Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Predestined paths

#61
Hy, everyone! >:D< Mii de mulțumiri pentru replay-uri și laude, încă o dată vă spun că mă bucură enorm să văd că vă place ce scriu și îmi apreciați munca * hugs * . Am venit în sfârșit cu nextu, cred că o să vă mulțumească întorsătura de situație, aștept părerile voastre legate de absolut orice.
Btw, după cum ați observat acum scriu cum diacritice și așa vor fi de acum încolo capitolele :D

Lectură plăcută! :*



Cap 21: Te iubesc!



- Oh! rozalia și-a dat ochii peste cap, vizibil iritată. Pleacă! În momentul ăsta e în drum spre Edinburgh. Se duce la maică-sa și mătuși-sa.

Am surâs. O cunoșteam prea bine. Ce îi mai place să dramatizeze!
- Așa, și? Mai nou nu are voie să-și viziteze mama?! am continuat eu sarcastică.
- Ar fi fost bine dacă astfel stăteau lucrurile, dar el rămâne acolo definitiv. Edi nu se mai întoarce aici, Alex!
Vorbele ei au răsunat precum un ecou în mintea mea. Bătăile inimii mi se accelerau de la secundă la secundă și respiram sacadat, de parcă în curând s-ar fi terminat sursa de aer. Priveam spre rozalie, dar nu o vedeam. Gândul îmi era în mii și mii de părți. Mă simțeam abandonată.. Cum a putut să plece așa, pur și simplu? De ce nu mi-a spus? DE CE? Chiar dacă nu era nimic între noi, era cu totul altceva să știu că era aici, oarecum lângă mine, să mă pot sătura doar privindu-l. Poate că eram prea egoistă și nu mă gândeam la ce își dorește el cu adevărat, dar îl iubeam.. Am clipit des din gene „revenind” înapoi în cameră. Am realizat că broboane incolore îmi străbăteau obrajii, lăsând în urma lor o dâră umedă.
- Nu mi-a zis nimic despre asta și oricum... Nu pot să-l fac să se răzgândească, îmi pare rău! am spus calmă încercând să-mi opresc lacrimile să mai curgă. Mai bine te-ai criza în fața prietenei lui. Pe ea sigur o va asculta, asta dacă nu o să se mute cu el acolo. Am scos un oftat prelung.
- M-ai înnebunit cu fraza asta! Ce dracu’ prietenă? Ed nu mi-a zis de nimeni. s-a isterizat rozalia, făcându-mă să izbucnesc și mai rău în plâns.
- Silvia! Silvia Brown! O roșcată pitică, alintată și „bibi”. am făcut cu degetele în aer semnul ghilimelelor.
- Bibi? Pe bune?! m-a întrebat uimită. Credeam că o să se mute mai târziu aici. a vorbit mai mult pentru sine și tocmai voiam să spun ceva când m-a întrerupt serioasă. Ia stai puțin, el ți-a spus că sunt împreună? Adică, i-ai văzut sărutându-se?
- Nu chiar.. Adică.. Știi tu, gesturi, îmbrățisări.. Și.. Oricum, orice ai zice, nu mă poți convinge că ei doi nu sunt împreună!

Am înghițit în sec și ușor-ușor începeam să mă îndoiesc de vorbele mele, căci Ionici a bufnit în hohote de râs. M-am încruntat. Ce naiba? Eu plângeam, iar ea se amuza copios pe seama mea de parcă îi spuneam bancuri.
- Scuze, scuze! Nu mă pot abține când văd că uneori ești așa naivă.. a făcut o pauză să își potolească râsul prostesc, chiar nu îi înțelegeam trecerea asta de la o reacție la alta. Silvia e vară-sa, bine nu primară, în orice caz pe-acolo! a început să gesticuleze încercând sa-mi explice situația. Ideea e ca ei doi nu sunt împreună, toanto! Vai, nu pot să cred că ai fost geloasa pe ea! și-a dus mâna la cap masându-și fruntea.
- T-Tu vorbești serios? am înghițit în sec când am văzut-o afirmând cele spuse cu un zâmbet imens pe chip.
N-aș găsi cuvintele potrivite să exprim ceea ce am simțit știind că tot ce crezusem erau doar prostiile din capul meu. Am început să sar și să mă zbengui în pat precum un copil de 5 ani când primește cadouri. Imediat mi s-a alăturat și nebuna de Ioana. Abia cand nu mai puteam să răsuflăm ne-am oprit, iar rozalia mea cu ochii de un verde crud a devenit serioasă.
- Deci, ai de gând să lași lucrurile neterminate?

***


Logic că nu! M-am îndopat cu pastile și ceaiuri la greu, iar în câteva zile eram ca nouă. Cred că în viața mea nu mi-am terminat bagajul atât de repede și fără sa o lungesc, ca de fiecare dată. Și cum „graba strică treaba” era imposibil să nu uit ceva și anume celularul, bine pe lângă alte lucruri mai puțin importante. Unul din ele ar mai fi să-l anunț pe Cosmo că plec, chiar nu vreau să îmi imaginez ce scandal îmi va face pentru asta. Dar nu mai conta asta în acel moment. Mă aflam în avion așteptând ca acesta să decoleze din minut în minut. Deja întârziase o oră, iar afară începea vizibil să se întunece. Destinația: Edinburgh, scopul și durata vizitei: cât timp este necesar să-mi gasesc prințul meu blond pe un cal alb (sau nu), bifat și bifat! Am chicotit în sinea mea, dar cerințele din „listă” trebuiau îndeplinite prin orice mijloace, altfel pe mine nu mă chema Alexandra Taylor.
O oră și ceva mai târziu, avionul ateriza pe pista orașului. Din cauza condițiilor meteo au avut unele dificultăți, altfel ajungeam mult mai repede. Mi-am recuperat trollerul și am pornit spre ieșirea din aeroport cu gândul să iau un taxi. Cum deobicei norocul îmi uita de cele mai multe ori adresa, se pare că nici de această dată nu a sunat la ușa mea. Poate la vecinu’?! Automobilele galbene, care pe deasupra mai erau și puține, erau „ocupate” iar unele deja pe picior de plecare. Grozav! Nici macar telefonu nu-l aveam la mine. OK Alex, calmează-te! Am scos frumușel harta orașului din bagaj și am studiat-o cu atenție. Nu cred că se supara Edi dacă apăream pe neașteptate la ușa lui, nu?! Sper să găsesc casa care trebuie, n-am chef să primesc bastoane sau mai știu eu ce, în cap pe motiv că trezesc lumea. Cum afară deja se întunecase și îmi era teamă că m-aș fi pierdut de tot dacă luam un transport în comun, am preferat să o iau agale pe jos spre marginea orașului. După ceva timp de mers, un fulger a străpuns cerul luminându-l și zgomotul provocat de tunet m-a făcut să tresar speriată. N-au întarziat să apară picăturile mari și reci ce îmi mângâiau corpul și udau hainele. Eram îmbrăcată într-o pereche de blugi închiși la culoare, strânși, iar în sus un maieu alb cu ceva scris în dreptul pieptului. Adoram ploile de vară, doar când puteam să privesc de pe geamul din camera mea.
La scurt timp, mă aflam în fața unei căii ferate și trebuia să mai parcurg un mic drum ca să ajung într-un fel de orășel ce era compus din case și vile. Abia atunci aș fi găsit adăpost, așa că nu m-am abătut de la traseul meu. Bariera era pusă, semn că un tren își făcea apariția în curând, dar am preferat să măresc viteza și să trec înaintea lui. Se pare că nu doar eu încălcam regulile de siguranță, căci singura mașină ce și-a făcut apariția din sens opus a încercat să-și facă loc printre cele două bariere. Nu am dat importanță acelui șofer, văzându-mi în continuare de drumul meu. Când mă aflam de cealaltă parte a șinelor am auzit un scârțâit puternic provocat de o frână bruscă. Mi-am întors capul nedumerită să văd ce s-a întâmplat, dar trenul tocmai trecea, blocându-mi vederea. Am continuat să merg mai departe îngândurată. Frigul de afară parcă își făcea loc în sufletul meu, trezindu-mi sentimente ciudate.. Regretele cu privire la această „excursie” spontană îmi invadau pe nesimțite mintea. Într-un fel sau altul, îmi era teamă de reacția blondului. Dacă totuși mă va respinge? Dacă în astea câteva zile de când e aici își găsise vreo prietenă, vreo fostă care îl voia înapoi?..
