10-04-2010, 09:54 PM
@ Minnie : Mulţumim de comment ! Sper că`ţi va plăcea reacţia lui Eireen. Normal, e foarte confuză. -__- Poor her ! :)) Ne bucurăm că îţi place şi sperăm ca şi acest capitol să fie bun. >:d<
@ Black Afina : Sankyu pentru comment ! După discuţia pe care am avut`o la ora de biologie [ oare era marţi sau vineri ? ], ştii la ce m`am gândit io. :-" Şi ţi`am promis că Eireen va fi la înălţimea aşteptărilor tale. Hope you`ll like this chap, too ! >:d<
@ Dydo : Dy, mulţumim foarte mult de comment ! Ce se va întâmpla în căbănuţă rămâne de văzut. Dar Eireen va fi la fel de cul ca deobicei. xD Sperăm să`ţi placă şi acest capitol. >:d<
@ Ayn : Tnx for ză comment ! Să înţeleg că la început nu`ţi prea plăcea de Eireen şi acum da ? :]] Chiar sunt curioasă ce ipoteze ai tu. Cine ştie ce gânduri ai ! Te aşteptăm şi la this chapter. >:d<
[center]Capitolul 11
Eireen P.O.V.[/center]
Totul era prea rapid. Derik nu-mi dăduse nici o explicație clară. Ar fi fost drăguț să știu și eu ce naiba se întâmplă aici. Stăteam în mijlocul cabanei, uitându-mă în jur. Era atât de frig. Mi-am atins ușor brațul, constatând că era rece. M-am uitat la ceasul de la mâna mea, intrigată de faptul că încă mergea. Acesta indica ora 6 după amiază. Ce repede trecuse timpul. Aseară, Derik îmi spusese că simte ceva pentru mine. Apoi a plecat, crezând că eu n-am nimic de zis. Dar aveam ! Totuși, cum aș fi putut să îi spun că și eu simțeam ceva pentru el ? Curaj aveam. Dar nu aveam și modul perfect de a mă exprima. M-am așezat pe marginea patului, lăsându-mi capul în mâini. Simțeam că îmi va exploda cât de curând. Mi-am mușcat buzele, un tic nervos, dar m-am oprit când am simțit gustul sângelui. Eram atât de pierdută în gânduri, încât nu mi-am dat seama că elful se așezase lângă mine, decât când mi-a atins ușor brațul. Am tresărit involuntar, iar el și-a retras repede mâna. Mi-am întors chipul către el și am zâmbit. Era atât de aproape de mine, încât nu m-am mai putut abține și mi-am lipit buzele de ale lui. Nu știam cum să fac chestia asta mai bine. Nu mai sărutasem pe nimeni înainte. Rectific, pe nimeni pentru care să simt ceva. Mi-am pus mâinile după gâtul lui, mușcându-i ușor buza inferioară. Am rupt ușor sărutul, ridicându-mă în picioare și rânjind. Mi-am întins corpul și am căscat.
- Pot să merg pe afară, nu ? Am nevoie să iau o gură de aer, i-am zis, zâmbind.
- Sigur, dar să nu te duci prea departe. Și dacă vezi ceva ciudat, te întorci imediat, mi-a răspuns, hotărât.
- Bine, am înțeles. Apropo, Derik, te iubesc !
