09-05-2010, 09:40 PM
Multumesc de commuri si Hiroko cand ma refeream la breton pe frunte faceam referire la faptul ca bretonul acopera fruntea. Stii ca sunt mai multe feluri: in trepte, in parti etc. Oricum si eu nu mam exprimat bine. Voi incerca sa tin cont de sfaturile voastre si acum nextu. Stiu ca acest capitol este putin ''varsat''.
Capitolul 2
Am ramas uimita de ce-mi putea spune Olivia, faptul ca depindea de mine sa fim impreuna in toata tarasenia asta. O privesc cu atata mirare vreo cateva clipe, nestiind ce sa-i raspund. Revin la ipostaza mea de tipa rece si ii intorc spatele. Ea incepe sa planga cu lacrimi mari si grei sughitand. Imi vine sa ma bat cu palma in frunte. Probabil ea ma considera prietena ei cea mai buna, care o cunoaste cel mai bine si are nevoie de ajutor. Eu nu-i pot oferi ceea ce ea vrea. Sunt prea introvertita. In momentul de fata nu ma pot ajuta pe mine.
Incerc sa urc cu pasi usori inapoi la etaj, in camera mea si s-o las sa se vaicareasca cat doreste.
- Denissu, esti o lasa!!! se rasteste Olivia cu un ton furios intorcandu-se catre mine cu o uitatura profunda.
Cuvintele ei m-au strapuns direct in suflet asemenea unui cutit. Simt cum un fior rece imi rasare in tot pieptul si parca ma tine pe loc. Nu pot face nici o miscare.
- Ce ai spus?? Ai grija cum vorbesti pustoaico! Nu ma face lasa, daca nu stii cum sunt!
- Ba esti! Ti-e frica sa infrunti lumea doar pentru ca ai conceptiile si parerile tale despre ea! Lasi propriile pareri sa te doboare sa-ti atingi scopul! Daca ti-ai dori cu adevarat sa-ti implinesti visul ai lasa deoparte prejudecatile tale si parerile celorlalti despre tine!
- Vorbesti prea mult! Nu sunt o lasa! Sunt o luptatoare si nu voi fugi, voi lupta cat va fi nevoie.
- Sa te vad Denissu! Atunci sa te descurci singura! Eu nu ma mai bag!!
Olivia se ridica si trece pe langa mine fara a mai scoate o vorba. Isi ia vestuta de blugi de pe cuier si pleaca pe usa trantindu-o aproape s-o scoata din balamale. Eu raman nedumerita si incerc sa inteleg de la ce a pornit aceasta cearta stupida. Peste cateva clipe imi suna telefonul, care era un jaf de Nokia n97. Vad ca era Bodo care si de dimineata incercase sa ma sune, dar eu nu am fost pe faza. Apas butonul de raspuns si duc celularul la ureche. Nici nu apuc bine sa salut ca Bodo parea stresat si avea o voce tremuranda in telefon.
- Bodo, ce s-a intamplat? intreb eu speriata.
- Denissu vreau sa te vad! Ce zici ne intalnim in 20 de minute la cafeneaua Exer!
Eu il refuz, dar insista. Stau cateva clipe pe ganduri si ii aprob invitatia. Inchid telefonul si urc sus sa ma imbrac. Deschid sifonierul si incep sa inhat un tricou mov cu o pereche de blugi si adidasi obisnuiti albi. Imi pieptan putin parul si inchid usa la intrare. Merg pe jos vreo 10 minute pana trec parcul Central, apoi vreau s-o iau pe o alee direct la cafenea. Strada este pustie deocamdata si nu are decat o singura banda de mers. In ambele parti este cate un trotuar pe care umblau trecatorii nepasatori. Ma apropii incet de parcul Central care este unul de dimensiuni remarcabile. Un loc impadurit impanzit de banci si cateva tarabe cu scaxuri unde ai vrea sa-ti petreci o dupa-amiaza. Concertul pasarilor din nuci , castani si stejari se intrec melodios si ma linististesc.
Nici nu apuc sa trec parcul si vad o Toyota Avensis neagra ca opreste in dreptul meu. Eu continui mersul, dar tipul cu masina claxoneaza insistent. Deja incepe sa ma streseze si sa ma dispere. Pentru a nu face scena in mijlocul strazii, m-am chinuit sa ma abtin.
