[Terminat] The Way We Are [yaoi]

[myuu]

Capitolul 20

Nu-i adevarat, nu mint, cel putin asa mi se pare. Vreau sa spun, fac exact asa cum simt, cum gandesc, el e cel care se joaca cu mintea mea. Ce voia sa fac in situtia asta? Doar era clar ce avea de gand, si anume sa ma sarute, si s-a razgandit pur si simplu pentru a ma enerva mai rau decat o face de obicei. Dar ce spun? Mie ar trebui sa-mi convina situatia, cred ca innebunesc pe zi ce trece…Si daca ma gandesc mai bine, chiar incerc sa ma mint in mod prosteste si nu inteleg de ce, ce rost are sa te ascunzi de propria persoana? Cata lasitate…
Imi clatin repede capul, alungandu-mi gandurile de orice fel, si ma duc direct la sifonier, hotarat sa ma imbrac imediat astfel incat sa nu am timp sa imi mai zboare mintea la altceva. Imi scot niste haine la intamplare la care nici macar nu ma gandesc, tot ce vreau este sa mergem mai repede la restaurantul ala nenorocit ca sa nu mai fiu nevoit sa-mi tin mintea ocupata si sa-mi amintesc de Yu si toate tampeniile lui. Cum sa doarma aici? Gata, nu ma mai gandesc la asta, pot sa-l refuz pana la capat si exact asta voi face.
Dupa ce sunt gata, ma duc catre iesirea din apartament si, chiar atunci, baietii, care pana acum asteptau plictisiti, incep sa rada de parca ar fi vazut vreun clovn de la circ. Prima reactie e sa ridic o spanceana in semna de intrebare, apoi sa ma uit in jos cautand sa-mi dau seama ce i-a facut sa rada in halul asta. Dupa doar o singura privire imi dau seama ca sunt imbracat cu o bluza de pijama cu ursuleti pe care o am de cand eram mai mic si de care mi-a fost mila sa ma despart, doar am atatea amintiri legate de ea. Dar cum, doamne iarta-ma, a ajuns chestia asta pe mine? Ma inrosesc putin, mai mult de nervi si ma intorc in camera bombanind in intruna, desi nu e vina nimanui in afara de mine.
- Asa e cand esti indragostit…Il aud pe Romeo in spatele meu spunand printre rasete. Eu, indragostit? Delireaza baiatul…si nici macar nu e atat de amuzant, dar avand in vedere ca e mai bun prieten cu Yu, normal ca ii tine partea.
Reintors in camera, imi aleg, de data asta cu mai multa grija, o camasa neagra, simpla, cu manecile trei sferturi, fiind prinse cu doi nasuri in parti. Pantalonii nu mi-i mai schimb, purtam niste blugi albastri care merg destul de bine cu restul, asa ca imi ramane doar sa ma intorc in hol si sa mai ascult cateva comentarii rautacioase. Insa, spre surprinderea mea, nu mai aminteste nimeni si plecam direct catre restaurant.
Localul, unul dintre putinele cu specific japonez din Berlin, si pe deasupra foarte putin aglomerat din cauza preturilor destul de mari, e decorat simplu, dar in culori calde ce creaza o ambianta placuta. De tavan atarna felinare facute din hartie portocalie pe care sunt pictate diverse simboluri kanji, iar, pe mesele joase, se gasesc tot felul de vase din lemn printre care si acele canute mici din care se bea sake. Ne-am comandat fiecare acea bautura traditionala, desi nu pot spune ca este prea buna la gust, cel putin mie nu mi se pare ceva deosebit. Ca si mancare, mi-am luat diferite tipuri de sushi, dupa parerea mea cea mai buna specialitate japoneza, iar Yu si-a luat niste ramen. S-au mai comandat la masa noastra peste, orez, pui, desigur preparete diferit de cum obisnuim sa le mancam, iar la sfarsit ni se aduc prajituri cu ravase din partea casei. Desi nu cred in astfel de lucruri, sunt curios ce voi gasi in a mea, asa incat o rup in doua jumatati si scot repede biletul dinauntru.

“Adevarul nu poate fi ascuns la nesfarsit.”

