25-04-2010, 11:07 PM
Munca, munca si iar munca
Barbatul m-a dus intr-o camera din fundul restaurantului, unde mi-a oferit o uniforma, ce-i drept, foarte scurta si incomoda pentru mine si mi-a oferit un carnetel. Peste catva timp, m-am trezit umbland de nebuna din masa in masa, servind unor oameni mancare. Toate merindele, de la omlete savuroase cu sunca la o prajitura usoara si pufoasa, de la ceai din fructe de padure, cald si revigorant la cafele tari. Toate aromele mi-au oferit un sentiment placut, de fericire si de pofta potolita. Dar, ca de obicei, realitatea mi-a tras o palma zdravana -de la care inca mai am urme rosii pe obraz, de-altfel- si mi-a amintit ca n-am avut micul dejun! Lacrimi imi invadeaza ochii, dar trebuie sa lucrez mult, mult, pentru a reusi sa stau macar o saptamana la hotel. In curriculum vitae este scris clar ca locuiesc cu parintii in cutare loc. Voi fi nevoita sa raman in gazsda la cineva, sa-mi schimb buletinul... Asta daca nu voi fi inainte saltata de politie pentru ca n-am respectat legea. Se pare ca gandurile mi-au rapit o buna parte din timp, caci aud vocea sefului meu:
- Fato, misca-te mai repede! Dupa ce ca ai un par de-mi sperii clientii, mai si stai locului cu nota de plata in mana! Mai trebuie sa-ti spun sa-ti misti fundul ala? Hai!
- Mos gras, chel si impotent... soptesc eu si ma reapuc de treaba.
Dau nota clientei, care ma priveste pe sub genele extra rimelate, iar buzele care se observa de la o posta ca sunt lucrate cu ser botulinic, caci, deh!, ca asistenta ii stiu denumirea, i se largesc intr-un ranjet de maimuta, care ii lasa la vedere dintii lati si galbeni. Pur si simplu dezgustator! Iau banii, fug, preiau comenzile unor colege, iar asta numai ca sa ii fac pe plac domnului cu nasul ca de elefant ce zbiarea la mine in momentele de reculegere. Cum esti destept, nene Jurnal, ti-ai dat seama ca e inteligentul de patron al meu. Predau cu grija felurile de mancare solicitate, desi s-a mai intamplat ca un snitel de pui sa sara in decolteul unei domnisoare sau o supa sa murdareasca sacoul vreunui om de afaceri, dar banuiesc ca nu este asa mare paguba.
Aproape ca o iau la goana printre mese, cand simt ca cineva mi-a ridicat fusta minuscula. Aud rasetele infundate ale sefului si chicotelile celorlalte colege. Ma intorc sa vad cine a fost faptasul acestei fapte abominabile si ma intampina un tanar cu doi ochi mari, verzi, care parca arunca flacari mistuitoare, un zambet tamp si un par lung si negru, probabil un dar al Noptii. Mi se pare ca l-am mai vazut pe baiat... O, Doamne! Este chiar Virgiliu!
- Hei, draguta, acum esti chelnerita mai nou? mi se adreseaza. Se pare ca pest... patronului tau ii convine sa te vada in situatia asta, nu?
Nervii ma cuprind si, cu toata puterea pe care o am, il palmuiesc peste obrazul alb din marmura. M-a cam durut, la propriu. Stiu ca este posibil sa fiu concediata imediat, dar trebuie sa imi asum riscul. Virgiliu incepe sa rada, desi un firicel de sange care a rasaritde pe buza lui incepe sa isi croiasca drum pe gat... Dupa aceea, o ia la goana. Cred ca am zdrelit-o rau de tot. Mai ales ca e un bogatan, gen Damienica. Observ ca ceasul arata ora doisprezece. Cat de repede poate sa treaca timpul!
- Este pranzul! Asta inseamna putin dans Caramell! Cea condamnata... pardon, binecuvantata, este Ioana Larousse, cea mai noua ospatarita de la restaurantul "Trei lulele, trei surcele"!
Da, cred ca o sa izbucnesti in ras, nene Jurnal, cand imi vei auzi numele de familie. Parintii bunului meu tata s-au vrut a fi francezi, dar de fapt numele lor de familie era... Fasole. Niste mici schimbari si ne-am trezit cu nume de dictionar enciclopedic! Dar ce vrea sa spuna hodorogul ala cu "dans Caramell" ? Sa nu cumva sa ma puna sa dansez pe porcaria aia de cantecel...