Eram atât de prinsă în dilema mea, căci târziu am realizat că cineva mă striga. Vocea îmi era atât de cunoscută și o puteam auzi din ce în ce mai aproape. Am tresărit oprindu-mă brusc în loc, iar bagajul mi-a scăpat din mână. Parcă m-am întors cu încetinitorul înapoi cu fața spre șinele de tren de unde îmi auzeam numele pronunțat. Un bărbat înalt, bine făcut se afla deja lângă mine. Respira greu din cauză că alergase. Picăturile de ploaie îi dezmierdau trupul, udându-l din cap până-n picioare. Tricoul negru îi era lipit de corp luând forma abdomenului său plat, iar ochii lui albaștrii precum cel mai senin cer de vară mă priveau de parcă eram o iluzie. Eram geloasă. Stupid de geloasă pe acele picături lichide că îl puteau atinge în voie fără pic de jenă chiar sub privirea mea.
- Doamne, Alex, ești chiar tu! Credeam că doar mi s-a părut când te-am văzut trecând calea ferată. Nu îmi vine să cred că ești aici, acum! a spus toate astea dintr-o suflare, iar eu îl priveam hipnotizată. De ce nu m-ai sunat? Nu mă înțelege greșit, mă bucur să te revăd dar.. M-ai luat pe neașteptate.
- Edi.. Știi, eu..
am înghițit în sec, apoi am tras o doză mare de aer în plămâni. Pentru că nu puteam să fac asta prin telefon!
M-am ridicat pe vârfuri prinzând în pumni tricoul său ud și mi-am strivit ușor buzele de ale blondului. Erau atât de dulci și de moi, încât nu cred că m-aș sătura vreodată să i le „gust”. Brațele sale puternice mi-au cuprins trupul într-o îmbrățișare caldă și plină de dragoste. M-am tras mai aproape de el, agățându-mă de gâtul său și îmi simțeam sânii presați de bustul lui. Îmi răspunse jocului, sărutându-mă foarte lacom și plin de pasiune pură, imaginea privirii acestuia parcă îmi pătrundea adânc în minte și îmi controla fiecare acțiune. Tremuram și nu din cauza frigului de afară pe care nici nu îl mai simțeam, ci datorită atingerilor lui delicate. Aș fi putut sta așa o veșnicie și încă puțin, îmbrățișați în timp ce ne sărutam și îi adulmecam parfumul îmbătător, strecurându-se prin fiecare por al meu. Totuși, necesitatea de aer m-a făcut să-mi desprind buzele de ale blondului. S-a aplecat ușor, proptindu-și fruntea de a mea, iar eu mă pierdeam în albastrul ochiilor lui.
- Edi.. Știu că am fost o proastă! Ai avut tot timpul dreptate, regret și îmi pare sincer rău că nu am recunoscut nimic din tot ce mi-ai spus. am scos un oftat, apoi am continuat pe același ton tremurat. Poate.. Poate că acum tu nu mă mai placi, dar.. la naiba cu toate astea! am strigat, depărtându-mă puțin de el pentru a-l vedea mai bine. Te iubesc, înțelegi? Te iubesc, Eduard! Nu vreau să te pierd.. Nu știu când și cum s-a întamplat asta, cert e că am ajuns să fiu enervant de geloasă pe orice e în preajma ta și pe orice te atinge. Până și pe Silvia, care, wouw! Am aflat mai târziu că e vară’ta.. mi-am dat ochii peste cap, simțindu-mă oarecum penibil.
Un fulger imens a luminat totul în jur pentru câteva secunde, iar în urma lui s-a facut auzit tunetul.
- Uite ce e, Ale.. a spart blondul tăcerea ce se așternuse. Ai dreptate, eu chiar nu te plac!
Nu îmi venea să cred ce aud.. Era atât de dureros.. M-am dat câțiva pași în spate, lăsându-mi capul în jos. Am simțit cum ochii îmi sunt inundați de lacrimi, ca mai apoi acestea să se rostogolească pe obrajii mei deja uzi din cauza ploii. M-a prins de mână, iar acest lucru m-a făcut incapabilă să mă mai mișc. Mi-a curpins bărbia între degetele sale, ochii noștri intersectându-se. Mă privea atât de gingaș de parcă îmi spusese că în curând pe cer o să-și facă apariția Soarele, ceva atât de imposbil..
