Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

A turning point in life [Gravitation]

#1
Disclaimer: Nu detin niciun personaj (inafara de cele create de mine) ce apartin lui Maki Murakami din anime-ul/manga-ul Gravitation si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari


,,The dried aftermath of the passing shower has begun painfully to tell the tale:
In tears, so silently… the nights have passed
In fears, so many… my memories have passed
The drops of hope and wishes were far but now
My star approaches and the show must go on “

Cu aceste versuri am sa-mi incep povestea, prima mea incercare de a scrie o carte. Vreau sa ma confesez, poate e doar un moft sau poate dorinta de a te elibera, de a lasa o urma din existenta ta. Vorbele dispar, se pierd in vant sau nisip insa scrisul ramane. Nu mai vreau ca cineva sa ma judece nestiind nimic despre mine, vreau ca prin aceste file lumea sa ma descopere asa cum sunt, cantaretul, iubitul, prietenul... Acum ... Poarta s-a deschis si drumul nostru este inca neatins.

Capitolul 1

*
,, Fiecare se naste cu un anumit scop in viata, tu te-ai nascut pentru a fii pe scena...”
Nici nu stiu de cate ori am auzit aceasta afirmatie... Este adevarat, sunt talentat dar nu sunt un geniu. Fac multe greseli, sunt instabil, dezordonat, impiedicat si cand vine vorba de a scrie versuri, ma pierd cu totul.Vreau sa spun atat de multe, sa trezesc in sufletele oamenilor sentimente cat mai variate, cat mai sincere, sa le aduc un zambet pe fata. Nu pot scrie versuri, nu pot lega cuvintele in asa fel incat sa exprime tot ceea ce simt, mereu am impresia ca lipseste ceva, imi par ca niste vorbe goale aruncate pe o hartie...
Era o noapte friguroasa de primavara. Ma plimbam prin parc cu niste versuri in mana, le citeam si reciteam dar nu ... ceva lipsea. Orasul zici ca era plin de licurici, mii de luminite, o multitudine de culori. Zgomote facute de masini, agitatia oamenilor care se grabeau spre casele lor, se auzea si muzica din cluburile pline de tineri petrecareti si lipsiti de griji... Sincer nu cred ca multora le mai pasa de lucrurile marunte (cum ar veni o plimbare seara prin parc? ) ...
Din neatentie un vant puternic mi-a smuls bucata de hartie din mana. Versurile nu erau bune, nu aveam de gand sa le folosesc vreodata insa erau ale mele. Ca un bezmetic am alergat pret de cateva minute dupa care l-am vazut...
Fata ii era luminata doar de lumina palida a felinarului de deasupra. Costumul negru ii acoperea figura androgina, parul blond constrasta negrul imbracamintei, tigara lasa un fum usor in aer... Nu stiam cine era... un simplu strain?
In mana imi avea foaia. Citea...
,, Tu esti autorul?”
Vocea aceea necunoscuta sparse tacerea reusind sa-mi lase o urma de neliniste in suflet. Cu greu am reusit sa murmur un DA ca raspuns la intrebarea lui ...
,, Si un copil din scoala primara ar putea scrie asa ceva. Si numesti tu asta piesa de dragoste? Zero talent. Nu are rost sa te amagesti singur ”
Nu cuvintele ci atitudinea si felul in care a spus-o m-a ranit. Vocea aceea parca m-ar fi sagetat.
Versurile nu le-am mai primit inapoi... Le-a lasat sa fie purtate in continuare de vant. Se uita la mine dupa care pleca.
Eu eram socat, furios si uimit peste masura. Cum ar fi trebuit sa reactionez? Sa ripostez? Sa mint ? De ce nu am cerut o explicatie pentru cuvintele lui ?
Oare o sa-l mai vad vreodata ? .... Strainul din parc...

**
Il auzeam pe Hiro insa nu pricepeam ceea ce imi spune. Vorbele lui imi pareau atat de departe, atat de noi, atat de simple si totusi atat de neclare si nefamiliare.
Ma uitam la el, era frumos. Era el, cel mai bun prieten al meu. Nici nu stiu cum as putea sa-l descriu, il cunosc de atata timp incat niste simple cuvinte mi se par imposibile de descris o persoana, in special o persoana ca el... insa o sa incerc macar sa va faceti o idee.
Este o fire incapatanata, calma, rabdatoare. Inalt, parul roscat lasat desfacut pe spate, ochi caprui patrunzatori, zambet superb. Nu stiu de am mai precizat ca este frumos, da atunci o sa ma repet... Este frumos, sufletul la fel. Un luptator, curajos, ambitios. O persoana de incredere si o persoana care stiu ca mereu o sa fie langa mine orice ar fi.
,,Shuichi! Ma asculti macar?”
,,Ce spuneai?”
,,Spuneam ca pana cel tarziu saptamana viitoare trebuie sa termini versurile.” Din nou ele... NU pot
,,Nu am inspiratie si oricum...”
,,Avem nevoie de ele pentru concert. Sunt perfecte numai sa le termini”
,,Chiar crezi ca ...”
,,Avem sanse Shuichi ... Niciodata nu sti cine ar putea fii in public. De un singur concert avem nevoie.”
Mereu e serios cand vine vorba de visul nostru. E adevarat, de un singur concert am avea nevoie, de o singura sansa de a le demonstra tuturor cat suntem de buni. Pentru visul nostru a indurat Hiro atat de multe, nici nu stiu cum a reusit sa treaca peste toate acele obstacole, nici nu stiu cum poate sa mai zambeasca atat de natural.
Adevarul este ca nimeni nu a crezut in el, nimeni nu l-a sustinut. Nici eu nu aveam pe deplin incredere in el, in potentialul lui, in viitorul care i-a fost rezervat. Am fost un egoist, mereu credeam ca eu sunt cel mai bun, cel care merita sa ajunga departe ... Daca nu ar fi fost el, daca nu m-ar fi impins de la spate nu as fi reusit. A fost mereu artistul din umbra, melodia care ma ajuta sa scriu, umarul pe care puteam plange sau rade, cel care mi-a dat forta sa continui si care imi spunea mereu ca toata munca depusa nu e in zadar. Ingerul meu pazitor el a fost si este...
De cand era mic s-a diferentiat de ceilalti. La scoala premiant, la chitara geniu, visul oricarei fete. Cu toate acestea lui nu ii pasa, mergeam dupa ore la mine acasa sau intr-un garaj si repetam pana uitam de noi. Eram fericiti sa fim impreuna si reuseam sa trecem peste orice.
Discutiile permanente cu parintii, certurile, fuga de acasa, toate au lasat o urma adanca in sufletul lui. Il durea faptul ca nu il apreciaza, ca nici macar nu vor sa il inteleaga, nu... ei aveau alte planuri cu el, ei vroiau ca el sa devina medic. Nu acesta era calea lui... ,,O sa ajungi sa cersesti de mancare daca continui cu muzica!” aceste cuvinte le auzea zilnic. Tot stau si numai nu pricep... Ei chiar atat de bine credeau ca il cunosc? Nu l-au auzit oare niciodata cantand?
In ziua in care am implinit si eu 18 ani ne-am cautat amandoi apartamente. Ne-ar fi placut sa locuim in aceeasi zona, unul langa altul chiar, insa nu a fost posibil. In schimb am gasit la cateva cartiere distanta, o jumatate de ora de mers pe jos.
,,Parca si aerul e mai proaspat aici”... primele lui cuvinte in momentul in care s-a mutat in noua lui casa. Cred ca a fost cea mai fericita zi din viata lui. Acum nu mai trebuie sa dea explicatii nimanui in privinta deciziilor pe care le va lua, era liber, era el cu adevarat.
,,Niciodata nu o sa pot fi altul Shu, nu pot sa fiu cum vor ei, visele lor nu sunt si ale mele.”
,,A spus cineva ca trebuie sa te schimbi? Esti perfect asa cum esti, ei nu te inteleg”
E perfect asa cum e. E Hiro al meu, cel care ma va bate la cap pana o sa termin de scris versurile pentru urmatorul concert...

#2
Nu ai disclaimer, pune-l sau iti inchid ficul. ^^
[Imagine: tumblr_ljy3o2Lf311qzf4bro1_500.gif]

Always keep the faith !



YunJae, YooSu, ChangSica, HunHan.



The pleasures of the mighty are the tears of the poor
A song will outlive all sermons in the memory
Always Keep The Faith
Deferto Neminem
Hope to the End













#3
***
Mai erau inca 15 minute pana la inceperea concertului. Emotiile isi faceau incet aparitia si stiam ca pana sa urcam pe scena o sa ajung sa fiu un pachet de nervi gata sa sara la oricine punea mana pe mine sau mi se adresa cu un cuvant gresit. Nu era bine sa fiu asa insa deocamdata nu ma puteam controla, nu invatasem cum... Cred ca acest control asupra emotiilor il dobandesti dupa o anumita perioada de munca, ani si ani, turnee dupa turnee si nici atunci nu e sigur ca poti sa ti le stapanesti. Poate ca si firea mea e de vina, sunt oare prea emotiv cand vine vorba de visul nostru? Eu cred ca mi-e si frica sa nu distrug totul... Gata! O sa fie bine si punct!
,,Nu pot Hiro... O sa uit tot si o sa ma fac de ras in fata tuturor” ... mda... unde e punctul acela? degeaba... mi-e frica si nu pot nega acest lucru
Hiro isi acorda linistit chitara si facea ultimele verificari la sunet. Cat de mult puteam sa-l admir ... Stia ca dupa ce pun piciorul pe scena toate aceste emotii o sa-mi dispara si o sa dau tot ce am mai bun din mine, ca de fiecare data de altfel. Eu inca nu puteam vedea acest lucru, mai aveam nevoie de timp si experienta.

