My one shots

[Nami]

Cerul.

Ochii mei omenești văd cerul cum plânge. Urechile mele aud cerul cum țipă. Și țipă ... Dar, cine să înțeleagă ?
Mintea noastră nu are suficientă putere să înțeleagă această forță superioară. Este momentul când supranaturalul bate logica noastră. Oare totul se bazează pe știință ? Nu ... Poate unii nu cred în magie.

Mă uit gânditoare pe fereastră și încerc să descifrez acest cod al naturii. Plouă neîncetat. Tună. Cerul întreg este luminat de fulgere.
Nimeni nu îndrăznește să iasă din casă, însă, o femeie stă în genunchi, în ploaie și privește îngrijorată cerul. Cu vocea apăsată, îngreunată, murmură ceva, dar eu nu ințeleg.
Dorind să aflu ce grăiește, ies din casă și alerg spre ea. O aud cum țipă. Îi simt durerea, dar nu o înțeleg.

- Natura se dezlănțuie. S-a spart, spune ea printre lacrimile ce-i curg șiroaie pe obraz.

Se ridică și fuge. Eu rămân nemișcată și o privesc cum se îndepărtează. La ce s-a referit ? Ce s-a spart ? Privesc spre cer și o lacrimă mi se scurge pe chip. Plăng ... Și nu știu de ce ... Oare, s-a spart cerul ?