- Numai un fraier ca mine putea suporta să fie lângă tine știind că ești cu altu, fără să îți facă ceva care te-ar putea răni, să fie în stare să plece în pijamale la miezul nopții de acasă și să-i tăbăcească mutra idiotului care ar fi încercat să profite de inocența ta și lista poate continua. Așa m-ar considera unii, doar un fraier.. Huh, dar pentru prima oară în viața mea nu mi-a păsat și nici nu îmi pasă! mi-a prins fața în palme, apropiindu-și chipul de al meu și a continuat șoptind. Tu chiar crezi că am trecut prin toate astea doar pentru că te plac? Vești noi, Pisicuțo! mi-a luat mâna punând-o pe pieptul lui în dreptul inimii. Simți ce tare bate?! Pentru că te-a „auzit” ce ai spus și pentru că.. Și eu te iubesc, Alex!
Am rămas pentru câteva secunde cu gura căscată, la propriu. Situația luase o întorsătură ciudată rău, dar nu e ca și cum nu îmi convenea. I-am sărit în brațe umplându-l cu sărutări, iar el m-a luat pe sus învârtindu-se. Dacă eram fericită? Era mai presus de așa ceva, o stare euforică de nedescris. O, Doamne! Îl adoram și el mă iubea! Am început să urlu și să râd de nebună, oricum nu „deranjam” pe nimeni. După alte săruturi cu patimă și îmbrățișări, ne-am îndreptat spre automobilul său ce se afla de partea cealaltă a șinelor de tren. Mi-a pus bagajul în portbagaj, iar eu am ocupat locul din dreapta șoferului ghemuindu-mă în scaunul din piele. Dinții începuseră să-mi clănțăne de frig și un ușor tremurat mi-a cuprins trupul. L-am văzut pe Ed cotrobăind după ceva pe bancheta din spate, trezindu-mă mai apoi cu un hanorac de-al său pe umerii goi. Era atât de cald și mirosea atât de bine. Am tras adânc aer în piept, iar mireasma parfumului său mi-a invadat nările. Blondul mi-a făcut cu ochiul zâmbindu-mi, apoi a pornit, luând-o pe drumul ce ducea spre acel mic orășel compus din tot felul de case și vile de fițe. Părerea mea. Am mai discutat una-alta si mi-a spus că tocmai se ducea să facă mici aprovizionări, dar că se va întoarce după ce mă va lăsa la el acasă. Ce oră „matinală” și-a găsit și băiatu’ ăsta să facă cumpărături. Începeam să cred că prea am venit la el pe „nepusă masă” și că mai bine ar fi să înnoptez la un hotel, dar blondul nici nu a vrut să audă de așa ceva. Să mă contrazic cu Ed era crimă curată, plus că eram prea obosită așa că am preferat să-i fac lui pe plac.
La scurt timp, Eduard a oprit motorul mașinii în fața unei case destul de mare aș spune eu, cel puțin mult mai mare ca a mea. Și-a apropiat chipul de al meu, distanța fiind una milimetrică, iar ochii lui albaștrii încercau să-i pătrundă pe ai mei.
- Vreau o cerere oficială! am șoptit, clipind des din gene.
- Ce cerere? a ridicat din sprâncene ca și cum nu știa despre ce vorbesc.
Ha! Am căscat gura, apoi am închis-o la loc automat. Juca dur, foarte bine atunci!
- În cazu’ ăsta, eu am plecat acas’! am dat să mă ridic, dar m-a prins de braț râzând. Te rog, nu mai zâmbi așa că mă omori!
- Glumeam, scumpo! mi-a sărutat grațios mâna, observând plăcut surprins inelul primit cadou de la el. Domnișoară Alexandra Taylor, acceptați acest umil bărbat, adică eu, să vă însoțească în minunatele aventuri ale vieți, un pas făcut în doi, doi devenind unul, căci i-ați sucit mințile si e nebun după dragostea dumneavoastră! a sfârșit arătându-și dantura perfect albă, iar roșul din obrajii mei se făcea din ce în ce mai vizibil.
- Oh, vai mie! Mă flatați, domnule Eduard! Dar cum aș putea să refuz o astfel de cerere atât de.. ăă.. m-a tras brusc foarte aproape de el, simțindu-i respirația caldă pe piele. Ți-am spus vreodată cât te iubesc?
- Nu..
- Mincinosule, te iubesc! Te iubesc de la pământ la cer și înapoi!

