24-04-2010, 11:39 PM
@ Black Afina : Alexuţo, ai înnebunit ? O_O Cum să rămână însărcinată, biata fată ? :)) Aici e şi vina noastră că n`am scris vârstele lor. :d Dar, nu, Eireen nu va fi însărcinată. :] Şi nu mai îmi aduce aminte de profa de germană. ^^ Te mai aşteptăm. >:d<
@ Onytsa : Mulţumim de comment ! N`o mai face emo kid pe Eireen. T_T Ideea noastră de la început a fost ca ea să fie rockeriţă. Ne bucurăm că`ţi place şi te mai aşteptăm. ^^
@ Akasuna Lynn : Sankyu pentru corecturi ! ^^ Atâta timp cât îţi place, e ok. :3 Sperăm să`ţi placă şi this chap. >:d<
[center]Capitolul 13
Eireen P.O.V.[/center]
Soarele mă orbea. Lumina era prea puternică. Probabil acesta fusese motivul trezirii mele. Dormisem destul de bine. Oare locul era motivul ? Sau faptul că lângă mine se afla persoana pe care o iubeam cel mai mult ? Probabil amândouă. Mi-am deschis ochii ușor, privindu-l pe Derik. Era acolo, uitându-se la mine blând. M-am apropiat de el și l-am strâns în brațe. Eram atât de fericită că mă iubea, încât nu mai puteam să fiu rece cu el. Voiam să urlu că-l iubesc, dar ar fi fost cam exagerat. Nu mai îmi puteam păstra rigiditatea. Ayno nu avusese dreptate. Derik chiar mă iubea. Era singurul motiv pentru care aș fi rămas în viață. Și singura persoană pentru care mi-aș fi dat viața. Simțeam că inima voia să plângă, dar știam că de fericire. Aș fi vrut să stau lângă el mereu. Să-i simt pieptul sub degetele mele reci, era cel mai frumos lucru. Știam că el e lângă mine și speram că așa va fi mereu. Niciodată nu aș fi dorit să mă lase singură. Dar dacă ar fi fost mai bine pentru el, l-aș fi lăsat să plece. Nu voiam să-l forțez să stea lângă mine dacă nu va mai vrea. Am oftat și m-am îndepărtat ușor de el. L-am privit în ochii, neputând să mă abțin să nu zâmbesc. Eram parcă într-un vis. Nu, nu doar un vis. Cel mai frumos vis.
- Și azi ce facem ? l-am întrebat brusc.
- Vedem, a răspuns simplu.
S-a uitat gânditor la mine, probabil nici el nu avea vreo idee. Nici nu erau multe lucruri de făcut în pădurea asta. Poate aș fi putut să mă cațăr în copaci, dar ar fi prea plictisitor. Plus că nu mai am vârsta necesară pentru a face asta. Deși așa aveam un chef să-mi destind mușchii. Nu mă făceam prea rău de râs dacă mă urcam într-un copac, nu ? Sau poate că da. Am renunțat la idee.
Mi-am dat ochii peste cap și m-am ridicat ușor din pat. Am roșit ușor când mi-am dat seama că eram cam dezbrăcată . . . cam foarte dezbrăcată. M-am uitat repede după hainele mele și le-am văzut împăștiate prin toată camera. Măcar eram sigură că și ale lui Derik erau prin jur. M-am îmbrăcat repede, apoi m-am întins. Deși nu puteam să văd, știam că în cap aveam o căpiță de fân, ce nu putea fi îmblânzită prea ușor. Voiam să mă duc acasă. Măcar cât să-mi iau niște lucruri. Apoi puteam să mă întorc înapoi, la Derik. Mereu m-aș fi întors la el. Fără excepție. Și mă întrebam dacă aș putea rezista fără el. Nu mai mult de o zi, eram sigură de asta. Ar fi fost aproape ca o crimă.
- Putem să mergem la apartament ? Trebuie să-mi iau niște haine de schimb și diverse alte chestii.