Am ieșit din cabană, pe micuța ușă de lemn, dar nu înainte să văd chipul șocat al blondului. Imediat ce am ajuns afară, am început să râd. Replica mea a fost una foarte prostească, dar era adevărată. Nu mai zisesem niciodată așa ceva cuiva. Ce i-am spus nu a fost un lucru voluntar. Cuvintele mi-au ieșit singure din gură. Am privit toată vegetația din jur și o stare ciudată și-a făcut loc în sufletul meu. Nu-mi plăcea aici. Era mult prea verde totul. Era frumos, nu negam, dar nu era locul meu. M-am așezat pe iarba moale, privind soarele ce își frângea razele soarelui asupra pădurii. Ok, bine, poate-mi plăcea puțin. Dar nu îndeajuns încât să stau aici prea mult. Afară era mai cald decât înăuntru. Un lucru destul de ciudat. Simțeam că am nevoie de o țigară și înjuram în gând faptul că nu mi-am luat măcar una cu mine. Totuși, nevoia nu era așa de puternică ca în alte dăți. Mă întrebam dacă nu cumva prezența lui Derik înlocuia drogurile și țigările. Poate acum el devenise drogul pentru mine. Așa se explica de ce nu mă agitasem, deși nu mai consumasem droguri de destul timp. Am închis ochii și m-am lăsat pe spate.
N-am avut timp să mă relaxez. Niște pași m-au făcut să mă ridic repede. Un elf, înalt și cu părul negru, ceva mai în vârstă decât Derik, venea spre mine, zâmbind amenințător. Îmi amintea de Migorn. Avea pielea la fel de albă și același surâs disprețuitor. Poate cumva semăna cu mine. La fel de rece și indiferent. Am vrut să fug, dar ceva mă ținea pe loc. Brunetul veni spre mine și mă prinse de mână. Mi-a ținut-o într-a lui, închizând ochii. De ce naiba am vrut să ies afară ? Nu puteam să rămân lângă Derik, în siguranță ? Își deschise rapid ochii și se uită la mine ciudat.
- Horon a avut dreptate când te-a văzut. Chiar ai magie în tine ! Vei fi perfectă, scumpă Eireen, pentru planul meu, a zis pe un ton nerăbdător.
- Cine naibii ești tu ? l-am întrebat hotărâtă, tupeul revenindu-mi.
- Sunt Ayno și pe moment asta e tot ce trebuie să știi. Deși eu știu multe despre tine. Îți știu trecutul. Și știu că îl iubești pe prostuțul ăla, Derik. Dar știu destule și despre el.
Glasul cu care spusese ultima replică era unul ce mă făcea foarte curioasă. Ce putea ști așa rău despre elful de care mă îndrăgostisem ? Și ce era cu magia aia despre care tot vorbea ?
- Ești curioasă, nu ? El nu te iubește. Cred că și tu poți vedea asta. N-a zis nimic când tu i-ai zis ce simți. Pune-l să-ți dovedească. N-o să aibă cum. Când vei realiza asta, eu voi veni după tine. Și vei rămâne cu mine.
Mă sărută pe frunte și dispăru. Am sperat să fie doar o iluzie, că Ayno nu venise aici niciodată. Dar mă gândeam la ce îmi spusese. Dacă Derik nu simțea nimic pentru mine și doar mă folosea, în cine știe ce scop stupid ? Oricum, n-ar fi fost ceva rău. Eram obișnuită să fiu dezamăgită. Pe cine mințeam ? Simțeam că mii de ace mi se înfig în inimă. Durerea era de nesuportat. Nu voiam să fiu abandonată iar. Eram dură, voiam să cred că sunt dură, dar, de asemenea, știam că sunt slabă. Știam că nu aș mai fi rezistat să fiu singură iar. Nu voiam să merg chiar acum la Derik. Nu eram în stare să-l privesc în ochi, fără să urlu la el – în cel mai bun caz – sau fără să fac o criză de plâns – în cel mai rău caz. Și dacă, totuși, Ayno mă mințise ? Oricum ar fi fost, tot l-aș fi pus pe blond să-mi demonstreze că mă iubește. Totuși știam că trebuia să am încredere în el. Dar Ayno adusese nesiguranța în sufletul meu. Dar ce a vrut brunetul să spună legat de magia din mine ? Aveam magie în mine ? Nu înțelegeam. Am auzit ușa deschizându-se, iar câteva secunde mai târziu un oftat a spart liniștea. Derik m-a strâns în brațe, dar eu nu am schițat nici un gest. Nu puteam spune sau face nimic. M-a luat de mână, mergând agale spre căsuță. Oare își dăduse seama cât de rece îmi era palma, sub stratul de praf și transpirație ? Nu voiam să-l îngrijorez. Sau poate aveam o mică dorință de a-l speria, măcar așa puțin. Am chicotit, apoi l-am urmat înăuntru. M-am trântit pe pat, dându-mi jos încălțările, cam incomode. M-am băgat sub pătură, încercând să mă încălzesc. Elful a observat că mi-era frig și s-a dus să aprindă focul. N-am fost în stare să-i mulțumesc. N-am fost în stare să spun nimic. Nu știu cât de confortabil mă simțeam în preajma lui, acum. L-am văzut că vrea să se așeze pe jos, pe o pătură, așa că am reacționat :
- Poți să stai în pat cu mine. E mai bine așa.