Mi-am unit buzele cu ale sale, contopindu-se și transformându-se într-un sărut senzual. Inima îmi bătea atât de tare, încât începusem să-i număr tic-tac-urile. În final, ne-am desprins, apoi am coborât din automobil, iar blondul mi-a cărat trollerul. Când am intrat înăuntru am putut observa cât de imensă era locuința. Ne aflam într-un hol foarte spațios, în față se aflau niște scări late ce duceau spre alte camere probabil, iar la parter pe partea dreaptă se afla bucătăria și pe partea stângă living-ul. Priveam în jur uimită, era superb. Totul era frumos decorat și cu bun gust, simțeai aceea căldură numită „casă”. Un icnet mi-a atras atenția și mi-am îndreptat ochii negrii spre persoana respectivă. La cațiva pași în fața mea se afla o doamnă cu puțin mai înaltă ca mine cu un corp destul de bine menținut pentru vârsta sa, părul brunet vopsit îl avea tuns bob ceea ce o prindea foarte bine și ochii de un albastru șters, minunat.
- Oh, dragilor, sunteți uzi leoarcă! O să vă prindă o răceală zdravănă dacă nu aveți grijă de voi! m-a uimit tonul voci atât de familiar și totodată reacția ei, de parcă nu eram o nouă venită, ci mai degrabă de-a casei. Camy, dragă, adu două prosoape! a strigat aceasta îndreptându-și capul spre etaj.
Imediat și-a făcut apariția în capul scărilor o femeie cu mult mai frumoasă celei din urmă, ținând în mână obiectele cerute. Cele două erau la fel de înalte, iar culoarea ochiilor aveau aceeași nuanță de albastru șters. Spre deosebire de brunetă, aceasta avea parul des și lung până sub fese, șaten natural, iar în partea dreaptă avea prinsă o agrafă în formă de floare. Puteam regăsi în aceasta trăsături asemănătoare cu ale blondului. Într-un fel sau altul, chiar aveam emoții că în sfârșit o voi cunoaște pe femeia ce i-a dat viață baiatului pe care îl iubesc. Ed s-a apropiat de ele sărutându-le tandru pe ambi obrajii, apoi m-a înfășurat într-un prosop alb și pufos după ce și-a pus și el unul pe umeri.
- Mamă, tușico, fără alte introduceri, să v-o prezint oficial pe iubita mea, Alexandra Taylor! m-a strâns în brațe lipindu-și buzele de fruntea mea.
- Bună seara! am spus dând ușor din cap. Mă bucur să vă întâlnesc! Totuși, îmi cer scuze pentru această vizită neașteptată.. și atât de târzie! A fost ceva.. spontan.
Te rog, Doamne, sper că n-am dat-o în bară! Șatena a chicotit, apropiindu-se de mine.
- Eu sunt Camelia Richard, iar ea e sora mea Carmen Spencer! a făcut semn spre brunetă. Ești o domnișoară foarte educată și frumoasă, așa cum am crezut mereu că vei fi. Oh, și scumpo, stai liniștită! Ești mereu bine venită aici! vocea îi era atât de melodioasă și primitoare, iar strângerea aceea ușoară de mână m-a făcut sa simt o apropiere considerabilă între noi.
Cu toate astea, acea observație m-a pus pe gânduri „așa cum am crezut mereu că vei fi” și hmm.. numele ei îmi părea atât de cunoscut! Ce ciudat, Eduard nu îmi spusese niciodată numele lui de familie. Cred că de la oboseală deveneam oarecum paranoică. N-am mai stat mult de vorbă, căci cele două dame ne-au trimis să ne schimbăm în haine uscate. Am urcat la etaj și am cotit stânga, iar eu aveam să dorm în camera lui Ed, cu el desigur. Interiorul era destul de spațios, amenajat tipic blondului, cu baie și dressing, dar asta nu însemna că nu îmi plăcea. Am făcut un duș rapid, iar din cauză că toată garderoba mea era fleașcă, din nou am împrumutat ceva de la iubitul meu. Ah, mă îmbătam cu parfumul lui! Atât de dulce, dar nu mai dulce ca el! Dupa ce a terminat și Eduard de făcut baie, ne-am trântit în patul spațios la tv și am adormit la scurt timp, îmbrățișați.
My fic:
Predestined paths : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13338
[naruto]Teenagers : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13050 (finish 4)