Nu se poate! M-am trezit miscand din solduri pe cel mai enervant cantec din cate s-au facut pe lume! Vreau sa ma opresc, dar nesuferitul de patron ma pune sa zambesc si sa continui "dansul". Am o slujba mai rea decat cea de maturator de strada. Acolo macar nu ai nesansa sa intalnesti niste perversi sau futangii, ca in restaurant. Dar cu Virigliu si Damienica prin peisaj, chiar ca nu ma pot apuca de facut curatenie! Incep sa ma simt murdara. Parul mi s-a incalcit in hal fara de hal, broboane de transpiratie imi apar in fiecare clipa pe frunte, iar ochii au devenit mandri purtatori de cearcane. Adorabil.
In cele din urma, cantecelul scandinavilor a luat sfarsit, iar eu incep sa fac curatenie si in continuare sa preiau comenzile colegelor.
O blonda cu ochi albastri si gura mica, dar din care ies porumbei mereu, cand vede ca nu mai poate flirta cu bogatanul de la masa trei pe dreapta, imi pune o piedica de sare toata supa pe tanara in costum de culoarea maslinelor scaldate sub soare, cu ochelari pe nasul carn si peste toate acestea un decolteu generos. Incepe sa tipe ca o scorpie, dar, pana la urma, nu e de mirare, deoarece mancarea era fierbinte. Lacrimi amare de crocodil incep sa isi faca loc printre tonele de fond de ten, iar oxigenata este data afara pe loc. Nu mai aud decat o injuratura savuroasa cu cruci, biserici si mame. Asta ma face sa zambesc, caci aveam mare nevoie! Continui sa muncesc pe branci, iau locul femeilor de serviciu, ajut bucatarul, iar toate acestea din cauza situatiei mele disperate si dorintei mele de bani. Este adevarat, prajiturile au iesit cam piperate, pizza cam dulce, iar friptura extrem de sarata, dar nu cred ca isi va da seama cineva. Astfel orele zboara, iar eu as vrea sa plec. Se face saptesprezece, iar eu mai-mai sa-mi dau duhul! Imi vajaie capul si am slabit pe putin un kilogram. La ora cinci si jumatate, sunt luata de pe gresie si tarata in vestiar de catre doua fete mai solide. O sa primesc leafa rapid, dar, pana atunci, ma intind pe banca. Una dintre ele incepe a vorbi:
- Fata, vezi ce se intampla daca ne furi painea de la gura la propriu si la figurat? Toate am patit asa, pana la urma, chicoteste ea. Toothie chiar a ajuns la psital cu perfuzii dupa o ora de munca in continuu.
- Merci ca mi-ai spus, domnisoara Foofie, ii raspund cu jumatate de gura. Daca se poate, imi permiteti sa-mi iau leafa?
Ma simt de parca un camion m-ar fi lovit fix cand aveam cel mai obraznic flirt cu Virgiliu. Of, inceteaza, Ioana, inceteaza! Este doar un pervers, murdar, las, tampit care are din intamplare o moaca draguta si o familie cu malai! Ma clatin pe picioare, dar pana la urma imi apuc hainele cu care am intrat aici si imi iau banii de pe masa. Incep sa fug asa cu ma fugit "perfectul student la Finante-Banci, draga!" asa cum zicea mama. Can ies din parc, o pornesc pe jos si ma linistesc cu greu. Violetul apusului scalda oamenii in caldura, iar eu incep sa filosofez de parca as fi Machiavelli. Dintr-odata, simt cum o piatra ma izbeste in ceafa, iar o durere persistenta incepe sa ma streseze. Ma uit la faptas si raman socata. Un pusti inalt si slabanog, cu tenul neatins de acnee, cu pistrui simpatici pe nasul carn si cu ochi limpezi ca oglinda ma priveste amuzat. De gatul lui sta o pipita ce pare topita dupa banii lui, iar pe partea cealalta a strazii e mama adolescentului, care ma fixeaza cu ochi plini de venin. In mana copilandrului zaresc o prastie, iar furia ma face sa ma inrosesc. Sangele imi urca in obraji si pot simti asta. E clar ca nu-l pot lovi, nu cu Motherzilla prin preajma. Aud vocea pitigaiata a lui Damien, care are putina ironie care s-ar vrea subtila:
- Hei, sweetie, ce parere ai despre acest present?
- Prefer sa iti pastrezi caodurile pentru tine, ii raspund cu un aer superior. Stii ce cred eu? Esti doar un pusti care se baga degeaba in seama, profita de averea lui si se prosteste cu asa-zisa "romengleza". Stii ce? Scuteste-ma!
Incepe sa rada, iar zgomotul pe care il scoate este atat de duios... Dantura lui perfecta iese la iveala, iar mama sa pare mandra de dintii fara cusur. Gata, nu-l mai vreau la ghilotina, prefer sa-l duc la Fecioara de Fier!