A dat ușor din cap, și am fost bucuroasă că era de acord cu mine. S-a ridicat și el din pat și mi-am întors capul în altă parte. Nu înțelegeam de ce, pentru că ieri fusese mai mult decât doar o privire panoramică. M-am înroșit la propiul meu gând. Mi-am poziționat privirea pe el când am fost sigură că s-a îmbrăcat complet. Am dat să ies, dar el m-a luat în brațe și a început să fugă. Cred că nu-i plăcea să stea după mine. Eram prea înceată, câteodată. Îmi era puțin frică să nu cad, dar știam că Derik putea avea grijă de mine îndeajuns de bine. Asta m-a făcut să mă simt inferioară. Ce puteam face eu pentru el ? Nimic. Să-l iubesc nu mi se părea destul. Priveam peisajul ce se schimba în timp ce noi înaintam. Deja ieșisem din pădure. Eram pe drumul prea bine cunoscut mie, iar noi treceam pe lângă oameni, incredibil de rapid. Probabil prea repede ca ochiul uman să ne vadă.
Într-un final am ajuns în fața blocului meu, Derik lăsându-mă jos. Eram puțin amețită, dar puteam sta pe propriile mele picioare. Am urcat până la etajul patru, apoi mi-am dat seama că nu mai aveam cheile. Eram pe cale să încep să mă agit, când Derik le-a scos de sub preș. Am zâmbit, în timp ce deschideam ușa. L-am lăsat pe Derik în sufragerie, în timp ce am alergat spre dormitor, unde mi-am aruncat mai multe haine într-un rucsac negru. Nici nu-mi păsa ce-mi pusesem acolo, conta că aveam lucruri de schimb. Nu-mi plăcea să mă simt murdară. Mi-am luat niște pantaloni strâmți negri și un tricou roșu și am mers la baie, unde m-am dezbrăcat de hainele deja îmbibate de praf. Mi-am făcut repede un duș, simțindu-mă mult mai bine, acum, știind că sunt curată. Am ieșit din duș, înfășurându-mă într-un prosop. Mi-am dat cu apă pe față, apoi m-am spălat pe dinți. Pasta era atât de mentolată încât mă cam deranja. După ce am fost sigură că arăt măcar acceptabil, m-am îmbrăcat repede, apoi am început să-mi perii părul. Îmi mușcam buzele ca să nu țip când trăgeam de părul meu încurcat. Buzele îmi sângerau, dar atâta timp cât chestia aia din capul meu era îmblânzită, totul era ok. Am reușit într-un final să fie totul bine și cu părul. Mi-am luat peria, periuța de dinți și pasta și le-am aruncat peste haine, în rucsac. L-am luat pe umăr și am mers spre sufragerie. Derik stătea în picioare, puțin supărat.
- Am făcut ceva ? l-am întrebat îngrijorată.
- Nu, nimic. Doar că am impresia că a fost cineva aici, mi-a răspuns. Probabil nu-i nimic, nu te alarma. Mergem deci ?
Am dat din cap și l-am lăsat să mă ia pe sus. Dacă cineva intrase la mine în casă . . . m-am cutremurat. Unde eram eu cea dură ? Niciodată nu fusesem speriată și mereu avusesem situația sub control. Nu voiam să devin slabă și vulnerabilă. De data aceasta n-am mai fost atentă la drum. Mi-am pus capul pe umărul lui Derik, și mi-am închis ochii. Puțin somn era cel mai indicat lucru în astfel de momente. Aș fi vrut să îmi pot cânta ca să adorm. Dar ar fi fost prea prostesc. M-am lăsat pradă viselor, bucuroasă că pot dormi.
