timp ce creatura mă duce în temniţă. Oare cum arată acel loc ? Mă zbat, nu vreau să fiu închis. Creatura pare vizibil enervată. Eu continui să mă zbat. Întoarce capul spre mine, mă priveşte cu ură, iar apoi mă loveşte în cap. Totul pare că întră în ceaţă. Pleoapele-mi sunt tot mai grele. Capul mă doare din urma loviturii puternice, provocate de pumnul creaturii. Închid ochii şi mă cufund într-o stare adâncă de inconştienţă.
Deschid ochii şi mă uit împrejur. Îmi este frig. Mă strâng puternic în braţe, apoi realizez cauza strării mele de frig: din cer cad fulgi mari de nea. Surprins, am simţit de parcă mi-a căzut gura. Da, am rămas cu gura căscată. Mai devreme, înainte să mă prindă Alfie, era cald. Acum este frig şi ninge. Mă uit împrejur. Peisajul nu-mi pare cunoscut. Parcă nu mă aflu pe tărâmul acela fabulos. Înainte, credeam că nu mă mai surprinde nimic, însă acum sunt uimit. Gândindu-mă intens la locul unde aş putea fi, parcă o idee îmi săgetă mintea. Dacă nu eram conştient ? Dacă visam ? Oare aveam să mă mai trezesc ? Brusc, o senzaţie de panică, combinată cu sentimentul învingerii mă străfulgeră. Tot peisajul pare real, dar poate să fie un vis, sau chiar o halucinaţie.
Hotărât, am început să merg. În jurul meu nu găsesc nimic cunoscut. Totul este acoperit cu o plapumă albă. Din cer încă se paraşutează fulgi reci, de gheaţă – dar, totuşi, senzaţia pe care o simt când se izbesc de corpul meu este plăcută – şi apoi cad pe pământul acoperit de zăpadă, apoi cufundându-se în somn. Viaţa unui fulg este totuşi atât de scurtă. Cade din cer, dansează ascultând vântul cum şuieră, apoi se prăbuşesc.
O durere de cap mă îngheţă. Mă prăbuşesc încet al pământ, simţindu-mi pleoapele tot mai grele. Aceeaşi senşaţie de gheaţă mă cuprinde din nou, parcă creatura de mai devreme mă lovise iarăşi.
Mă deşteptam cu greu, forţându-mă să-mi deschid ochii grei. Brusc, am auzit un strigăt care mă făcu să tresar.
- La dracu`, German, ţi-am zis să-l faci să tacă, nu să-l faci să leşine. Vocea îmi părea cunoscută. Era Alfie.