14-04-2010, 09:14 PM
Pana la urma n-am mai dat teza si am revenit cu un nou capitol, din perspectiva lui Itachi.
Nu stiu unde ma aflu, dar stiu ca stau aici cu un scop, care acum imi scapa. In fata mea sunt trei oameni care au pe chip uluire si, in acelasi timp, o neprefacuta bucurie. Ma uit la mainile mele, pe care si-au croit drum parauri din sange, care mai apoi se prabusesc pe pamant. Parul incalcit si murdar ma deranjeaza foarte tare, iar fiecare strop de ploaie care imi atinge pielea imi provoaca fiori. Observ ca nu am haine care sa imi acopere trupul aproape inghetat, iar goliciunea mea ma deranjeaza intr-o oarecare masura. Privirea mea revine asupra acelor fiinte umane si se opreste la o fata cu parul lung si roscat si cu ochii albastri asemeni mari... Cearcanele, paloarea chipului sau, toate acestea dovedesc cat de neglijenta este. Brusc, o amintire imi vine in mintea incetosata. Sigur am mai vazut-o undeva... Da, este acea ticaloasa, acea persoana fara scrupule! Mania imi arde acum obrajii si incep sa ma apropii de cea care m-a distrus, care m-a facut tandari... O smulg din bratele complicelui ei si o arunc in apa involburata. Ma duc dupa ea, luptand cu valurile inspumate. Raul este atat de rece incat aproape ca mi se taie picioarele, doar ca trebuie sa ma razbun, acum sau niciodata! Capul sau a iesit la suprafata, dar eu il bag inapoi in apa, deoarece nu este moarte mai cruda decat inecarea. O privesc cu o pofta sadica zbatandu-se, luptand pentru viata. Cand pare ca nu mai vrea sa lupte, o mana alba ma apuca de brat, iar alta ma injunghie cu un kunai. Ticaloasa este salvata si de groaza inoata pe malul celalalt cu o viteza ce ma uimeste. Cand calca pe pamant, se prabuseste inconstienta, iar podoaba capilara ii acopera chipul. Cei doi tovarasi ai sai vin dupa mine, ma duc cu forta de partea cealalta a raului si imi leaga mainile cu niste franghii foarte rezistente. Ura mea creste cu fiecare secunda ce trece. Incep sa imi scrasnesc dintii, dar o palma peste fata ma face sa imi musc limba. Un baiat cu parul alb si cu ochii de un violet inchis zambeste ironic si se plimba in jurul meu. Cu un glas sec ii spun sa inceteze sa ma mai chinuie, caci singura persoana rea este fata. Pe fata i se citeste o neprefacuta nedumerire, si imi raspunde:
- Deci asta e handicapul tau! Esti nebun de legat, pur si simplu!
- Taci din gura! racnesc, negru de furie. Daca ai stii ce mi-a facut Tokoyo nu i-ai mai lua apararea, te asigur!
- Ce Tokoyo? ma intreaba pe un ton usor amuzat. Ea e Hikaru si asa o cheama de cand se stie! Oricum, trebuie sa aibe o poveste si Tokoyo asta ta! Hai, spune-ne despre cine e vorba!
Pustiul asta ma enerveaza pur si simplu. Doua sclipiri rautacioase ii apar in ochi, iar surasul sau se largeste, lasand la iveala niste dinti ascutiti.
- Tokoyo este cea mai rea persoana din cate exista pe Pamant, ii spun, cu tot calmul de care pot da dovada. Am intalnit-o acum ani si ani. Era doar o fata saraca si neindemanatica, ce ajunsese sa traiasca pe strazile Konohai. Mi s-a facut mila de ea si a devenit servitoarea mea. Intotdeauna avea in obraji niste bujori care o faceau sa para inocenta, iar parul roscat si ondulat era prins intr-o coada. Avea o privire demna de cel mai dulce copilas, iar cand se impiedica era foarte amuzanta. In acea perioada cunoscusem o fata minunata, inteligenta, cu trasaturi simple si cu multa bunatate. Abilitatile sale de ninja nu se puteau dezvolta, astfel ca am antrenat-o pe ascuns, parintii ei obligand-o sa se prostitueze si nelasand-o sa mearga la academie. Tokoyo a vazut-o si le-a spus celor din familia mea ca am fi fost iubiti, desi intre noi nu era decat o frumoasa prietenie. Acea tanara cu numele de Mairu fusese biciuita in fata mea de catre toti membrii clanului. Am varsat atatea lacrimi, am visat-o pe sluga mea razandu-mi in fata si m-am hotarat sa o vanez. Dar nenorocita a fugit mai repede decat as fi crezut si am tot cautat-o. Acum am vazut aceasta tanara cu un chip la fel cu al acelei criminale si am vrut s-o termin odata pentru totdeauna...
Cei doi camarazi ai copilei raman muti, iar mainile incep sa le tremure. Isi revin si scot dintr-un sac pe care nu l-am vazut in mainile niciunuia dintre ei o haina mare si groasa cu care ma acopera. Fetita pe care era s-o ucid fara sa fi avut vreo vina se trezeste din lesin, dar este moale ca o carpa. Tanarul care m-a tratat cu rautate o ia in brate si o alina cu vorbe dulci, iar celalalt adolescent sta cu un pas in urma celui dintai, insotindu-ma pe mine. Deodata, ritmul in care mergem devine alert si, in scurt timp, ajungem in fata unui codru des, cu copaci grosi si plini de muschi. Incepem sa sarim din creanga in creanga, neuitand sa fim atenti sa nu cadem in gol. Parca am mai vazut candva aceasta padure... La naiba, nu-mi amintesc de unde o stiu! Sunt sigur ca o parte din mine s-a pierdut, dar nu stiu unde sa o caut, cum nici nu stiu unde este Mairu. Dar, tot gandindu-ma la acestea, un sat maret imi apare in fata ochilor. Cladirile impozante, muntele cu chipuri sculptate in stanca si curtile in care stau flori delicate si de o rara frumusete imi trezesc un sentiment de caldura, iar un mic zambet imi apare pe fata. Norii au contenit a plange, iar soarele apare vesel pe cerul care a devenit de un albastru curat. Ii revad chipul copilei, iar bucuria mi se transforma in manie. Cu greu ma stapanesc sa nu ii rup gatul, amintindu-mi ca este fara pata in fata mea. Mergem astfel vreo zece minute, pana vedem o cascioara ce pare amarata pe langa alte cladiri. Intram si observ ca totul este decorat cu bun gust, picturi infrumusetand peretii de culoarea oualor de rata. Imaginile prezinta luptatori in razboaie sau alte misiuni dificile. Acea Hikaru este urcata la urmatorul etaj, iar stropi de apa raman pe scarile intortocheate. Eu explorez incaperea in care ma aflu si descopar intr-un colt un kimono destul de umil, dar pe care il imbrac numaidecat. Obiul este de un negru intens care se potriveste cu visiniul hainei. Arunc o privire intr-o oglinda si ma vad obosit, palid, iar ochii mei rosii ma inspaimanta. Imi doresc sa imi redobandesc amintirile pierdute si sa aflu de ce stateam acolo, langa ruinele unei constructii odata grandioase.
Nu e un capitol extraordinar, dar sper sa va placa...
Amintiri
*
*
Nu stiu unde ma aflu, dar stiu ca stau aici cu un scop, care acum imi scapa. In fata mea sunt trei oameni care au pe chip uluire si, in acelasi timp, o neprefacuta bucurie. Ma uit la mainile mele, pe care si-au croit drum parauri din sange, care mai apoi se prabusesc pe pamant. Parul incalcit si murdar ma deranjeaza foarte tare, iar fiecare strop de ploaie care imi atinge pielea imi provoaca fiori. Observ ca nu am haine care sa imi acopere trupul aproape inghetat, iar goliciunea mea ma deranjeaza intr-o oarecare masura. Privirea mea revine asupra acelor fiinte umane si se opreste la o fata cu parul lung si roscat si cu ochii albastri asemeni mari... Cearcanele, paloarea chipului sau, toate acestea dovedesc cat de neglijenta este. Brusc, o amintire imi vine in mintea incetosata. Sigur am mai vazut-o undeva... Da, este acea ticaloasa, acea persoana fara scrupule! Mania imi arde acum obrajii si incep sa ma apropii de cea care m-a distrus, care m-a facut tandari... O smulg din bratele complicelui ei si o arunc in apa involburata. Ma duc dupa ea, luptand cu valurile inspumate. Raul este atat de rece incat aproape ca mi se taie picioarele, doar ca trebuie sa ma razbun, acum sau niciodata! Capul sau a iesit la suprafata, dar eu il bag inapoi in apa, deoarece nu este moarte mai cruda decat inecarea. O privesc cu o pofta sadica zbatandu-se, luptand pentru viata. Cand pare ca nu mai vrea sa lupte, o mana alba ma apuca de brat, iar alta ma injunghie cu un kunai. Ticaloasa este salvata si de groaza inoata pe malul celalalt cu o viteza ce ma uimeste. Cand calca pe pamant, se prabuseste inconstienta, iar podoaba capilara ii acopera chipul. Cei doi tovarasi ai sai vin dupa mine, ma duc cu forta de partea cealalta a raului si imi leaga mainile cu niste franghii foarte rezistente. Ura mea creste cu fiecare secunda ce trece. Incep sa imi scrasnesc dintii, dar o palma peste fata ma face sa imi musc limba. Un baiat cu parul alb si cu ochii de un violet inchis zambeste ironic si se plimba in jurul meu. Cu un glas sec ii spun sa inceteze sa ma mai chinuie, caci singura persoana rea este fata. Pe fata i se citeste o neprefacuta nedumerire, si imi raspunde:
- Deci asta e handicapul tau! Esti nebun de legat, pur si simplu!
- Taci din gura! racnesc, negru de furie. Daca ai stii ce mi-a facut Tokoyo nu i-ai mai lua apararea, te asigur!
- Ce Tokoyo? ma intreaba pe un ton usor amuzat. Ea e Hikaru si asa o cheama de cand se stie! Oricum, trebuie sa aibe o poveste si Tokoyo asta ta! Hai, spune-ne despre cine e vorba!
Pustiul asta ma enerveaza pur si simplu. Doua sclipiri rautacioase ii apar in ochi, iar surasul sau se largeste, lasand la iveala niste dinti ascutiti.
- Tokoyo este cea mai rea persoana din cate exista pe Pamant, ii spun, cu tot calmul de care pot da dovada. Am intalnit-o acum ani si ani. Era doar o fata saraca si neindemanatica, ce ajunsese sa traiasca pe strazile Konohai. Mi s-a facut mila de ea si a devenit servitoarea mea. Intotdeauna avea in obraji niste bujori care o faceau sa para inocenta, iar parul roscat si ondulat era prins intr-o coada. Avea o privire demna de cel mai dulce copilas, iar cand se impiedica era foarte amuzanta. In acea perioada cunoscusem o fata minunata, inteligenta, cu trasaturi simple si cu multa bunatate. Abilitatile sale de ninja nu se puteau dezvolta, astfel ca am antrenat-o pe ascuns, parintii ei obligand-o sa se prostitueze si nelasand-o sa mearga la academie. Tokoyo a vazut-o si le-a spus celor din familia mea ca am fi fost iubiti, desi intre noi nu era decat o frumoasa prietenie. Acea tanara cu numele de Mairu fusese biciuita in fata mea de catre toti membrii clanului. Am varsat atatea lacrimi, am visat-o pe sluga mea razandu-mi in fata si m-am hotarat sa o vanez. Dar nenorocita a fugit mai repede decat as fi crezut si am tot cautat-o. Acum am vazut aceasta tanara cu un chip la fel cu al acelei criminale si am vrut s-o termin odata pentru totdeauna...
Cei doi camarazi ai copilei raman muti, iar mainile incep sa le tremure. Isi revin si scot dintr-un sac pe care nu l-am vazut in mainile niciunuia dintre ei o haina mare si groasa cu care ma acopera. Fetita pe care era s-o ucid fara sa fi avut vreo vina se trezeste din lesin, dar este moale ca o carpa. Tanarul care m-a tratat cu rautate o ia in brate si o alina cu vorbe dulci, iar celalalt adolescent sta cu un pas in urma celui dintai, insotindu-ma pe mine. Deodata, ritmul in care mergem devine alert si, in scurt timp, ajungem in fata unui codru des, cu copaci grosi si plini de muschi. Incepem sa sarim din creanga in creanga, neuitand sa fim atenti sa nu cadem in gol. Parca am mai vazut candva aceasta padure... La naiba, nu-mi amintesc de unde o stiu! Sunt sigur ca o parte din mine s-a pierdut, dar nu stiu unde sa o caut, cum nici nu stiu unde este Mairu. Dar, tot gandindu-ma la acestea, un sat maret imi apare in fata ochilor. Cladirile impozante, muntele cu chipuri sculptate in stanca si curtile in care stau flori delicate si de o rara frumusete imi trezesc un sentiment de caldura, iar un mic zambet imi apare pe fata. Norii au contenit a plange, iar soarele apare vesel pe cerul care a devenit de un albastru curat. Ii revad chipul copilei, iar bucuria mi se transforma in manie. Cu greu ma stapanesc sa nu ii rup gatul, amintindu-mi ca este fara pata in fata mea. Mergem astfel vreo zece minute, pana vedem o cascioara ce pare amarata pe langa alte cladiri. Intram si observ ca totul este decorat cu bun gust, picturi infrumusetand peretii de culoarea oualor de rata. Imaginile prezinta luptatori in razboaie sau alte misiuni dificile. Acea Hikaru este urcata la urmatorul etaj, iar stropi de apa raman pe scarile intortocheate. Eu explorez incaperea in care ma aflu si descopar intr-un colt un kimono destul de umil, dar pe care il imbrac numaidecat. Obiul este de un negru intens care se potriveste cu visiniul hainei. Arunc o privire intr-o oglinda si ma vad obosit, palid, iar ochii mei rosii ma inspaimanta. Imi doresc sa imi redobandesc amintirile pierdute si sa aflu de ce stateam acolo, langa ruinele unei constructii odata grandioase.
Nu e un capitol extraordinar, dar sper sa va placa...