Iubire la suprapreţ

[Teh]

Buuună D: mulțumim de comentarii și de faptul că citiți... sper să continuați să o faceți. Nu sunt cine știe ce extraordinar de mulțumită de acest capitol, dar sper să vă placă măcar vouă ; )) . Apare și verișoara lui Eric, bineînțeles, acum este micuța micuța ei intrare : )) ( știu eu la ce mă refer... ) ..

Lectură plăcută! >:d<

Capitolul 12

Încerci să te schimbi, să fi altul – sau doar să devii mai superior, să atingi cote mai înalte... Să poţi aspira la mai mult, mai mult... Şi pentru ce? Toate lucrurile se fac cu un anumit scop; mijloacele preced întotdeauna o cauză. Cât despre mine? Aveam şi eu cauza mea. Tot ceea ce făceam, tot ceea ce fac este pentru ea, sau s-ar putea spune: din pricina acesteia.
Pentru ca ea să îmi ofere un zâmbet, aş fi în stare de orice, fără să exagerez; chiar şi dacă trebuie să o fac să se uite la mine, fie doar şi o singură secundă... pentru a-mi satisface nevoia nebună de a ştii că mă remarcă, măcar o clipă.... Da, chiar dacă asta înseamnă să o tachinez, să ne ciondănim, chiar să ne certăm – poate şi să ajungă să mă urască! ( dacă nu o face deja ) dar, atâta vreme cât ştiu că este conştientă de mine, de existenţa mea... atunci pot sta, măcar un moment, liniştit.
Nu fericit; asta nu cred că mi-a fost scris mie.

*

Desigur, după întâmplarea aceea nefastă, nu aş mai fi putut fi calm. Trebuia să sune idiotul ăla de Victor, tocmai în momentul în care... În care, ce eram pe cale să înfăptuiesc? Eram gata să mă fac iar de râs, să mă respingă şi totul să fie extraordinar. Uau, nu mi-a ajuns o dată? Caut suferinţa, de parcă ea nu m-a găsit deja! Poate că ar trebui să îi mulţumesc „cavalerului” pentru acest gest. Atunci, de ce inima mea o ia razna şi aş vrea să îi trag pumni doar când îi aud numele? Poate că aş fi vrut totuşi să mai fiu respins odată! Şi dacă... Dacă totul se schimbase, dacă avea alt răspuns? Oricum n-am să-l aflu!
Trezeşte-te, Eric! Am înnebunit de tot din cauza ei. Nu mă mai pot controla; parcă nu mai sunt eu. Mă enervez aşa de uşor când vine vorba de lucrurile ce nu îmi convin ... Când este şi ea implicată. Şi aceasta, cel mai probabil, mă detestă; sau doar nu mă suportă ( cine ştie! ). După câte au fost între noi, altfel nu se poate întâmpla. Nu e vina mea, dar dacă o spun aşa, poate că nu e nici vina sa. Căci sentimentele nu le poţi controla, îmi este greu să realizez asta.
Dacă nu mă iubea, ce puteam să îi fac eu? Ce drept am avut să reacţionez aşa? Nu mă înţeleg, poate că derilez... Nu ar fi prima dată, de când nu mai sunt prieten cu ea – m-am schimbat prea tare. Îmi este dor de calmitatea din acea vreme....
Victor, Victor, Victor. Doar acel idiot este de vină în toată treaba asta. Dacă el nu ar exista, lucrurile ar sta altfel. Aş putea fi pe lângă Roselyn, chiar şi ca „frate”, dacă altfel nu s-ar putea. Şi atunci... Nu mai visa; dacă nu era Victor, era altul! Îmi şopteşte conştiinţa contrariată şi totodată îndurerată, nu poate suporta să mă vadă atât de fraier.
Am decis, astă seară nu mă mai gândesc deloc la roşcată!

