Din amintirile unei criminale [+18]

[Riluri]

Din amintirile unei criminale +18
Heya!! Fiindca m-a pocnit inspiratia, m-am gandit sa postez un nou fic :-" Sper ca o sa va placa... asa ca astept critici, pareri, sfaturi,toate sunt bine venite :d

Prolog

Ma uit la mine insami... o epava de carne insangerata...asta sunt...Sunt un torent inutil de furie si confuzie.
Sunt prinsa aici...intre cele doua lumi... intr-o zona crepusculara... Brusc timpul accelereaza, iar eu sunt impinsa de o forta nevazuta spre un abis mai negru decat tot ce mi-am imaginat vreodata... Aici in neantul sterp aud o voce soptita...apoi o forta uriasa. Devine tot mai puternica inconjurandu-mi trupul...Atat de sinistra si puternica...Intunecata si coplesitoare... Aud din nou vocea care ma cheama... Nu sunt singura...il vad... il simt...poate pentru ultima data. Apoi dispare... si odata cu el toata acea forta se sfarama....

Deodata, fara nici un advertisment intunericul se aduna, se coaguleaza, precum o fiara lihnita, inaltandu-se in calea mea.
Am in fata toate sufletele pacatoase care au trait inainte mea, asteptandu-ma pe mine... Refuz...Nu vreau...nu inca! Urlu cu o furie nemarginita...pentru prima data simt fiorul frici...sunt neputincioasa... si totusi... intunericul ma inghite definitiv... poate pentru totdeauna...





Chapter 1

Razele lunii intrau jucause prin geamul straveziu, luminandu-mi chipul palid...In linistea mortuala din camera un singur lucru rupea tacerea: sunetul pianului... Clapele albe si negre sunt presate usor de degetele mele lungi, fiecare clapa formand o noua nota, iar notele impreuna formand o melodie stranie si totusi placuta...Ave Maria... Do, mi, re, re, fa, mi , re si din nou do, mi, fa, sol, do major... si din nou pana cand degetele imi amorteau pe partitura lui Shubert: Ave Maria.. Orologiul cu pendula suspendat pe perete cate insistent de douasprezece ori... Mecanic, melodia se opreste. Ma ridic usurel de pe scaunel, apropiindu-ma de fereastra... Soarele albicios al noptii domnea impunator pe cer... Miezul noptii... cel mai placut moment al zilei... liniste si pace... Doar cateva rafale usoare de vant si zgomotul surd al frunzelor intrerupe linistea...
Si tutusi aceasta liniste si singuratate nu mi-o poate fura nimeni. Nimeni nu-mi poate lua vreodata acea senzatie placuta pe care o simt atunci cand sunt singura... atunci cand cant.E din nou acel moment al zilei cand amintile ma terorizeaza...cand acea imagine imi ravaseste mintea...
.
~~Ochii rosii ca sangele proaspat ma privesc rece,sarcastic. Parul scurt si alb ii zboara usor... Esarfa lunga si groasa de aceasi culoare ii acopera o parte din aripile de un alb imaculat..
Un alb ciudat...Ii priveam speriata tatuajele stranii de pa maini... si mainile in care tinea doua pistoale cu care se juca... Bluza rosie ascundea alte tatuaje care se infiripau spre abdomen.Emana o putere ciudata... un fel de aura incepuse sa se formeze in jurul trupului ei bine facut... O aura intunecata. Imi zambea din noua sarcastic indreptand pistoalele spre mine.
Imi era frica...tremuram... Ochii mi s-au inchis involuntar...de teama... Un suent puternic de impuscatura se auzi in linistea de nepatruns care ma inconjura. Am inceput sa numar... Unu, doi ,trei,patru,cinci... nu se intampla nimic...nu simt nici o durere provocata de glont. Deschid ochii... Peisajul care mi se asterne in fata ochilor ma ingroseste... Acea fiinta ciudata cu parul alb si ciufulit statea intinsa pe jos fara suflarea, sangele curgandui din abundenta din tot corpul. Ma apropii cu sfiala... pistoalele erau aruncate la cetiva metri... Iar ea cu ochii inca deschisi parca privea prin mine... Ma aplec pentru ai verifica pulsul. Era moarta... Ma uit ingrozita la sangele pletoric care curgea... Ating acel lichid vascos... Simt cum tot corpul imi vibreaza... O senzatie placuta imi invadeaza atat corpul cat si mintea.Iau unul dintre pistoalele de langa mine... Zeci de impuscaturi se aud... sfasiind corpul neinsufletit de langa mine. Simt gustul sangelui... un gust amar si totusi dulce... scarbos dar totusi placut... urat dar totusi frumos... Apoi de nicaieri apare o umbra neagra, incepand sa primda forma... II vad ochii fiorosi... Simt cum ma priveste din toate colturile. Scap pistolul din mana... tip... vocea rasuna..iar ecoul vocii mele se aude iar si iar. Tip ingrozita, dar fara rezultat...Umbra se apropie tot mai mult... ~~



*****

Ma uit in oglinda din baie...sunt doar eu.. aceasi fata... Acelasi par negru-albastriu, aceiasi ochi negri cu nuante mov, imbracata in aceasi rochie lunga si neagra, in stil gothic... Din acel cosmar care ma bantuie noapte de noapte am ramas doar eu... O fata de saptesprezece ani, cu o viata banala, cu un trecut banal...Ma mai uit odata in oglinda sa ma asigur daca sunteu, Yuki... sa ma asigur ca acea viziune ciudata a disparut din nou... terminandu-se la fel. Piele mi s-a facut de gaina... poate de teama, poate de frig, fiindca am adormit din nou pe balcon...
Ma uit la ceas... ora sapte.Mereu apare si dispare asa... noapte de noapte. Ma mai clatesc odata pe fata, imi pieptam repede parul fara sa mai privesc in oglinda. Ies din baie si intru in camera mea simpla si ciudata: toti pereti negri, parchet negru, un pat, un dulap, un televizor si pianul langa fereastra. Imi iau din dulap o rochie lunga neagra, pantofii negri cu toc, putin tus si rimel negru de ochi si ies repede din camera, fara sa ma sinchisesc sa fac patul.. sau sa aprind lumina... Intunericul e mai placut... mai linistitor... de acea nu-mi plac niciodata diminetile.
-Yuki Kamaraki !Cand vii de la scoala sa ai grija sa-ti faci temele... nu mai vreau sa ma cheme directorul in fiecare zi! vocea enervanta a mamei se auzi pe scari, iesind din vila.
Mda... in fiecare dimineata aceasi poveste... inca un motiv pentru a ura diminetile... Si ce naiba trebuia sa-mi spuna tot numele... ce patetic... Yuki... un nume prostesc, inocent, de copil mic. Oare de ce sau inventant prenumele si parinti... Singurele lucruri placute ale vietii sunt intunericul si muzica...Cel putin eu asa cred. Restul sunt nefolositoare, fara noima in viata. Da! Asa cred eu, asta sunt eu... o fata ciudata, rece, gotica, fara prieteni... N-am nevoie de toate prostiile astea ca sa traiesc... La ce sunt buni prieteni, familia, scoala? Prietenii sunt nefolositori, familia nu ma poate intelege, cei din liceu ma considera o ciudata, o ratata si nimeni nu vrea sa vorbeasca cu o emo ca mine... dar mi-e una imi convine.
Soarele slab al diminetii si adierea usoara a vantului in intrerup gandurile... Imensul oras Tokio se poate zarii de pe colina pe care urcasem pentru a reflecta. Am inceput, cu pasi greoi sa cobor pentru a nu intarzia la scoala... nu am chef de alte predici diseara. Ma uit imprejur...aceasi monotonie...si parca ceva e schimbat. Simt ceva ciudat in aer...ceva straniu care imi imoaie genunchi... Ce se intampla cu mine?