Când m-am trezit, primul lucru pe care l-am văzut a fost acoperișul din lemn al cabanei. Mi-am întors capul într-o parte, pentru a-l vedea pe elful meu, dar nu era acolo. Probabil se plimba și nu trebuia să-mi fac griji. Mi-am tras pătura până-n gât, pentru a mă încălzi puțin. Încă mi se părea frig aici. Ușa a scârțâit ușor, și eram pe cale să mă ridic pentru a-l săruta pe Derik, când mi-am dat seama că nu e el. Chipul enervat a lui Ayno se ivi de după ușă. Intră în cabană, mergând agale spre mine și mai apoi așezându-se pe pat. Îmi puse o mână pe frunte și iar m-am simțit paralizată. M-a privit ușor disprețuitor, apoi a oftat din toți rănunchi.
- Deci te iubește. Și tu îl iubești. Dar mai bine vi cu mine. Te va răni într-o zi, mi-a șoptit.
- Nu-mi pasă. Tot îl voi iubi. Și nu pot explica de ce. Este pur și simplu ceva instictiv. Ceva ce nu pot controla
Cuvintele erau atât de adevărate. Nu știam motivul pentru care îl iubeam pe Derik. Poate pentru că era o creatură atât de pură, atât de blândă. Nu era fizicul. Cu siguranță nu era. Deși era foarte frumos, nu acest lucru mă făcea să-l iubesc. Era altceva, ceva ce nu puteam descrie. L-am privit urât pe Ayno. El a tresărit ușor.
- Vine ! Plec. Dar mâine mă întorc și te iau de aici. Nu-i spune nimic, a șuierat.
M-a lăsat acolo, ușor speriată. La o fracțiune de secundă, Derik a intrat în cabană. S-a apropiat de mine, așezându-se pe pat. Mi-am lipit buzele de ale lui, ușor. L-am strâns în brațe, fericită că e lângă mine. El m-a bătut pe umăr ușor derutat, am bănuit eu. Probabil nu știa ce se întâmplă cu mine. Nici eu nu știam, sincer. Eram derutată. Mă comportam ca un copil. Totuși eram majoră doar de un an. Blondul mă întoarse cu fața la el, privindu-mă în ochii.
- Eireen, fii sinceră cu mine ! A fost un elf aici ? m-a întrebat, hotărât.
- Eu, da. Adică, nu. Ayno, a fost tot ce am șoptit.
S-a uitat la mine, șocat, aproape nervos și s-a ridicat, începând să se plimbe prin cameră. M-am dat în spate, ușor speriată de privirea lui.
@ Onytsa : Mulţumim de comment ! N`o mai face emo kid pe Eireen. T_T Ideea noastră de la început a fost ca ea să fie rockeriţă. Ne bucurăm că`ţi place şi te mai aşteptăm. ^^
@ Akasuna Lynn : Sankyu pentru corecturi ! ^^ Atâta timp cât îţi place, e ok. :3 Sperăm să`ţi placă şi this chap. >:d<
[center]Capitolul 13
Eireen P.O.V.[/center]
Soarele mă orbea. Lumina era prea puternică. Probabil acesta fusese motivul trezirii mele. Dormisem destul de bine. Oare locul era motivul ? Sau faptul că lângă mine se afla persoana pe care o iubeam cel mai mult ? Probabil amândouă. Mi-am deschis ochii ușor, privindu-l pe Derik. Era acolo, uitându-se la mine blând. M-am apropiat de el și l-am strâns în brațe. Eram atât de fericită că mă iubea, încât nu mai puteam să fiu rece cu el. Voiam să urlu că-l iubesc, dar ar fi fost cam exagerat. Nu mai îmi puteam păstra rigiditatea. Ayno nu avusese dreptate. Derik chiar mă iubea. Era singurul motiv pentru care aș fi rămas în viață. Și singura persoană pentru care mi-aș fi dat viața. Simțeam că inima voia să plângă, dar știam că de fericire. Aș fi vrut să stau lângă el mereu. Să-i simt pieptul sub degetele mele reci, era cel mai frumos lucru. Știam că el e lângă mine și speram că așa va fi mereu. Niciodată nu aș fi dorit să mă lase singură. Dar dacă ar fi fost mai bine pentru el, l-aș fi lăsat să plece. Nu voiam să-l forțez să stea lângă mine dacă nu va mai vrea. Am oftat și m-am îndepărtat ușor de el. L-am privit în ochii, neputând să mă abțin să nu zâmbesc. Eram parcă într-un vis. Nu, nu doar un vis. Cel mai frumos vis.