Barbatul m-a dus intr-o camera din fundul restaurantului, unde mi-a oferit o uniforma, ce-i drept, foarte scurta si incomoda pentru mine si mi-a oferit un carnetel. Peste catva timp, m-am trezit umbland de nebuna din masa in masa, servind unor oameni mancare. Toate merindele, de la omlete savuroase cu sunca la o prajitura usoara si pufoasa, de la ceai din fructe de padure, cald si revigorant la cafele tari. Toate aromele mi-au oferit un sentiment placut, de fericire si de pofta potolita. Dar, ca de obicei, realitatea mi-a tras o palma zdravana -de la care inca mai am urme rosii pe obraz, de-altfel- si mi-a amintit ca n-am avut micul dejun! Lacrimi imi invadeaza ochii, dar trebuie sa lucrez mult, mult, pentru a reusi sa stau macar o saptamana la hotel. In curriculum vitae este scris clar ca locuiesc cu parintii in cutare loc. Voi fi nevoita sa raman in gazsda la cineva, sa-mi schimb buletinul... Asta daca nu voi fi inainte saltata de politie pentru ca n-am respectat legea. Se pare ca gandurile mi-au rapit o buna parte din timp, caci aud vocea sefului meu:
- Fato, misca-te mai repede! Dupa ce ca ai un par de-mi sperii clientii, mai si stai locului cu nota de plata in mana! Mai trebuie sa-ti spun sa-ti misti fundul ala? Hai!
- Mos gras, chel si impotent... soptesc eu si ma reapuc de treaba.
Dau nota clientei, care ma priveste pe sub genele extra rimelate, iar buzele care se observa de la o posta ca sunt lucrate cu ser botulinic, caci, deh!, ca asistenta ii stiu denumirea, i se largesc intr-un ranjet de maimuta, care ii lasa la vedere dintii lati si galbeni. Pur si simplu dezgustator! Iau banii, fug, preiau comenzile unor colege, iar asta numai ca sa ii fac pe plac domnului cu nasul ca de elefant ce zbiarea la mine in momentele de reculegere. Cum esti destept, nene Jurnal, ti-ai dat seama ca e inteligentul de patron al meu. Predau cu grija felurile de mancare solicitate, desi s-a mai intamplat ca un snitel de pui sa sara in decolteul unei domnisoare sau o supa sa murdareasca sacoul vreunui om de afaceri, dar banuiesc ca nu este asa mare paguba.
Aproape ca o iau la goana printre mese, cand simt ca cineva mi-a ridicat fusta minuscula. Aud rasetele infundate ale sefului si chicotelile celorlalte colege. Ma intorc sa vad cine a fost faptasul acestei fapte abominabile si ma intampina un tanar cu doi ochi mari, verzi, care parca arunca flacari mistuitoare, un zambet tamp si un par lung si negru, probabil un dar al Noptii. Mi se pare ca l-am mai vazut pe baiat... O, Doamne! Este chiar Virgiliu!
- Hei, draguta, acum esti chelnerita mai nou? mi se adreseaza. Se pare ca pest... patronului tau ii convine sa te vada in situatia asta, nu?
Nervii ma cuprind si, cu toata puterea pe care o am, il palmuiesc peste obrazul alb din marmura. M-a cam durut, la propriu. Stiu ca este posibil sa fiu concediata imediat, dar trebuie sa imi asum riscul. Virgiliu incepe sa rada, desi un firicel de sange care a rasaritde pe buza lui incepe sa isi croiasca drum pe gat... Dupa aceea, o ia la goana. Cred ca am zdrelit-o rau de tot. Mai ales ca e un bogatan, gen Damienica. Observ ca ceasul arata ora doisprezece. Cat de repede poate sa treaca timpul!
- Este pranzul! Asta inseamna putin dans Caramell! Cea condamnata... pardon, binecuvantata, este Ioana Larousse, cea mai noua ospatarita de la restaurantul "Trei lulele, trei surcele"!
Da, cred ca o sa izbucnesti in ras, nene Jurnal, cand imi vei auzi numele de familie. Parintii bunului meu tata s-au vrut a fi francezi, dar de fapt numele lor de familie era... Fasole. Niste mici schimbari si ne-am trezit cu nume de dictionar enciclopedic! Dar ce vrea sa spuna hodorogul ala cu "dans Caramell" ? Sa nu cumva sa ma puna sa dansez pe porcaria aia de cantecel...
