Academia Vrajitorilor

[Denny]

Wooh, dupa o luna in care nu am postat O_O am revenit si eu cu un nou capitol. Va multumesc pentru comentarii fetelor >:D< Ma bucurt foarte mult ca va place. :))
Spre sa nu va supere ca nu sunt decat 4 linii de dialog :)) si e cam scrut, cred.

Enjoy !

Capitolul opt


- Ba sunt aici !


Am incremenit, nu ma puteam misca, nu inteleg de ce aceasta reactie din partea corpului meu. Frica ? Uimire ? Ce aberatii vorbeam ? Nci macar nu-l cunosteam, si deja imi batea inima ca si naiba. Ce era acel lucru care ma atragea atat de mult la Christian, cand eu nici macar nu-l cunosteam ? Din ziua in care i-am auzit numele am simtit ca ceva nu era in regula cu mine. Vroiam sa-l cunosc mai mult decat pe orice, de ce ? Acest lucru nu-l intelegeam. Cu alti baieti nu se intampla asa, nici macar cu Lucas, despre care am auzit atatea minunatii din partea altor prietene care l-au vazut. Il stiam de dinainte, perfect sa spun asa, dar despre Chris ... nu stiam doar ca s-a schimbat si ca inainte era o persoana foarte buna, dar acum ? Acum oare ce fel de persoana era ? cum arata mai concret ? Poza care mi-a arat-o Melody era de vreo trei ani, inseamna ca nu l-a mai vazut ? Sau ca nu a vrut sa-si mai faca poze ?
Alt personaj care ma intriga esti Lara, regina, cum i se spune. Nu inteleg ce fel de persoana este, colectioneaza baieti frumosi pentru propia ei satisfactie ? Sau ce ? Din cate am vazut ii are pe Anthony si Chris, ei doi ... arata splendid. De unde sa nu stiu ca ea nu este o perversa sau ceva in genul ?
Am strans din ochii si m-am incrutat. Mi-am dresat glasul si am vorbit :

- Daca esti aici, de ce nu te arati ?

Eram curajoasa sau pur si simplu proasta ? nici eu nu stiu, am auzit un chicotit infundat, nu m-am intors sa vad al cui era. I-am vazut pe cei doi care stateau pe scaunele de la masa incruntandu-se. Asta era semnul ca fratele lui Mel se apropia. Inima mea a inceput sa bata foarte tare, parca vroia sa-mi iasa din piept, si poate ca ar fi reusit, daca nu ar fi prinsa in cutia toracica. Dintr-o data parca i-am simtit prezenta. Nu doar a lui ci a mai multor persoane. Am inchis ochii, parca ceva a trecut prin corpul meu, electrocutandu-ma, apoi i-am deschis. Am scos un tipat deoarece nu mai vedeam complet nimic, inafara de negru. Dintr-o data parca totul a devenit o tabla de sah, insa lipseau casutele, era totul negru, eu priveam de sus, parca fiind cea care manuieste tot. Doua lumini albe stateau mai departate de celelalte opt, iar cea albastra era in mijlocul lor. O ceata, aparuta de nicaieri si-a facut locul pe tabla, lumina albastra stralucea din ce in ce mai putin, in timp ce eu ma simteam sufocata, fara aer. Atunci am inteles aceea lumina eram eu, si ma sintegeam din ce in ce mai repede.
Imi simteam pieptul rpesat de un bolovan, desigur nu era nimic. Respiratia imi era din ce in ce mai greoaie, aproape ca nu mai aveam aer. Culorile au inceput sa-mi invadeze raza vizuala, ochii inchizandu-mi-se la acest 'contact'. Auzeam niste voci, dar nu distingeam nimic din intelesul lor. Ce am vazut ultimadata au fost niste ochi, culoarea nu mi-o amintesc. Dar inainte sa ma prabusesc pe podea, sa-i simt raceala, imaginea luminii albastre mi-a revenit in mine. Mi-am amintit felul in care se stingea, la fel cum se intampla si cu mine.