- Și azi ce facem ? l-am întrebat brusc.
- Vedem, a răspuns simplu.
S-a uitat gânditor la mine, probabil nici el nu avea vreo idee. Nici nu erau multe lucruri de făcut în pădurea asta. Poate aș fi putut să mă cațăr în copaci, dar ar fi prea plictisitor. Plus că nu mai am vârsta necesară pentru a face asta. Deși așa aveam un chef să-mi destind mușchii. Nu mă făceam prea rău de râs dacă mă urcam într-un copac, nu ? Sau poate că da. Am renunțat la idee.
Mi-am dat ochii peste cap și m-am ridicat ușor din pat. Am roșit ușor când mi-am dat seama că eram cam dezbrăcată . . . cam foarte dezbrăcată. M-am uitat repede după hainele mele și le-am văzut împăștiate prin toată camera. Măcar eram sigură că și ale lui Derik erau prin jur. M-am îmbrăcat repede, apoi m-am întins. Deși nu puteam să văd, știam că în cap aveam o căpiță de fân, ce nu putea fi îmblânzită prea ușor. Voiam să mă duc acasă. Măcar cât să-mi iau niște lucruri. Apoi puteam să mă întorc înapoi, la Derik. Mereu m-aș fi întors la el. Fără excepție. Și mă întrebam dacă aș putea rezista fără el. Nu mai mult de o zi, eram sigură de asta. Ar fi fost aproape ca o crimă.
- Putem să mergem la apartament ? Trebuie să-mi iau niște haine de schimb și diverse alte chestii.
A dat ușor din cap, și am fost bucuroasă că era de acord cu mine. S-a ridicat și el din pat și mi-am întors capul în altă parte. Nu înțelegeam de ce, pentru că ieri fusese mai mult decât doar o privire panoramică. M-am înroșit la propiul meu gând. Mi-am poziționat privirea pe el când am fost sigură că s-a îmbrăcat complet. Am dat să ies, dar el m-a luat în brațe și a început să fugă. Cred că nu-i plăcea să stea după mine. Eram prea înceată, câteodată. Îmi era puțin frică să nu cad, dar știam că Derik putea avea grijă de mine îndeajuns de bine. Asta m-a făcut să mă simt inferioară. Ce puteam face eu pentru el ? Nimic. Să-l iubesc nu mi se părea destul. Priveam peisajul ce se schimba în timp ce noi înaintam. Deja ieșisem din pădure. Eram pe drumul prea bine cunoscut mie, iar noi treceam pe lângă oameni, incredibil de rapid. Probabil prea repede ca ochiul uman să ne vadă.
Într-un final am ajuns în fața blocului meu, Derik lăsându-mă jos. Eram puțin amețită, dar puteam sta pe propriile mele picioare. Am urcat până la etajul patru, apoi mi-am dat seama că nu mai aveam cheile. Eram pe cale să încep să mă agit, când Derik le-a scos de sub preș. Am zâmbit, în timp ce deschideam ușa. L-am lăsat pe Derik în sufragerie, în timp ce am alergat spre dormitor, unde mi-am aruncat mai multe haine într-un rucsac negru. Nici nu-mi păsa ce-mi pusesem acolo, conta că aveam lucruri de schimb. Nu-mi plăcea să mă simt murdară. Mi-am luat niște pantaloni strâmți negri și un tricou roșu și am mers la baie, unde m-am dezbrăcat de hainele deja îmbibate de praf. Mi-am făcut repede un duș, simțindu-mă mult mai bine, acum, știind că sunt curată. Am ieșit din duș, înfășurându-mă într-un prosop. Mi-am dat cu apă pe față, apoi m-am spălat pe dinți. Pasta era atât de mentolată încât mă cam deranja. După ce am fost sigură că arăt măcar acceptabil, m-am îmbrăcat repede, apoi am început să-mi perii părul. Îmi mușcam buzele ca să nu țip când trăgeam de părul meu încurcat. Buzele îmi sângerau, dar atâta timp cât chestia aia din capul meu era îmblânzită, totul era ok. Am reușit într-un final să fie totul bine și cu părul. Mi-am luat peria, periuța de dinți și pasta și le-am aruncat peste haine, în rucsac. L-am luat pe umăr și am mers spre sufragerie. Derik stătea în picioare, puțin supărat.
