My overcast abyss is gone [shounen-ai]

[Verrine]

next... :D
Arigatou ptr comm ^:)^

Capitolul 5:

~Partea 1~

-Si ai cumva vreun plan referitor la infiltrarea noastra in cladire?
-Bineinteles ca am. Sunt sigur ca nu va da gresi.
Il priveam oarecum suspicios pe Yuuki in timp ce incercam sa-mi pastrez echilibrul. Speram ca totul sa fie rapid, fara interferente. Daca nu eram inapoi in ascunzatoare pana la rasarit cei din Akatsuki vor afla de mica noastra escapada. Tobi inca nu stie de Yuuki si ar fi bine ca lucrurile sa ramana asa… cel putin pentru un timp.
Din ce mi-a zis Yuuki, cred ca aceasta Sakurai face parte dintr-o echipa ANBU. Inamicul nu ar fi riscat sa trimita atatia oameni decat daca oponentii ar fi fost puternici. Pe deasupra, Satul Ascuns in Stanci este recunsocut pentru vasta echipa de ANBU pe care o detine. Prin urmare, asta agraveaza situatia…
-Sasuke-chan, la ce te gandesti? Pari cam distras.
-Nimic.
Yuuki a zis ca ascunzatoarea lor se afla undeva in apropierea Muntelui Senjō*. Este o zona inconjurata de copaci cu frunzisul des, nu va fi usor sa ii gasim. Oricum, ceea ce ma pune pe ganduri este aceasta “sursa” a lui Yuuki de unde a capatat informatia legata de locul unde se afla Sakurai. Iar faptul ca stie pe unde trebuie sa o luam ca sa nu ne ratacim… Ceva nu e bine. Chiar si asa, nu ma deranjeaza sa cad intr-o capcana. Dupa cum am mai zis… nu am mai avut de mult o batalie adevarata.
-Sasuke-chan, in curand vom ajunge la un pod suspendat. Dupa ce trecem de prapastie va trebui sa strabatem padurea; cei drept… copacii sunt inalti iar frunzisul este des, dar se intind doar pe o raza de doi kilometri.
Podul acela trebuie sa fie pazit de niste ninja; cel mai probabil un genjutsu. Daca ne gasesc si afla ca le-am incalcat teritoriul o sa incerce sa ne omoare in timp ce ei o sa plece in alt loc cu Sakurai. La naiba.
Mi-am activat Sharinganul. Undeva la 100 de metri in fata noastra puteam sa observ niste chackra. Stiam eu ca o zona de acces ca asta trebuie sa fie pazita.
M-am oprit brusc cand am ajuns la o distanta de 60 de metri, iar Yuuki a facut si el la fel. I-am facut semn sa nu vorbeasca. Am privit imprejurimile, incercand sa mai gasesc o urma de chackra. Se pare ca era singurul paznic.
-Stai aici.
Si in timp ce vorbeam m-am indreptat cu viteza spre paznic. Trebuia sa-l omor rapid, inainte ca altii din umbra sa observe. Am scos sabia din teaca si am marit viteza. In urmatoarea secunda paznicul a cazut mort la pamant. Il priveam indiferent; cat de jalnic sa fii sa mori in asemena circumstante.
A aparut si Yuuki, iar la vederea cadavrului incremenise. Patetic.
-De ce l-ai omorat?!? a inceput acesta sa strige la mine.
-Daca nu vrei sa vezi si alte cadavre ar fi bine sa ai grija cu tonul ala.
-Puteai sa-i faci o rana care sa-l tina inconstient, nu sa-l omori!
-Daca nu-ti convine, atunci o sa te las de unul singur.
A lasat capul in jos. Deci daca vreau vreodata sa scap de el tot ce trebuie sa fac este sa omor pe cineva - draguta idee.
-Gomene**.E vina mea. Mai bine sa ne continuam drumul. Pana la urma daca vrei sa salvezi viata cuiva trebuia sa o risti pe a altora.
E prima data cand il vad serios. Acea atitudine copilaroasa disparuse. Ii arunc o ultima privire, apoi oftez. Nu e nevoie sa-i ofer atentie… primeste destula; in plus asta l-ar determina sa creada ca imi pasa de persoana lui… cat de patetic. De ce sa tin la o persoana care ma poate trada in orice moment? Atat de jalnic. Inca nu pot sa inteleg acest concept.
Mi-am indreptat privirea spre pod, fara ai mai da atentie lui Yuuki, am activat din nou Sharinganul. Dupa cum am crezut… un genjutsu. Din cate se parea aceea era singura cale de acces si bineinteles ca trebuia sa fie blocata. Nu vreau sa eliberez semnul blestemat… nu acum. Yuuki ar face un atac de cord, iar inamicul s-ar putea sa-mi simta chackra. E mult prea mult...