Urcam pe scena. Inca cativa pasi si ating microfonul... M-am uitat in public si am zambit fals. Emotiile nu ma lasau sa ma bucur de acea clipa ci imi induceau teroarea si teama de esec. Nu imi permit sa gresesc...
Hiro incepuse piesa si eu inca ma uitam in public. A facut intro-ul si imediat urmeaza sa incep eu... Inca 3 acorduri si incep eu...
Dupa ce incep sa cant parca toate grijile dispar, ma dedic in totalitate acestei arte (neintelese de foarte multi insa apreciata de oricine).
Sincer sa fiu nu cred ca poti exprima prin cuvinte sentimentul care te cuprinde in momentul in care esti pe scena, trebuie sa-l traiesti ca sa sti ce inseamna...

****
Dupa o jumatate de ora micul nostru concert se apropia de final. Dupa ce am multumit publicului pentru atentie si sustinere am parasit mica scena.
,, Pana la urma a fost un spectacol foarte reusit nu crezi?” il intrebam pe Hiro in timp ce acesta isi punea cu grija chitara in husa
,, Da, a iesit destul de bine. Si felicitari pentru piesa noua... stiam eu ca o s-o scoti la capat pana la urma” imi zambi apoi pleca sa-si duca chitara acasa. Nu am avut chef sa merg cu el, oricum peste 15 minute venea inapoi.
Eu ce sa fac pana vine inapoi? ... Hmmm... m-am uitat in jur si am vazut un scaun liber la bar.
M-am asezat si mi-am comandat ceva de baut. Ma uitam in jurul meu insa gandul imi zbura departe... totul pana intr-un moment cand am simtit o privire asupra mea.
,, Tu esti cel care a cantat acum cateva minute?”
Ma uitam la el si nu realizam ce vroia de la mine. Era un barbat inalt, par negru si ochelari...
,, Da. Eu am fost acela. De ce ma intrebi?”
,, Daca vrei pot sa iti rezolv o auditie. Cine stie...” nu realizam ceea ce spune. A spus cumva ceva de o auditie? Auditie pentru ce?
,, Pentru ce sa dau acea auditie? Poti sa imi oferi mai multe detalii legate de aceasta ?”
,, Aceasta este cartea mea de vizita. Discuta astazi seara cu colegul tau de trupa si daca va hotarati ca doriti acea auditie atunci sunati-ma. Nu cred ca o sa regretati” ... mai multe nu imi spuse ci pleca. Asa o aura avea, felul in care a vorbit, nu mi-a raspuns la intrebari, ciudat efectiv. Oricum, trebuia sa vorbesc cu Hiro si acesta numai nu aparea. De ce ma lasase singur in momente de acest gen? Oare ar fi bine sa acceptam acea auditie? Hiro... Unde esti??!

*****
Mai are inca 5 minute sa ajunga aici, nu m-a sunat sa-mi zica daca intarzie asa ca o sa ajunga la timp. Cel putin sper sa ajunga la timp...Shuichi stie ca nu putem rata nicio sansa de acest gen asa ca nu imi mai fac griji... va ajunge in timp...

7 minute
8 minute
9 minute
A intarziat 10 minute... 10 MINUTE! ce face? cum poate sa faca acest lucru? cum poate sa ne faca acest lucru??? chiar nu gandeste sau o face intentionat?
,, Ei bine... se pare ca colegul tau nu vrea sa imi auda propunerea. Eu nu mai am timp sa-l astept. Intr-o jumatate de ora eu trebuie sa fiu la NG.”
Ce a spus? NG? Isi bate joc de mine???
,, Ammm... Ammm... Mai asteptati va rog inca 5 minute. Daca nu vine pana atunci...”
,, Hirooooooooo!!!”
,, Baka unde ai fost?”
,, Atat noroc are ca nu am plecat pana acuma. Oricum prima impresia si-a stricat-o.” Ce privire avea tipul de aseara...
,, Gomeeeen.... mi s-a stricat ceasul si pe cand m-am trezit deja era ora 9. Imi pare foarte rau. Nu se va mai repeta va promit!” cum am putut s-o dau in bara atat de rau? Daca e ceva chiar foarte important Hiro precis ca ma omoara.
,, Cum ti s-a putut strica ceasul tocmai in dimineata aceasta? Explica-te!”
,, Anou... Nu stiam ca e stricat. Credeam ca e mai rezistent decat celalalt.”
,, A fost cel mai rezistent ceas pe care l-am gasit in tot orasul. Ce ai facut cu el?”
,, L-am dat de perete daca trecuta cand trebuia sa ma intalnesc de dimineata cu tine. M-a speriat alarma aia...nu credeam ca face chiar atat de urat...” trebuia de atunci sa imi cumpar un alt ceas. (Note to myself: sa incerc sa nu mai stric atatea ceasuri de fiecare data cand trebuie sa ma trezesc de dimineata ca sa ajung undeva... si in caz ca nu pot sa indeplinesc acest lucru, sa am intotdeauna un ceas de rezerva)
,, Acel ceas era un cadou de la mine! Nici macar o saptamana nu a rezistat?”
,, Gomen...” ... Hiro are privirea aceea...e suparat pe mine
,, Domnilor eu trebuie sa plec. Imi pare rau insa din cate mi-am dat seama nu sunteti destul de responsabili pentru ceea ce vroiam sa va propun.”
,, Va rog frumos sa ne scuzati pentru aceasta iesire. Nu e mereu asa. Chiar suntem niste persoane foarte responsabile cand vine vorba de visul nostru. Mai dati-ne o sansa si nu o sa regretati va garantez.”
De ce vorbeste Hiro asa cu omul acela de ieri? Cine e acea persoana defapt?
,, Adevarul este ca sunteti destul de buni si nu vreau sa pierd o ocazie ca aceasta. Veniti cu mine... nu imi permit sa intarziu de la lucru. Oricum... trebuie sa discut cu presedintele despre voi si numai dupa aceea va pot spune ce urmeaza”
Presedinte? Ce se intampla aici? De ce se uita Hiro cu atata speranta la omul acesta imbracat intr-un costum albastru? Cine e el si de ce eu nu stiu absolut nimic? ... parca zicea ca ne va rezolva ceva auditie...
,, Hiro... ce cautam noi pana la urma aici? Cine e...”
,, Vino dupa mine si fa tot ceea ce iti spune. Nu strica nimic Shuichi...”
,, Ce sa stric? Macar spune-mi despre ce este vorba!”
,, Atata iti zic ca aceasta s-ar putea sa fie sansa vietii noastre” si cu aceste cuvinte s-a urcat pe motocicleta si mi-a facut semn sa-mi pun casca. Urma sa-l urmarim pe acel om pana la locul lui de munca... Oare unde lucreaza?

#4
Capitolul 2

*
In fata ochilor mei se ridica maiestuasa cladire a NG-ului a carui presedinte este Tohma Seguchi, unul dintre cei mai mari clapisti din intreaga istorie a muzicii japoneze. Si cum pot sa uit de partenera lui Ukai Noriko, cea mai extraordinara clapista a timpurilor? Si desigur, zeul zeilor, idol al milioanelor de fani (inclusiv eu), magnificul, extraordinarul, nemaintalnitul, nemaipomenitul Ryuichi Sakuma! …
,, Hiro… ce cautam noi in fata NG-ului?”
Nu imi raspunse ci doar s-a dat jos de pe motocicleta si l-a urmat pe omul imbracat in costum albastru. Nu aveam altceva de facut decat sa ma duc dupa ei si sa vad ce se va intampla. Eram atat de confuz, atatea intrebari imi treceau prin minte si numai nu gaseam raspunsul la nici una dintre ele. Cine e pana la urma acest om din fata mea? Lucreaza intr-adevar la NG? Va vorbi cu presedintele despre noi? Va vorbi cu Tohma? Ce vor de la noi? … vreau doar ca totul sa se termine si sa-mi zica ce au hotarat pana la urma.
Ne-a spus sa il asteptam in hol ca nu va dura mult. Eu si cu Hiro ne-am asezat pe niste canapele din piele neagra si am asteptat… 30 de minute au trecut foarte greu fara ca unul dintre noi sa scoata un singur cuvant. Gata… Nu mai suport tacerea aceasta.
,, Cum il cheama pe..”
,, Sakano-san” .. se simtea pe vocea lui ca e nerabdator sa afle verdictul… si eu eram
,, Si pana la urma are de gand sa ne rezolve un contract sau de ce am venit la NG? Intr-adevar aici lucreaza?”
,, Daca nu ar lucra aici atunci de ce ne-ar fii lasat paznicii sa trecem? Pui niste intrebari fara sa gandesti inainte! Si NG cu ce se ocupa? Zici ca este pentru prima data cand auzi de aceasta firma” … mai bine taceam. Are dreptate, uneori nu gandesc inainte sa imi deschid gura, uneori pun intrebari al caror raspuns este evident …dar pana la urma am si eu dreptul sa stiu daca merita sa-mi fac iluzii, daca totul este un vis ce e pe cale sa devina realitate sau e doar o gluma proasta…
,, Imi pare rau pentru dimineata. Chiar imi pare foarte rau… si te rog sa nu mai fii suparat pe mine ca nu am facut-o intentionat stii bine acest lucru”
,, Shuichi… sunt nerabdator sa aflu de avem o sansa sau nu. Nu o lua personal insa acuma chiar nu am chef de chestii puerile.”
,, Chestii puerile zici? Crezi ca numai tu esti nerabdator sa vezi de suntem acceptati sau nu? Crezi ca pentru mine totul este o joaca?”
,, De nu este totul o joaca pentru tine atunci de ce iei totul asa de in gluma? De ce nu poti sa ajungi macar o data la timp? Cine stie ce crede acuma despre noi…”
,, Mi-am cerut o data scuze!”
,, In fine… nu am chef sa ma cert cu tine. Ma duc afara la o tigara.”
Am dat-o rau in bara de aceasta data. Poate ca uneori chiar o iau in joaca insa pentru mine trupa aceasta inseamna enorm de mult, e insasi viata mea. Altceva nu stiu sa fac, toata energia si sufletul se afla aici, in micile cantece pe care le scriu, in versurile acelea puerile care niciodata nu mi se par perfecte, in acordurile de chitara ale lui Hiro… tot ceea ce sunt eu dau pe scena pentru a vedea cateva zambete si a auzi aplauze … nu conteaza cati sunt… daca reusesc sa ajung si in inima unei singure persoane imi este de ajuns.
Nu vreau sa distrug tot ce am acumulat pana acuma, nu vreau sa-l vad pe Hiro suparat din cauza mea. Vreau ca sa vina o data Sakano-san si sa ne spuna ce trebuie sa facem.
,, Inca nu a venit? A trecut aproape o ora de cand stam aici fara sa ne dea cineva o veste. Nu mai suport tensiunea aceasta.” … m-am decis sa nu raspund, mai bine tac si il las sa se descarce.