La club era mare agitaţie, veniseră o grămadă de persoane şi de abia aveai loc să te mişti, dar să respiri? Toate locurile fuseseră rezervate, şi mai erau şi persoane care veniseră să stea doar la bar, unii pe ringul de dans, era o agitaţie groaznică. Iar eu aveam de lucru, aşa îmi puteam menţine mintea extraordinar de ocupată. Fără nervi şi destul de liniştit, am reuşit să trec şi prin această noapte. Chiar şi cu toate bileţelele pe care le primeam, ba cu numere – ba cuvinte stupide cu declaraţii la fel de idioate.... În final am primit un bacşiş destul de mare, puteam fi mulţumit cu ceea ce căpătasem, plus salariul pe care îl primeam săptămânal – mda, mă puteam descurca!
Nu observasem nici cât de obosit sunt şi nici cât de târziu e, decât atunci când din local a ieşit şi ultimul client. Era în jur de cinci dimineaţa şi ochii mei începeau să se închidă. Am fost să mă schimb de costumaşul meu de chelner; pardon, barman şi mi-am luat tălpăşiţa.
- Bună treabă, Eyed, băiete! Du-te şi dormi, se vede că ai nevoie!
Mi-a strigat proprietarul înainte să plec iar eu am încuviinţat, nu aveam chef de discuţii.
Bătea uşor vântul şi, spre surprinderea mea, chiar am fost încâtat de uşoara briză ce mi-a scuturat hainele şi părul. Am mărit pasul, nevrând să rămân prea mult pe drumuri, aveam o grămadă de făcut pentru a doua zi. De fapt, pentru azi, căci era deja dimineaţă. Aveam să dorm câteva ore, după care să merg la liceu pentru un test important pe care îl aveam, după care să o iau pe Kristin de la aeroport.... Venise şi luni, în sfârşit! Urma să fac pe dădaca, nu că nu aş fi aşteptat.. Avea să fie minunat.
Am traversat parcul şi curând m-am aflat în faţa clădirii în care locuiam. Am răsuflat uşurat, cred că se apropia de cinci şi jumătate ( bine că vecinii mei nu se trezeau aşa de devreme!). Nu mai vedeam nimic în jurul meu, pur şi simplu îmi fixasem atenţia asupra unui singur lucru, anume: intrat în bloc, urcat cu liftul, găsirea apartamentului, trântirea în pat! Proces greu dar sigur; aşa că am mărit iar pasul, şi tocmai când voiam să intru, mi-am auzit numele striat.
Greu de crezut dar am tresărit, apoi am tras un zâmbet a-ntâia şi m-am întors, recunoscând vocea.
- Aolo, Nate, prietene – ce dracu faci la ora asta? Repetiţiile alea pentru teatru te omoară?
Era lângă maşină, încercând să scoată ceva din portbagaj. Uşile din faţă erau deschise şi am zărit-o acolo şi pe Rose. Doamne, cât de frumoasă era când dormea. Avea capul lipit de spatele scaunului şi părea atât de dulce, ca un înger. Iar eu un prost pentru tot ceea ce credeam; însă – cum puteam altfel? Să nu tânjesc la buzele acelea roşii, aşa de frumoase şi pline, stând acolo nemişcate şi cerându-mi să mă apropii? Şi aş fi continuat să o admir cu fiecare trăsătură pe care o avea, dacă nu vorbea fratele ei.
- Teatru? Oh, Eric! Ce memorie ai şi tu, tocmai am venit din mica mea excursie cu Roselyn. Am mai întârziat puţin şi sunt frânt, de la atâta condus! Da’ tu ce cauţi afară la ora asta?
Se vedea din tonul lui că este obosit şi avea şi faţa într-un asemenea mod că nu puteai să nu îţi zici: omul ăsta are o viaţă grea. Aproape că mi-a venit să râd, era aşa de uşor de citit, amicul meu. Şi uitasem complet de excursia lui! Avusesem, se vede, altele pe cap... Cu coada ochiului m-am uitat spre roşcată, dar am schimbat direcţia rapid pentru a nu-l lăsa pe celălalt să observe.
Şi, bum! Ce să îi spun? Acum mi-am dat seama de ceea ce m-a întrebat. Nu pot, desigur, să îi dezvălui cu adevărat unde am fost şi de ce nu am dormit până acum...
- Eu? Nu puteam dormi aşa că am ieşit la o plimbărică, şi acu’ mi-a venit somnul aşa că mergeam să mă odihnesc. Lasă-mă să te ajut!