-Ce s-a intamplat?
-Asteapta! Ii zic lui Yuuki cand il vad cum se indreapta spre pod. E un genjutsu. Daca treci pe acolo o sa cazi in prapastie.
-Sasuke-chan esti prea naiv. Trebuie sa-ti lasi imaginatia libera.
Se indrepta din ce in ce mai mult spre prapastie. Idiotul… o sa cada. Am alergat spre el si l-am prins chiar inainte sa paseasca pe „asazisul pod”.
-Ai incredere in mine. A soptit acesta. Nu ni se va intampla nimic.
A incercat sa se elibereze din stransoare, astfel pasind in gol. I-am vazut trupul cum se indrepta nebuneste in jos. Cadea... M-am aruncat asupra lui fara sa ma gandesc la consecinte; acum cadeam si eu. Tot ce puteam simti in acel moment era vantul ce-mi strabatea fiecare partea a corpului si mainile lui Yuuki puternic stranse in jurul abdomenului meu. Isi tinea ochii inchisi din care se scurgeau lacirmile ce ajungeau pana la mine.
Nu puteam renunta. Nu acum. Am lasat aripile lungi si usor negricioase sa se inalte. Parul odata negricios a inceput sa prinda nuante de albastru, fiind ravasit de vantul noptii. L-am luat pe Yuuki in brate si m-am inaltat spre cer. Nu cred ca am coborat mai mult de 150 de metri, prin urmare in putin timp am ajuns din nou la suprafata. L-am asezat pe Yuuki la trunghiul unui copac, in timp ce m-am intins langa el. Daca as fi putut sa revin la normal inainte ca el sa se trezeasca...
Ochii lui Yuuki au inceput sa se deschida. Cred ca tocmai a depasit socul. E un inceput destul de bun. A inceput sa priveasca derutat in toate partile pana cand a ajuns cu ochii pe mine. S-a oprit brusc. Ma gandeam eu ca asa o sa actioneze... Am oftat.
-Ti-am zis ca e un genjutsu. Faci mereu numai cum te duce capul.
A urmat o pauza lunga. Se pare ca vorbeam singur. Yuuki doar statea in acea pozitie privindu-ma cat uimit, cat trist, cand fericit, cand dezamagit. Era atat de ciudat.
Deja ma plictisisem sa stau in acea pozitie asa ca ma pregateam sa tip iritat la el insa m-am oprit cand i-am vazut mana indreptandu-se spre mine. Mi-a atins usor fata, apoi parul...
-Nu pot crede ca lumea te vede ca pe un monstru. Nu am vazut in viata mea ceva mai... mai minunat decat tine.
Cred ca socul i-a provocat daunse serioase la cap.Nu puteam sa cred ca m-a numit...
-Esti asa de idiot! Ce vezi tu minunat in monstrul din fata ta?!?
-Nu esti un monstru. Nu poti sa fii... desi nu te-am ascultat de la inceput tot te-ai aruncat dupa mine constentizand ca vom scapa daor cu ajutorul unui miracol. Stiai cat de periculos este sa iti arati si aceasta infatisare... Stiai, dar tot ai facut-o.
Cu ochii inlacrimati se arunca asupra mea, sarutandu-ma pe buzele negricioase din cauza semnului blestemat. Nu puteam sa-l inteleg; toata aceasta conceptie a lui legata de mine era nebuneasca. Ma saruta din ce in ce mai apasat pana cand m-a lipit cu totul de trunchiul copacului. Mi-am pus mainile pe pieptului lui, impingunadu-l usor astfel incat sa nu-l fac bucatele datorita puterii la care ajunsesem intr-un astfel de moment.
-Ti-am zis sa nu mai faci asta.
-Nu e vina mea ca tu ma provoci sa o fac. Vreau sa intelegi ca pentru mine ramai Sasuke-chan... indiferent de trecut, de jutsurile pe care le detii sau de visul care il ai. Mereu vei fi Sasuke-chan.
Cat ma putea enerva acea porecla. Pe deasupra, o repeta si la fiecare stupizenie pe care voia sa o spuna. Yuuki... baiatul asta chiar nu poate sa aiba precedent. Cine ar fi crezut ca voi intalni o pacoste ca asta?

Muntelui Senjō* - este un munte inalt ( in jur de 3.000 m) care este situat undeva in apropierea orasului Nagano.
Gomene** - asa se spune in japoneza la " scuze" sau " imi pare rau". [ ptr cei care nu stiau :D]