17-04-2010, 08:43 PM
Asa...uite ca am venit si cu capitolul doi. Trebuie sa spun ca nu mi-a iesit deloc cum vroiam. Pur si simplu am fost chinuita de scoala zilele astea si pe langa asta a trebuit sa ma mai ocup si de redactarea unor rubrici pentru revista scolii....*de ce m-oi fi oferit voluntara nu stiu...>.<"* Acum, multumesc tuturor pentru critici si sfaturi. Si o sa observati o chestie la mine... nu grabesc actiunea deloc. ma pot intinde o groaza cu capitolul, iar actiunea sa se petreaca intr-o singura ora. :)) Mai stiu si ca actiunea e cam plictisitoare la inceput si sincer imi pare rau daca te-am plictisit, Onytsa`chan. Va deveni mai interesant pe parcurs. Sper ca nu v-am dezamagit cu continuarea. Acestea fiind spuse, uitati nextul. Oh si....nu stiu cand voi putea pune continuarea, pentru ca nu am acces la internet in timpul scolii si deci...nu va veni prea curand. Astept critici si sfaturi. Comentati dur, nu ma supar. Stiu ca nu sunt cine stie ce talentata la scris, dar vreau sa ma perfectionez. Bye! ^^
Capitolul II: Emotii
Tot drumul spre liceu, Anne a vorbit intr-una despre concurs si despre cat de nerabdatoare era. Eu, in schimb, eram chiar invers. Imi era si frica sa ma gandesc ce s-ar intampla daca nu as reusi sa castigam. Concursul era format din doua probe. In prima parte trebuia sa cantam un cantec la alegere, compus de noi desigur, iar la cea de-a doua proba solistul trupei, in cazul de fata acesta fiind eu, trebuia sa cante o melodie singur, bazandu-se doar pe voce sa. Ei bine.... prima proba era usoara avand in vedere faptul ca vom fi toti si vom canta in grup. Insa la cealalta proba, nici nu vreau sa ma gandesc la faptul ca as putea uita versurile sau nu as intona corect, ajungand sa cant fals in cel mai rau caz si sa ma fac de ras. Apoi, mai era si faptul ca imi este frica sa nu-mi dezamagesc pretenii, pentru ca in juriu se mai afla si un "cautator de talente", ca sa-i spunem asa. In concluzie, in capul meu era o 'varza' totala. Ca sa ma mai linistesc si ca sa nu o mai aud pe Anne trancanind intr-una despre concurs , imi scot castile de la mp4, mi le pun in urechi si il setez pe melodia mea preferata, 'Iyaz- Replay' si incep sa fredonez in gand. Stiu ca Anne e cea mai buna prietena a mea, insa uneori ma poate scoate chiar din sarite. E atat de diferita de mine.... ea e hyper-activa, eu sunt mai retrasa, ei ii plac culorile stridente si filmele de comedie, mie cele mai inchise precum negru, albastru si alb si filmele de groaza. Si nu, nu sunt sadica, masochista sau emo. Pur si simplu asta e felul meu de a fi si nimeni nu ma poate schimba. Este ciudat cum doua persoane atat de diferite pot deveni prietene la catarama. Prima oara cand ne-am intalnit, la inceputul clasei a IXa, imi pusesem in gand sa o evit cat pot de mult, prin simplul fapt ca eram sigura ca daca as sta pe langa ea, mi-as strica toata ziua. O tot vedeam topaind de colo pana colo, entuziasmandu-se si tipand de bucurie. Clar, nu aveam sa ma imprietenesc cu ea. Cam asta imi spuneam in gand pe atunci. Dar stiti cum se spune, "Nu judeca o carte dupa coperta.". Intr-un sfarsit m-am imprietenit cu un baiat brunet, cu ochii verzi, care parea sa aiba exact aceeasi personalitate ca si mine. Acest baiat era Daisuke, cel care m-a 'salvat' din bratele roscatei mai devreme. Am fost foarte surprinsa cand acesta mi-a facut cunostinta cu cei mai buni prieteni ai sai, blondul, Yuri si roscata. Ma tot intrebam cum de o suporta. Intr-un final am observat ca Anne nu era chiar atat de groaznica cum credeam eu si am ajuns sa ne intelegem chiar de prima data extrem de bine. Fiind atat de adancita in gandurile mele, nu imi dau seama ca melodia se terminase, iar brunetul ma striga de cateva minute bune.
