Svear`s poems

[A'Svear]

Drumul unui suflet spre intuneric

Suflet pierdut, mergand pe sapte carari,
Imbatat in alcoolul propriei suferinte,
Uita si iarta, iubeste, zambeste, vorbeste:
Ce te doare? Cine te-a ranit?
O, suflet injunghiat cu sange rece, zambeste,
Ridica capul si spera ca va trece.

Pana a unei aripi din suflete, mii,
Tu, cel ce vezi prin ochi de copil
Trage-l inapoi, intoarce-l in fiinta
Si lasa-l sa creada ca nu mai exista suferinta.
Da-i speranta ca s-a terminat,
O lacrima amara, numai atat a durat.

Gata! S-a dus, a murit, a pierit...
Totul a disparut, timpul repara.
Doar tu suflet solitar pastrezi deschisa aceea rana.
Cat ai de gand sa iti incui suferinta?
Sa suporti si sa induri pe cont propriu biruinta?
Biruinta unui sentiment urat, greu, intunecat.
Ce te-a atras pe camp deschis, unde ai fost atacat.

Ranit de cuvinte si calcat in picioare,
Folosit ca si pres pentru umbre ratacitoare.
Ars si-nghetat tot ai rezistat, in fiinta aceea nehotarata
Da, ai suportat fiecare pasiune si ura
Acum intorci spatele a tale-i stapana?
Inteleg, de ce fugi, dar unde te duci?
Nimicul e o alternativa mai buna?
Acolo nu stii...poate e numai ura.

Am incercat, n-ai ascultat, m-ai ignorat
Ti-am spus ca nu stii ce e de acea parte,
Acum rezista, pana la moarte.
Ai lasat un corp pustiit de viata,
Lipsit de sentimente si plin de ignoranta
Desi esti o doar un suflet, fa bine, poarta-ti crucea
Caci soarta ti-ai ales-o pierzand ale iubirii urme.
Imbatat in suferinta ai ales acest drum,
Termina-l, nu mai poti face nimic acum...

[A'Svear]

Spanzurat printre stele...

Aflat intre ura si iubire
Mereu intre tristete si fericire
Caci totul inauntrul meu a fost spulberat
Calcat in picioare, batjocorit, refuzat.
Fiecare sentiment a fost rasurnat pe fiecare parte
Si durerea inca troneaza cum scrie la carte.
Un vis, atata iti cer sa imi indeplinesti
O dorinta, un licar de speranta sa imi nutresti
De restul ma ocup, nu-ti fa tu griji
Doar da-mi sansa sa traiesc si sa ma risc
Caci asa, cu visele agatate in nori
Spanzurat printre stele, asa o sa mor.
Fiindca speranta a fost sugrumata,
Si mila si toate m-au lasat balta.
Si soarele nu a mai rasarit, a plouat
De atunci, de cand am pierit.
Si da, poate inca ma aflu aici, ma vezi, ma auzi
Dar nu, nu ma poti simti
Caci eu sunt departe, intre viata si moarte
Spanzurat printre stele
Alaturi de sufletu-mi, ce inca piere...

[Abbeh.]

Sveeear >:D<
Nu stiam ca scrii si poezii, sincer. De fapt, eu nu prea intru la poezii ca nu ma pricep. Nici sa las o critica constructiva, nici sa scriu, nimic; sunt total pe langa : ))
Am citit cele doua poezii scrise de tine si am ramas profund impresionata; caci am mai citit pe-aici poezii total lipsite de subiect ori sentiment si nu sunt foarte multe topicuri cu poezii bune sau cat de cat bune. Ei bine, ale tale mi-au placut foarte mult; si subiectele si sentimentele transmise, au avut acel ceva care m-a facut sa vreau sa citesc mai mult.
Astept si alte lucrari.
Bafta! <3

[A'Svear]

Wait, eu am un topic aici? :))
Mă rog, azi l-am descoperit [sau redescoperit].
Sincer, nu scriu cine ştie ce poezii, chiar deloc şi nici nu mă dau în vânt după poezii la modul general, deşi sunt şi unele care îmi plac în mod deosebit.
Enfin, asta e ultima poezie care am scris-o, acum o saptamană cred...Prima creaţie a mea în vers alb [concluzie: e oarecum eşuată]

Îndrăgostită

Vântul se joacă în păru-mi desprins,
Petale de trandafir îmi sărută obrajii
Viaţa îmi trece prin vene şi parcă,
O lume se gândeşte doar la mine.

Dar vântul nu bate şi n-am trandafiri
Şi viaţa nici nu mi-o ştiu pe de-ntregul
Iar lumii nu-i pasă de mine sau poate,
Poate că cineva ştie că exist.

Şi totuşi cu ce scop aceste trăiri,
Aceste momente de fantezie nebună
Reunite de-un glas străin care pare
Să fie un ucigaş pentru sufletul meu.

Mă tem de emoţie, mă tem şi de vise
Căci ştiu ce o să visez mereu şi mereu
Iar gându-mi va zbura din nou departe,
Prea departe să ajung acolo şi eu.

Ş-atâtea ore, atât amar de vreme
Eu pierd să stau şi să visez
La vânt, la lume şi la trandafiri
La aceste lucruri fără înţeles.

Dar toate se unesc în mine
Şi mă fac să mă simt aşa de ciudat
Părăsită, înecată, stresată, fericită,
Pe scurt: eu sunt îndrăgostită.

[Invictus]

@ prima poezie

6-6-7-8-9...daca prima strofa era de 5 versuri indrazneam sa-ti numesc poezia chinta roiala...nu m-ai lasat.

am incercat sa gasesc un tipar la rima ta,dar n-am putut, nu e nici simetrie,nici marire (a numarului de rime din strofe),dar poate ma lamuresti tu.

e placuta la citire, si iti da un sentiment ca e ceva mai mult ascuns in spatele acestor versuri. Ceva ce te face sa o recitesti.

ma duc si eu sa dorm fericit ca am citit ceva aparte in seara asta,multumesc

[A'Svear]

Thanks de replay Invictus şiiii în legătură cu prima poezie...Sincer nu am căutat să aibă vreo simetrie sau ceva de genul, pur şi simplu am scris-o. Şi în plus era o lucrarea mai veche şi nu prea aveam eu cine ştie ce noţiuni legate de poezie [nic acum nu-s prea complexe cunoştinţele mele ce-i drept]. Oricum, mă biucur că ţia plăcut şi sper să mai treci pe aici *hugs*
Acum, o noua poezie, care a avut o tentativă de rimă între versuri care până la urmă a pierit şi aceea şi a ieşit ce a ieşit.

Când nu mai este timp

Când toate-au pierit
Atunci voiam durere,
Căci asta e tot ce sufletul cere,
Că să demonstrăm că suntem oameni.

Când toate s-au dus
Noi ne ceream iertare,
Căci toţi dorim doar alinare
Şi vrem să atingem cu disperare cerul.

Când s-a terminat lumea
Noi ne doream iubirea,
Dar asta ar fi fost prea mult
Căci îngerii s-au dus şi nu mai sunt dorinţe.

Când toate s-au ascuns
Noi căutam lumina
Ca să vedem viaţa de după versuri
Ce am ratat-o de atâtea ori, prea disperaţi ca să trăim.

Titlul ştiu că este cam aiurea, dar nu am putut găsi ceva mai potrivit...Sau o fi fost mai potrivit un alt titlu care l-am pus dar acum asta e.