- Ce scria pe al tau, Strif’? Face Kiro, intorcandu-si propriul ravas pentru a ne arata mesajul pe care l-a gasit el si anume “Drumul pe care pasesti este unul plin de succese”. Mda…grozav, cel putin la el are vreun sens si nu e o aberatie totala ca in cazul meu.
- Nimic interesant. Vine raspunsul meu prompt si il si rup in bucatele cat de mici este posibil. Kiro m-a privit putin contrariat dupa ce am dezintegrat de-a dreptul biletelul, insa m-a lasat in pace.
Yu nu-mi mai adreseaza niciun cuvant si nu vreau sa creada ca a ramas asa cum vrea el, adica sa doarma in camera mea. Insa, daca aduc eu in discutie problema, va crede ca vreau sa se intample asta…Ia stai! De ce-mi fac atatea probleme, de ce ma gandesc intr-una la asta? Pot refuza, nu-mi pasa ce crede.
- Yu, sa-ti fie clar, nu vei dormi in camera mea, ai inteles? Ii spun eu pe cat de serios e posibil sa fiu atunci cand ramanem singuri.
- Nu sunt asa greu de cap, dar ai uitat un lucru. Ai fost de acord cu pariul asta si nici macar n-ai comentat asa ca asuma-ti responsabilitatea pentru faptele tale. Nu ti se pare imatur sa dai mereu vina pe mine? Chiar si acum, daca te-as saruta, nu ai spune “nu” si chiar mi-ai raspunde, dar nu a-i recunoaste ca ti-a placut.
Nu suport sa ma lase fara replica, pe mine cel care nu tace niciodata (sau aproape niciodata, mai dorm si eu), cel care are mereu ceva de spus, de comentat, pe mine?! E numai vina mea ca l-am lasat sa-mi descopere punctele slabe in timp ce el si le-a ascuns foarte bine, sau eu nu le-am vazut.
Dar sa nu disper! Mai am inca un pariu de castigat. Poate asa se va termina totul.
Ajuns acasa, iau o scrumiera si o asez pe noptiera de langa partea de pat unde avea sa stea Yu…pana la urma nu trebuie decat sa doarma langa mine. Scot tigarile dintr-un pachet si incep sa le insir prin camera, pe masa, pe noptiera, sub perna, pe dulap, apoi asez vreo trei brichete in locuri cat mai accesibile. Va trebui doar sa-l enervez putin, poate asa o sa vrea sa fumeze.
Dupa ce ma pregatesc de somn, sting lumina si, nu trece mult timp, iar Yu isi face aparitia, asezandu-se in pat asa incat sa ma inghesuiasca cat mai mult.
- Yu, da-te mai in colo. Nu am loc de tine.
- Si ce-mi faci daca nu vreau? In loc sa se indeparteze, se apropie mai mult, intorcandu-se cu fata catre mine, ceea ce ma indeamna sa fac la fel cu gandul de a-i da una.
Nici nu apuc sa ridic bine palma, ca ma prinde de mana ferm, dar nu destul de strans cat sa ma doara. Imi saruta apoi incheietura si imi lasa mana sa cada, fara vlaga, pe cearceaf. Trecandu-si mana prin bretonul meu, mi-l da la o parte de pe ochii, astfel incat reusesc sa-i zaresc mai bine chipul datorita luminii de la reclamele pe blocul vecin. Isi aseaza mana pe pieptul meu, apucand materialul tricoului pe care-l purtam, apoi isi apropie incet buzele de ale mele. Neputand sa rezist tentatiei, fac eu pasul de a-i atinge buzele, avand in vedere distanta mica dintre noi, apoi il las sa-si strecoare limba in interiorul gurii mele. Cat timp sarutul continua, una dintre maini i se urca pe spatele meu pe sub marerialul alb al tricoului in timp ce cealalta imi tine barbia pentru a avea accces deplin la buzele mele.
Dupa ce sarutul inceteaza, Yu imi sopteste la ureche suficient de tare cat sa aud doar eu, desi suntem singuri in camera “Hai sa lasam jocurile prostesti…”. In acel moment, ia de la spate o mini-amandina din care musca putin, lasand bucata sa stea pe limba apoi mi-o introduce mie in gura. Evident, il las sa faca totul, ca vrajit, fara a ma putea impotrivi dintr-un anumit motiv. Am cedat, am pierdut, si, desi sunt constient de asta, nu-mi mai pasa.