- Ah, Aori! Trezeste-te! Iar visezi cu ochii deschisi?! urla acesta in urechea mea.
- Au! Mai incet, ca imi spargi timpanul. Nu sunt surda, sa stii. Si nu visam cu ochii deschisi....ii raspund eu pe un ton oarecum iritat pentru ca aproape ma asurzise.
- Ce sa-ti fac daca nu imi raspunzi? Si ai grija ca imi exploatezi vocea facandu-ma sa tip intr-una la tine.
Scot limba la el exact ca un copil de patru ani, iar Anne si Yuri incep sa rada de faptul ca reusisem sa-l enervez pe Daisuke care mai avea putin si exploda de nervi. Stiam ce va urma. Avea sa-mi tina o predica imensa exact ca atunci cand un copil mic face o prostioara si mama lui il cearta, spunandu-i ca nu e frumos ceea ce face. Chiar in momentul in care deschide gura sa spuna ceva, clopotelul suna, anuntand inceperea orelor. Zambesc fericita atunci cand il vad ca inchide gura la loc nervos, scotand doar un marait. Trece pe langa mine, semn ca vrea sa se duca in clasa si ma apuca cu mana de ghiozdan, tarandu-ma dupa el. In spatele nostru, roscata si blondul mai aveau putin si lesinau de ras vazand felul in care ma tragea brunetul. Bine...mai mult ma tara pentru ca eu nu vroiam sa ma las pana nu il scoteam din pepeni pe ziua de azi, asa ca ma agatam de tot ce puteam, reusind sa-l fac si pe el sa se impiedice in propriile picioare. Oricine ne-ar fi vazut ar fi spus ca suntem ori nebuni ori ca eram comedianti in nu stiu ce emisiune. Tocmai vroiam sa-i pun piedica cand aud o voce de undeva de pe scarile de la intrarea in liceu, care nu parea deloc multumita de ce se intampla.
-Yumeka Aori si Tadashi Daisuke! Ce cautati aici? Orele au inceput deja. Grabiti-va! Si voi doi, aratand cu mana spre Anne si Yuri, dupa ei imediat!
Acesta, care tipa la noi nu era nimeni altul decat "scumpul si preaiubitul" nostru director. Doamne cat puteam sa-l uram pe bosorogul asta cu jumatate de chelie si cu ochelari. Intotdeauna ne strica distractia. Ne placea sa-l numim comunistul din cauza regulilor sale prostesti. Intr-una din zile chiar imi venea sa-i dau cu ceva in cap, cand am auzit ca este nevoie sa ceri permisiunea profesorului ca sa poti sa arunci o hartie in cosul de gunoi, care mai era si la doi pasi de tine, altfel vei fi sanctionat. Era strigator la cer, dar n-aveai ce-i face. El e directorul si ca atare el facea regulile. Ne indreptam tacuti spre sala de clasa in care urma sa avem cursurile. Imediat ajungem in fata clasei, ascultand la usa pentru a auzi daca venise proful. Spre nenorocul nostru acesta se afla in clasa. Batem la usa fara tragere de inima si ne indreptam spre banci atunci cand proful ne da permisiunea. Grozav, prima ora era de matematica. Trebuia, deci sa-mi umplu capul de la prima ora, cu tot felul de tampenii la algebra. Ah...detest algebra. Mi se parea mai usoara chineza, avand in vedere ca se cam asemanau intre ele. Intr-un final imi scot pixul din ghiozdan si incep sa notez datele scrise de profesor la tabla, in speranta ca voi reusi pana la urma sa ma concentrez la ora. Fara rezultat, insa. Gandurile incep sa-mi zboare din nou la concurs si la toate greselile posibile pe care le-as putea face din neatentie.
________________________________
Inca o chestie....Am fost presata de timp si abea am apucat sa postez capitolul. Asa ca nu e corectat. Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare.
Oke..am venit cu niste poze. Mersi de comm Onytsa`chan. Pentru next insa va trebui sa mai astept ceva vreme. Daca voi avea timp il voi posta sambata seara sau duminica...daca voi putea, insa nu promit nimic.