[Imagine: anime-kiss.jpg]
I wish to meet you again next time
Love is more selfish the deeper it gets
until you want to tie each breath down
unreasonable, yet...

We climb a spiral of light
the red memory is a poisonous tattoo
a tattoo that shows the future's chaos
if we're together, until we shatter

#62
Deci iti jur, asta cred k e cel mai marfa capitol. (Bine o sa fie si hentaiu' da ma rog :)) )
Ai descris nemaipomenit sentimentele, scena , tot... Si mai ales faza cu fulgerul a fost bestiala.! XD Mi s-a parut so real :X
Deci greseli n-am ochit, ai descris nemaipomenit la persoana 1, dialogul nu e sec si replicile sunt atat de frumos gandite si asezate. N-ai grabit actiunea, ba chiar a alunecat frumos si usor. Scri foarte frumos, ai unul din cele mai bune ficuri, eu il ador.
[<fana numero 1>] XD
Ma bucur ca astia doi si-au dedicat marea dragoste, in ploaie (ador ploaia) si ai ales niste replici bune, parerea mea.
Nu am ce sa aleg sa spun k mi-a placut the best pt k totul a fost minunat. Partea cu: "mi-a luat mâna punând-o pe pieptul lui în dreptul inimii. Simți ce tare bate?! Pentru că te-a „auzit” ce ai spus și pentru că.. Și eu te iubesc, Alex!" Waw, geniala! si inca multe alteleeeee. As face un comm cat capitolul daca le-as enumera =]]
Astept urmatorul capitol care sper sa vina repede. Stiu cat de greu e sa scri si mai ales lenea e mare cand vrei sa postezi :]]
Succesuri! Si multa inspiratie si idei si blah blah.
Besculina!
Bambilici te pupiciliceste! >:D<
What goes around comes around.