Doritor să schimb subiectul şi să nu îi dau ocazia să citească prin mine, să vadă cât de frumos am minţit, m-am apropiat de el. Eu nu eram un actor, asemenea lui, aşa că nu mă puteam preface extraordinar de bine; deşi, uneori poate că sunt expert. Folosisem un ton uşor preocupat pentru persoana mea dar totodată detaşat, ca să nu vadă că eu chiar sunt îngrijorat pentru ceva.
- Oh, lasă! Mă descurc cu astea, dar nu ştiu ce să mă fac cu micuţa asta – a adormit şi mi-e aşa o ciudă s-o trezesc!
Am zâmbit amândoi, evitând să râdem pentru a nu provoca prea mult zgomot. Ştiam că şi el şi-a amintit de unele lucruri din trecut, ce şi mie îmi trecuseră acum prin minte. Când eram mai mici, Rose adormea adesea după ce ne jucam. Într-o zi eram cu Nate, nu mai ştiu locul, şi eram cu mai multe persoane. Rose s-a aşezat pe un fotoliu şi a adormit buştean, iar eu am vrut să o trezesc – dar nu am avut nici un succes. Am ţipat, am tras de ea- nimic. Şi atunci m-am pus lângă ea, de ciudă că doarme şi eu nu, şi m-am culcat acolo.... Nu suportam să facă ceva fără mine. Ştiu doar că Nate ne-a trezit într-un târziu.
Eram gata să propun ceva, dar m-am abţinut. Nu voiam să par chiar atât de obsedat şi chiar atunci, amicul meu mi-a citit gândurile şi a vorbit.
- Nu te deranjează dac-o cari tu pe Roselyn în apartament?
Mi-a aruncat cheile, şi zâmbind foarte larg, m-a îndemnat să fac ceea ce mi-a cerut. Deşi era o întrebare, nu aştepta un răspuns. Iar eu am surâs, neştiind cum să reacţionez altfel. Apropiindu-mă de maşină, mi-am strecurat braţele pe sub trupul ei.
Nu trebuia să îmi ceară asta. Nu ştia în ce mă bagă! De ce vrea el să îmi răscolească iar toate acele amintiri? Să îmi reînvie iar şi iar dragostea pe care o port pentru această fiinţă? Având-o aşa aproape de mine, simţindu-i căldura trupului şi respiraţia... Cum mă pot abţine să nu o mănânc? Oare cum? Inima mea a început să bată nebuneşte, trupul meu să reacţioneze ciudat... Eram rece şi totodată prea fierbinte pentru a mă mai putea controla. Simţeam că ard, iar ea era acolo în braţele mele, fără să ştie nimic! Îl ştiam pe Nate aproape, aşa că nu făceam niciun gest.... de ce mă supunea unei asemenea torturi?
Am vrut să intru în lift, dar brusc mi-a venit o idee grozavă... să prelungesc drumul. Aşa că am luat-o pe scări şi o strângeam şi mai aproape de mine.
Mirosul părului ei, a pielii sale... Toată fiinţa ei mă cuprindea, intra în mine şi era imposibil să o mai scot afară.
Nu! Nu putea fi un înger.... Nu putea, la cât de tare îmi vâjâia capul când era lângă mine, la cum tremuram de dorinţa de a o ţine şi mai strâns, mai aproape... Ar trebui să fie ilegal! Ea ar trebui să fie ilegală! Ca şi dragostea ce i-o port....
S-a mişcat uşor iar eu am tresărit, zâmbind iar. A mormăit ceva indescifrabil şi eu mi-am dorit instantaneu să ştiu ceea ce a spus; să înţeleg ceea ce a şoptit. Inconştient de gestul meu, am întrebat:
- Ce?
Însă uşor, pe un ton scăzut şi blând. S-a mai mişcat puţin în braţele mele apoi şi-a cuibărit mâinile în pieptul meu, de parcă ar fi ştiut că cineva o cară astfel. Am oftat. Dormea prea adânc, cine ştie ce îi perturba mintea.... ce vise avea. Cu Victor, probabil. Ce naiv eram! Eu o iubeam atât şi o admiram, adoram, în timp ce dormea... şi aceasta se gândea la altul! Şi atunci? De ce eu îmi doream în continuare să o sărut, să o ating, să o ţin lângă mine?
Ajuns în apartament am aşezat-o pe pat, în camera ei. L-am auzit şi pe Nate intrând şi lăsând o geantă jos. M-am apropiat de roşcată şi m-am aplecat spre ea, învelind-o. Astfel, am mai privit-o preţ de câteva secunde îndelungate...
Ce mi-ai făcut?
Buzele mele nu s-au putut abţine, dar creierul meu era conştient de prezenţa lui Nate, aşa că am sărutat-o pe frunte, ca un prieten....