Sunt foarte obosita, am avut o zi grea asa ca nu o mai lungesc pentru ca vreau sa dorm...*stiu ca e devreme dar abea imi mai tin ochii deschisi :zuppy06: *.
>>Daisuke<<
>>Aori<<
>>Anne<<
>>Yuri<< -imi cer scuze pentru culoarea ochilor...alta imagine nu am gasit.
Capitolul II: Emotii
Tot drumul spre liceu, Anne a vorbit intr-una despre concurs si despre cat de nerabdatoare era. Eu, in schimb, eram chiar invers. Imi era si frica sa ma gandesc ce s-ar intampla daca nu as reusi sa castigam. Concursul era format din doua probe. In prima parte trebuia sa cantam un cantec la alegere, compus de noi desigur, iar la cea de-a doua proba solistul trupei, in cazul de fata acesta fiind eu, trebuia sa cante o melodie singur, bazandu-se doar pe voce sa. Ei bine.... prima proba era usoara avand in vedere faptul ca vom fi toti si vom canta in grup. Insa la cealalta proba, nici nu vreau sa ma gandesc la faptul ca as putea uita versurile sau nu as intona corect, ajungand sa cant fals in cel mai rau caz si sa ma fac de ras. Apoi, mai era si faptul ca imi este frica sa nu-mi dezamagesc pretenii, pentru ca in juriu se mai afla si un "cautator de talente", ca sa-i spunem asa. In concluzie, in capul meu era o 'varza' totala. Ca sa ma mai linistesc si ca sa nu o mai aud pe Anne trancanind intr-una despre concurs , imi scot castile de la mp4, mi le pun in urechi si il setez pe melodia mea preferata, 'Iyaz- Replay' si incep sa fredonez in gand. Stiu ca Anne e cea mai buna prietena a mea, insa uneori ma poate scoate chiar din sarite. E atat de diferita de mine.... ea e hyper-activa, eu sunt mai retrasa, ei ii plac culorile stridente si filmele de comedie, mie cele mai inchise precum negru, albastru si alb si filmele de groaza. Si nu, nu sunt sadica, masochista sau emo. Pur si simplu asta e felul meu de a fi si nimeni nu ma poate schimba. Este ciudat cum doua persoane atat de diferite pot deveni prietene la catarama. Prima oara cand ne-am intalnit, la inceputul clasei a IXa, imi pusesem in gand sa o evit cat pot de mult, prin simplul fapt ca eram sigura ca daca as sta pe langa ea, mi-as strica toata ziua. O tot vedeam topaind de colo pana colo, entuziasmandu-se si tipand de bucurie. Clar, nu aveam sa ma imprietenesc cu ea. Cam asta imi spuneam in gand pe atunci. Dar stiti cum se spune, "Nu judeca o carte dupa coperta.". Intr-un sfarsit m-am imprietenit cu un baiat brunet, cu ochii verzi, care parea sa aiba exact aceeasi personalitate ca si mine. Acest baiat era Daisuke, cel care m-a 'salvat' din bratele roscatei mai devreme. Am fost foarte surprinsa cand acesta mi-a facut cunostinta cu cei mai buni prieteni ai sai, blondul, Yuri si roscata. Ma tot intrebam cum de o suporta. Intr-un final am observat ca Anne nu era chiar atat de groaznica cum credeam eu si am ajuns sa ne intelegem chiar de prima data extrem de bine. Fiind atat de adancita in gandurile mele, nu imi dau seama ca melodia se terminase, iar brunetul ma striga de cateva minute bune.
- Ah, Aori! Trezeste-te! Iar visezi cu ochii deschisi?! urla acesta in urechea mea.
- Au! Mai incet, ca imi spargi timpanul. Nu sunt surda, sa stii. Si nu visam cu ochii deschisi....ii raspund eu pe un ton oarecum iritat pentru ca aproape ma asurzise.
- Ce sa-ti fac daca nu imi raspunzi? Si ai grija ca imi exploatezi vocea facandu-ma sa tip intr-una la tine.
