Sinuciderea

[Paradox]

Daca mai citesc un singur post in care se spune ca "Dumnezeu ne-a dat viata si trebuie sa fim recunoscatori pentru ca traim si ca, vai, ce roz e viata" jur ca innebunesc. Dar trecem peste.

Eu inclin sa cred ca oamenii care se sinucid (sau care, ma rog, au in cap gandul asta) sunt, pe de o parte, mai curajosi decat... Cei optimisti, sa zicem, pentru ca dorinta de autodistrugere scade dramatic (in mod paradoxal). Desi... Curaj poate insemna si infruntarea acelui ceva de care le este atat de teama; sa le fie frica si sa mearga, totusi, pe drumul acela. Exista, asadar, si lasitatea aia inevitabila... Gen "Am ales moartea, ce boss sunt". Iertati apelativul si incoerenta-mi, nu am idee ce sa scriu.

ORICUM.

Nu sunt in nicio tabara; nici pro, nici cei contra. Nimeni nu are dreptul de a-i judeca pe ceilalti pentru ceea ce fac, chiar daca e vorba de renuntarea la propria viata. Totusi, o agreez in cazurile extreme - daca iti mor copiii, nevasta, daca iti intra casa in pamant, daca ramai fara slujba si iti petreci toata ziua pe o banca, intr-un parc si, ocazional, cautand mancare prin tomberoane, ce naiba poti sa mai faci?

La fel si cu "persoanele dragi". Nu cred ca e cineva atat de tampit incat sa nu se gandeasca si la asta. Totusi, ori nu le mai pasa de ei, ori nu le mai considera genul asta de persoane. Simple as that.

Viata poate fi inexplicabil de... Nu stiu. De "nedreapta". Asa ca incercati sa nu ii mai faceti idioti pe those who can't take it anymore. Chiar si cand vine vorba de dragoste; nu stie nimeni ce s-a intamplat cu circumvolutiunile lor sau cu sangele pompat in vene. Nimeni.