[center]***[/center]


Ce este viata ? O serie de intamplari prin care treci, o serie de intamplari bune si rele, unele care te duc in al noualea cer altele te coboarata in strafundaturile infernului. Toata lumea spune, citeaza, ba chiar canta despre viata, insa, chiar asta simt ? Chiar se bucura cu adevarat cand primesc o jucarie noua ? O carte noua ? Sau sunt doar reactii ale simturilor ? Daca tu vezi ceva dragut, automat inima ti se umple de bucurie, fericire si totodata ambitia de a avea acel lucru. Exact la fel se intampla si cu oamenii, vezi un om, iti place, vrei sa-l ai, nu conteaza cum, dar inceri prin toate mijloacele posibilie, ortodoxe sau neortodoxe.
Un lucru e clar : ambitia e mai presus de orice. Insa, increderea in alti oameni decat in tine e inutila, lanturile create se rup mai repede decat au aparut. Un mic avant spre indoiala si ai cazut prada ei, fara sa te uiti inapoi, fara sa judeci ambele parti, crezi ceea ce ti s-a spus prima data, iar in functie de actiunile celui in care ai avut incredere alegi ce sa crezi si sa urmezi.

Eram in mijlocul unei incaperi intunecate. O sursa de lumina slaba venea de undeva de sus, nu-mi puteam da seama deoarece nu-i vedeam capatul. Concentrundu-ma pe auz mi-am dat seama ca eram singura, insa indata am fost inselata de acest simt. Cineva venea spre mine, sau cel putin asa aveam impresia, era in spatele meu. M-am intors incercand sa descifrez rostrul persoanei care se apropia foarte incet, dar o facea. Am strans puternic pumnul si am privit drept inainte, de unde presupuneam ca ar veni aceea persoana. Am asteptat, nu stiu cate minute, secunde, au tecut dar a aparut. In bataia slaba a luminii parul lui auriu se distingea perfect, ochii caprui, atat de cunoscuti, ii erau ascunsi dupa bretonul care-l purta de atatia ani. Era el, insfarsit il revedeam dupa atata timp. dupa atata timp in care el a disparut complet, fara urma, fara macar sa-si ia ramas bun de la mine. Putea sa-mi spuna, nu ? Pana la urma, eram doar un copil mic si inocent care nu stia ce e viata cu adevarat, care s-a indragostit de primul lucru dragut pe care l-a vazut. Dragoste care inca ersista in inima mea. Ciudat, nu ? Dupa opt ani inca tin la el.
S-a apropiat si mai tare de mine, ce facea ? De ce venea sa ma distruga in felul acesta, acum ? Nu era suficienta durerea provocata in toti acesti ani ? Cicatricile se deschid cu usurinta, a mea tocmai a fost deschisa, si ma durea.
Inainte sa ajunga la mine ceva din intuneric l-a prins si l-a tras inspre locul fara lumina. L-am auzit tipand. Fara sa realizez siroaie de lacrimi mi-au invadat fata. L-am strigat pe nume, dupa atatia ani, i-am repetat iar numele.

David !

- David !

M-am trezit strigand dintr-o data. Respiratia imi era din ce in ce mai accelerata, tremuram din toate incheieturile. Din nou, amintirea lui m-a afectat mai mult decat as fi crezut, din nou m-am lasat dusa de aceea durere imensa, din nou m-am lasat dominata de sentimetele acestea care ma pot duce in pragul nebuniei. Da, nebunie, niste sentimente prea puternice pentru a le putea controla, asta erau. Niciodata nu le-am inteles, si nu am povestit nimanui deoarece stiam ca nu ma vor intelege. Nici macar mamei mele nu i-am spus, ce puteam sa-i zic ? Ca eram indragostita de verisorul meu ? Ce cuvinte, ce blasfemie, verisorul meu ? Dragostea mea fata de el ? Toate acestea trebuiau sa faca parte din trecut, nu ? Dragostea trebuie ingropata odata ce este bolnavicioasa, insa, cand se dezlantuie ... nu devine iadul in persoana ?

M-am uitat superficial prin camera si apoi am inchis ochii, dar i-am deschis mult prea repde deoarece mi-am dat seama ca nu eram singura. Toti stateau si se uitau ca si cum as fi fost ceva minunatie de pe alta planeta, sau ceva in genu. I-am privit pe Paul si pe Anthony neincrezatoare, dintre toti de acolo pe ei doi ii sitam cat de cat. Pe ceilalti opt inafara de Chris, caruia ii sitam numele de la altii, nu le cunosteam numele, varsta sau orice despre ei ca sa-mi fac cat de cat o idee despre cine ar putea fi. M-am ridicat din pat simtind privirile lor atintite asupra mea. Am inspirat si m-am intors catre ei si am vorbit :

- Ar trebui sa mergem intr-un loc mai bun pentru a vorbi. Pana la urma aceasta este camera unei domnisoare.

Le-am zambit si am iesit din camera, adevarul era ca genunchii imi tremurau dar pastram un zambet pe buze. Mi-am aranjat rochia si am pornit incet spre biblioteca simtindu-i in urma mea. Urma sa fie o zi lunga si plina de povesti, cred.