Scot limba la el exact ca un copil de patru ani, iar Anne si Yuri incep sa rada de faptul ca reusisem sa-l enervez pe Daisuke care mai avea putin si exploda de nervi. Stiam ce va urma. Avea sa-mi tina o predica imensa exact ca atunci cand un copil mic face o prostioara si mama lui il cearta, spunandu-i ca nu e frumos ceea ce face. Chiar in momentul in care deschide gura sa spuna ceva, clopotelul suna, anuntand inceperea orelor. Zambesc fericita atunci cand il vad ca inchide gura la loc nervos, scotand doar un marait. Trece pe langa mine, semn ca vrea sa se duca in clasa si ma apuca cu mana de ghiozdan, tarandu-ma dupa el. In spatele nostru, roscata si blondul mai aveau putin si lesinau de ras vazand felul in care ma tragea brunetul. Bine...mai mult ma tara pentru ca eu nu vroiam sa ma las pana nu il scoteam din pepeni pe ziua de azi, asa ca ma agatam de tot ce puteam, reusind sa-l fac si pe el sa se impiedice in propriile picioare. Oricine ne-ar fi vazut ar fi spus ca suntem ori nebuni ori ca eram comedianti in nu stiu ce emisiune. Tocmai vroiam sa-i pun piedica cand aud o voce de undeva de pe scarile de la intrarea in liceu, care nu parea deloc multumita de ce se intampla.
-Yumeka Aori si Tadashi Daisuke! Ce cautati aici? Orele au inceput deja. Grabiti-va! Si voi doi, aratand cu mana spre Anne si Yuri, dupa ei imediat!
Acesta, care tipa la noi nu era nimeni altul decat "scumpul si preaiubitul" nostru director. Doamne cat puteam sa-l uram pe bosorogul asta cu jumatate de chelie si cu ochelari. Intotdeauna ne strica distractia. Ne placea sa-l numim comunistul din cauza regulilor sale prostesti. Intr-una din zile chiar imi venea sa-i dau cu ceva in cap, cand am auzit ca este nevoie sa ceri permisiunea profesorului ca sa poti sa arunci o hartie in cosul de gunoi, care mai era si la doi pasi de tine, altfel vei fi sanctionat. Era strigator la cer, dar n-aveai ce-i face. El e directorul si ca atare el facea regulile. Ne indreptam tacuti spre sala de clasa in care urma sa avem cursurile. Imediat ajungem in fata clasei, ascultand la usa pentru a auzi daca venise proful. Spre nenorocul nostru acesta se afla in clasa. Batem la usa fara tragere de inima si ne indreptam spre banci atunci cand proful ne da permisiunea. Grozav, prima ora era de matematica. Trebuia, deci sa-mi umplu capul de la prima ora, cu tot felul de tampenii la algebra. Ah...detest algebra. Mi se parea mai usoara chineza, avand in vedere ca se cam asemanau intre ele. Intr-un final imi scot pixul din ghiozdan si incep sa notez datele scrise de profesor la tabla, in speranta ca voi reusi pana la urma sa ma concentrez la ora. Fara rezultat, insa. Gandurile incep sa-mi zboare din nou la concurs si la toate greselile posibile pe care le-as putea face din neatentie.
________________________________
Inca o chestie....Am fost presata de timp si abea am apucat sa postez capitolul. Asa ca nu e corectat. Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare.
Oke..am venit cu niste poze. Mersi de comm Onytsa`chan. Pentru next insa va trebui sa mai astept ceva vreme. Daca voi avea timp il voi posta sambata seara sau duminica...daca voi putea, insa nu promit nimic.
Sunt foarte obosita, am avut o zi grea asa ca nu o mai lungesc pentru ca vreau sa dorm...*stiu ca e devreme dar abea imi mai tin ochii deschisi :zuppy06: *.
>>Daisuke<<
>>Aori<<
>>Anne<<
>>Yuri<< -imi cer scuze pentru culoarea ochilor...alta imagine nu am gasit.
"Time present and time past
Are both perhaps present in time future,
And time future contained in time past.
If all time is eternally present
All time is unredeemable." T. S. Eliot
Check it out
Are both perhaps present in time future,
And time future contained in time past.
If all time is eternally present
All time is unredeemable." T. S. Eliot
Check it out