O ora si 15 minute. Atata a durat pana am primit vestea mult asteptata….

,, Deseara la Zepp Tokyo? Vreti sa cantam deseara acolo?” nu imi venea sa cred…
,, La ora 9 incepeti spectacolul. Va rog frumos sa fiti punctuali si sa dati tot ce aveti mai bun din voi. Dupa concert o sa aflati de primiti contractul sau nu.” … cum putea omul acesta sa vorbeasca asa de calm despre un lucru cu o importanta asa de mare pentru noi?
,, De ce aflam numai deseara de primim un contract sau nu? Ne-ati auzit deja cantand”
,, Nu eu ma duc sa va ascult ci cineva mult mai important decat mine. Insa nu trebuie sa aveti emotii, daca performanta voastra este la fel de buna ca cea de seara trecuta atunci puteti spune ca sunteti acceptati.”
,, Cine va veni sa ne vada?” nu puteam renunta… vroiam sa aflu numele celui care ne va hotara destinul
,, Nu conteaza. Mergeti acasa si va odihniti. Succes deseara si sper sa va vad maine pe aici”
Dupa aceste cuvinte ne conduse pana la usa. Ne zambi dupa care intra inapoi in cladirea imensa. M-am intors sa il urmaresc si prin usa de sticla l-am vazut pe el… Tohma… Seguchi…
,, Shuichi haide acasa.”
,, Mi-e frica Hiro…”
,, Si mie insa va fii bine. Vom da tot ce avem din noi si fie ce va fii.” …zambetul lui ma calma. Va fii bine…

**
O la naiba NU din nou! De ce trebuie sa o iau din nou de la inceput? NU mai vreau!
,, Hirooooo!”
Nici nu ma asculta, adica cred ca nici nu avea chef sa ma bage in seama. Ce il apuca acuma? Nu sunt invizibil.
,, Hiroooo!”
,, Ce vrei acuma? Nu vezi ca imi acordez chitara?”
,, Nu mai vreau!”
,, Ce nu mai vrei?”
,, Nu mai vreau sa cant. Adica de ce sa trec din nou printr-un concert cand abia acus cateva seri am avut unul?”
,, Acuma ce-ar fi sa le spunem organizatorilor ca nu mai cantam, ca mergem acasa si sa dam cu piciorul in singura sansa pe care o avem.” (spus pe un ton ridicol de sarcastic, care l-ar face si pe un maestru al sarcasmelor mandru)
,, Tu chiar ai innebunit sau asta e o gluma foarte proasta care nu-ti iese?”
,, Pey nu tu ..”
,, Eu ce? Nu am voie sa imi exprim cum am eu chef emotiile? Adica daca tu ai voie sa iti acordezi chitara, lucru care te ajuta sa te calmezi inaintea fiecarui concert, eu nu am voie sa spun prostii ca sa ma eliberez de multitudinea de sentimente care ma tortureaza in interior?”
Dupa replica asta Hiro si-a vazut din nou de treaba. Acuma ce am mai zis? De ce nu ma mai baga din nou in seama? In fine… revenind la emotiile de dinainte. O sa mor!

#5
………………………………………………………………………………………………………

Mai am inca doua trepte si urc pe scena. Mai am inca una. Am urcat pe scena si nu ma mai pot misca. Efectiv mi s-au blocat muschii, nu mai pot umbla. Cred ca am stat asa inca cateva secunde pana am simtit ceva durere in spate. Dupa durerea aia m-am trezit in fata microfonului. Ok! Cum am ajuns aici?
Hiro? A facut el ceva? Oare m-a impins din spate? Ok… Stai umpic! A inceput muzica! Nu sunt pregatit!
Mi-am intors privirea spre public uitandu-ma dupa cineva cunoscut.
Apoi am facut o greseala care o s-o regret mai tarziu. Nu am intrat cand ar fii trebuit iar Hiro a fost nevoit sa faca ceva smecherii ca sa revina din nou la intro. Aceasta greseala a mea mi-a oferit cateva secunde sa ma uit mai atent la public, da de o sa recunosc pe cineva…
In primele randuri nu erau decat niste fete de vreo 16-17 ani maxim, adolescenti plictisiti care ar fii facut orice numai sa se detaseze de viata de zi cu zi apoi ceva adulti care presupun ca nu aveau chef sa mearga acasa asa ca isi pierdeau vremea pe aici… iar in ultimul rand l-a vazut pe Sakano-san. La cateva scaune distanta ma asteptam sa il vad pe presedinte insa nu am vazut decat un tip blond, cu ochelari de soare, in costum negru si cu o tigara. Nu… nu avea cum sa fie el.
Apoi a fost randul meu din nou sa intru. Piesa a iesit foarte bine, la fel ca tot restul concertului de altfel. Am fost atat de concentrat incat nu am mai avut niciun chef sa ma uit dupa persoana care avea in mana destinul nostru, sincer sa fiu nici nu mi-a mai pasat. M-am dedicat cu totul
acelui spectacol. Pana la urma acest lucru conteaza cu adevarat, sa te daruiesti si sa simti iubirea publicului.
La final toti s-au ridicat in picioare si ne-au aplaudat, nu ma asteptam insa m-a facut sa ma simt minunat, m-a facut sa ma simt apreciat pentru toata munca si anii depusi in scopul acestui vis. Insa o sa vad imediat daca si o alta persoana va fii de aceeasi parere cu publicul sau va crede ca nu avem nicio sansa sa ajungem la nivelul de profesionisti.

***
Asteptam in culise. Ni s-a spus sa nu ne miscam de acolo deoarece cineva doreste sa vorbeasca cu noi si va aparea imediat. Au trecut deja aproape 20 de minute de cand ni s-a comunicat acest lucru.
Eu unul nu mai avem niciun chef sa astept. Nu puteam sta locului nicio clipa si faceam orice numai sa imi caut ceva de lucru. Cred ca deja am mers de vreo 30 de ori in lungul si in latul acelei camere.
Hiro statea si canta ceva, un cantec vechi de-al nostru de pe vremea gimnaziului. Imi vine sa rad si in acelas timp sa plang… ce mici eram. Eram niste copii si in sufletul nostru vom ramane vesnic copii, cel putin eu niciodata nu o sa ma pot maturiza complet. Defapt nici nu vreau acest lucru! Pentru ce? Sa devin un adult din ala morocanos si fara suflet care niciodata nu se poate bucura de lucrurile simple precum un cadou sau o vizita la cel mai bun prieten al sau? Sa devin un adult care isi uita amintirile frumoase din vremea copilariei si adolescentei? Sa imi uit trecutul doar ca sa fiu integrat in societatea care iti impune numai obligatii si restrictii? Sa renunt la libertatea pe care o am si sa devin un robot? Nu… eu niciodata nu o sa pot fi asa cum niciodata nu o sa pot renunta la ceea ce iubesc cu adevarat, muzica.
,, Hiro nu crezi ca ar trebui sa plecam? Deja se face tarziu si nu cred ca va mai veni cineva sa vorbeasca cu noi.”
,, Scuzati-ma ca a durat atat de mult insa am fost prins intr-o discutie foarte interesanta.”
In acel moment l-am vazut pe el … el… dupa care totul s-a facut negru.

****
Am simtit ceva rece si am tresarit. Cred ca Hiro aruncase un pahar/galeata de apa pe mine ca sa ma trezesc odata. Lesinasem cand l-am vazut pe Tohma Seguchi, cred ca asta s-a intamplat. In fine, mai conteaza?
Mi-a zambit si a inceput sa vorbeasca insa jur ca nu am inteles nimic din ceea ce a zis. Eram prea socat ca sa inteleg ceva, parca vorbea pe germana cu mine (poate ca si aia o intelegeam mai usor). Mi-a zambit din nou si a plecat.
,,Hiro… Ce a zis?”
,, Baka!” a inceput si el sa imi zica ceva, probabil a inceput sa ma critice ca de ce nu sunt atent cand trebuie si lucruri de genul acesta.
,, Am inteles insa poti sa-mi zici pe scurt ce a zis?”
Singurul lucru care l-am inteles din tot ce mi-a zis Hiro a fost ,,maine suntem asteptati la NG”.
Propozitia asta insa mi-a fost de ajuns sa ma faca sa lesin din nou.

