28-04-2010, 11:45 PM
Inlocuitoarea
*
*
Vreau sa-mi spun ca nu-mi vine a crede, desi stiu foarte bine ca mint. Suigetsu sta intins pe podea fara suflare, iar ochii sai pe care ii banuiesc a fi sticlosi sunt acoperiti de pleoape. Un zambet cald ofera putina lumina chipului sau palid. Se pare ca a ajuns intr-un loc mai bun… Juugo apare pe scari si pare speriat de zgomotele care s-au auzit pana la el, la etaj… Cand descopera trupul neinsufletit al bietului indragostit ramane pur si simplu socat. Din buza un firicel de snage isi face sfios aparitia, continuandu-si drumul pana la haina tanarului. Este ironic faptul ca, daca am fi fost patru ani in trecut, el ar fi incercat sa ne ucida si pe mine, si pe Itachi, doar ca acum este cel mai calm dintre toti.
Recunosc faptul ca imi pare rau de bietul amorez a carui dragoste bolnava i-a adus pieirea. M-am convins ca iubirea nu este buna de nimic, iar o inima ce a suferit din dragoste nu va avea sa se vindece niciodata. Un fior ma face sa ma cutremur, iar picioarele mi se inmoaie. Nu, trebuie sa fiu puternica, desi chakra mi-a slabit mult dupa ce l-am inviat pe Uchiha. Slabiciunea nu este ingaduita unui ninja de prim rang, asemeni mie. Juugo vrea sa ma ajute sa ma ridic, dar il resping, ramanand dreapta in fata lui.
Itachi scoate un strigat si arata spre mort, care cu fiecare clip ace trece incepe sa se transforme in apa. Barbatul ia o sticluta in care pune lichidul limpede ca oglinda. Eu sunt prima care observa ca in apa se vede chipul lui Suigetsu, alaturi de care sta Karin. Nu pare trista sau rece, surazand si punandu-I baiatului o mana pe umar. Sufletul mi se umple de caldura pentru el. Poate nu este atat de sarman pe cat as fi crezut la inceput.
Itachi rupe tacerea, propunandu-ne sa discutam despre toate cate s-au intamplat in aceste putine ore. Cand ajungem la povestea lui Tokoyo, il intrebam curiosi daca mai stie ceva despre ea. Pe un ton nesigur, ne spune ca a auzit ca s-ar fid us in Sunakagure, dar n-a avut timp s-o caute, membrii Akatsuki interzicandu-i dintr-un motiv doar de ei stiut.
Continuam sa discutam si trecem cu mult peste intamplarile din ziua de azi, incepand san e cunoastem mai bine intre noi. Uchiha nu pare foarte incantat, darn e repeat unicele sale amintiri si lucrurile care ii fac placere, precum si cele ce ii provoaca repulsie. Nu este atat de rece pe cat ni s-a zis la ora de istorie, dar foarte sociabil chiar nu e. Eu si Juugo, stiind toate prin cate am trecut si impreuna si individual, petrecem ore pana sa ne consumam amintirile. Astfel, desi soarele era pe cer cand incepusem sa conversam, acum o raza sfarsita de soare imi lumineaza chipul, pentru ca mai apoi noaptea sa-si lase mantia intunecata peste intregul Pamant. Luna rasare mandra si plina, fiind inconjurate de stelute neinsemnate. Un cantec suav si dureros ajunge la urechile mele si ale camarazilor mei, vocea apartinand chiar celui ce a plecat dintre noi.
- Macar stim ca este undeva nu foarte departe de noi… Undeva… rostesc visatoare, desi nu-mi sta in fire.
Ochii incep sa mi se inchida, pentru ca am trecut prin multe spaime astazi si suflarea era sa-mi fie rapita fara acea mana de fildes, cu unghii lungi… Ca a unui vampir. Se stie ca vampirii de Konoha traiesc in rauri pe timpul zilei, dar ce interes ar fi avut un bautor de sange sa ma salveze de doua ori de la inecare? Sau o fi vrut sa ne luam la tranta dreapta? Sincer, nu mai am nevoie de dusmani. Maine o sa plecam in cautarea lui Tokoyo…
Ma trezesc, strigatele lui Juugo facandu-ma sa ies din Lumea Viselor. Ma simt ceva mai puternica, si cred ca deja as putea vindeca niste rani mai superficiale, ca si zgarieturile. Incep sa ma pregatesc pentru noua aventura ce mi se deschide in fata, umplandu-mi saculetii aproape pana la refuz. Pare-se, am fost cea mai lenesa dintre toti, tinerii vrand sa ma trezeasca de nu stiu cand. Ma imbrac cu o bluza larga si imi pun niste pantoloni mai grosi si ma incalt cu o pereche de pantofi. Vremea este capricioasa in aceasta perioada a anului, asa ca nu se stie niciodata. Eu iau in mana sticluta lui Suigetsu si iesim din casa plini de emotie. Itachi tremura, dar nu de frica ci din cauza suspansului, asa cum motiveaza el. Toti satenii sunt prea ocupati cu grijile zilnice incat aproape ca nun e observa. Doar o fata cam de varsta mea, cu ochii migdalati si caprui, cu parul albastru care imi aminteste de marea nesfarsita si cu o bandana zgariata ne priveste impietrita de uluire. Cu un entuziasm ciudat,striga:
- O, oameni buni, dati-mi mie acea sticluta, caci acela trebuie sa fie numaidecat Hozuki Suigetsu, ce a plecat pe alta lume! Nu stiti, dar patru ani mi-am tot dorit sa-mi fie sensei… Cu toate astea, cine ar fi luat o neputincioasa ca mine, un ninja ratat, care nu are chakra pentru taijutsu, genjutsu sau ninjutsu, care a devenit genin doar pe baza cunostintelor vaste?
Adolescenta, desi bizara, este destul de inteligenta. Nimeni n-a stiut de moartea camaradului meu, afara de cei care cunosc Elementalii cei adevarati: ninja cu abilitati unice, care se bazeaza pe un singur element. Dupa moarte, se transforma ori in apa, ori intr-o flacara nesfarsita, ori in mireasma unei flori sau intr-un copacel. Aceasta este deci, una din putinele kunoichi citite pe care le cunosc. Ne povesteste ca o cheama Aidoru Tenshi si ca abia a absolvit Academia, pentru ca a inceput-o dupa dezastru. Se pare ca ea cunoaste o oarecare Tokoyo Koushin, tanara ce lucreaza in Sunakagure ca si bucatareasa. Incepe sa ne-o descrie si marturiseste ca o stie foarte bine ca pe o fire pizmasa si vicleana.
Itachi afiseaza un ranjet larg, iar eu ii spun fetei ca ii voi oferi sticluta doar daca ne insoteste in calatorie. Total neasteptat, Aidoru accepta bucuroasa si astfel am gasit o inlocuitoare pentru Suigetsu. Nu o fi puternica, dar am presentimentul ca ne va scoate din multe incurcaturi…
Este un capitol din perspectiva lui Hikaru si sper sa va placa.