Dragoste rebela

[who said i have to be normal2]

Deci am venit şi eu cu un fic nou. Eu voi vorbi din perpectiva Victoriei. Sper să vă placă şi dacă am greşeli mii de scuze! Aştept comentari, păreri

Capitolul unu.

Este o zi ploioasă în New York, stau pe scaun în bancă şi mă uit în caiet. De când mă ştiu nu mi-au placut regulile, pot spune ca le ştiu dar de ce să le urmez? Mulţi mă cataloghează ca fata nebună, fara viitor. Am prieteni, am familie, am casa, nu duc lipsa de nimic. Pot spune că nu mai sunt “prinţesa lui taticu” şi că sunt o fire mai dură. Dar profesorul de matematica mă trezeşte la realitate.
-Victoria iesi la talbă si rezolvă exercitiul. Îmi spune acesta aratandu-mi tabla.
Mă ridic încet de pe scaun , merg lângă tablă iau o bucată de cretă în mână şi ma uit la exrciţiu ca la felul paisprezece. Mă uit prin clasă se uită la mine de parcă ar ştii ca nu stiu rezultatul. Închid ochii inspir şi expir. Deschid din nou ochii mă uit la ceilalţi dupaceea la ceas, secundele trec lafel si rabdarea profesorului.
-Deci ştii raspunsul sau îţi pun nota trei? Ma intreba acesta privind in catalog.
-Raspunsul este -8. Am spus eu cu ochi închisi gata să primesc nota trei.
-Culmea, treci la locul tau. Ai nota 7, poate o să mai treci si tu pe la şcoala. A spus acesta trecandu-mi nota in catalog.
Ma duc înapoi pe scaun şi aştept dulcele sunet al copotelului care anunţă sfarsitul orelor. Când sa sunat mi-am pus caietul si penarul în ghiozdan l-am închis şi îl pun pe un umăr. Ies din clasă , cobor scarile din faianţa , in faţa uşi ma aşteapta Vlad. Este un tovaraş de-al meu din copilarie.
-Buna , ce dumnezeului ai facut de ai întarziat? Mă întreba acesta îngrijorat.
-Buna , bine sa trezit b*u ălă de matematica să mă asculte. Am spus eu ieşind din şcoală
Acesta are în mâna stranga o chitara electrica. Pare a fii un Ghibson Les Paul. Am început să alergăm pe straduţe întunecoase pâna am ajuns la „ascunzătoarea” noastră. Am ajuns in faţa unui bloc parasit. Am sarit gardul din fier ruginit. Am intrat acolo, lemnul puterd, peste tot câte o un perete distrus. Am intrat într-o camera care nu are geamuri lânga pereţi sunt cate două amplificatoare, si câteva reflectoare. Pe jos stau trei baieţi care se uita la noi de parca iar fi văzut pe „Romeo şi Jilieta”
-Ce faceţi porumbeilor? Ne intreba unul dintre aceştia.
În cateva clipe piciorul meu se află pe între picioarele sale. Acesta se uita la piciorul meu de parca ar fii moartea.
-Să nu mai spui asta în viaţa. Am spus eu râzând de faţa acestuia.
Am plecat de lângă el mi-am conectat microfonul şi am început sa repet o melodie. Dar telefonul a început să îmi vibreze în buzunar. M-am oprit , am scos telefonul din buzunar şi am văzut că am primit un mesaj de la mama. Citesc mesajul şi mă bufneşte râsul. Se pare că mama iar are o zi proasta la serviciu şi iar începe să îmi bage în cap ca muzica nu mă ajută la nimic şi să renunţ. De asta nu o ascult. Tata este plecat mai mereu deci nu prea are cine sa mă bata la cap. Am închis telefonul ca sa nu o apuce pe mama geniala idee să mă sune.
Am început să cântăm. Vocea mea suna bine deşi nu am repetat ăndeajuns ca să îmi încălzesc vocea. Orele au trecut destul de repede şi sa făcut ora şase şi jumătate , apusul soarelui este minunat dar din nefericire trebuie să plec cat mai este lumină ca de nu cine ştie ce o sa facă părinţii noştri. După ce mi-am luat cartela am intrat în metrou si am mers câteva staţi. Când îmi aduc aminte de o scurtătură , am mai mers o singura dată pe aici şi sunt numai seringi şi un miros greu de suportat. Că să nu îmi ţin prea mult respiraţia am luat-o la fugă şi am ajuns in spatele blocului meu. Am recunoscut stelele pe face le-am făcut când eram mai mica. Am deschis uşa grea din oţel. Am urcat in lift , mi-am scos telefonul este deja ora opt fără zece minute. Sper că mama să nu facă spectacol iar sa le dam bătrânelor din bloc motiv sa ne bârfească o săptămână. Am intrat în casa precum hoţi dar mama mă aşteaptă , culmea a venit şi tata.
-Victoria , du-te schimba-te de haine si vino la masă. Îmi spune mama oarecum supărată.
-Bine , vin repede. Am spus eu intrând in camera mea , mi-am scos o pereche de pantaloni scurţi negri un maieu albastru cu un decolteu destul de generos. În camera mea am doar strictul necesar. Un pat dublu , un birou , pe peretele de vizavi de pat si birou se afla dulapul pentru haine si un spaţiu pentru televizor am ieşit din camera , mama şi tata deja servesc cina. M-am aşezat pe un scaun cat mai aproape de uşă . Am luat câteva înghiţituri din friptură. Se vede pe faţa mamei ca o să am de dat câteva explicaţi. După ce am terminat de mâncat am vrut sa mă ridic dar mama şi tata mi-au spus ca avem ceva de discutat. Nu îmi place să le dau explicaţi , iar babele care stau în apartamentele vecine o să ne bârfească.