- Am făcut ceva ? l-am întrebat îngrijorată.
- Nu, nimic. Doar că am impresia că a fost cineva aici, mi-a răspuns. Probabil nu-i nimic, nu te alarma. Mergem deci ?
Am dat din cap și l-am lăsat să mă ia pe sus. Dacă cineva intrase la mine în casă . . . m-am cutremurat. Unde eram eu cea dură ? Niciodată nu fusesem speriată și mereu avusesem situația sub control. Nu voiam să devin slabă și vulnerabilă. De data aceasta n-am mai fost atentă la drum. Mi-am pus capul pe umărul lui Derik, și mi-am închis ochii. Puțin somn era cel mai indicat lucru în astfel de momente. Aș fi vrut să îmi pot cânta ca să adorm. Dar ar fi fost prea prostesc. M-am lăsat pradă viselor, bucuroasă că pot dormi.
Când m-am trezit, primul lucru pe care l-am văzut a fost acoperișul din lemn al cabanei. Mi-am întors capul într-o parte, pentru a-l vedea pe elful meu, dar nu era acolo. Probabil se plimba și nu trebuia să-mi fac griji. Mi-am tras pătura până-n gât, pentru a mă încălzi puțin. Încă mi se părea frig aici. Ușa a scârțâit ușor, și eram pe cale să mă ridic pentru a-l săruta pe Derik, când mi-am dat seama că nu e el. Chipul enervat a lui Ayno se ivi de după ușă. Intră în cabană, mergând agale spre mine și mai apoi așezându-se pe pat. Îmi puse o mână pe frunte și iar m-am simțit paralizată. M-a privit ușor disprețuitor, apoi a oftat din toți rănunchi.
- Deci te iubește. Și tu îl iubești. Dar mai bine vi cu mine. Te va răni într-o zi, mi-a șoptit.
- Nu-mi pasă. Tot îl voi iubi. Și nu pot explica de ce. Este pur și simplu ceva instictiv. Ceva ce nu pot controla
Cuvintele erau atât de adevărate. Nu știam motivul pentru care îl iubeam pe Derik. Poate pentru că era o creatură atât de pură, atât de blândă. Nu era fizicul. Cu siguranță nu era. Deși era foarte frumos, nu acest lucru mă făcea să-l iubesc. Era altceva, ceva ce nu puteam descrie. L-am privit urât pe Ayno. El a tresărit ușor.
- Vine ! Plec. Dar mâine mă întorc și te iau de aici. Nu-i spune nimic, a șuierat.
M-a lăsat acolo, ușor speriată. La o fracțiune de secundă, Derik a intrat în cabană. S-a apropiat de mine, așezându-se pe pat. Mi-am lipit buzele de ale lui, ușor. L-am strâns în brațe, fericită că e lângă mine. El m-a bătut pe umăr ușor derutat, am bănuit eu. Probabil nu știa ce se întâmplă cu mine. Nici eu nu știam, sincer. Eram derutată. Mă comportam ca un copil. Totuși eram majoră doar de un an. Blondul mă întoarse cu fața la el, privindu-mă în ochii.
- Eireen, fii sinceră cu mine ! A fost un elf aici ? m-a întrebat, hotărât.
- Eu, da. Adică, nu. Ayno, a fost tot ce am șoptit.
S-a uitat la mine, șocat, aproape nervos și s-a ridicat, începând să se plimbe prin cameră. M-am dat în spate, ușor speriată de privirea lui.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.