23-05-2010, 04:01 PM
Arigato pentru comentariu si pentru corectarea greselilor :)
Capitolul 2-Meditatie
Am ramas ceva timp privind in urma lui. Cind m-am asigurat ca e deajuns de departe de casa, mi-am activat byakuganul sa pot vedea in ce directie pleaca. Spre dezamagirea mea el s-a oprit curind la intrarea in padure intilnindu-se cu alte trei persoane. Deja devenea plictisitor, caci nu se miscau din loc, probabil vorbeau. In acel moment mi-as fi dorit sa am auzul la fel de ascutit precum imi sunt ochii caci, cu siguranta una din temele de discutie eram ''Eu''. Nu am mai stat mult timp sa-i privesc caci pleoapele imi deveneau din ce in ce mai grele si am fost nevoita sa plec la culcare. Fusese o zi foarte stresanta si un somn lung si linistit era medicamentul potrivit pentru a ma recupera atit, cit sa fac fata antrenamentului special cu Neji ce urma sa se desfasoare a doua zi.
Dar ce crezi, ca am putut dormi? Ochii imi erau inchisi, dar gindurile sumbre despre ce urmeaza sa se intimple daca Sasuke pune mina pe acele harti sau nu, imi alungase tot somnul.
Cine ma pus sa-l ajut? Ca in final tot eu am avut de suferit, puteam sa-l las acolo, sa moara caci oricum nu avea motive reale sa traiasca. Era un demon, insetat de singe si distrugere....pe care eu l-am ajutat. Asta a fost o greseala, care a adus dupa ea un lant de multe altele, pe care din pacate le voi face. Dar pina atunci sa iti povestesc ce s-a intimplat mai departe:
Soarele spinteca cu razele sale cerul cand eu am renuntat la incercarea mea de a adormi. Am iesit afara sa iau putin aier proaspat. Mergeam incet spre terenul de antrenament, pierzindu-mi echilibru uneori si cazind din cauza oboselei. Dar ma ridicam si continuam sa merg, nu doream sa pierd antrenamentul special, era o sansa pentru mine de a capata mai multa putere si experienta, nu trebuia sa o ratez!. Cind am ajuns acolo, nici urma de Neji. Nu dupa mult timp , un servitor m-a anuntat ca Neji trebuia sa plece urgent intr-o misiune si nu va putea sa ma antreneze, decit cind se va intoarce. I-am multumit cu un zimbet fortat ca ma informase si l-am lasat sa plece. Aveam nevoe sa fiu singura pentru a-mi satisface nevoia de a plange, fara sa fiu intimidata de nimeni. Asa de nefericita si neinplinita ma simteam atunci, ca mi-a trecut prin minte ideia de a ma sinucide, dar eram prea lasa sa fac asa ceva si foarte curind am renuntat la acest gind.
Dupa ce m-am mai linistit, am continuat sa fac o plimbare sperind ca voi obosi indeajuns de mult cit sa pot dormi. Se pare ca functionase, dar nu eram culcata pe un pat, ci pe o banca din parcul satului. Nu cred ca realizasem ca adormisem pina ce nu auzisem o voce care ma indemna sa ma trezesc:
-Hinata, trezeste-te, o sa racesti daca mai stai mult fara o imbracaminte mai groasa pe tine.
-Mmmm, ce? Intreb eu buimaca dupa somn.
Dupa un minut, fac efortul imens de a-mi deschide ochii. O vad pe Sakura ce imi intinse mina ei pentru a ajuta sa ma ridic.
-Multumesc pentru ajutor Sakura, ce faci aici?
-Asta e locul meu favorit pentru a medita, am multe amintirii aici.
In timp ce imi raspundea, am observat ca buzele ei subtiri au inceput sa tremure si ochii ei de culoarea smaraldului au inceput sa fie inundati de lacrimi.
-De ce plingi? Doar aceste amintiri sunt frumoase, nu? O intreb stergindu-i lacrimile.
-Aici....spuse fata printre lacrimi....ma lasat Sasuke inconstienta cind a plecat din sat pentru antrenamentul cu sarpele de Orochimaru. Astazi s-au inplinit cinci ani de atunci si el nu s-a mai intors si probabil nu se va mai intoarce niciodata.