-Victoria la cât ţi-a spus mama ta sa fi acasă? Mă întreba tata serios.
-Pai care mesaj? Am spus eu minţind de îngheaţă apele.
-Nu ai primit nici un mesaj? Mă întrebă tata privindu-mă mai rău ca pe o criminală.
-Nu am primit nici un mesaj! Am spus eu luând o faţa de picata din cer.
-Adu-mi telefonul.
-Bine. Am spus eu ridicându-mă de pe scaun si luând telefonul de pe pat. Am intrat repede în meniu şi am sters mesajul de la mama si toate mesajele pe care le-am primit in legătură cu zilele în care am chiulit. Tata sa uitat in telefon si nu a văzut nici un mesaj de la mama. Noroc ca mama nu prea ştie sa trimită mesaje si la băgat în mesaje neexpediate. Tata mă lăsat în pace şi am scăpat de interogatirou. Trebuie să recunosc mă cam doare gâtul de la cât am cântat. Sper să nu rămân fără voce. M-am aşezat în pat am dat drumul la televizor. Nimic care să mă amuze. Am închis ochii in minte au început să îmi vina tot felul de versuri. Deschid ochi si privesc tavanul. Mă ridic din pat îmi iau prosopul îl pun pe umăr, intru în baie încui uşa după mie. Dau drumul la duş şi mă dezbrac intru sub duş picăturile fierbinţi de apă îmi încălzesc pielea. După o oră ies din baie într-un halat alb din satin. Mi-am pus pe mie lenjeria intima un tricou roşu si o pereche de pantaloni scurţi albi.
M-am pus în pat iar somnul m-a cuprins destul de repede. Orele au trecut pe nesimţite la ora şase a început să îmi sune telefonul. Ce urăsc şcoala si alarma. Am oprit alarma şi mi-am pus plapuma peste cap. După câteva minute mă ridic in picioare încă somnoroasă. Intru în baie îmi fac siesta ies din baie cu parul ud si într-un halat. Intru în camera încui uşa, îmi usuc parul, din dulap îmi scot o pereche de pantaloni negru trei sferturi cu o grămadă de buzunare si lanţuri un tricou alb destul de decoltat mă întind după o cutie dar din greşeală a venit peste mine tot mormanul de cutii. A intrat mama in camera care vede toate cutiile pe jos si rămâne socată pentru câteva secunde.
-Ce sa întâmplat aici a venit potopul cu podium? Mă întrebă mama amuzată de câte cutii sunt pe jos.
-Nici aşa. Sa întâmplat ceva? O întreb eu punându-mi mâinile pe cap.
-Masa va fi gata in câteva minute. Mă anunţa aceasta ieşind din camera.
-Macar câteva cutii sa strâng. Am spus eu uitându-mă cu groază la cutiile cu adidaşi, pantofi, cizme.
Fără să mai spun nimic am început să strâng adidaşi fără sa mai pun cutiile cum erau puşi, am pus cutiile una peste alta până am făcut iar un turn. Am închis dulapul , mi-am făcut ghiozdanul dar nu mă prea străduiesc un caiet de matematică , unu de română , pixuri.
Dacă nu m-am prezentat scuzele mele. Numele meu este Victoria , am 16 ani sunt la liceul de muzică. Sunt vocalista trubei Black Roses. Sunt bruneta şi am ochi roşi.
După ce m-am mai uitat o data in oglinda mi-am luat haina din piele neagră am ieşit din cameră.
-Scumpo nu mai stai să mănânci? Mă întreabă mama serioasă.
-Nu mai am timp. Am spus eu ieşind pe uşa valvârtej.
Este doar şapte fără zece minute, razele soarelui nici nu s-au arătat. Am sărit pe scări deoarece de seara trecuta am vorbit cu Andrew să ne întâlnim în faţa blocului în care repetam. Am început sa alerg pe strada de parca aş fi urmărită la ora asta sunt doar câini pe stradă. Nu am luat metroul am alergat aşa de dimineaţă. Fără să îmi dau seama ca sunt urmărită cu adevărat. Am ajuns la şapte si douăzeci de minute.
-Pe unde o fi? Am spus eu destul de încet.
-A dat drumnezeu sa vii şi tu anul asta. A spus acesta ieşind dintr-o încăpere întunecoasă.
-Deci am venit aşa cum am vorbit aseară , ce vrei să îmi spui aşa de urgent? L-am întrebat eu curioasă.
Flashback
-Victoria? Ma intreaba acesta privind apusul soarelui.
-Da? Îl întreb eu închizând ampificatoarele.
-Mâine la ora şapte fix vreau să fi aici , singura. Îmi spune acesta serios şi iese din încăpere.
End flaschback
-Pai ce vreau eu să îţi spun este că mă intreb , poate ai vrea sa fii. Dar acesta nu a mai apucat să spună nimic deoarece Vlad a intrat prin spărtura dintr-un zid.
-Ştii cred ca trebuie sa plec. Am spus eu lăsându-l pe acesta cu buza umflată.
Se vede pe faţa lui Vlad o oarecare ură pentru Andrew.
-Ce se petrece? Îl întrebă acesta aşteptându-se la un răspuns din partea acestuia.
-Nimic care să îţi peste ţie. A spus acesta nervos la culme deoarece fusese întrerupt.
Când a auzit aceste cuvinte Vlad sa apropiat de acesta un pumn de la lipit de perete.
- Spune ce vroiai să îi spui cu atâta dăruire ca de nu te calc în picioare! Îi spune acesta nervos strângându-l de gât.
Acesta nu a scos nici un cuvânt dar ia dat un pumn in abdomen.

Încă o data mii de scuze pentru greşeli şi gramaticale si de exprimare etc. Scuze daca este prea scurt.