#6
Capitolul 3

*
Probabil ca pentru alti scriitori aceasta seara ar fi o adevarata sursa de inspiratie pentru urmatoarele lor romane de doi bani care incearca sa-mi ocupe primele 5 locuri din top care oricum, orice as scrie vor ramane vesnic ale mele. Daca as fi primit un dolar de fiecare data cand i-am auzit pe editori ca se cearta ce carte sa-mi puna pe locul 1 as fi fost deja cel mai cunoscut milionar din toata Japonia si America. Ceea ce nici acum nu este departe de adevar…
Pentru mine insa aceasta seara nu imi exprima nimic deosebit. Imi este frig, nu am absolut niciun chef si daca idiotul acela nu are un motiv destul de bun pentru care m-a chemat aici s-ar putea sa ma infuriu indeajuns de mult incat el sa faca cunostiinta cu unul din renumitele spitale ale Tokyo-ului (ceea ce cred ca ar fi singura lui sansa de a deveni o vedeta in una din cartile mele).
Am nevoie de o tigara ca sa-mi calmez nervii inainte sa ma iau la bataie cu prima persoana care imi iese in cale… Bine ca acuma te-ai stricat si tu! Mi-am aruncat bricheta pe trotuar si in acel moment s-au intors vreo 15 fete sa se uite la mine. Probabil ca prin capul lor le trece ceva de genul ,, Ce l-o fi apucat si pe acesta?”. Noroc ca pana acuma nu m-a recunoscut nimeni ca de s-ar fi intamplat acest ghinion ar fi trebuit sa o iau la fuga din dorinta de a-mi salva viata. Nu am chef de niciun autograf in aceasta seara, mi-e de ajuns in turneele de promovare a cartilor, pline cu zambetele mele acelea false de bucurie ca vin persoane sa imi cumpere munca si o apreciaza. Te rog, de parca in zilele acestea imi mai pasa. Nici acuma nu imi vine sa cred ca oamenii inca mai cred in povestile acelea siropoase de iubire in care eroii isi dau si viata pentru persoana iubita, basme nemuritoare care raman doar atat, basme.
Nu exista dragoste adevarata! In zilele noastre totul se bazeaza pe interes si sex. Insa eu sunt nevoit sa le ofer o mica scapare din rutina, sa le creez o lume imaginara unde totul este frumos si roz pana cand ajung la finalul cartii, doar nu am de gand vreodata sa termin cu un happy ending.
Revenind in realitate. Unde sta atata? Nervii mei sunt intinsi la maxim si a intarziat deja 15 minute. Cand o sa apara precis o sa-mi zica tot felul de scuze patetice care sa il scoata din aceasta situatie neplacuta.

,, Gomenasai Eiri-san. A intervenit ceva urgenta la NG si nu am putut sa vin mai devreme. Imi pare rau ca ai fost nevoit sa ma astepti atat de mult.” … cum ziceam mai devreme, patetic. Asa un om este Tohma Seguchi, faimosul presedinte de la NG. O persoana cu o mie de fete, fals si care mereu umbla numai dupa interes. Orice situatie s-ar ivi mereu o intoarce astfelt incat sa fie in favoarea lui. De data asta insa ma intreb, ce oare mai vrea de la mine?
,, Intram?” aceasta intrebare a fost urmata de zambetul acela al lui care intotdeauna ma face sa imi doresc sa nu-l fi cunoscut niciodata.
,, Nu inainte de a-mi spune pentru ce m-ai chemat aici si ai face bine sa ai un motiv bun pentru care m-ai scos din casa intr-o noapte ca aceasta.”
,, Pur si simplu am nevoie de opinia ta impatiala.”
,, De cand si pentru ce?”
,, Daca intram atunci ai sa vezi pentru ce. Vino, te rog.”
Nu stiu din ce motiv l-am urmat inauntru, sa fi fost curiozitatea? Insa un lucru este sigur: ziua in care el cere ajutorul (opinia) cuiva este una memorabila si demna de insemnat in calendar asa ca situatia in care se afla este ori una extrem de dificila si nu gaseste o solutie rezonabila (profitabila pentru el) ori extrem de simpla si se incurca in rezolvari complicate in loc sa aleaga calea cea mai simpla. Oare care e raspunsul?

**
Niciodata nu mi-a placut Zepp Tokyo. O sala de spectacole in care anumite persoane, care se autoproclama muzicieni, incearca sa inmoaie inimile spectatorilor cu niste versuri lipsite de sentimente puse pe cateva note muzicale. Nu aceia sunt artistii adevarati, aia sunt doar niste copii ieftine a ceea ce inseamna talent si devotament. O persoana din afara (care are cat de cat cultura muzicala) poate distinge dintre un potential viitor si o pierdere de vreme. Adevaratul artist iti transmite sentimente care mai de care mai variate pe parcursul unei singure piese, te atinge involuntar la inima, canta pentru tine nu pentru el, se dedica publicului 110% si este fericit chiar daca primeste numai un zambet din partea lor... macar atunci stie ca a schimbat ceva in viata unor persoane. Sa te dedici celorlalti fara a astepta ceva din partea lor, sa iubesti fara a cere sa fi iubit la randul tau de ei, asta inseamna aceasta meserie, nu?

In timp ce aceste ganduri imi treceau prin cap mi-am aprins o tigara si am urmarit acea trupa groaznica care canta in deschiderea unei formatii numite Bad Luck. Tohma aranjase pentru mine sa pot fuma in incinta cladirii ceea ce mie imi convenea de minune ca doar nu aveam eu dispozitia necesara sa ies afara ori de cate ori aveam nevoie de o tigara.
Dupa ce calvarul s-a terminat, pardon... trupa din deschidere s-a retras in culise curiozitatea mea a crescut din ce in ce mai mult.
,, Pana la urma imi spui pentru ce m-ai chemat?” tonul meu era foarte rece
,, Te rog frumos sa fi atent la trupa care urmeaza cat timp eu ma duc pana la toaleta.”
Bine ca acuma te apuca si pe tine mersul la toaleta.... nu au trecut cateva secunde de cand a plecat si toata atentia mea a fost indreptata spre scena.
***
Cum sa te impiedici in halul acela cand intri pe o scena apoi sa mai ratezi si inceputul? Noroc ca colegul sau l-a acoperit si nu multe persoane si-au dat seama de acest lucru... Se vede ca nu sunt profesionisti insa piesa nu e rea si chiar reusesc sa transmita ceva sentimente insa mai este foarte mult de lucru la latura atitudine, prezenta scenica, muzica si sa nu mai vorbesc de versuri. ZERO e mult spus.
,, Cum ti se par Eiri-san?” ... intre timp Seguchi s-a intors si mi-a studiat foarte atent fiecare expresie si miscare de parca eram un fel experiment in perioada de proba.
,, Nu te mai uita la mine de parca as fi ceva de mancare.”
,, Gomen ... eram doar curios sa vad cum reactionezi la trupa aceasta. La cealalta mai sa vrei sa arunci cu scaunul dupa ei numai sa taca.”
,, Din cate imi aduc eu aminte am fost chiar foarte calm. Acuma imi spui ce vrei de la mine?”
,, Sa-mi spui parerea ta despre trupa Bad Luck.”
,, Sunt destul de buni insa mai au foarte mult de lucru in toate privintele in special versuri.”
,, De acest lucru mi-am dat si eu seama. Altceva?“ .... ce altceva mai vrea?
,, Le lipseste inca ceva, insa nu sunt sigur ce. Poate inca un instrument... nu cred ca chitara mai poate duce tot greul. ”
,, La ce instrument te gandeai?” ... afirmatia mea de dinainte l-a facut sa zambeasca, asta vroia sa auda de la mine
,, Tu sti mai bine decat mine nu crezi?”
,, Merci mult Eiri-san.”
Si cu aceste cuvinte s-a ridicat si a plecat. Tipic.
Bad Luck? Un nume mai lipsit de imaginatie ca acesta nu am auzit de demult insa chiar sunt curios sa vad de vor reusi sa ajunga mari vedete rock asa cum cred ca isi doresc... vor merita toate sacrificiile facute pentru a ajunge acolo? Vor mai vrea faima? Ce sunt dispusi sa faca pentru ea?
O cauza interesanta de urmarit... plus ca acel solist mi-e teribil de cunoscut, de parca l-as mai fi intalnit odata....

#7
Capitolul 4

*
Sincer sa fiu nici acuma nu cred ca realizez ce s-a intamplat cu adevarat. Oare daca as recapitula m-ar ajuta putin sa imi dau seama de totul e numai un vis sau chiar e o realitate?

<<< Mi se zice ca sunt un visator incurabil, ca oriunde m-as afla nu sunt in totalitate acolo cu mintea si sufletul meu se afla intr-un alt moment, undeva in trecut sau viitor, depinde de situatie. Cei care ma dau de gol de cele mai multe ori sunt ochii care reflecta putin cate putin emotiile prin care trec in momentul in care sunt intr-un alt timp si spatiu cu sufletul, nu degeaba se spune ca ochii sunt oglinda sufletului nu? Cu ajutorul lor poti spune daca cunosti o persoana cu adevarat sau daca cunosti doar suprafata si ceea ce te lasa acea persoana sa vezi… insa daca poti trece de ochi atunci poti intra si in locurile cele mai adanci ale sufletului unei persoane, daca poti face acest lucru doar atunci te poti numi un prieten adevarat, un frate adevarat sau un iubit…
Oare vom putea descifra vreodata misterele sufletului nostru? Cum putem pretinde ca ne cunoastem pe noi insine din moment ce nu putem da raspunsul la nici cele mai simple intrebari pe care le avem legate de suflet… De ce in momentul in care te indragostesti persoana respectiva ti se pare perfecta oricate defecte ar avea? De ce cand te certi cu un prieten ti se rupe o parte din inima si nu poti ramane calm si calculat? De ce nu te indragostesti de cine vrei si cand vrei ci numai cand vrea inima ta? … Cate intrebari fara raspuns si cate altele nu mai exista carora niciodata nu le vom putea afla raspunsul.
Din acest motiv suntem oare unici fiecare in felul nostru? Poate nu insa ce stiu sigur e faptul ca fiecare este liber sa isi decida propria viata, propriile actiuni, fiecare are propriile sale vise si destin. >>>

In acea zi am avut concert si apoi am lesinat de 2 ori, prima data cand l-am vazut pe marele Tohma Seguchi intrand in cabina mea si a lui Hiro, iar a doua oara cand Hiro mi-a spus ca suntem asteptati la NG a doua zi. Dat fiind faptul ca visul nostru se afla la un pas de a deveni realitate a fost si de asteptat sa fiu indeajuns de socat incat sa lesin nu? Adica faptele mele sunt de inteles nu e asa? Nu am exagerat nu? ….Sau poate putin insa jur ca nu puteam altfel sa reactionez nici daca viata mea ar fi depins de acele clipe.