*

Am crezut că nu voi mai putea dormi, dar odată ce m-am pus în aşternuturi, am aţipit – extenuat de-a binelea după atâta muncă! Când m-am trezit era ora nouă şi un pic; ceasul sunase de vreo trei ori înainte să mă ridic din pat. Am făcut un duş aproape rapid şi mi-am îmbrăcat uniforma, proces extraordinar de lent. După care am dat fuga la liceu, pentru a da testul ăla ( la care nu învăţasem nimic, dar la care urma să iau notă maximă ).
Când am ajuns în clasă, am dat de o surpriză foarte neplăcută. Eu, trântind uşa ca de obicei, am dat nas în nas cu una din colegele mele. O tipă destul de înaltă şi brunetă, care încerca mereu să mă sfideze.
- Eric, păpuşel, dă-mi şi mie un wiskey, te rog!
A început să râdă cu subânţeles iar eu am zâmbit, uşor enervat de gestul ei stupid şi negândit. De acolo a plecat un mare zvon, „ Eric lucrează într-un club de noapte ca barman!” Iar eu nu puteam fi mai fericit de atât, să ştie toată lumea ce fac. Testul l-am terminat în douăzeci de minute, după care am plecat pe jumătate furios. Colegă idioată şi totodată proastă, nu e de mirare că se vorbeşte urât despre sexul feminin! Speciile ca şi Lili le strică toată poziţia.
Nu trebuia să mă impacientez, tot avea să se afle , odată şi odată! Nu voiam, desigur, ca acest fapt să circule şi mai departe... Prin alte clase, la alte persoane. Ca de exemplu, Roselyn şi Victor. Ar fi fost minunat să afle dragul meu rival că eu, Eric Eyed, lucrez ca barman pe când el.. Hmm, stă pe picior mare datorită tatălui său extraordinar de bogat. Mda, oamenii ca mine trebuie să îşi câştige singuri existenţa. Rose probabil nu m-ar considera inferior, mai degrabă i-ar fi milă de mine.... Şi eu nu voiam asta, desigur!
Toate acestea le gândeam în drum spre aeroport, pentru că luasem un taxiu. Nici nu am realizat când am ajuns; am coborât rapid şi i-am zis să mă aştepte, căci nu stăteam mult.
Am început să o caut cu privirea pe draga mea verişoară, în speranţa că o voi recunoaşte. Trecuse o grămadă de vreme de când ne întâlniserăm ultima dată şi mă aşteptam, desigur, să fie cu mult mai schimbată. După câteva ronduri traversate doar cu ajutorul ochilor, am zărit o tânără brunetă. Am început să mă apropi, ştiam că este ea. Din profil era inconfundabilă. Părul negru , filat până pe la umeri ( cu breton ), ochii verzi, deşi nu foarte înaltă, nu putea fi considerată nici scundă, şi mai ales... Privirea arogantă. Desigur, ea era. Purta ochelari de soare cu ramă rotundă, îşi luase o poziţie demnă de o prinţesă şi aştepta. Aveam de lucru. . . M-am aflat curând în spatele ei, iar ea nici măcar nu observase că sunt acolo. Avea o cască în urechea dreaptă, probabil asculta muzică. Am zâmbit, nici eu nu ştiu de ce şi i-am strigat la ureche :
- Bau!
A tresărit instantaneu şi asta m-a făcut să râd. Imediat ce s-a întors spre mine, expresia feţei i s-a schimbat şi în locul acelei feţe acre, s-a aşternut un zâmbet binevoitor, extraordinar de vesel.
- Eric!
A exclamat inutil iar eu mi-am aşezat o mână în capul ei, ciufulindu-i părul şi provocând-o să strâmbe din nas – fapt ce s-a întâmplat. Nu ştiu de ce, dar brusc m-a năpădit un fel de fericire absurdă, eram fericit pentru simplul fapt că o vedeam . . Cred că îmi fusese mai dor decât credeam de rudele mele; sau doar de ea.
- Kristin.
Am aprobat-o, altceva mai bun nu găsisem. Aceasta nu a aşteptat altceva şi mi-a sărit în braţe, strângându-mă până la refuz. Recunosc, era dificil să respir cu ea agăţată astfel de mine. Şi totuşi, sufletul meu era liniştit acum, inima mea bătea ceva mai tare, poate din cauza acestei revederi. Am alintat-o puţin şi am sărutat-o pe obraz.
- Ia te uită! Încă trăieşti! Trebuia să te ating ca să îmi dau seama... Mi-a fost aşa un dor de tine!
Avea ea o grămadă de defecte, dar nu minţea. Şi în plus, era aşa adorabilă câteodată. Cred că fusesem răutăcios atunci când insinuasem faza cu dădăcitul. Eh, ia te uită... O cantitate ciudată de regret mi-a împuiat capul, poate şi altceva. Am încercat să dau acest sentiment afară, dar nu se putea. Conştiinţa mea avea probleme, trebuia să o duc la un control. Mă molestează prea des în ultima perioadă.
- Acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre tine, ia uite cât te-ai făcut; într-o zi o să uiţi şi că suntem rude!
Aveam un ton contrariat şi totodată glumeţ, ca şi al ei. Bineînţeles, amândoi am zâmbit şi aceasta mi-a prins mâna într-a sa.
- Bagajele vin mai târziu, a aranjat papa. Îmi trimite şi maşina ( nu am vrut să i-o las pe mână! ) chiar dacă mie nu prea-mi place să conduc... Sper că nu e prea mare deranjul şi, dacă este, va trebui să mă suporţi!
Draga de ea. Absolut neschimbată. Cred că acum ştiu de ce am insinuat faza cu dădăcitul... Am mers până la taxiul ce mă aştepta şi aceasta s-a strâmbat.
- Taxi?
Am râs. Oh, da. Domnişoara „Fiţe” era chiar mai fiţoasă acum decât era acum câţiva ani. Nu este nicio problemă în asta, o să o dezvăţ eu.
- Îmi cer scuze că nu am venit cu limuzina, Prinţesă. Unii din noi nu sunt de viţă- nobilă, ca dumneavoastră! Va trebui să acceptaţi acest gest umil.
Folosisem vocea uşor supărată şi plină de dispreţ; nu că ar fi fost ceva voluntar, mă deranjau lucrurile de acest gen. Dacă nu îi convenea ceva, avea să înghită tot până la urmă. Nu aveam de gând să o menajez, a vrut să vină să locuiască aici, ei bine – atunci să suporte consecinţele. Ea mi-a zâmbit sincer şi mi-a replicat, aproape sec.
- Ce vrei? Amintiri neplăcute! Scuze de reacţie, am avut alt motiv! Desigur, doar nu era să mergem pe jos ( nu ştiu la ce m-am gândit! ) .
Fără să mai bage alte introduceri şi pentru a-şi feri privirea de a mea, a intrat în maşină trăgându-mă după ea.
Lăsasem liniştea să se aşterne între noi, de parcă am fi fost certaţi. Dându-şi seama de asta, la fel ca şi mine, Kristin a început o altă conversaţie.
- Dar tu de ce ai faţa asta? Prea multe chefuri, să pricep? Te ţii bine, vărule!
A râs aproape forţat şi eu i-am ciufulit iar părul, irezistibil gestul.
- Iubito, nu e asta. Mi-am luat un serviciu de noapte, ce vrei! Nu prea mai dorm aÅŸa mult.