.....Sakura....nici nu stii cit te inseli ma gindeam sa ii zic, dar am renuntat. Nu era nici locul, momentul sau persoana potrivita care sa stie ca Sasuke a fost in sat ieri noapte. Mi-ar fi pus misiunea in pericol si s-ar simti si mai rau aflind despre adevaratul scop al vizitei lui.
Ochii ei exprimau tristete si dezamagire. Se uita la mine rugator sa ii dau o veste buna, sau sa ii zic cuvinte de incurajare, dar ce veste sa-i zic? Ce cuvinte sa aleg pentru a o incuraja?
Am inceput sa invat sa fiu rece, nepasatoare la nevoile celor din jur, pina la urma asta inseamna sa fii un adevarat shinobi.....Mila, bunatatea, naivitatea, blandetea, aceste calitati ce faceau parte din mine, din caracterul meu stupid m-au tras in jos. Probabil aceste calitati l-au indemnat pe Sasuke sa ma folosesca ca pe o jucarie pentru a obtine ce isi doreste. Dar cum am mai zis inca invatam si nu puteam sa o las pe Sakura de izbeliste asa ca in cele din urma am zis:
-Tu meriti un baiat care sa te iubeasca si sa te pretuiasca. Nu mai suferi din pricina lui, nu are rost. Pe lume sunt multi care ar plati o avere sa aiba parte de afectiunea unei fete asemeni tie.
-Multumesc Hinata, esti o adevarata prietena. Poate ai dreptate......dar eu inca mai sper ca se va intoarce intr-o buna zi. Naruto mi-a promis ca il va intoarce inapoi orice ar fi. Spuse rozalia zimbind usor.
Asta e, Naruto! Cum de nu m-am gindit la el pina atunci?! Era singura persoana care ma putea ajuta sa-l gasesc pe Sasuke si sa-l conving sa nu faca o asemenea nebunie, cea de a distruge satul.
Il cautasem peste tot, dar nici urma de blond. Intrebam satenii, dar se pare ca nici ei nu-l vazusera. Incepeam sa imi pierd speranta si vintul rece incepea sa sufle din ce in ce mai puternic maturind toate frunzele moarte de pe sosea si fortindu-ma sa plec acasa dupa o jacheta. Asta si am facut, dar nu inainte de a merge in ultimul loc unde speram ca il pot gasi-biroul doamnei Tsunade.
Am intrat in cladire. In sfirsit un loc unde sa ma pot adaposti de frig. Pe holuri era liniste, nu se auzeau decit pasii mei si pendulul ciasornicului ce era asezat in mijlocul coridorului, parea ciudat, sau poate ca nu. Era ora optisprezece si probabil toti terminasera lucru programat in acea zi si plecasera acasa. Eu insa speram sa o gasesc pe doamna Tsunade.
In cele din urma, am ajuns linga usa biroului ei, dar am ezitat sa intru caci se pare ca ea purta o discutie importanta cu Shizune. Vocile lor se auzeau atit de clar in acea liniste, incit auziai totul la fel de bine ca si cind ai fi fost prezenta acolo in cabinet:
-Shizune.....ce iti voi spune acum, sa nu ajunga mai departe de acesti patru pereti, e clar?
-Da doamna....raspunse tinara nedumerita. Despre ce e vorba?
-Ma tem ca satul nostru e in pericol. E necesar sa ne pregatim pentru un razboi ce din pacate nu e departe de a incepe. Dupa o pauza femeia continua:
-Am auzit din surse neoficiale ca prin zona a fost vazut Sasuke si echipa lui. Exista o foarte mare posibilitate ca el sa vrea sa fure hartile cu punctele strategice ale Konohai si cu ajutorul lor sa faca fata fara probleme atacurilor noastre. Deasemenea va fi nevoe sa fim vigilenti. Nu e prost sa vina el si sa fure, probabil va trimite pe cineva sa faca aceasta treaba murdara in locul lui....mai exact un spion.....
Auzind acestea un fior rece mi-a trecut prin sira spinarii. Oare sa fi fost eu atit de neatenta incit sa las pe cineva sa ma vada cind l-am adus pe Sasuke acasa? Doamne...daca asta intradevar s-a intimplat totul va fi pierdut....absolut totul....