Nu se poate! M-am trezit miscand din solduri pe cel mai enervant cantec din cate s-au facut pe lume! Vreau sa ma opresc, dar nesuferitul de patron ma pune sa zambesc si sa continui "dansul". Am o slujba mai rea decat cea de maturator de strada. Acolo macar nu ai nesansa sa intalnesti niste perversi sau futangii, ca in restaurant. Dar cu Virigliu si Damienica prin peisaj, chiar ca nu ma pot apuca de facut curatenie! Incep sa ma simt murdara. Parul mi s-a incalcit in hal fara de hal, broboane de transpiratie imi apar in fiecare clipa pe frunte, iar ochii au devenit mandri purtatori de cearcane. Adorabil.
In cele din urma, cantecelul scandinavilor a luat sfarsit, iar eu incep sa fac curatenie si in continuare sa preiau comenzile colegelor.
O blonda cu ochi albastri si gura mica, dar din care ies porumbei mereu, cand vede ca nu mai poate flirta cu bogatanul de la masa trei pe dreapta, imi pune o piedica de sare toata supa pe tanara in costum de culoarea maslinelor scaldate sub soare, cu ochelari pe nasul carn si peste toate acestea un decolteu generos. Incepe sa tipe ca o scorpie, dar, pana la urma, nu e de mirare, deoarece mancarea era fierbinte. Lacrimi amare de crocodil incep sa isi faca loc printre tonele de fond de ten, iar oxigenata este data afara pe loc. Nu mai aud decat o injuratura savuroasa cu cruci, biserici si mame. Asta ma face sa zambesc, caci aveam mare nevoie! Continui sa muncesc pe branci, iau locul femeilor de serviciu, ajut bucatarul, iar toate acestea din cauza situatiei mele disperate si dorintei mele de bani. Este adevarat, prajiturile au iesit cam piperate, pizza cam dulce, iar friptura extrem de sarata, dar nu cred ca isi va da seama cineva. Astfel orele zboara, iar eu as vrea sa plec. Se face saptesprezece, iar eu mai-mai sa-mi dau duhul! Imi vajaie capul si am slabit pe putin un kilogram. La ora cinci si jumatate, sunt luata de pe gresie si tarata in vestiar de catre doua fete mai solide. O sa primesc leafa rapid, dar, pana atunci, ma intind pe banca. Una dintre ele incepe a vorbi:
- Fata, vezi ce se intampla daca ne furi painea de la gura la propriu si la figurat? Toate am patit asa, pana la urma, chicoteste ea. Toothie chiar a ajuns la psital cu perfuzii dupa o ora de munca in continuu.
- Merci ca mi-ai spus, domnisoara Foofie, ii raspund cu jumatate de gura. Daca se poate, imi permiteti sa-mi iau leafa?
Ma simt de parca un camion m-ar fi lovit fix cand aveam cel mai obraznic flirt cu Virgiliu. Of, inceteaza, Ioana, inceteaza! Este doar un pervers, murdar, las, tampit care are din intamplare o moaca draguta si o familie cu malai! Ma clatin pe picioare, dar pana la urma imi apuc hainele cu care am intrat aici si imi iau banii de pe masa. Incep sa fug asa cu ma fugit "perfectul student la Finante-Banci, draga!" asa cum zicea mama. Can ies din parc, o pornesc pe jos si ma linistesc cu greu. Violetul apusului scalda oamenii in caldura, iar eu incep sa filosofez de parca as fi Machiavelli. Dintr-odata, simt cum o piatra ma izbeste in ceafa, iar o durere persistenta incepe sa ma streseze. Ma uit la faptas si raman socata. Un pusti inalt si slabanog, cu tenul neatins de acnee, cu pistrui simpatici pe nasul carn si cu ochi limpezi ca oglinda ma priveste amuzat. De gatul lui sta o pipita ce pare topita dupa banii lui, iar pe partea cealalta a strazii e mama adolescentului, care ma fixeaza cu ochi plini de venin. In mana copilandrului zaresc o prastie, iar furia ma face sa ma inrosesc. Sangele imi urca in obraji si pot simti asta. E clar ca nu-l pot lovi, nu cu Motherzilla prin preajma. Aud vocea pitigaiata a lui Damien, care are putina ironie care s-ar vrea subtila:
- Hei, sweetie, ce parere ai despre acest present?
- Prefer sa iti pastrezi caodurile pentru tine, ii raspund cu un aer superior. Stii ce cred eu? Esti doar un pusti care se baga degeaba in seama, profita de averea lui si se prosteste cu asa-zisa "romengleza". Stii ce? Scuteste-ma!
Incepe sa rada, iar zgomotul pe care il scoate este atat de duios... Dantura lui perfecta iese la iveala, iar mama sa pare mandra de dintii fara cusur. Gata, nu-l mai vreau la ghilotina, prefer sa-l duc la Fecioara de Fier!