**
Acea urmatoare zi la NG a fost una plina de surprize neasteptate, persoane noi plus un anumit strain care mi-a stricat toata buna dispozitie si mi-a distrus pentru totdeauna ordinea sufleteasca de pana atunci. Daca cineva mi-ar fi spus vreodata ca eu o sa fiu in stare sa accept un alt membru in trupa inafara de Luca cred ca l-as fi intrebat ce ,,medicamente” a consumat in acea zi. Niciodata nu m-as fi asteptat sa las pe cineva sa ii ia locul vechiului meu prieten, amintirea lui este prea pretioasa pentru mine… Dar nu fac un lucru rau, trebuie sa crestem ca trupa, sa devenim mai profesionisti si acest lucru nu se poate intampla decat daca acceptam si lucruri noi, ne facem alte cunostiinte si incercam sa lasam trecutul acolo unde ii este locul, in trecut si in amintirea noastra…Daca v-am bagat putin in ceata imi pare rau si promit ca in urmatoarele randuri sa clarific totul.

Cum am ajuns la NG cineva ne-a condus pana la biroul presedintelui. In fata usii am asteptat in jur de o jumatate de ora (avea sedinta) inainte ca Tohma sa ne pofteasca inauntru. Ne-am asezat pe scaune cuminti zici ca am fi asteptat ca dintr-un minut in altul cineva sa vina si sa ne execute.
,, Mi-a placut micul vostru concert insa va lipseste ceva. Voi aveti vreo idee cam ce ar fi acest lucru?” in timp ce ne-a pus aceasta intrebare Seguchi-san se uita cu mare interes la fiecare reactie a noastra…
,, Ar fi cumva lipsa de experienta?” ce sa ne lipseasca inafara de acest lucru?
,, Un alt instrument si implicit un alt membru in formatie. Chitara nu poate duce tot greul in aceasta trupa.” Nu cred ca a fost atent la ceea ce am spus cu cateva secunde inainte insa nu am de gand sa accept pe altcineva.
,, Cu tot respectul domnule Seguchi trupa noastra a fost intotdeauna formata din Hiro si cu mine si nu vrem sa acceptam inca un membru, mereu am fost asa si nu ne puteti impune ca dintr-o data sa ne schimbam si sa ne supunem cu atata nonsalanta indicatiilor dumneavoastra.”
,, In tine nu a lasat chiar nicio urma Luca? Timpul petrecut cu el si cantece care le-am scris noi 3 nu au insemnat chiar nimic? Asa de repede l-ai uitat?” mai mare durere nu cred ca as fi putut simti in acel moment, inima mi s-a rupt in 2 si simteam cum fericirea si bucuria de a veni aici s-au transformat dintr-o data in tristere si disperare
,, Acea perioada a fost cea mai frumoasa din viata mea si nu am sa uit niciodata acele clipe. Tocmai din aceasta cauza nu vreau sa accept pe nimeni inafara de el alaturi de noi! Nu vreau ca amintirea lui sa fie patata sau ca altcineva sa incerce sa-i ia locul! Credeam ca ma cunosti mai bine decat atat Hiro…”
,, Nimeni nu poate sa-i ia locul insa asta nu inseamna ca nu putem sa ii acordam acestui nou membru o sansa. Nu mai pot sa fac totul Shuichi, nu te-ai gandit vreodata cat de greu imi este si mie? Chiar tot timpul numai la tine te gandesti?” … cu fiecare cuvant pe care il rostea simteam cum inimei mele ii curge cateo lacrima. Stiu cat ii este de greu, il vad doar de fiecare data cand facem cate un cantec nou. Poate chiar are nevoie de ajutor insa…
,, Daca vrei sa mergem mai departe trebuie sa faci compromisuri si sa ii pui si pe altii pe locul intai nu numai pe tine. De ce nu ii dai macar o sansa? Nu iti cer sa fi cu el la fel de apropiat cum ai fost cu Luca insa cine stie ce s-ar putea intampla, poate chiar o sa deveniti foarte buni prieteni, niciodata nu sti ce iti rezerva destinul. Orice decizi tu eu sunt de acord cu tot ce ati spus domnule Seguchi.” … are dreptate, trebuie sa accept aceasta situatie pentru binele si viitorul nostru
,, Sper sa ajungeti la un compromis. Va rog sa reveniti peste 2 ore, am de gand sa va fac o mica surpriza.”
Aceste cuvinte fiind spuse am parasit biroul presedintelui si am mers la un suc… 2 ore au trecut fara ca eu sau Hiro sa spuna vreun cuvant…

***
Nu imi venea sa cred ce auzeam, mi se parea imposibil ca acea piesa sa fie intr-adevar a noastra. Uimit e putin spus... socat? Nici nu stiu cum sa explic, insa de ce trebuie sa explic ceva ce oricum nici eu nu inteleg. Nu imi inteleg sentimentele, reactia, emotiile care au trecut prin mine in momentul in care mi-am auzit vocea si acel instrumental divin.
,, Acesta este Suguru Fujisaki, noul vostru clapist.”
,, Incantat de cunostiinta, sper sa ne intelegem bine si sa atingem locul 1 impreuna.”
Vocea lui Tohma si a noului venit imi pareau asa de slabe in comparatie cu piesa care imi rasuna in fiecare coltisor al mintii mele, imi strabatea parca intregul corp por cu por, celula cu celula. Nu mai rezistam, m-am cerut la baie.
Ma simteam vinovat insa in acelas timp fericit. Modificarile facute de acel tip sunt bestiale, exact ceea ce lipsea cantecelor noastre. Ofera o nota de culoare si varietate unor versuri poate uneori putin prea profunde si a unei chitari prea rebele, cred ca ne aduce oarecum in echilibru si armonie...
Imi aduce aminte de Luca, numai el mai reusea sa aduca o astfel de nota in vechile noastre piese. Insa nu numai in muzica aducea un echilibru ci si in viata mea si a lui Hiro, ne sprijinea si spunea mereu ca o sa ajungem departe si la un moment dat o sa ne atingem steaua mult visata. Niciodata nu renunta si ne-a insuflat si noua aceasta speranta... se pare ca intr-adevar o sa ne atingem steaua insa el nu va fi aici sa se bucure alaturi de noi.... De ce a trebuit sa pleci? De ce ne-ai parasit?
Lacrimile au inceput sa mi se scurga usor pe obraji. In fata ochilor mi se contura figura acestuia... era inalt, avea un par lung culoarea blond spre alb si niste ochi a caror culoarea batea spre argintiu. In acei ochi nu am vazut niciodata vreo urma de tristete, mereu avea cate o vorba buna pentru fiecare si oricat de prost te-ai fi simtit el tot ar fi reusit sa te faca sa zambesti. Uneori aveam impresia ca a trait cel putin 300 de ani, adica atat de multe stia la cei 25 de ani pe care ii avea atunci ca era imposibil pentru o fiinta umana. Se pare insa ca nu a fost ca noi ceilalti, a fost special si noi nu am fost in stare sa-l apreciem cum trebuie, de aceea a fost luat de langa noi ...

Am simtit o mana pe spate, era Hiro al meu.
,, Imi promiti ca o sa ramai mereu alaturi de mine orice ar fi?” l-am intrebat privindu-l in ochi
,, Iar te-ai gandit la Luca?”
,, Raspunde-mi la intrebare!” trebuia sa stiu raspunsul, vroiam sa aud de la el
,, Sti bine ca o sa fiu mereu alaturi de tine, esti cel mai bun prieten al meu si orice s-ar intampla o sa fiu acolo. Si termina cu lacrimile, Luca nu ar fi vrut ca noi sa plangem dupa el ci ar fi vrut sa ne bucuram de viata si sa continuam ceea ce am inceput noi 3, impreuna.”
Acestea fiind spuse Hiro m-a mai lasat inca cateva minute singur. M-am spalat pe fata si apoi am iesit cu intentia de a merge catre studio cand din greseala m-am ciocnit de cineva....
NU SE POATE!!! (Cineva chiar isi bate joc de mine?)

****
,, Nu sti sa te uiti pe unde umbli brat?”
Era ... era ... era tipul ala din parc!!! Barbatul acela inalt, blond si care a lasat ca versurile mele sa fie purtate de vant.
,, Cere-ti scuze chiar acum!” nu puteam sa nu ma rastesc la el, in acea seara eram prea socat insa acuma pot sa-mi recuperez macar putin din mandria pierduta atunci
,, Eu sa-mi cer scuze? Pentru ce? Nu tu esti idiotul care a intrat in mine de la inceput?” avea o privire glaciara insa in acelas timp nu am putut sa nu observ frumusetea de nedescris a ochilor acestui individ nepoliticos (ca sa nu zic bastard direct)
,, Pentru versurile care le-am pierdut din cauza ta ! O saptamana m-am chinuit cu ele si pe tine fix undeva te-a durut !”
,, Nu am de gand sa ma iau la cearta cu unul ca tine dar oricum, pentru cultura ta generala versurile tale erau crap si oricum nimeni nu ar fi inteles mare lucru din ele.” si cu aceste cuvinte s-a intors si a plecat lasandu-ma pe mine sa tip in urma lui dupa o explicatie la vorbele sale.
Cum se indeparta din ce in ce mai mult de mine le puteam auzi pe fete strigand dupa el, Eiri Yuki asta tipau. Acesta trebuie sa fie numele lui nu? Oricum ... nu ma intereseaza, trebuie sa ajung in studio.... <<Eiri Yuki, trebuie sa ma documentez mai tarziu despre el...>>

