L's journal [shounen-ai]

[Verrine]

Arigatou ptr comentarii :X:X:X
Sper sa va plak si urmatorul capitol... Scz ptr intarziere ^:)^.

Capitolul 4: Confuz...

In ultimele doua zile pot spune ca am petrecut cele mai ciudate momente din viata mea. Mai intai, descopar ca Ryuuzaki scrie un jurnal, apoi el devine sensibil, dupa care il cunosc pe tipul ala ciudat, Light, iar pentru a trece de tot pragul nebuniei am vazut si colierul acela chinezesc la gatul lui L. Nu pot crede ca in doar doua zile nenorocite, 48 de ore, am aflat atat de multe despre L, unde teoretic vorbind, ar fi trebuit sa le aflu doar daca l-as fi cunoscut pe brunet in urma cu vreo… 10 ani!
Insa, nu sensibilitatea lui Ryuuzaki ma ingrijora cel mai mult, ci acel colier. Prima data aflu din jurnal ca brunetul primeste un colier chinezesc de la un asociat, pe nume Light; dar in aceeasi zi Ryuuzaki ma cheama la birou, mi-l prezinta pe acest Light si il mai vad si cu un colier la gat. Ce naiba se intampla?!? Nu avea cum sa scrie asta in jurnal… ca doar a fost la mine tot timpul!
Stau si ma gandesc la toate astea de cand am plecat din biroul brunetului. Iar, pentru ca totul sa fie si mai incurcat, L arata de parca nu ar fi observat lipsa jurnalului!

<< Ce ma fac? Lumea asta e atat de cruda cu mine. >>

Ar putea sa existe si varianta in care L ar fi planuit toate acestea doar pentru a-mi da o lectie. Insa… e ciudat ca nu am auzit in aceste luni nici macra o data de Light… Daca asta ar fi fost planul, atunci L si Light trebuia sa fie destul de apropiati, macar sa stea in acelasi oras. Insa, din cate am citit in jurnal, Light face calatorii destul de lungi in afara lui Tokyo. Planul asta ar fi trebuit sa cada… Iar ca totul sa iasa atat de perfect… Chiar nu stiu ce sa mai cred. Nu putea sa fie o inscenare… Oare imi scapa ceva?
Soneria telefonului mi-a distras atentia. Cine putea sa fie la ora asta?

<< Ora asta… Nici macar nu stiu cat e ceasul. >>

Ma dau jos din pat si ma indrept alene pana in coltul unde aruncasem blugii cu cateva ore in urma. Caut bine prin buzunare insa nu gasesc telefonul… Ma uit fugitiv prin camera.

<< Ah… Ce idiot sunt. Am uitat ca l-am pus pe noptiera. >>

Intr-un final, raspund la telefon:
-Alo?
-Ran! Ce ti-a luat asa de mult sa raspunzi la telefon? Nu-mi spune ca iar ai stat la calculator toata noaptea.
-Nu… Am pierdut vremea cu altele…
-Ah… Oricum, voiam sa te intreb daca esti singur azi acasa.
-Da. Dar de…?
Nu am mai apucat sa intreb deorece mi-a si inchis telefonul. E a doua oara cand mi se intampla asta! Chiar nu-i drept.
Mogami Hatake. Fata asta e incredibila. Ma intreb ce mai pune de data asta la cale. Ultima data cand i-am zis ca sunt singur acasa a invitat in jur de cincizeci de persoane si a dat petrecere in apartamentul meu. Normal.. eu a trebuit sa suport daunele financiare. Oricum, in ciuda acestor “mici” incidente… Inca imi este prietena, si totodata colega de clasa. Invatam la aceasi facultate. Pana sa o intalnesc pe ea nu am putut crede ca fetele se pricep la informatica.
Nu reuseam insa sa-mi iau gandul de la ceea ce s-a intamplat. Pentru moment mi se parea imposibil sa inteleg situatia in care ma aflam. Sa fie o coincidenta? Nu…e imposibil, lucrurile sunt mult prea exacte.
Am aruncat o privire fugitiva la ceasul telefonului.
M-am albit tot la fata. Cred ca in momentul acela eram mai palid decat un mort.

<< O sa intarzii! >>

Mai aveam un sfert de ora pana sa inceapa cursurile si eu inca eram in pijamale! Perfect… acum o sa fiu dat fara si de la facultate. Nu se poate mai rau de atat.
M-am imbracat repede, luand cateva foi botite de pe birou si iesind pe usa. Insa –de parca nu ar fi fost destul- m-am izbit puternic de cineva, astfel dezechilibrandu-ne amandoi si cazand pe jos. M-am uitat ingrijorat sa vad pe cine am lovit, dar ce vedeam in fata ochilor? Mogami Hatake.
-Auch. Asta chiar a durut.
-Mogami, ce cauti aici la ora asta?
-Ora asta? E de abia -a facut o pauza in timp ce s-a uitat la ceas- 10:50.
-Ce?!? Mai avem doar zece minute pana sa ajungem la cursuri! Haide, grabeste-te!
M-am ridicat si am inceput sa cobor scarile in graba. Am aruncat o privire in urma… Mogami inca statea acolo, fara macar a se misca. Chair nu o inteleg… Ea chiar vrea sa intarziem?!? Iar are planuri diabolice…

-Mogami?

M-am uitat grabit, insa totodata ingrijorat la ea. Nu cred ca am lovit-o atat de tare incat sa nu se poata misca.
Un ras isteric mi-a atras atentia.

<< Ea… radea?!? Ori e ea tacanita, ori am ajuns pe alta planeta. >>

Poze:

Mogami Hatake: