28-03-2010, 02:13 PM
align=center]Le Grand Concert, mancati-as!
[/align]Astfel, grupul de manelisti trase o alergare sanatoasa. Dar, dintr-odata, lui Tsukune ii veni geniala idee sa arunce mobilul profesorului de sport in padure. Cu mari pretentii de soprana, vocea lui Cocalaruzaki fredona niste superbe laude la adresa lui. Si vai, ce reactie au putut sa aiba paznicii! Un dans divin, cu ample miscari din burdihan li se arata celor sapte manelisti.
- Ba, da' daca sunt sapte pitici, unde-i Alba-ca-Zapada, ca te sparg acum!? tipa "Tsuki", care prin nu stiu ce magie aflase de prezenta mea.
Nu mai raspund nimic, caci au si rupt-o ai sapte la goana. Da' chiar asa, fara niscaiva respect, bai? Dar, cum eu sunt Atotstiutoare, mi-am dat seama ca aia s-au indreptat spre lacasul grohaielilor si al oamenilor murdariti cu cenusa.
Deci, astia ajunsesera la o poarta mare, adica ce mai ramasese din biata de ea, si sus, pe o pancarta mareata, dar cam patata scria: " Haolio, bine v-am gasit in Romanica noastra, mancav-as!" La nici o secunda dupa aceea, cineva se vaita dupa viata lui. Un' sa fie, un' sa fie, fratioare? Chiar in boxele de-acolo, ascunse bine, dar fiind scoase la vedere acolo, in tufisurile din departare. Si, de vaietele omului pana si masinile se induiosau, geamurile lor spargandu-se sincron. Alti murdari de cenusa dansau asemeni paznicilor "respectabilei Academii Youkai", doar ca mai si fredonau acele versuri lamentabile.
Vazand marea cutie din care ieseau sunetele mult dorite, Tsukune crezu ca se ascundea pe-acolo vreun alde Emosuke. Lua un topor ca de nicaieri si sparse boxa. Atunci, grohaielile se oprira, iar o lacrima isi facu drum pe obrazul baiatului.
- Ba, l-am omorat! urla el din toti rarunchii. Stati, numai sa-l gasesc, poate-l resuscitez!
Astfel, se baga acolo, dar matele decedatului (care erau cam colorate, ce-i drept) il capturasera. Colac peste pupaza, cei care mai devreme dadeau din burtile lor de insarcinati in noua luni luara toporul cu
care boxa fusese distrusa. Pitica Porno, Moka, Mizore, Rubi, Kurumu si cu profu’ de sport nu aveau ce sa faca. Se lasasera in genunchi, isi apropiasera mainile si… pnatalonii lor se udasera. Aoleu!
/align]Dupa
cum ati aflat, Ninjalaii cam aveau dorinta sa tina un concert din ala tare la Academie. Dar, pentru ca nu sunteti Atotstiutori ca mine, n-aveati de unde sa aflati ca avea sa fie chiar in ziua in care cei sapte o tulisera in Romania. Bineinteles, fiind prinsi in bucuria ca au ascultat ceva ce ii va propulsa pe culmile popularitatii, au cam uitat de acea DATA extrem de importanta. Si deci, Naruto Cocalaruzaki, Emosuke Barosanu' si Slutkura Platinata ajunsesera in fata liceului. Hainele lor extravagante si sofisticate in care rozul predomina, aratand cat de pozitivi sunt ei, viata lor, pletele chinuite si geluite si ochelarii de osare fara de care un manelist nu e manelist destul completau tinuta. Superbul trio statea fara frica in fata sutelor de paznici cu Kalshnikoave in mana.
- Stati ca va impuscam! Dupa aceea, ne puteti da un autograf? Este unica noastra ocazie! zisera toti acei inarmati pana in dinti, desi cei trei purcelusi nu prea intelesesera ce vor sa spuna.
Astfel, mii de gloante oarbe (jucasera si aia o ruseasca, un ceva!) se indreptara inspre valorosii interpreti, care uimeau multimea prin dulcea lor mitocanie. Deodata, iesi din institute o profesoara cam zanateca ce impresiona prin bidoane. Cu o furie nemasurata il imbratisa pe Emosuke, caruia numai de fane nu-i ardea! El trebuia sa il ucida pe fondatorul celeilalte trupe, CocAkatsuki SRL, ce avea mai mult success si… mai multa jale. Astfel, o impinse cu tandrete pe profesoara, care ordona sa fie ucisi la Stalpul Infamiei. Dupa un oftat prelung, garzile dadura drumul la adevaratele gloante. Dar, Cocalaruzaki, desi era putin mai destept decat o manea, se hotari sa zambeasca. Divinii lui dinti lipsa si splendidele lui plombe de haur orbira intreaga multime, iar majoritatea lesinasera. Ca sa incheie spectacolul, Slutkura se multiplica, facand niste chestii caudate cu degetele. Vocea ei canta:
- Am valoare, am valoare/ Le dua una in gura la mistocare/ Ca ele este proaste tare/ Eu sunt piti cea mai mare!
Bineinteles, fiecare nota fusese accentuata intr-atat, incat toti dadura coltul. Aacademia Youkai, avand si ea macar putin respect de sine, se darama la auzul acelei finite nemaintalnite.Din biata scoala nu mai ramasese decat televizorul, care transmitea in direct si-n reluare concertul de pomina. Prezentatorul era Dan Manelerescu, care conducea campania: “Stop manelelor, mancat-as!â€.
In acel haos, Cocalaruzaki mai avu puterea sa rada. Dar, din fericire pentru mine si din pacate pentru el, un pumn ii zdrobi zambetul de maimuta. Cateva secunde ramase privind in gol, iar apoi:
- Fa, mai usor, ca n-am distrus Romanica! Vrei sa-mi omori talentul, sau ce?
- Talentul tau a murit demult… raspunse ea, aruncand o privire spre abdomenul mai mult decat bombat al manelistului ce ducea cu gandul la Buddha. Desigur, ar fi putut fi mult mai mare, dar era criza, botezurile costau doar doua sute de mii de ieuroi si mancarea era putinica.
Am observat ca nu v-a placut imbinarea de elemente, dar sper ca va fi estompata aceasta greseala pana la sfarsitul ficului. Ma scuzati ca n-am postat-o la Fan fiction de la bun inceput.
[/align]Astfel, grupul de manelisti trase o alergare sanatoasa. Dar, dintr-odata, lui Tsukune ii veni geniala idee sa arunce mobilul profesorului de sport in padure. Cu mari pretentii de soprana, vocea lui Cocalaruzaki fredona niste superbe laude la adresa lui. Si vai, ce reactie au putut sa aiba paznicii! Un dans divin, cu ample miscari din burdihan li se arata celor sapte manelisti.
- Ba, da' daca sunt sapte pitici, unde-i Alba-ca-Zapada, ca te sparg acum!? tipa "Tsuki", care prin nu stiu ce magie aflase de prezenta mea.
Nu mai raspund nimic, caci au si rupt-o ai sapte la goana. Da' chiar asa, fara niscaiva respect, bai? Dar, cum eu sunt Atotstiutoare, mi-am dat seama ca aia s-au indreptat spre lacasul grohaielilor si al oamenilor murdariti cu cenusa.
Deci, astia ajunsesera la o poarta mare, adica ce mai ramasese din biata de ea, si sus, pe o pancarta mareata, dar cam patata scria: " Haolio, bine v-am gasit in Romanica noastra, mancav-as!" La nici o secunda dupa aceea, cineva se vaita dupa viata lui. Un' sa fie, un' sa fie, fratioare? Chiar in boxele de-acolo, ascunse bine, dar fiind scoase la vedere acolo, in tufisurile din departare. Si, de vaietele omului pana si masinile se induiosau, geamurile lor spargandu-se sincron. Alti murdari de cenusa dansau asemeni paznicilor "respectabilei Academii Youkai", doar ca mai si fredonau acele versuri lamentabile.
Vazand marea cutie din care ieseau sunetele mult dorite, Tsukune crezu ca se ascundea pe-acolo vreun alde Emosuke. Lua un topor ca de nicaieri si sparse boxa. Atunci, grohaielile se oprira, iar o lacrima isi facu drum pe obrazul baiatului.
- Ba, l-am omorat! urla el din toti rarunchii. Stati, numai sa-l gasesc, poate-l resuscitez!
Astfel, se baga acolo, dar matele decedatului (care erau cam colorate, ce-i drept) il capturasera. Colac peste pupaza, cei care mai devreme dadeau din burtile lor de insarcinati in noua luni luara toporul cu
care boxa fusese distrusa. Pitica Porno, Moka, Mizore, Rubi, Kurumu si cu profu’ de sport nu aveau ce sa faca. Se lasasera in genunchi, isi apropiasera mainile si… pnatalonii lor se udasera. Aoleu!
/align]Dupa
cum ati aflat, Ninjalaii cam aveau dorinta sa tina un concert din ala tare la Academie. Dar, pentru ca nu sunteti Atotstiutori ca mine, n-aveati de unde sa aflati ca avea sa fie chiar in ziua in care cei sapte o tulisera in Romania. Bineinteles, fiind prinsi in bucuria ca au ascultat ceva ce ii va propulsa pe culmile popularitatii, au cam uitat de acea DATA extrem de importanta. Si deci, Naruto Cocalaruzaki, Emosuke Barosanu' si Slutkura Platinata ajunsesera in fata liceului. Hainele lor extravagante si sofisticate in care rozul predomina, aratand cat de pozitivi sunt ei, viata lor, pletele chinuite si geluite si ochelarii de osare fara de care un manelist nu e manelist destul completau tinuta. Superbul trio statea fara frica in fata sutelor de paznici cu Kalshnikoave in mana.
- Stati ca va impuscam! Dupa aceea, ne puteti da un autograf? Este unica noastra ocazie! zisera toti acei inarmati pana in dinti, desi cei trei purcelusi nu prea intelesesera ce vor sa spuna.
Astfel, mii de gloante oarbe (jucasera si aia o ruseasca, un ceva!) se indreptara inspre valorosii interpreti, care uimeau multimea prin dulcea lor mitocanie. Deodata, iesi din institute o profesoara cam zanateca ce impresiona prin bidoane. Cu o furie nemasurata il imbratisa pe Emosuke, caruia numai de fane nu-i ardea! El trebuia sa il ucida pe fondatorul celeilalte trupe, CocAkatsuki SRL, ce avea mai mult success si… mai multa jale. Astfel, o impinse cu tandrete pe profesoara, care ordona sa fie ucisi la Stalpul Infamiei. Dupa un oftat prelung, garzile dadura drumul la adevaratele gloante. Dar, Cocalaruzaki, desi era putin mai destept decat o manea, se hotari sa zambeasca. Divinii lui dinti lipsa si splendidele lui plombe de haur orbira intreaga multime, iar majoritatea lesinasera. Ca sa incheie spectacolul, Slutkura se multiplica, facand niste chestii caudate cu degetele. Vocea ei canta:
- Am valoare, am valoare/ Le dua una in gura la mistocare/ Ca ele este proaste tare/ Eu sunt piti cea mai mare!
Bineinteles, fiecare nota fusese accentuata intr-atat, incat toti dadura coltul. Aacademia Youkai, avand si ea macar putin respect de sine, se darama la auzul acelei finite nemaintalnite.Din biata scoala nu mai ramasese decat televizorul, care transmitea in direct si-n reluare concertul de pomina. Prezentatorul era Dan Manelerescu, care conducea campania: “Stop manelelor, mancat-as!â€.
In acel haos, Cocalaruzaki mai avu puterea sa rada. Dar, din fericire pentru mine si din pacate pentru el, un pumn ii zdrobi zambetul de maimuta. Cateva secunde ramase privind in gol, iar apoi:
- Fa, mai usor, ca n-am distrus Romanica! Vrei sa-mi omori talentul, sau ce?
- Talentul tau a murit demult… raspunse ea, aruncand o privire spre abdomenul mai mult decat bombat al manelistului ce ducea cu gandul la Buddha. Desigur, ar fi putut fi mult mai mare, dar era criza, botezurile costau doar doua sute de mii de ieuroi si mancarea era putinica.
Am observat ca nu v-a placut imbinarea de elemente, dar sper ca va fi estompata aceasta greseala pana la sfarsitul ficului. Ma scuzati ca n-am postat-o la Fan fiction de la bun inceput.