Tărâmul fermecat.

[Nami]

M-am hotărât să scriu un nou fic. La început, povestesc din perspectiva băiatului. Pe parcurs, înțelegeți voi despre ce e vorba.

Prolog.

Nopțile-mi sunt tulburate de vise. Transpir, mi-e cald. În fiecare noapte, același vis. O fată frumoasă, cu părul negru precum abanosul, ochii negri, buze suave și aripi ce se se întind mirific spre cerul fără de nori. Mă strigă pe nume. Mă cheamă la ea. Însă, pare de pe alt tărâm. O lume miraculoasă, plină de magie, cu zâne și elfi. O lume în care animalele vorbesc, iar florile dansează în soare. Izvoare cristaline izvorăsc din stânci și străbat păduri pline de copaci vorbitori.

Capitolul I.

Un firicel plăpând de lumină îmi deranjeză ochii albaștri și mă trezesc. Gândul îmi zboară la fata din visele mele. Astăzi, pornesc în căutarea ei. Vreau s-o văd, să vorbesc cu ea. De ce mă neliniștește ? Arunc câteva merinde în rucsac și ies din casă, pornind spre pădure.
Frunzele copacilor foșnesc. Printre ramuri, țopăie păsări de diferite culori și mărimi. Raze aurii de soare îmi luminează calea. Pădurea este întunecoasă, iar mulți oameni spun că este și periculoasă. Niciodată nu am crezut în aceste mituri, despre zâne. Din dorința mea de cunoaștere, vreau să o găsesc pe acea fată.
Am ajuns în partea cea mai întunecoasă a pădurii, unde coroanele dese ale copacilor se îmbrățișează, razele solare nemaiputând să lumineze și să încălzească solul. Păsările stau pitite-n cuiburi. Tăcerea neclintită îmi crează fiori de gheață. Dintre tufișuri, un lup iese, pândindu-mă. Foamea, dorința de hrană i se citește în ochii lui fioroși. Simt cum o stare de frică mă cuprinde și nu mă pot controla. Tremur. Lupul îmi analizează atent mișcările. Așteaptă cu nerăbdare să-mi pier cumpătul, să țip, șă mă neliniștesc, astfel încât să mă poate prindă într-un moment de neatenție, de slăbiciune și să mă devoreze.
Încerc să nu fac mișcări bruște, dar într-o clipă de neatenție calc pe o creangă doborâtă la pământ de vânt. Animalul surâde, își ia avânt și aleargă spre mine. Dintr-o săritură mă doboară. Ochii lui negri strălucesc, în timp ce el mă miroase.
Emoțiile mă copleșesc. Fiecare secundă ce trece mi se pare un infinit. O stare de amețeală mă învelește și mi se taie firul brusc, lăsându-l pe lup să mă cerceteze in voie.
Mă trezesc cu o enervantă durere de cap. Îmi simt corpul greu. Am supraviețuit ? Mă uit în jurul meu și nu recunosc nimic. Sunt pe un pat, într-o cameră necunoscută. Pe ușă intră un bărbat înalt și solid. Vocea lui caldă răsună în încăpere:
- Cum te simți ?
- Mă doare capul și-mi simt corpul greu. Ce s-a întâmplat cu mine ? Cine ești ?
- Eu sunt pădurarul și te-am găsit inconștient în pădure, zăceai întins pe pământ. Îți amintești ce ți s-a întâmplat ?
- Știu doar că m-a atacat un lup. Altceva nu-mi amintesc ...
- Cred că ești în regulă. Te ajut să mergi să-ți faci un duș, apoi poți pleca.
Mă ridic de pe pat, iar pădurarul îmi arată unde este toaleta. Intru in cabina de duș și dau drumul apei să curgă. Picături fierbinți de apă se preling pe corpul meu bine făcut. Mă gândesc la bruneta din visul meu. Trebuie să o găsesc !
Închid apa, ies din cabină și-mi învelesc trupul într-un prosop alb. Șterg apa rămasă pe corp cu un alt prosop uscat și mă îmbrac. Tricoul negru se mulează perfect pe trupul meu.
Îmi iau la revedere de la pădurar și străbat din nou pădurea. Merg aatent, uitându-mă âmbrejur, la tot ce mișcă. O clipă de neatenție, iar lupul poate reveni.
Am ajuns la o prăpastie ce se afundă și se afundă, de parcă nu are sfârșit. Îmi iau inima în dinți și leg o funie de copac și cobor în prăpastie. Cobor și mă afund în întunericul gropii. Dintr-o dată, o lumină puternică mă acaparează și parcă ceva mă trage în jos. Simt cum cad în gol. Încet, încet, intensitatea luminii scade și pot vedea dedesuptul meu, o câmpie verde. Ajung tot mai aproape de sol și mă gândesc la impact. O bubuitură răsună în tot văzduhul. Spre uimirea mea, sunt încă întreg. Mă ridic mirat de pe iarbă. Ce s-a întâmplat ?