*****
Dupa ce am facut cunostiinta informal cu Suguru si mi-am cerut scuze pentru iesirea de acum o jumatate de ora, ne-am pus toti 3 sa repetam. Totul a decurs minunat si chiar ma simteam foarte bine pana sa apara EL.
Tipul blond s-a pus pe un scaun si langa el statea Tohma. Ok ... ce dracu se intampla aici? Imi explica si mie cineva ca nu mai inteleg nimic!
,, Cred ca ,,dragul meu verisor” ar vrea sa cantam ca sa isi spuna opinia si Eiri.” ... stai putin, ce a spus???
,, VAR? Adica tu esti var cu marele Tohma Seguchi si numai acuma imi spui?” am urlat eu
Hiro ca sa il scape de un scandal pe bietul baiat a inceput sa cante si Suguru l-a urmat. Nu eram pregatit insa nu m-am putut lasa mai prejos decat cei 2 si am dat tot ce am avut mai bun din mine. In timp ce cantam ma uitam la asa-zisul great romance novelist cum am auzit ca il mai strigau fetele pe hol.... Adevarul este ca era de o frumusete rapitoare si de fiecare data cand privirile ni se intersectau mai ca uitam cum sa iau aer...
Dupa ce am terminat acea piesa s-a ridicat si a plecat. Tohma ne-a spus ca a fost frumos si sa continuam tot asa si nu mai stiu ce a zis deoarece mintea mea era altundeva, cred ca il urmarea pe misteriosul strain din parc numit Yuki...

#8
Deci pe mn ma cunosti. Sunt cititoarea ta fidela ce naiba:)).
Am comentat mai multe pe forumul celalalt insa o sa incerc sa scriu si aici ca sa nu fie spam. :P
Dupa cum am mai spus... Incearca sa intri mai mult in pielea personajului. Stiu ca nu e usor... [ e chiar foarte greu o.o']. Asa... Deci poate Shuichi gandeste lucrurile acestea insa nu cred ca ordinea cuvintelor este chiar aceasta... Poate uneori sa adaugi si ceva sarcastic sua ironic.. sau sa pui ceva fara logica. Sa mai arate a Shuichi Shindo =)).
La capitolele descriere, naratiune si dialog chiar nu am ce sa-ti reprosez. :X. Inafara faptului sa renunti la ideea de combinatie a limbii engleze cu romana. Stiu ca unele chestii nu suna la fel de bine in romana ca in engleza... insa gasesti tu o cale ca totul sa iasa bine;). Ce naiba esti o fata inteligenta.Asa... cam atat
Astept urmatoarele capitole. Spor la scirs
[Imagine: asdsadfu.jpg]
Sank you, Valkyrja *hug*


#9
Hi there
Am citit si eu povestea ta^.^
In primul rand titlul nu este scris corect eu una cred ca vroiai sa zici "A turning point in life", altceva nu poate sa fie deoarece cuvantul "poin" nu exista in limba engleza...
Sincer mie nu mi se pare ceva iesit din comun. Adica tu defapt nu ai creeat ceva nou, povestesti aceeasi poveste(lolz ce ciudat suna). Ai mai adaugat cateva intamplari, insa e acelasi lucru ca si anime-ul... Mie in general imi plac ficurile cu Yuki si Shuichi. Gravitation este unul din preferatele mele, insa tu aici nu ma-i impresionat cu nimic... Nu ai elemente noi care sa atraga cititorul, e ca si cum m-as uita inca odata la anime numai ca o versiune putin diferita...
Parerea mea este ca ar trebui sa intervi cu ceva interesant, care sa nu fie din Gravitation... Tu aici nu trebuie sa ne prezinti anime-ul, trebuie sa scrii o poveste care sa fie a ta... Degeaba imi descrii tu aici o poveste pe care eu o stiu deja...
Greseli nu prea ai din cate am vazut ceea ce e foarte bine, insa am observat ca folosesti foarte multe cuvinte in engleza... Mie sincer nu mi se pare ca Yuki fiind si un romancier ar vorbi asa... vorbeste in romana si cateodata mai zice si cate un cuvant in engleza... de exemplu:
"pentru cultura ta generala versurile tale erau crap si oricum nimeni nu ar fi inteles mare lucru din ele"- nu imi place aici adica eu inteleg ca tu poti sa schimbi comportamentul si ca personajele tale se pot comporta altfel, dar aici nu e vorba de limbajul pe care il foloseste ci de limba in care o spune:]] nu stiu daca m-ai inteles da iti zic pe scurt=]] daca vrei sa scrii in romana atunci scrie in romana nu jumate romana jumate engleza:P
Cam atat am avut de zis, eu o sa citesc in continuare, asta insa numai in cazul in care schimbi putin mai mult firul povestii, deoarece altfel pentru mine nu mai are nici un farmec. Ti-am mai zis, scrie ce e in mintea ta, nu ceea ce ai vazut:P
Iti urez succes in continuare:*:*
I'll wait for the next chapter but hurry up please
Cya
:bye:
To live is the rarest thing in the world. Most people exist, that is all.

#10
Capitolul 5
*
Dupa acea zi, ziua in care l-am vazut pe Yuki pentru a doua oara, tot ce imi aduc aminte sunt nesfarsitele repetitii si certuri cu Suguru. E adevarat ca acele certuri nu erau extraordinar de mari si ne impacam destul de repede insa deja ma calca pe nervi sa il aud reprosandu-mi aproape in fiecare zi acelas lucru, mereu imi atragea atentia atunci cand greseam la versuri sau tonalitate, eram facut iresponsabil de fiecare data cand nu reuseam sa termin versurile la timp, imi era criticata pana si atitudinea fata de viata in general. Nu o data i-am auzit replica ,,maturizeaza-te” .
De obicei, ne certam in jur de o ora, maxim o ora si jumatate dupa care Hiro ne batea cap in cap, ne ceream scuze pentru cuvintele urate adresate unul altuia si apoi ne vedeam in continuare de lucru. Seara mai ieseam undeva la un suc sau mergeam la Suguru acasa si ne uitam la un film, de multe ori am si ramas la el peste noapte atat eram de obositi dupa repetitii. Chiar am devenit prieteni foarte apropiati, insa nu stiu de ce in acea zi parca tot ce am cladit s-a prabusit in fata mea fara ca eu sa fiu capabil de a face ceva pentru a opri dezastrul…
Imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri… Adormisem si am ajuns cu o jumatate de ora intarziere la studio. Hiro mi-a tras una peste cap insa Suguru nu mi-a adresat niciun cuvant. Pana spre seara m-a evitat cum a putut el mai bine si cred ca ar fi continuat asa si in urmatoarea zi daca nu rabufneam si il intrebam ce am facut ca sa merit acest tratament. Nu m-au durut atat de mult vorbele, erau cele pe care le-am auzit de cel putin 50 de ori, ce m-a durut a fost privirea… In ea citeam dispret, nefericire si suparare. Ciudata combinatie de sentimente, insa numai in acea zi am realizat ca niciodata nu am fost capabil sa citesc in ochii lui o urma de fericire si bucurie. Oare chiar ii era totuna cu cine lucreaza, chiar nu reprezentam nimic pentru el?
Brusc am inceput sa il compar cu Luca… El a tinut la noi si ne incuraja mereu, lui Suguru putin ii pasa, pentru el conta numai sa ajunga in top. Cum poate sa fie cineva atat de ipocrit? Sa imi impuna mie sa ma maturizez si sa iau totul mai in serios cand pentru el muzica e ceva din care ii reiese profitul si nimic mai mult. Cum sa lucrez cu o persoana insensibila si sa mai si vreau sa devin prieten cu el? Cum de am fost capabil sa simt la un moment dat ca pot sa il inlocuiesc pe Luca cu el? Ce naiv am fost atunci…
Nu stiu ce am facut dupa ce am constientizat toate aceste lucruri. Am urlat in continuare la el? I-am reprosat toate aceste lucruri? L-am lovit? Sincer sa fiu, nu mai stiu. Urmatorul lucru de care imi aduc aminte sunt strazile multiluminate din mijlocul orasului Tokyo.