Nu a spus nimic, doar a zâmbit. S-a așezat lângă mine, trăgându-și pătură peste el. S-a întors cu fața la mine, privindu-mă atent. Eu mă gândeam ce modalitate ar fi avut ca să îmi demonstreze că simțea ceva pentru mine. Aveam, într-adevăr, o idee, dar nu știam cât de bine reacționau elfii la contactul fizic. Știu că Derik știa să sărute, dar altceva ( m-am înroșit la gândul meu ) nu știu cum ar fi reacționat. Eu aș fi făcut așa ceva pentru el. Dar nu puteam să mă compar pe mine cu un elf. Eu eram mai . . . înfiptă, aveam un temperament mai vulcanic. El era atât de pur. Dar trebuia să îl rog.
- Derik, dovedește-mi ce simți pentru mine. În orice fel vrei tu, i-am zis, lăsând privirea în jos, roșind.
Mi-am mușcat buzele, stresată de gândul că l-am supărat. Nu mi-aș fi putut ierta așa ceva. Chiar dacă eram nesigură despre ce simțea el pentru mine, știam clar ce simțeam eu pentru el. Îl iubeam prea mult.
@ Black Afina : Sankyu pentru comment ! După discuţia pe care am avut`o la ora de biologie [ oare era marţi sau vineri ? ], ştii la ce m`am gândit io. :-" Şi ţi`am promis că Eireen va fi la înălţimea aşteptărilor tale. Hope you`ll like this chap, too ! >:d<
@ Dydo : Dy, mulţumim foarte mult de comment ! Ce se va întâmpla în căbănuţă rămâne de văzut. Dar Eireen va fi la fel de cul ca deobicei. xD Sperăm să`ţi placă şi acest capitol. >:d<
@ Ayn : Tnx for ză comment ! Să înţeleg că la început nu`ţi prea plăcea de Eireen şi acum da ? :]] Chiar sunt curioasă ce ipoteze ai tu. Cine ştie ce gânduri ai ! Te aşteptăm şi la this chapter. >:d<
[center]Capitolul 11
Eireen P.O.V.[/center]
Totul era prea rapid. Derik nu-mi dăduse nici o explicație clară. Ar fi fost drăguț să știu și eu ce naiba se întâmplă aici. Stăteam în mijlocul cabanei, uitându-mă în jur. Era atât de frig. Mi-am atins ușor brațul, constatând că era rece. M-am uitat la ceasul de la mâna mea, intrigată de faptul că încă mergea. Acesta indica ora 6 după amiază. Ce repede trecuse timpul. Aseară, Derik îmi spusese că simte ceva pentru mine. Apoi a plecat, crezând că eu n-am nimic de zis. Dar aveam ! Totuși, cum aș fi putut să îi spun că și eu simțeam ceva pentru el ? Curaj aveam. Dar nu aveam și modul perfect de a mă exprima. M-am așezat pe marginea patului, lăsându-mi capul în mâini. Simțeam că îmi va exploda cât de curând. Mi-am mușcat buzele, un tic nervos, dar m-am oprit când am simțit gustul sângelui. Eram atât de pierdută în gânduri, încât nu mi-am dat seama că elful se așezase lângă mine, decât când mi-a atins ușor brațul. Am tresărit involuntar, iar el și-a retras repede mâna. Mi-am întors chipul către el și am zâmbit. Era atât de aproape de mine, încât nu m-am mai putut abține și mi-am lipit buzele de ale lui. Nu știam cum să fac chestia asta mai bine. Nu mai sărutasem pe nimeni înainte. Rectific, pe nimeni pentru care să simt ceva. Mi-am pus mâinile după gâtul lui, mușcându-i ușor buza inferioară. Am rupt ușor sărutul, ridicându-mă în picioare și rânjind. Mi-am întins corpul și am căscat.