Mana lui Yu se strecoara in pantalonii mei, stangand acea zona sensibila, fortandu-ma sa-mi musc buzele pentru a nu scapa un geamat. Cu fiecare secunda care trece, se apropie mai mult de mine, urcandu-se deasupra mea, in acelasi timp, desfacandu-mi pantalonii pentru a se putea misca mai usor. Se opreste doar pentru a ne scoate hainele, insa pauza mi se pare mult prea mare, iar eu, cu privirea putin in ceata, astept sa continue de unde a ramas, insa incepe sa ma sarute, lipindu-si corpul de al meu.
- Yu, nu mai…
- Nu mai ai rabdare? Ma intreaba el completand cu ceea ce probabil am gandit, dar nu as fi recunoscut niciodata.
In loc de raspuns, intorc capul, privind insistent lacatul pe care-l poarta la gat. Intotdeauna m-a fascintat micul obicet, dar acum il privesc la fel ca pe un ceas, asteptand sa treaca mai repede timpul.
- Strif’ de data asta chiar nu vreau sa ma culc cu tine…(“Nu vorbesti serios, nu? Atunci de ce naiba m-ai dezbracat…” as fi vrut sa spun.)…daca nu esti tu cel care sa mi-o spuna.
- S-o crezi tu, du-te naibii, Yu! Spun eu, desi nu asta e ceea ce gandesc.
Imediat, Yu se ridica luandu-si hainele si indreptandu-se catre usa. Cand realizez ca vorbeste serios, incep sa ma sperii putin, nu vreau sa se termine asa…
-Stai! Nu…e…adica…nu…Incep eu sa ma balbai, cautandu-mi cuvintele. Nu pleca! Nu am vrut sa spun asta!
- Si ce ai vrut sa spui? Ma intreaba, oprindu-se din drum si intorcandu-se din nou cu fata spre mine.
- Uhm…sa…continui. Ii raspund inrosindu-ma la fata si ma bucur ca pot profita de intuneric pentru a ascunde asta.
- Ce anume sa continui?
- Of, uite, o spun! Sa continui ceea ce faceai, imi placea. Vreau s-o facem, e bine acum?
Cu asta se incheie discutia noastra, iar eu sunt putin uimit de ceea ce am spus. Pentru Yu este insa suficient cat sa ma ia in brate si sa inceapa sa ma sarute mai intens ca prima data. Ma impinge pe suprafata moale a patului, urcandu-se deasupra mea si incepe sa-si miste mainile pe pielea mea, cercedand-o frenetic. Ajungand din nou in zona sensibila careia ii acorda o atentie deosebita, imi indeparteaza picioarele si se aseaza mai bine intre acestea. Stiind continuarea, inchid ochii si imi inclestez dintii stans. Vazandu-mi expresia fetei, simt o mangaiere blanda pe obrazul stang si un sarut scurt pe gat. Atunci deschid ochii si ii zaresc un zambet dulce pe care nu-l mai vazusem pana acum si ma simt in siguranta intr-un mod destul de bizar. Cand ma patrunde scap un geamat, dar nu prea are legatura cu durerea in sine. Ma penetreaza mai adanc, apoi incepe sa se miste in interiorul meu, iar eu nu-mi pot controla sunetele pe care le scot mai mult involuntar. Yu imi ridica picioarele, asezandu-le pe umerii sai pentru ma patrunde mai usor, iar eu ma agat de umerii sai, parca vrand sa ma tin ancorat in realitate. La intervale de timp, imi sunt oferite saruturi pasionale la care particip mai putin, din cauza ca nu ma pot concentra. O data ce gura imi este din nou eliberata, gemetele nu intarzie sa apara, insa nu mai incerc sa le ascund. Tot grabind ritmul penetrarilor, simt cum sfarsitul se apropie si imi cobor mainile, strangand puternic cearceaful in pumni, pana cand ne eliberam amandoi, aproape in acelasi timp. Yu se lasa apoi peste mine, respirand cu greu, la fel ca si mie de altfel. Dupa ceva vreme, ritmul respiratiei incetineste si reusim sa adormim imbratisati, fara a mai spune niciunul dintre noi vreun cuvant. Nici mie nu-mi vine sa cred ca noaptea aceasta a avut loc, in felul asta…si totul a fost real, sunt sigur.