**
Ploua torential. Nu aveam umbrela. Simteam cum ploaia imi patrunde prin haine si imi ajunge pana la piele, incepea sa imi fie frig insa nu cred ca as fi schimbat acea seara pentru nimic in lume. Pe strazi era plin de oameni grabiti, fiecare mergea ori la lucru ori acasa, erau si niste grupuri galagioase de adolescenti care se certau pe localul care aveau sa-l viziteze. Se pare ca numai eu eram cel fara tinta, numai eu nu stiam incotro sa ma indrept. Nu vroiam sa ma intorc la apartamentul meu gol si lipsit de viata, nu cred ca as fi suportat sa stau singur in acea seara. Telefonul imi suna incontinuu insa nu vroiam sa vorbesc in acel moment cu Hiro, galagia din jurul meu imi oferea prea multa liniste interioara ca sa o stric vorbind la telefon.
Parcul era in cealalta parte a orasului, poate o sa ma linisteasca macar pentru cateva clipe…
Mai am de trecut numai acest ultim semafor… De ce toata lumea din jurul meu e mirata si speriata? De ce cineva tipa la mine? Parca hainele imi sunt mai ude decat acus cateva minute.
,, Daca vrei sa te sinucizi alege alta masina!”
Sa ma sinucid? Vroiam numai sa ajung la parc si totusi cine tipa la mine? Vocea imi suna cunoscuta.
Fara sa imi dau seama m-am trezit in scaunul pasagerului si la volan conducea EL! Ce dracu cauta aici?
,, Lasa-ma jos. Unde ma duci? “
Nu am primit niciun raspuns. Nu m-am putut abtine sa nu ii caut privirea, era iritat si nervos. Nimic nu pot face bine, pana si pe un negru strain il enervez si mai am si pretentia de a ma numi cantaret. Din cate stiu eu ar trebui sa aduc zambete si bucurie oamenilor ce ma inconjoara insa se pare ca numai contrariul reusesc. Si totusi de ce nu ma lasa sa cobor si sa dispar in noapte asa cum a facut el in acea prima seara din parc?
M-a dus pana la apartamentul lui. O data ajunsi sus mi-a aruncat un prosop direct in fata.
,, Cel mai bine pentru tine ar fi sa ramai aici pana te mai usti putin. Ce cap sa ai sa umbli fara umbrela pe o vreme ca asta. Chiar ti neaparat sa te racesti?”
I-am multumit pentru prosop si nu am mai scos niciun alt cuvant. Yuki s-a schimbat intr-o camasa si niste pantaloni negri simpli dupa care si-a aprins o tigara. S-a pus pe canapea langa mine si m-a privit lung. Nu puteam sa il privesc in ochi, nu aveam curajul… era prea frumos ca sa il privesc tocmai eu, un om ca oricare altul.
Dupa cateva minute, care pentru mine au trecut ca o eternitate, s-a ridicat si a mers in bucatarie. Din cate am observat si-a luat o doza de bere dupa care s-a dus intr-un birou lasandu-ma singur. Peste cateva secunde am auzit zgomotul facut de tastele de la laptop. Poate i se apropie un deadline si nu vrea sa-l rateze.
Am stat asa in liniste, ascultand doar tastele laptopului, in jur de o ora. Cand sa vreau sa ies din casa un manuscris ratacit pe hol mi-a atras atentia si m-a determinat sa raman…
Titlul era ,,Rasarit” , nu a publicat pana acum nicio carte cu acest nume. Pe prima pagina avea o dedicatie frumoasa si in acelas timp fara niciun inteles pentru mine ,, Pentru Krystal si Satomi. Intr-o zi sunt sigur ca povestea voastra va deveni cea mai cunoscuta dintre toate.”
Dedicatia m-a facut curios asa ca m-am pus din nou pe canapea si am inceput sa citesc. Dupa aproape 5 ore am terminat de citit manuscrisul. Superb, totul a fost splendid scris insa sfarsitul tragic. Fata, Krissie, moare intr-un accident de avion care ar fi trebuit sa o duca in America, iar Satoshi se sinucide dupa aflarea acestei vesti.
Pe ultima pagina am gasit din nou o dedicatie ,, Sper ca povestea voastra sa nu se sfarseasca astfel.” Cine sunt aceste persoane? Krystal? Satomi? Atat de importanti sunt pentru Yuki incat acesta sa ajunga sa scrie o carte despre ei? Ce loc ocupa cu adevarat in inima acestuia?
,, Tu inca nu ai plecat? Ce cauta manuscrisul meu la tine?”
,, De ce nu l-ai publicat?” pentru prima data in acea noapte am avut curajul sa il privesc in ochi.
,, Nu e treaba ta de ce nu l-am publicat. De ce mi-ai umblat printre lucruri si l-ai citit? Cine ti-a dat dreptul acesta?” pana si din ton iti puteai da seama ca este groaznic de nervos, insa nu aveam de gand sa cedez pana nu aflam cine sunt cei doi.
,, Nu am umblat printre lucrurile tale. Manuscrisul era aruncat pe hol si mi-a captat atentia dedicatia. Cine sunt Krystal si Satomi?”
,, Nu sunt obligat sa ofer detalii atat de personale tocmai tie, un negru strain. De ce te-ar interesa in primul rand?”
,, Ti-a trecut oare vreodata prin cap ca ma intereseaza cam tot ce e legat de tine? Te-ai gandit ca poate acea seara din parc cand mi-ai aruncat verde in fata acele cuvinte groaznice m-au schimbat total? Nu ai simtit niciodata nevoia sa iti ceri scuze pentru tot ce mi-ai facut?” toata durerea pe care am simtit-o in acea zi si toata nedreptatea i-am reprosat-o lui. Stiu ca nu era corect ceea ce faceam insa am rabufnit fara sa vreau.
,, Intr-adevar. Stai jos si da-i drumul. Spune tot ce ai pe suflet ca te ascult.” in timp ce spunea aceste cuvinte s-a asezat pe canapea, si-a aprins o tigara si s-a uitat insistent la mine. M-a poftit sa stau jos insa in acel moment am inceput sa plang insteric. Toate sentimentele, suferinta, bucuriile tot ce simteam au luat forma unor cuvinte care s-au prelins mai intai pe buze iar apoi in aer. I-am povestit fara sa tin cont de cine era, de faptul ca eram in casa lui si ca putea lejer sa ma dea afara, nu m-a interesat daca vorbele mele il plictisesc, vroiam numai sa scap de tot ce am adunat pana atunci in mine.
Dupa ce am realizat ceea ce am facut mi-a venit sa ma bag in pamant de rusine.
,, Imi pare rau pentru tot. Si iti multumesc ca ai avut rabdare sa imi asculti toate prostiile, chiar aveam nevoie sa stau cu cineva in seara asta.”
,, Ca sa iti raspund la intrebarea de dinainte. ,,Rasarit" va fi publicata peste cateva luni.”
,, De ce numai peste cateva luni?”
,, Astept o data speciala.’’ cred ca avea legatura cu cei doi, nu am mai pus intrebari legate de acest lucru insa i-am marturisit ceva.
,, Ca sa sti, nu am mintit cand am spus ca ma intereseaza cam tot ce e legat de tine, nu am mintit nici cand am spus ca acea seara din parc m-a schimbat. Esti special si nu stiu de ce...’’
,, De ce ce ?’’ ma intreba el cu o privire curioasa. Am fost pe punctul de a ma da de gol insa nu o voi face. Aceste sentimente le voi pastra pentru mine si numai pentru mine.
,, Nu stiu de ce de fiecare data cand sunt in preajma ta ma simt nervos, nu stiu de ce tot timpul ma gandesc la tine desi stiu ca ceea ce imi doresc eu este practic imposibil.” ... nu ma dau de gol asa-i?
,, Tu chiar nu ai altceva de lucru decat sa glumesti cu lucruri de genul acesta?”
,, Eu niciodata nu glumesc cu lucruri serioase in special cand vine vorba de asa ceva.”
,, Sa-ti reamintesc ce mi-ai povestit acus cateva minute? Esti de multe ori iresponsabil si niciodata nu stie omul cand esti serios sau pus pe sotii. Chiar ar trebui sa te maturizezi umpic.”
,, Daca ti-am povestit acele lucruri nu iti da nimeni dreptul sa ma judeci. Nu am nevoie de inca unul ca el ci aveam nevoie de o persoana care sa fie dispusa sa imi asculte baiurile.”
,, Aha. Deci acuma am devenit doar o simpla persoana ca oricare alta. Uite cum te contrazici singur.”
,, Nu asta vroiam sa zic! Nu intelegi nimic!” deja chiar ma calca pe bataturi. Unde era persoana intelegatoare de acus cateva minute?
,, Nu sunt eu de vina ca tu nu te sti exprima clar si raspicat.” ...
Nu stiu cat a continuat aceasta cearta in contradictoriu, cert este ca nici unul nici altul nu a cedat. Si cred ca am mai fi continuat asa mult si bine daca Yuki nu mi-ar fi inchis gura cu un sarut... Cel mai frumos sarut de care am avut parte in intreaga mea existenta. Nici nu se compara cu celelalte, avea ceva unic in el, angelic.
Din acel moment el a devenit pentru totdeauna ingerul meu, ingerul meu blond, irascibil si magnific.


Capitolul 6
*
Nu cred ca am sa pot uita vreodata primele luni petrecute cu Yuki. Au trecut repede insa... nici nu stiu cum as putea sa ma exprim mai bine. Mi-e uneori atat de greu sa leg si doua cuvinte! Nu inteleg, de ce e atata de greu a scrie ceea ce simti? Sa fie oare faptul ca incerci ca totul sa para cat mai literar si uiti esenta a ceea ce vrei sa zici defapt ? ... Uite inca un lucru pentru care il admir pe Yuki, nu are nevoie de cuvinte multe pentru a exprima un sentiment.
Revenind la idea mea initiala… Suntem impreuna de aproape 6 luni. La inceput mi-a fost mai greu, mai exact nu vroia sa ma aiba prin preajma si practic m-am mutat cu forta la el. Tot timpul imi spunea ,,Pacoste” , ma facea Baka, imi spunea ca ma uraste si lucruri de genul acesta. Nici acuma nu stiu cum de am rezistat la un asemenea tratament, adevarul este ca intr-un fel ma obisnuisem deja.
Comportamentul descris mai sus l-a avut in primele doua luni, dupa aceea ceva s-a schimbat la el, a primit un telefon de la fratele sau Tatsuha dupa care a lipsit cateva zile de acasa. Cand s-a intors parca era un alt om. In acel moment mi-a spus sa ii spun pe nume, nu Yuki ci Eiri. Atunci cred ca l-am vazut pentru prima data zambind cu adevarat... oare are de gand vreodata sa-mi spuna ce s-a intamplat in acele zile cat a fost plecat?
Orice ar fi un lucru este sigur, in aceste luni m-am schimbat, am devenit mai responsabil si poate mai atent cu lucrurile pe care le fac. Incetul cu incetul am inceput sa fac curat prin casa, am invatat sa fac de mancare, citesc mai mult si totul poate ca i se datoreaza lui. Vreau sa devin o persoana mai buna, vreau ca Eiri sa fie mandru de mine, sa aiba incredere in mine asa cum a avut in acea seara in care mi-a povestit despre trecutul lui.
Asta s-a intamplat cu doua saptamani in urma... Cand am ajuns acasa de la studio l-am vazut intins pe canapea uitandu-se insistent la o poza. Intr-adevar, la prima vedere nu pare mare lucru insa daca i-ati fi vazut privirea nu ati mai fi de aceeasi parere... parea trist si pierdut intr-o alta lume, o lume pe care eu nu o cunosteam. Nu stiam ce sa fac, sa ii vorbesc sau sa il las singur cu gandurile lui.
,, Cum de n-ai intrebat nimic pana acuma?” vocea lui sparse tacerea
,, Astept sa-mi spui tu de buna voie. Daca nu vrei sa ma vezi atunci te las singur.”
,, Unde e acel baiat hiperactiv care s-a bagat cu forta in viata mea si care vrea sa afle totul despre mine?”
,, Chiar atat de mult vrei sa dispar din viata ta?” nu m-am putut abtine, m-au ranit cuvintele lui...
Drept raspuns m-a rugat sa ma asez langa el. Mi-a arat poza cu Kitazawa si el de cand avea 16 ani, mi-a povestit tot ce s-a intamplat.
,, Mai vrei sa stai cu mine dupa ce ai aflat ca am ucis? Inca mai poti spune cu aceeasi tarie ca ma iubesti?” puteam citi din ochii lui indoiala si amaraciunea, simteam ca inca nu a trecut peste acel incident, inca se simte vinovat pentru faptul ca s-a aparat!
,, Cum poti sa te indoiesti de aceste lucruri? Crezi ca o data ce am aflat adevarul o sa fug de tine si nu o sa mai vreau sa te vad niciodata? Chiar atat de superficial ma vezi?”
,, Vreau un raspuns Shuichi!”
,, Si eu vreau multe de la tine ca de exemplu sa realizez faptul ca orice mi-ai face sau orice mi-ai spune niciodata nu o sa pot inceta sa te iubesc! Nu crezi ca as merita putina incredere?”
,, Niciodata nu o sa te pot intelege. Haide sa mancam, ti-am pregatit mancarea ta preferata”
,, Eiri... Nu imi este foame, haide mai bine sa ne culcam” ... in acel moment cred ca as fi fost in stare sa-mi dau si toata colectia Nittle Grasper pentru o poza cu el, se putea citi de pe chipul lui ca era cu adevarat fericit.