- Pot să merg pe afară, nu ? Am nevoie să iau o gură de aer, i-am zis, zâmbind.
- Sigur, dar să nu te duci prea departe. Și dacă vezi ceva ciudat, te întorci imediat, mi-a răspuns, hotărât.
- Bine, am înțeles. Apropo, Derik, te iubesc !
Am ieșit din cabană, pe micuța ușă de lemn, dar nu înainte să văd chipul șocat al blondului. Imediat ce am ajuns afară, am început să râd. Replica mea a fost una foarte prostească, dar era adevărată. Nu mai zisesem niciodată așa ceva cuiva. Ce i-am spus nu a fost un lucru voluntar. Cuvintele mi-au ieșit singure din gură. Am privit toată vegetația din jur și o stare ciudată și-a făcut loc în sufletul meu. Nu-mi plăcea aici. Era mult prea verde totul. Era frumos, nu negam, dar nu era locul meu. M-am așezat pe iarba moale, privind soarele ce își frângea razele soarelui asupra pădurii. Ok, bine, poate-mi plăcea puțin. Dar nu îndeajuns încât să stau aici prea mult. Afară era mai cald decât înăuntru. Un lucru destul de ciudat. Simțeam că am nevoie de o țigară și înjuram în gând faptul că nu mi-am luat măcar una cu mine. Totuși, nevoia nu era așa de puternică ca în alte dăți. Mă întrebam dacă nu cumva prezența lui Derik înlocuia drogurile și țigările. Poate acum el devenise drogul pentru mine. Așa se explica de ce nu mă agitasem, deși nu mai consumasem droguri de destul timp. Am închis ochii și m-am lăsat pe spate.
N-am avut timp să mă relaxez. Niște pași m-au făcut să mă ridic repede. Un elf, înalt și cu părul negru, ceva mai în vârstă decât Derik, venea spre mine, zâmbind amenințător. Îmi amintea de Migorn. Avea pielea la fel de albă și același surâs disprețuitor. Poate cumva semăna cu mine. La fel de rece și indiferent. Am vrut să fug, dar ceva mă ținea pe loc. Brunetul veni spre mine și mă prinse de mână. Mi-a ținut-o într-a lui, închizând ochii. De ce naiba am vrut să ies afară ? Nu puteam să rămân lângă Derik, în siguranță ? Își deschise rapid ochii și se uită la mine ciudat.
- Horon a avut dreptate când te-a văzut. Chiar ai magie în tine ! Vei fi perfectă, scumpă Eireen, pentru planul meu, a zis pe un ton nerăbdător.
- Cine naibii ești tu ? l-am întrebat hotărâtă, tupeul revenindu-mi.
- Sunt Ayno și pe moment asta e tot ce trebuie să știi. Deși eu știu multe despre tine. Îți știu trecutul. Și știu că îl iubești pe prostuțul ăla, Derik. Dar știu destule și despre el.
Glasul cu care spusese ultima replică era unul ce mă făcea foarte curioasă. Ce putea ști așa rău despre elful de care mă îndrăgostisem ? Și ce era cu magia aia despre care tot vorbea ?
- Ești curioasă, nu ? El nu te iubește. Cred că și tu poți vedea asta. N-a zis nimic când tu i-ai zis ce simți. Pune-l să-ți dovedească. N-o să aibă cum. Când vei realiza asta, eu voi veni după tine. Și vei rămâne cu mine.
Mă sărută pe frunte și dispăru. Am sperat să fie doar o iluzie, că Ayno nu venise aici niciodată. Dar mă gândeam la ce îmi spusese. Dacă Derik nu simțea nimic pentru mine și doar mă folosea, în cine știe ce scop stupid ? Oricum, n-ar fi fost ceva rău. Eram obișnuită să fiu dezamăgită. Pe cine mințeam ? Simțeam că mii de ace mi se înfig în inimă. Durerea era de nesuportat. Nu voiam să fiu abandonată iar. Eram dură, voiam să cred că sunt dură, dar, de asemenea, știam că sunt slabă. Știam că nu aș mai fi rezistat să fiu singură iar. Nu voiam să merg chiar acum la Derik. Nu eram în stare să-l privesc în ochi, fără să urlu la el – în cel mai bun caz – sau fără să fac o criză de plâns – în cel mai rău caz. Și dacă, totuși, Ayno mă mințise ? Oricum ar fi fost, tot l-aș fi pus pe blond să-mi demonstreze că mă iubește. Totuși știam că trebuia să am încredere în el. Dar Ayno adusese nesiguranța în sufletul meu. Dar ce a vrut brunetul să spună legat de magia din mine ? Aveam magie în mine ? Nu înțelegeam. Am auzit ușa deschizându-se, iar câteva secunde mai târziu un oftat a spart liniștea. Derik m-a strâns în brațe, dar eu nu am schițat nici un gest. Nu puteam spune sau face nimic. M-a luat de mână, mergând agale spre căsuță. Oare își dăduse seama cât de rece îmi era palma, sub stratul de praf și transpirație ? Nu voiam să-l îngrijorez. Sau poate aveam o mică dorință de a-l speria, măcar așa puțin. Am chicotit, apoi l-am urmat înăuntru. M-am trântit pe pat, dându-mi jos încălțările, cam incomode. M-am băgat sub pătură, încercând să mă încălzesc. Elful a observat că mi-era frig și s-a dus să aprindă focul. N-am fost în stare să-i mulțumesc. N-am fost în stare să spun nimic. Nu știu cât de confortabil mă simțeam în preajma lui, acum. L-am văzut că vrea să se așeze pe jos, pe o pătură, așa că am reacționat :
- Poți să stai în pat cu mine. E mai bine așa.
Nu a spus nimic, doar a zâmbit. S-a așezat lângă mine, trăgându-și pătură peste el. S-a întors cu fața la mine, privindu-mă atent. Eu mă gândeam ce modalitate ar fi avut ca să îmi demonstreze că simțea ceva pentru mine. Aveam, într-adevăr, o idee, dar nu știam cât de bine reacționau elfii la contactul fizic. Știu că Derik știa să sărute, dar altceva ( m-am înroșit la gândul meu ) nu știu cum ar fi reacționat. Eu aș fi făcut așa ceva pentru el. Dar nu puteam să mă compar pe mine cu un elf. Eu eram mai . . . înfiptă, aveam un temperament mai vulcanic. El era atât de pur. Dar trebuia să îl rog.
- Derik, dovedește-mi ce simți pentru mine. În orice fel vrei tu, i-am zis, lăsând privirea în jos, roșind.
Mi-am mușcat buzele, stresată de gândul că l-am supărat. Nu mi-aș fi putut ierta așa ceva. Chiar dacă eram nesigură despre ce simțea el pentru mine, știam clar ce simțeam eu pentru el. Îl iubeam prea mult.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.