19-05-2010, 09:03 PM
M-am hotarat sa pun si pe aici, sa cunosc mai multe pareri. Vreau sa explic putin titlul, pentru a nu ramane nimeni cu impresia ca imi supra-apreciez cretiile. De ce "Pe axa lumii"? Pentru ca pentru mine toate aceste proze sunt scrise in momente bune sau mai putin bune ale vietii mele, cand singurul mod de a ma descarca era sa scriu.
Stropi de cerneala
As vrea sa existe cineva care sa-mi dea o pana alba pe care sa o pot pata cu cerneala. Si sa privesc cum fiecare fulg paleste si se preface in carbune. Si apoi sa ii dau drumul sa o duca vantul undeva unde noi nu existam. Dar daca ma gandesc mai bine, ar putea ramane chiar aici. Oricum, noi am disparut de pretutindeni. Sau nu stiu, chiar am existat vreodata?
Atunci de ce nu ii dai drumul?
Pentru ca nu am una…
Si daca ai avea?
As scrie cu ea numele lui pe o foaie de pergament ingalbenit si apoi as frange-o…
Si cu hartia ce ai face?
As tine-o in dreptul inimii si cand l-as vedea din nou i-as da drumul?
S-o duca o adiere mai departe?
Unde nu a mai ajuns o pana inmuiata in tus…
Nu stiu daca te-a iubit intr-adevar. Nu stiu daca merita sa plangi dupa el cu lacrimi albastrii pe fiecare petec de hartie. Daca merita sa ii scrii numele pe inima ta. Sa iti patezi visele, sa iti smulgi iluziile, sa darami castele cladite din carti de joc pe care sentimentele tale le-au tras dintr-un pachet invizibil. Ce o sa se intample acum ca ele nu mai exista?
O sa astept si o sa ma rog ca urmatoarea mana sa fie norocoasa…
Nu ai astepteptat deja suficient?
Am stat doar cateva momente…
Pe langa o eternitate….
Si fiecare eternitate a tinut doar pana cand fiecare maine a devenit azi…
Si cate astfel de zile ai sa mai astepti?
Cine stie?
Tu nu stii?
Ar trebui?
Poate…
De ce?
Asa….
Oricum mai e o eternitate pana maine?
Si tu asta astepti?
O, vrei sa taci o data? Inca mai caut pe cineva sa-mi dea o pana…
Si daca o sa ti-o dea?
O sa fac ce am spus mai sus…
Si dupa aceea?
Nu stiu…Hai sa ne innecam intr-o sticluta de cerneala!
As vrea sa existe cineva care sa-mi dea o pana alba pe care sa o pot pata cu cerneala. Si sa privesc cum fiecare fulg paleste si se preface in carbune. Si apoi sa ii dau drumul sa o duca vantul undeva unde noi nu existam. Dar daca ma gandesc mai bine, ar putea ramane chiar aici. Oricum, noi am disparut de pretutindeni. Sau nu stiu, chiar am existat vreodata?
Atunci de ce nu ii dai drumul?
Pentru ca nu am una…
Si daca ai avea?
As scrie cu ea numele lui pe o foaie de pergament ingalbenit si apoi as frange-o…
Si cu hartia ce ai face?
As tine-o in dreptul inimii si cand l-as vedea din nou i-as da drumul?
S-o duca o adiere mai departe?
Unde nu a mai ajuns o pana inmuiata in tus…
Nu stiu daca te-a iubit intr-adevar. Nu stiu daca merita sa plangi dupa el cu lacrimi albastrii pe fiecare petec de hartie. Daca merita sa ii scrii numele pe inima ta. Sa iti patezi visele, sa iti smulgi iluziile, sa darami castele cladite din carti de joc pe care sentimentele tale le-au tras dintr-un pachet invizibil. Ce o sa se intample acum ca ele nu mai exista?
O sa astept si o sa ma rog ca urmatoarea mana sa fie norocoasa…
Nu ai astepteptat deja suficient?
Am stat doar cateva momente…
Pe langa o eternitate….
Si fiecare eternitate a tinut doar pana cand fiecare maine a devenit azi…
Si cate astfel de zile ai sa mai astepti?
Cine stie?
Tu nu stii?
Ar trebui?
Poate…
De ce?
Asa….
Oricum mai e o eternitate pana maine?
Si tu asta astepti?
O, vrei sa taci o data? Inca mai caut pe cineva sa-mi dea o pana…
Si daca o sa ti-o dea?
O sa fac ce am spus mai sus…
Si dupa aceea?
Nu stiu…Hai sa ne innecam intr-o sticluta de cerneala!