**
In sfarsit o zi libera! Daca nu primeam una in curand atunci sigur cedam din punct de vedere nervos, nu ca sa ma plang insa in ultima vreme am cam intrecut masura cu lucrul. Inafara de acest mic aspect, totul merge mai bine ca oricand. Bad Luck e printre primele in topuri, nu ma mai cert cu Suguru, nu mai intarziu la studio asa ca K nu imi mai pune magnumul la tampla si Sakano nu mai face atacuri de panica, mai sunt cateva zile pana implinesc 6 luni de cand sunt cu Eiri. E permisa oare atat de multa fericire dintr-o data? Vreau sa cred ca niciodata nu se va termina acest lucru...
Eiri in acea zi era plecat cu treburi prin oras asa ca am decis ca putina curatenie in biroul lui nu ar strica. In momentul in care am deschis usa m-a traznit acel miros de tigara si aer imbacsit, care ma izbea defapt de fiecare data cand intram in acea camera. Am aerisit, am pus perdelele la spalat, am sters praful si ,spre surpriza mea, i-am gasit laptopul aprins. Niciodata nu il lasa asa, insa este adevarat si faptul ca se grabise sa ajunga la timp la intalnirea cu Mizuki, poate chiar nu a avut cand sa il stinga... cel mai indicat este sa nu ma uit, sa ies din camera si sa ma prefac ca nu am vazut nimic! ...
Stai putin... Acesta e cumva jurnalul lui?

***
,, Pana la urma Satomi a reusit sa ma convinga sa ii spun despre trecutul meu lui Shuichi. Ce ma distreaza este faptul ca a avut dreptate, nu a fugit de mine asa cum ma asteptam ci nici macar nu s-a indoit de iubirea lui fata de mine. E tot acelas baiat pe care l-am cunoscut in urma cu aproape 6 luni, nu s-a schimbat mult insa in acelas timp tot s-a schimbat.
Nu inteleg de ce mi-a fost atat de greu sa-i spun adevarul in acea zi cand a venit la mine si Shuichi era plecat la lucru. A venit din Kyoto numai ca sa stea cu mine... Cu riscul de a deveni melancolic marturisesc ca mi-am amintit in acele momente de copilarie, de cum eram mereu impreuna si nu am lasat pe nimeni si nimic sa intervina intre noi, inafara de Krystal pentru care Satomi isi facea mereu timp. Orice prostie facea, orice iti cerea tu faceai.
Daca ti-as fi spus oare ca inainte cu cateva minute sa imi faci acea vizita m-a sunat ea oare cum ai fi reactionat? Nu inteleg de ce nu vrei sa-i spui adevarul, nici nu imi explici de ce... imi ceri doar sa am incredere in deciziile tale. Cum as putea sa am incredere cand sunt 3 ani de cand tu nu i-ai mai dat niciun semn de viata? Cum sa am incredere cand exista o sansa atat de mare sa ma intrebe daca nu am ceva vesti de la tine si as fi nevoit sa o mint ca sa te acopar. Nu stiu daca realizezi faptul ca cu cat amani mai mult adevarul risti ca ea sa nu te ierte niciodata...”

****
,, Imi citesti cumva jurnalul?” cand am auzit acea voce am inghetat complet. Stiu ca ceea ce am facut a fost imoral si josnic intr-un fel, insa cand am vazut numele ,,Satomi” nu am putut sa ma abtin.
,, De ce ai curajul sa imi spui despre trecutul tau dar despre acest Satomi si Krystal niciodata nu scoti un cuvant? Cine sunt si ce treaba au cu tine? ”
,, Ti-am mai spus ca totul e prea personal.”
,, Prea personal? Din cate stiu, eu sunt IUBITUL tau! Nici acuma nu ai incredere in mine? Trebuie sa te impinga cineva de la spate ca sa imi areti cine esti tu defapt? De ce nu ma lasi sa te cunosc mai bine? Cu ce gresesc? SPUNE-MI! ’’
,, Nu ai niciun drept sa imi citesti jurna...”
,, E cumva Satomi cel pe care il iubesti tu cu adevarat si eu sunt doar o piedica in calea fericirii tale?”
,, Shuichi taci!”
,, Spune-mi adevarul Eiri! Din cauza lui ti-ai schimbat comportamentul fata de mine? I-ai povestit de idiotul de mine care te asteapta mereu?”
,, Shuichi ”
,, Idiotul care te iubeste enorm si care ar face orice pentru tine? Imi si imaginez cum a decurs discutia intre voi ,,Joaca-te cu el iubitule, eu sunt in Kyoto si nu pot fi mereu langa tine dar macar sa ai un catelus sa-ti tine companie” ... asta ti-a zis sau a spus-o mai LITERAR asa cum iti place tie???”
,, IESI AFARA DIN CASA MEA!”
,, Adevarul doare Eiri?”
,, Am zis sa iesi afara pana nu imi pierd mintile si o sa te...”
,, Si ce o sa-mi faci? O sa ma omori?”
In acel moment am simtit o durere cumplita dupa care totul s-a facut negru in fata ochilor mei...

Nu stiu cat timp am ramas inconstient insa am inceput sa tremur de frig. Eram in fata blocului cu toate lucrurile frumos impachetate si puse langa mine. Aici s-a terminat visul meu de iubire...
Am chemat un taxi si am mers la mine acasa. Inconstient revedeam toata experienta pe care am trait-o in tot acest timp cu el, ma durea ingrozitor insa nu mai aveam de gand sa inghit toate minciunile si secretele. Daca chiar ma iubea atunci imi spunea adevarul si nu se ajungea aici. Sau ... chiar totul a fost numai o iluzie?




In primul rand :)
Wildrose ma bucur foarte mult ca ai citit pana acum povestea si am sa incerc sa iti explic unele lucruri. Ai dreptate, am gresit cand am scris titlul(emotii probabil) insa am zis ca nu il modific din moment ce oricum mai am putin si termin aceasta poveste (si sincera sa fiu nici nu stiu cum sa il modific in primul rand). De ce zic ca termin aceasta poveste cand nici macar nu pare inceputa? ,,A turning point in life" reprezinta defapt prologul povestii reale, stiu ca nu pare foarte modificata de canon insa acele mici modificari trebuiau facute ca sa se potriveasca cu ceea ce urmeaza sa postez, adevarata poveste care o va cuprinde si pe aceasta, numele adevarat este ,,Angels Cry" .
Nu iti face griji, vor aparea personaje noi care vor modifica intreaga poveste de pana acuma. Din A turning point mai am de scris inca un capitol asa ca nu mai e mult pana o sa incepi sa citesti ceva diferit si nou.
Imi cer scuze pentru acele mici scapari pe engleza insa se pare ca multele exercitii pentru pregatirea pentru Cambridge isi pun amprenta si in viata de zi cu zi. Am sa incerc pe cat posibil sa le evit de acum incolo.
Sper ca in continuare sa citesti, sa iti placa, sa iti spui parerile, criticile si inca o data multumesc pentru faptul ca citesti.

Acum :D
Broscofobio i-am modificat putin personalitatea lui Shuichi, nu vreau sa il fac pe acel Shuichi din anime... vreau sa il schimb putin din moment ce am libera mana nu?
Oricum ... de acum incolo povestea incepe sa se schimbe si personajele la fel, nu o sa se comporte ca in anime sau manga ci putin mai diferit asa ca va trebui sa te obisnuiesti :P
Merci si tie ca citesti in continuare si sper sa iti placa si pe viitor



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Gravitation-fik Flash 7 7.128 26-12-2008, 12:29 PM
Ultimul răspuns: Flash
  Gravitation $w33ty 5 6.232 09-03-2008, 03:13 PM
Ultimul răspuns: $w33ty
  Gravitation Fiction EvilManiac 1 9.065 08-02-2008, 09:19 PM
Ultimul răspuns: EvilManiac


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)