Capitolul 2-Meditatie
Am ramas ceva timp privind in urma lui. Cind m-am asigurat ca e deajuns de departe de casa, mi-am activat byakuganul sa pot vedea in ce directie pleaca. Spre dezamagirea mea el s-a oprit curind la intrarea in padure intilnindu-se cu alte trei persoane. Deja devenea plictisitor, caci nu se miscau din loc, probabil vorbeau. In acel moment mi-as fi dorit sa am auzul la fel de ascutit precum imi sunt ochii caci, cu siguranta una din temele de discutie eram ''Eu''. Nu am mai stat mult timp sa-i privesc caci pleoapele imi deveneau din ce in ce mai grele si am fost nevoita sa plec la culcare. Fusese o zi foarte stresanta si un somn lung si linistit era medicamentul potrivit pentru a ma recupera atit, cit sa fac fata antrenamentului special cu Neji ce urma sa se desfasoare a doua zi.
Dar ce crezi, ca am putut dormi? Ochii imi erau inchisi, dar gindurile sumbre despre ce urmeaza sa se intimple daca Sasuke pune mina pe acele harti sau nu, imi alungase tot somnul.
Cine ma pus sa-l ajut? Ca in final tot eu am avut de suferit, puteam sa-l las acolo, sa moara caci oricum nu avea motive reale sa traiasca. Era un demon, insetat de singe si distrugere....pe care eu l-am ajutat. Asta a fost o greseala, care a adus dupa ea un lant de multe altele, pe care din pacate le voi face. Dar pina atunci sa iti povestesc ce s-a intimplat mai departe:
Soarele spinteca cu razele sale cerul cand eu am renuntat la incercarea mea de a adormi. Am iesit afara sa iau putin aier proaspat. Mergeam incet spre terenul de antrenament, pierzindu-mi echilibru uneori si cazind din cauza oboselei. Dar ma ridicam si continuam sa merg, nu doream sa pierd antrenamentul special, era o sansa pentru mine de a capata mai multa putere si experienta, nu trebuia sa o ratez!. Cind am ajuns acolo, nici urma de Neji. Nu dupa mult timp , un servitor m-a anuntat ca Neji trebuia sa plece urgent intr-o misiune si nu va putea sa ma antreneze, decit cind se va intoarce. I-am multumit cu un zimbet fortat ca ma informase si l-am lasat sa plece. Aveam nevoe sa fiu singura pentru a-mi satisface nevoia de a plange, fara sa fiu intimidata de nimeni. Asa de nefericita si neinplinita ma simteam atunci, ca mi-a trecut prin minte ideia de a ma sinucide, dar eram prea lasa sa fac asa ceva si foarte curind am renuntat la acest gind.
Dupa ce m-am mai linistit, am continuat sa fac o plimbare sperind ca voi obosi indeajuns de mult cit sa pot dormi. Se pare ca functionase, dar nu eram culcata pe un pat, ci pe o banca din parcul satului. Nu cred ca realizasem ca adormisem pina ce nu auzisem o voce care ma indemna sa ma trezesc:
-Hinata, trezeste-te, o sa racesti daca mai stai mult fara o imbracaminte mai groasa pe tine.
-Mmmm, ce? Intreb eu buimaca dupa somn.
Dupa un minut, fac efortul imens de a-mi deschide ochii. O vad pe Sakura ce imi intinse mina ei pentru a ajuta sa ma ridic.
-Multumesc pentru ajutor Sakura, ce faci aici?
-Asta e locul meu favorit pentru a medita, am multe amintirii aici.
In timp ce imi raspundea, am observat ca buzele ei subtiri au inceput sa tremure si ochii ei de culoarea smaraldului au inceput sa fie inundati de lacrimi.
-De ce plingi? Doar aceste amintiri sunt frumoase, nu? O intreb stergindu-i lacrimile.
-Aici....spuse fata printre lacrimi....ma lasat Sasuke inconstienta cind a plecat din sat pentru antrenamentul cu sarpele de Orochimaru. Astazi s-au inplinit cinci ani de atunci si el nu s-a mai intors si probabil nu se va mai intoarce niciodata.