#63
Am revenit!!!

Deci capitolul asta a fost sooper tare, e capitolul meu preferat :X:X:X:X.......mi-a placut la nebunie tot ce s-a intamplat, intorsatura de situatie......Ce bine ca in sfarsit sunt impreuna si sper sa ramana asa....

Capitolul a fost perfect, a avut de toate, actiune, naratiune, dialog, descrierea toate au fost perfecte ........mi-au placut toate replicile, mai ales partea cu: "Domnișoară Alexandra Taylor, acceptați acest umil bărbat, adică eu, să vă însoțească în minunatele aventuri ale vieți, un pas făcut în doi, doi devenind unul, căci i-ați sucit mințile si e nebun după dragostea dumneavoastră!".......deci e sooper :X

Ma intreb ce se va mai intampla acum ca cei doi sunt impreuna! ;)).....sper sa revii cu continuarea cat mai repede....felicitari pentru un capitol minunat.....grabeste-te cu next-u`, bye bye!!! :*:*:*:*

#64
Deci capitolul acesta a fost minunat.Nu stiu cat mai dureaza ficul ca tu m-ai cam incurcat.Intr-un post ziceai ca mai e mult acum zici ca e cat de curand sfarsitul:)).Da zau ca tu ma rasucesti pe o parte si pe alta indiferent de context sau situatie.Deci zi-mi si mie concret mai e mult sau nu?Mai dureaza doua sau trei capitole?Sua poate doar unul :)).
Da pai analizand capitolul pot spune ca ai evoluat.E mult mai lung capitolu si descrierea exista si e foarte buna .Bravo!Dialogu e superb ,iar actiunea merge ca unsa :)).
Capitolul ideal.Il ador.
Sper sa vii si cu nextu la fel de bine pregatit ca si acesta, si sa nu ma dezamagesti.
Te pup si mult succes la scris!
Pa!

JAPAN LOVER ....
TE ADORA :love:

#65
Buna din nou! Ultimele doua capitole(pe care abea acum am reusit sa le citesc) au fost geniale. Defat, tot ficul e genial. Cred ca stiu fiecare replica. L-am citit de vreo patru ori si tot nu m-am saturat de el. Cat ma bucur ca Ale i-a spus lui Ed ce simte pentru el. Mi-a placut la nebunie descrierea! Off Doamne. Deci Bibi era verisoara-sa....ce tare. Alexandra a crezut tot timpul ca e iubita lui:)) (Si eu am crezut la fel) Abea astept continuarea si sper sa mai fie multe capitole. Chiar nu vreau sa se termine, e prea genial!
So...astept nextu, bye!^^*pupic*

#66
:chuu: Ce capitol minunaaat!
Imi pare rau ca iti las reply acum,l-am citit chiar cand l-ai postat dar nu am avut timp sa iti las,dar ma revansez acum.
Cat ma bucur ca s-au impacat, se pare ca la luat pe nepregatite..
Mi-a placut mult partea cu inima si mana,daca s-ar intampla asa si in realitate,cat de frumos ar fi..
Pai..Ai narat frumos la persoana 1,descrierea,m-ai facut bucatele,este prea perfecta,adica ai descris atat de frumos,incat am mai recitit capitolul de cateva ori.Si sentimentele lor, bine conturate,mi-a pacut fiecare particica din acest capitol,fiecare cuvant,fiecare litera..
Pai astept next-ul cu multa,multa,multa nerandare.
Multa inspiratie si succes in continuare.
Bye!
I wanna feel that i`m love.. ♥
I wanna feel you.. ♥
I`m laying down on the floor, ♥
I can`t believe I`m alone.. ♥
I`m begging you on my knees, ♥
Please come back, come to me ! ♥
I feel the beat of your heart, ♥
To stay away, be apart ! ♥
I want, I need you so much. ♥
All my love, all my love, all my love is on fire, ♥
Like the sun, like the sun, like the rain down on me ! ♥