Geamul portierei soferuluis se deschide si nu vad pe nimeni altul decat Bodo. Cand il vad tresar de uimire, dar si de entuziasm. Ce ma bucura ca-l vad!
Urc in masina si ma conduce in parcarea cafenelei. Cand dau sa cobor, el ma opreste cu mana sa-mi dau jos centura. Atunci in sufletul meu se instaleaza teama si ingrijorarea. Il privesc pe acest baiat saten cu ochii albastri si cu parul tepos. Are niste buze asa de bine definite, dar eu pastrez distanta. Pe moment purta costum de blugi si jacheta neagra, iar in maini manusi care acopera doar podul palmei.
- Ce vrei Bodo?
- De ce nu m-ai sunat azi dimineata?
- Poftim? Pe ploaia aia? Ai innebunit?
- Denissu! Denissu!
- Ce vrei? Nu mai ma sacai! Ai vorbit cu Olivia?
- Nu vrea sa raspunda la telefon. Iarasi cred ca v-ati certat! Denissu daca tu nu vrei sa faci nimic sa ne ajuti, spune odata ca te retragi si am incheiat citatul! adauga Bodo repezit uitandu-se aspru la mine si parca vrand sa cobor din masina.
Eu am intuit dorinta lui si fara vorba am coborat din masina lui stupida. I-am trantit portiera in nas cu putere si am plecat cuprinsa de nervi.
- Atunci sa nu mai indraznesti sa ma suni si sa-mi ceri ajutorul! Sayonara!
Alerg cuprinsa de furie in drum spre casa. Pentru ce m-am deranjat sa vin. Cum imi prind eu mintea cu doua specimene! Oficial am decis sa tai toate legaturile cu acesti oameni.
Zilele urmatoare ambii au incercat sa ma sune, dar eu continuam sa-mi fac veacul singura hoinarind prin casa pustie. Mergeam ca de obicei la scoala, unde si acolo imi iroseam cateva 6 ore din viata numai sa-i ascult pe colegii mei care vorbesc cu niste cuvinte necivilizate si niste fete, de mai bine de n-ar fi. Stau singura in banca si incerc sa nu-i iau in seama. Viata mea se scurge incet, iar eu nu stiu daca vreodata pot sa-mi ajung visele. O fata ca mine nici nu cred ca are sanse! Totusi sper si sper ca poate intr-o zi totul se va schimba. ..
Capitolul 2
Am ramas uimita de ce-mi putea spune Olivia, faptul ca depindea de mine sa fim impreuna in toata tarasenia asta. O privesc cu atata mirare vreo cateva clipe, nestiind ce sa-i raspund. Revin la ipostaza mea de tipa rece si ii intorc spatele. Ea incepe sa planga cu lacrimi mari si grei sughitand. Imi vine sa ma bat cu palma in frunte. Probabil ea ma considera prietena ei cea mai buna, care o cunoaste cel mai bine si are nevoie de ajutor. Eu nu-i pot oferi ceea ce ea vrea. Sunt prea introvertita. In momentul de fata nu ma pot ajuta pe mine.
Incerc sa urc cu pasi usori inapoi la etaj, in camera mea si s-o las sa se vaicareasca cat doreste.
- Denissu, esti o lasa!!! se rasteste Olivia cu un ton furios intorcandu-se catre mine cu o uitatura profunda.
Cuvintele ei m-au strapuns direct in suflet asemenea unui cutit. Simt cum un fior rece imi rasare in tot pieptul si parca ma tine pe loc. Nu pot face nici o miscare.
- Ce ai spus?? Ai grija cum vorbesti pustoaico! Nu ma face lasa, daca nu stii cum sunt!
- Ba esti! Ti-e frica sa infrunti lumea doar pentru ca ai conceptiile si parerile tale despre ea! Lasi propriile pareri sa te doboare sa-ti atingi scopul! Daca ti-ai dori cu adevarat sa-ti implinesti visul ai lasa deoparte prejudecatile tale si parerile celorlalti despre tine!
- Vorbesti prea mult! Nu sunt o lasa! Sunt o luptatoare si nu voi fugi, voi lupta cat va fi nevoie.
- Sa te vad Denissu! Atunci sa te descurci singura! Eu nu ma mai bag!!