.....Sakura....nici nu stii cit te inseli ma gindeam sa ii zic, dar am renuntat. Nu era nici locul, momentul sau persoana potrivita care sa stie ca Sasuke a fost in sat ieri noapte. Mi-ar fi pus misiunea in pericol si s-ar simti si mai rau aflind despre adevaratul scop al vizitei lui.
Ochii ei exprimau tristete si dezamagire. Se uita la mine rugator sa ii dau o veste buna, sau sa ii zic cuvinte de incurajare, dar ce veste sa-i zic? Ce cuvinte sa aleg pentru a o incuraja?
Am inceput sa invat sa fiu rece, nepasatoare la nevoile celor din jur, pina la urma asta inseamna sa fii un adevarat shinobi.....Mila, bunatatea, naivitatea, blandetea, aceste calitati ce faceau parte din mine, din caracterul meu stupid m-au tras in jos. Probabil aceste calitati l-au indemnat pe Sasuke sa ma folosesca ca pe o jucarie pentru a obtine ce isi doreste. Dar cum am mai zis inca invatam si nu puteam sa o las pe Sakura de izbeliste asa ca in cele din urma am zis:
-Tu meriti un baiat care sa te iubeasca si sa te pretuiasca. Nu mai suferi din pricina lui, nu are rost. Pe lume sunt multi care ar plati o avere sa aiba parte de afectiunea unei fete asemeni tie.
-Multumesc Hinata, esti o adevarata prietena. Poate ai dreptate......dar eu inca mai sper ca se va intoarce intr-o buna zi. Naruto mi-a promis ca il va intoarce inapoi orice ar fi. Spuse rozalia zimbind usor.
Asta e, Naruto! Cum de nu m-am gindit la el pina atunci?! Era singura persoana care ma putea ajuta sa-l gasesc pe Sasuke si sa-l conving sa nu faca o asemenea nebunie, cea de a distruge satul.
Il cautasem peste tot, dar nici urma de blond. Intrebam satenii, dar se pare ca nici ei nu-l vazusera. Incepeam sa imi pierd speranta si vintul rece incepea sa sufle din ce in ce mai puternic maturind toate frunzele moarte de pe sosea si fortindu-ma sa plec acasa dupa o jacheta. Asta si am facut, dar nu inainte de a merge in ultimul loc unde speram ca il pot gasi-biroul doamnei Tsunade.
Am intrat in cladire. In sfirsit un loc unde sa ma pot adaposti de frig. Pe holuri era liniste, nu se auzeau decit pasii mei si pendulul ciasornicului ce era asezat in mijlocul coridorului, parea ciudat, sau poate ca nu. Era ora optisprezece si probabil toti terminasera lucru programat in acea zi si plecasera acasa. Eu insa speram sa o gasesc pe doamna Tsunade.
In cele din urma, am ajuns linga usa biroului ei, dar am ezitat sa intru caci se pare ca ea purta o discutie importanta cu Shizune. Vocile lor se auzeau atit de clar in acea liniste, incit auziai totul la fel de bine ca si cind ai fi fost prezenta acolo in cabinet:
-Shizune.....ce iti voi spune acum, sa nu ajunga mai departe de acesti patru pereti, e clar?
-Da doamna....raspunse tinara nedumerita. Despre ce e vorba?
-Ma tem ca satul nostru e in pericol. E necesar sa ne pregatim pentru un razboi ce din pacate nu e departe de a incepe. Dupa o pauza femeia continua:
-Am auzit din surse neoficiale ca prin zona a fost vazut Sasuke si echipa lui. Exista o foarte mare posibilitate ca el sa vrea sa fure hartile cu punctele strategice ale Konohai si cu ajutorul lor sa faca fata fara probleme atacurilor noastre. Deasemenea va fi nevoe sa fim vigilenti. Nu e prost sa vina el si sa fure, probabil va trimite pe cineva sa faca aceasta treaba murdara in locul lui....mai exact un spion.....
Auzind acestea un fior rece mi-a trecut prin sira spinarii. Oare sa fi fost eu atit de neatenta incit sa las pe cineva sa ma vada cind l-am adus pe Sasuke acasa? Doamne...daca asta intradevar s-a intimplat totul va fi pierdut....absolut totul....