Labyrinth

[Ich.]

katarina: In primul rand mersi ca esti pe aici.
Al doilea:

obsesiile dăunează.

nu conteaza, nu-mi doresc sa trec de treizeci de ani.

fata ta, respiratia mea, buzele tale. N-are logică, ar fi trebuit să fie peste tot noastra/noastre din moment ce împart acelaşi trup. Sau ai vrut să le delimitezi, fiinte diferite în cadrul familiei contradictorii. Mă rog.

Are logica, ai gasit-o singura.

Scrisori

-Imagini memoriale-

Rece. E frig in casa iar eu, cu talpile murdare, caut: o functie vitala pe gresie. Un focar de caldura. Dar...dar e atat de inghetata, poate la fel de inghetata ca degetele ce incearca sa tina : poze, cafele vorbitoare, scrisori, amintiri. Memori ce scapa printre ele caci nu se pot incorda suficient caci sunt: vinete, reci, sloi. Nu se pot prinde de niste pereti mintali.
E frig iar eu...uit, pierzandu-ma printre randuri:

Draga Liz,

O alta seara ca ori care alta din viata noastra perfect nearmonizata. O seara ciudata in care nu-mi dau seama care din noi e la comanda sau daca esti treaza. Si totusi..daca esti treaza cum de eu continui sa scriu din ochii tai ce-ncearca sa-si imagineze, sa-si aminteasca dorintele cuiva pierdut si sa le transforme in imagini reale, prezente? Eu scriu, tu-ti imaginezi...poate esti mult prea pasiva ca sa mai lupti cu mine si-ajungem sa coexistam. Trist, tragic, dar probabil.
Citesc din ochii tai, propile randuri:
'Constienta sau inconstienta...imi e indiferent. Incerc sa-mi imaginez, sa mi te imaginez. Sa vad reala ziua dorita, ziua pe care ti-o si ne-o doream, dar pe care nu am mai apucat-o. Stii...daca inca existi acolo undeva, stii.
Incerc sa te vad, fara poze caci nu mai am, sa mi te reamintesc dar...sunt in impas. Nu-ti pot vedea decat: parul saten fluturand in aerul rece de toamna, pe care subit acum incerc sa o fac vara, ochii verzi plini de..ceva-cu-multe-sensuri-pe-care-nu-le-inteleg. Te vad din spate pe mal, cu parul fluturand, cu ochii spre valuri. In orizont stele cazatoare. Pe mine intr-o rochie alba cu corset, da..mintea-mi e bolnava, m-ai imbolnavit de rochii albe. Si-acum neuronii se pierd in materialul lor. Amuzant, nici azi nu inteleg de ce iti placea sa ma vezi in rochiile acelea albe...
Incerc sa ne vad pe noi doi pe plaja privind stelele ce cad, ca tine...ca mine.'

Fragmente ale imaginatiei tale se preling pe hartia alba. Alba ca tusul in care te ineci singura incercand sa-ti amintesti, sa vezi, sa atingi dorintele pierdute acum ceva timp.
Te ineci in lichid.
E o seara ciudata in care nu ai pofta de alcool sau cafea. O seara in care doar incerci sa-ti imaginezi ceva si ma derutezi pe mine. Doar o seara..."
Simteam ceva tare sub talpi, era: rece si tare si ma trezea din randuri. Gresia din bucatarie complota cu cafeaua si vorbeau cat o mie de voci interioare care-mi spuneau parca, atunci cand mergeam, "calca, calca-le! calca pe pasarela lichida ce te tine in ele, calca-le!"
M-am uitat iar printre randuri deslusind o ultima propozitie scrisa mic, infirm...infim

"Pazeste-ti amintirile de tine"

Am observat lipsa semnaturii, prima scrisoare nesemnata de cealalta parte a mea, dar oricum ar fi fost stiam ca tot ce e acolo e doar.."eu"...doar..eu.