S-a uitat stupefiată la mine. Câteva secunde nici nu s-a mişcat. Oare pentru ceea ce am zis? Sau din cauza tonului? Mi-a venit să râd instantaneu, din tot sufletul. Parcă îmi tremura şi trupul şi inima, şi tot - doar de o fericire absurdă. Dacă nu aş fi fost aşa de obosit, probabil aş fi fost şi mai entuziasmat ( şi dacă nu mi s-ar fi întâmplat atâtea în ultima vreme ! ).
- Aolo, Eric! Nu trebuie să îţi vinzi trupul pentru bani, ştii!
Era atât de îngrijorată, pe faţa ei se aşternuse o grijă până la absurd şi se putea deduce din tonul ei că ar putea să şi plângă dacă nu fac cum îmi zice. Şi ce absurdităţi spunea! Eu mi-am muşcat buza inferioară pentru a nu trebui să râd prea tare, dar nu m-am abţinut şi amuzamentul s-a scurs de la sine.
Ce credea ea, ce putea să creadă... Ar fi fost o idee să devin „prostituat”, am înţeles că se câştigă bine.
- Vai! Kristin, mă omori cu zile! Normal că nu fac asta, lucrez la un bar ca şi barman, ce dracu! Mă vezi pe mine în ipostaza de a mă vinde? Nu îmi dau eu trupul ăsta fabulos
pentru nimic în lume.
Ton arogant, plin de mine cum eram adesea şi glumind din toţi rărunchii – i-a provocat şi ei râsul , fără a o mai putea opri până ce am ajuns acasă. Îmi zicea să termin, să tac pentru că nu se putea opri ( era să se înece ). Exagera, ca întotdeauna. Şi totuşi, mă simţeam bine să o văd aşa, şi cum este veselă şi sinceră totodată.... Cred că aveam să iubesc timpul cât va sta aici.
- Aici locuieÅŸti?
M-a întrebat tocmai când îi plăteam şoferului. L-am salutat şi acela a plecat repede; ne cunoşteam, de obicei pe el îl sunam când aveam nevoie să mă ducă undeva. M-am întors spre verişoara mea şi aceasta m-a prins repede de mână, încolăcindu-şi degetele într-ale mele. S-a ridicat pe vârfuri şi m-a sărutat pe obraz, lipindu-se şi mai tare de mine.
- Mda. Eu şi cu mine, suntem întotdeauna aici. Hai să îţi arăt apartamentul, după care eu trebuie să merg să fac piaţa, că nu mai am nimic în frigider ( şi presupun că mori de foame şi nu ştii să îţi faci nimic ). Eu nu sunt unul din iubiţii tăi care te scot la restaurant.
Mergeam la pas destul de lent. Vorbele mele i-au produs un chicot.
- De abia aştept să îmi găteşti! E cel mai bun! Uf, bagajele or să fie trimise aici, dacă nu au venit deja ( cred că nu! ) şi o să despachetez în timp ce tu faci asta, cred! Ah şi o să am grijă să îmi aranjez camera...
Am dat din umeri, prea plictisit pentru a mai spune ceva.
Luând liftul, curând ne-am aflat la etajul unde se afla locuinţa mea; mi-am căutat cheile, le-am răsucit în uşă şi am intrat.
Inima mi-a tresărit!
Chiar atunci, uÅŸa de vis-a-vis se deschisese.
Cine fusese oare, Nate, Roselyn?
Mi se păruse mie? Şi dacă a fost Rose, oare ce o să creadă? „Altă fată” ? Şi... De ce mă impacientez? Ce îmi pasă mie? Ce îi pasă ei?
- Eric!
- Ce?
Kris s-a plâns de faptul că m-a strigat de trei ori şi eu nu i-am răspuns. Eram prea pierdut în spaţiu, nu am conştientizat când mi-a vorbit; cred că şi priveam în gol.
Un zâmbet perfid mi s-a aşezat pe buze şi am fost să îi arăt apartamentul.

Rose. Rose. Rose.
Ceva-mi spune că niciodată nu o să mi te pot scoate din minte. Şi un gând nebun m-a invadat. Ce ar fi să nici nu mai încerc să te uit?