#67
Ou deci am pierdut multe de cand n-am mai citit! Chiar imi cer scuze.
Deci, am ramas masca dupa ultimul capitol. Edward si Ale...un cuplu minunat. Numi vine sa cred ca Ale si-a facut in sfarsit curaj sa-i spuna lui Ed ce simte pentru el. Mi-a placut mult cum a decurs actiunea:x
Greseli n-am observat, dar stai ca n-am vazut niciodata greseli( si vorbesc serios, chiar niciodata).... Descrierea si Dialogul se imbina perfect...si gata cu chestiile astea deoarece te descurci foarte bine la ele si numai am de ce sa le zic.
Acum revenind la Ed si Ale.... ma bucur enorm ca sunt impreuna. Le sta asa bine!

Deci pana la urma Bibi e viroara lui Ed nu prietena:)) Ce concluzii mai trage si Ale. Ar fi trebuit sa asculte mai intai si dupa sa traga concluzii si chestii.Stiam de la inceput ca n`are cum sa fie iubita`sa. Cum s-o lase Edward pe Ale? N-are cum.

Deci astept cu nerabdare urmatorul capitol.
Multa inspiratie si idei stralucite!
Mult succes:-*
Bye!
[Imagine: durararasig06small.jpg]

#68
Salutari :3 A Sosit şi domnişoara întarziată. Cam greu ce-i drept..
Pentru început imi cer scuze pentru întârziere, dar programul e cam full O:O
Second: Felicitari pentru faptul că scrii cu diatrice O.O...pentru mine e cam greu +.+...
Waw, au ramans impreuna :3..ce cute, sincer ma speriasem cand a zis atunci ca nu o place, imi venea sa vin cu toporul, si cu etc, dar dupa am si uitat de el XD ..ce draguti sunt baietii uneori :D

Waw, ce familie frumusica are :3...ahh acu` am numai cuvinte de lauda, ce sa mai zic XD

Imi place la nebunie fan-ficul tau, imi place cum descrii si cum decurge actiunea, si vai ce frumos sunt aranjate, ca`si e o mare placere sa citesti :3.

Nu stiu ce sa mai zic O_O...poate doar felicitari pentru munca depunsa, si ptr faptul ca esti harnica xD ..si etc
Astept nexu` :D..sper sa nu fie cumva The end pe acolo :-SS..adica..vreau sa-i vad pe Ed tatic, si bunic, si alte chestii :P

Whatever...merg sa inteleg tigonometria..ca maine se trezi profa sa ne dea lucrare ...-_-", vai de blana noastra.
Pupici Scumpilici :D
[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so1_250.gif][Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so6_250.gif][Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so9_250.gif]

#69
Bunăăă! Long time, no see! Mulțumesc mult de tot pentru toate replay-urile voastre și pentru laude, mă bucur că va plăcut * hugs * , sper să vă placă și de acum încolo :X . Cum am mai spus, „the end”-u e încă departe, n-am ajuns cu ideile până acolo și deocamdată am destulă inspirație pentru ce voi scrie în continuare :D . Îmi cer scuze pentru această întârziere, dar din cauză că nu prea am avut mult timp liber la dispoziție nu am putut să scriu : - S . Totuși, am încercat să mă revanșez cu un capitol ceva mai luuung : ) . Sper să vă placă! Ah, și scuzați greșelile, nu am prea am avut răbdare să corectez : - ”..

Lectură plăcută! :*



Cap 22: Amintiri..



Dimineața a sosit mai repede decât mă așteptam. Dormisem atât de bine că mă simțeam plină de energie, gata să dau vreo două-trei ture în jurul casei. M-am ridicat în șezut, căscând zgomotos și întinzându-mă. