Prietenii si Iubiri distruse

[Crazy Person]

Disclaimer:Nu detin nici un personaj(inafara de cele create de mine) ce apartin lui Masashi Kishimoto din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.

Cap 1: Ne aducem aminte si traim in prezent

O dimineata c-an povesti, o imbratisare calduroasa si un la revedre isi spun cuvantul. Un strigat de “adio”, o lacrima pe obraz si intrarea in avion sunt amintiri. Primaveri, veri, ierni, au trcut pe nevazute. Opt ani s-au scurs repede, o prietenie si o iubire mai stau ascunse in mintea mea. Doi oameni acolo, doi aici. Los Angeles-Japonia….oare cati kilometri sunt intre ei? Mii sau sute? Nu stiu si nici nu vreau sa aflu. Tot ce am trait doisprezece ani in Japonia a ars in abisul amintirilor, tot ce am trait si traiesc in Los Angeles sunt si amintiri si prezent. Mii de nopti nedormite, mii de apusuri planse , rasarituri care ma gaseau treaza sunt raspunsul la durerea a tot ce am pierdut. Parinti mei au vrut pentru mine o scoala mai buna, au vrut un liceu si o facultate prestigioasa. Pe ei nu ia interesat ca fica lor va pierde prieteni, nu ia intereseat ca fica lor va suferi , au vrut doar cei mai bun, nu fericire, nu nimic. Macar Naruto, blondul cu ochi ca cerul senin si pielea putin bronzata a avut aceeasi soarta ca mine si a fost obligat sa vina cu mine. Norocul meu, ghinionul nostru. Suntem ca si frati, ne impartasim toate secretele, ne iubim unul pe celalat la maxim.
Sunt sigura ca Sasuke deja sta cu cineva, deja are o logodnica. Pentru ochi lui negri, parul ca abanosul si pielea alba ca zapada as da orice sa fiu in locul acelei fete, dar nu am cum, eu sunt aici, el e acolo, si-n plus, cred ca m-a uitat deja.
De Hinata nu prea sti ce sa gandesc. Pate ca inca a ramas cu iubirea si iluziile pentru Naruto, poate ca are un iubit. Stiu decat ca mi-a ramas o amintire placuta despre ea, par negru, ochi ca cenusa si pielea alba ca laptele. O fata si o prietena de neeuitat. Ei au fost si vor fi, in amintiri si in trecut, prietenii mei.

Ma ridic din patul acoperit cu lenjerie alba si roz, imi i-au papuci negri in picioare si pornesc spre bucatarie. Observ ca tata si mama nu erau acasa asa ca incep sa-mi pregatesc micul dejun. Oua ochiuri si sunca in tigaie, paine prajita si suc de portocale sunt puse la pregatit. Aprind aragazul, pun ouale si sunca pe tigaie si astept sa se faca. In timp ce mancarea era in pregatire d-au drumul televizorului . Mut programele pana la cel de muzica, ma linistea, asta e sigur.
Micul de jun era gata! <<Yuppy>> Oricum incepuse sa mi se faca foame. Termin de mancat, arunc farfuria si paharul in chiuveta, fara sa le spal, lenea de sigur! Urc la etaj, ma imbrac in uniforma tampita de servici, imi i-au geanta, cheile si telefonul, inchid casa si plec spre statia de metrou. Daca nu v-ati dat seama eu nu prea am avut chef sa ajung avocata (ca bosorugul de tata) si am ajuns asistenta . E frumos serviciul asta. Opt ore de stat la servici, te intalnesti cu oameni care au nevoie de intelegere si ajutor…..<<Da, Imi place!>>
Imi dau seama ca am ajuns pe bulevardul 78, unde e spitalul . Ies din metrou, observ ca am intarziat! La dracu, nu din nou! Ies din statie …..mai aveam putin si imi cadea pantoful din picior….era sa cad si pe scarile alea. Intr-un sfarsit ajung in spital, dau “buna dimineata” la toata lumea si intru in cabinetul sefei mele. <<Dragutica tanti asta>> O chema…aaa….Aham! Mi-am adus aminte, Tsunade, Lady Tsunade, asa-i placea sa-I se zica.
-Doctaora, scuze ca am intar…..Dar nu apuc sa spun ceva pentru ca doctora nu era in cabinet. Pfiuu, norocul meu! Imi las jacheta pe cuier si ma uit pe fisa dansei. Imi cade direct in fata un nume destul de cunoscut:
“Naruto Uzumaki, salonul 505, etajul 3, urgent.”
Ce-a mai patit si dobiticu asta?
Ies din cabinet si dau sa intru in ascensor dar cineva ma opreste.
-Sakura, tu esti? Spune vocea din spatele meu. Si ce vocee! Melodioasa, calma si rece. Vai, dumnezeule, ma indragostesc de voci! <<Ha, Ha, Ha, ce amuzant, chiar ca am inebunit>>
Ma intorc cu fata nervoasa sa vad cine imi deranjeaza plecarea. Cand vad cine era imi dau o palma peste fata. Ce cauta Itachi aici? Ce la maiapucat si pe-asta plecarea din Japonia?
-Itachi? Ce faci aici?
-Am venit sa vizitez un prieten, dar tu?
Prost mai era si asta. Nu-si dadaea seama ca aici lucram, saracutu de el. Imi venea sa rad in hohote dar m-a salvat liftul ce ajunsese la etajul meu.
-Ma scuzi, dar trebuie sa plec.
-Etajul?
-3, de ce intrebi? Hai te rog nu-mi spune ca urci cu mine. Domne, esti crud si fara mila !!
-Atunci vin si eu.
Urcam impreuna in lift, dam pe etajul 3 si tacem din gura. Ce liniste putea sa fie, dar nici unul din noi nu indraznea. Ajunsi la etaj , iesim din lift si Itachi spune:
-Sakura…
-Hmm? Zic eu intorcand capul spre el nedumerita.
-Lui Sasuke ii e dor de tine. A spus asta si mi-a facut cu ochiul, dupa care a intors spatele si a plecat. Am zambit la azul vorbelor lui dar stiam ca minte. Cum sa-I fie tocmai lui dor de mine? Nu stiam ca Dumnezeu a putut sa-I schimbe caracteul.
Cand intru in salonul lui Naruto vad….