Olivia se ridica si trece pe langa mine fara a mai scoate o vorba. Isi ia vestuta de blugi de pe cuier si pleaca pe usa trantindu-o aproape s-o scoata din balamale. Eu raman nedumerita si incerc sa inteleg de la ce a pornit aceasta cearta stupida. Peste cateva clipe imi suna telefonul, care era un jaf de Nokia n97. Vad ca era Bodo care si de dimineata incercase sa ma sune, dar eu nu am fost pe faza. Apas butonul de raspuns si duc celularul la ureche. Nici nu apuc bine sa salut ca Bodo parea stresat si avea o voce tremuranda in telefon.
- Bodo, ce s-a intamplat? intreb eu speriata.
- Denissu vreau sa te vad! Ce zici ne intalnim in 20 de minute la cafeneaua Exer!
Eu il refuz, dar insista. Stau cateva clipe pe ganduri si ii aprob invitatia. Inchid telefonul si urc sus sa ma imbrac. Deschid sifonierul si incep sa inhat un tricou mov cu o pereche de blugi si adidasi obisnuiti albi. Imi pieptan putin parul si inchid usa la intrare. Merg pe jos vreo 10 minute pana trec parcul Central, apoi vreau s-o iau pe o alee direct la cafenea. Strada este pustie deocamdata si nu are decat o singura banda de mers. In ambele parti este cate un trotuar pe care umblau trecatorii nepasatori. Ma apropii incet de parcul Central care este unul de dimensiuni remarcabile. Un loc impadurit impanzit de banci si cateva tarabe cu scaxuri unde ai vrea sa-ti petreci o dupa-amiaza. Concertul pasarilor din nuci , castani si stejari se intrec melodios si ma linististesc.
Nici nu apuc sa trec parcul si vad o Toyota Avensis neagra ca opreste in dreptul meu. Eu continui mersul, dar tipul cu masina claxoneaza insistent. Deja incepe sa ma streseze si sa ma dispere. Pentru a nu face scena in mijlocul strazii, m-am chinuit sa ma abtin.
Geamul portierei soferuluis se deschide si nu vad pe nimeni altul decat Bodo. Cand il vad tresar de uimire, dar si de entuziasm. Ce ma bucura ca-l vad!
Urc in masina si ma conduce in parcarea cafenelei. Cand dau sa cobor, el ma opreste cu mana sa-mi dau jos centura. Atunci in sufletul meu se instaleaza teama si ingrijorarea. Il privesc pe acest baiat saten cu ochii albastri si cu parul tepos. Are niste buze asa de bine definite, dar eu pastrez distanta. Pe moment purta costum de blugi si jacheta neagra, iar in maini manusi care acopera doar podul palmei.
- Ce vrei Bodo?
- De ce nu m-ai sunat azi dimineata?
- Poftim? Pe ploaia aia? Ai innebunit?
- Denissu! Denissu!
- Ce vrei? Nu mai ma sacai! Ai vorbit cu Olivia?
- Nu vrea sa raspunda la telefon. Iarasi cred ca v-ati certat! Denissu daca tu nu vrei sa faci nimic sa ne ajuti, spune odata ca te retragi si am incheiat citatul! adauga Bodo repezit uitandu-se aspru la mine si parca vrand sa cobor din masina.
Eu am intuit dorinta lui si fara vorba am coborat din masina lui stupida. I-am trantit portiera in nas cu putere si am plecat cuprinsa de nervi.
- Atunci sa nu mai indraznesti sa ma suni si sa-mi ceri ajutorul! Sayonara!
Alerg cuprinsa de furie in drum spre casa. Pentru ce m-am deranjat sa vin. Cum imi prind eu mintea cu doua specimene! Oficial am decis sa tai toate legaturile cu acesti oameni.
Zilele urmatoare ambii au incercat sa ma sune, dar eu continuam sa-mi fac veacul singura hoinarind prin casa pustie. Mergeam ca de obicei la scoala, unde si acolo imi iroseam cateva 6 ore din viata numai sa-i ascult pe colegii mei care vorbesc cu niste cuvinte necivilizate si niste fete, de mai bine de n-ar fi. Stau singura in banca si incerc sa nu-i iau in seama. Viata mea se scurge incet, iar eu nu stiu daca vreodata pot sa-mi ajung visele. O fata ca mine nici nu cred ca are sanse! Totusi sper si sper ca poate intr-o zi totul se va schimba. ..
...............![[Imagine: bnkWUB1.png?1]](http://i.imgur.com/bnkWUB1.png?1)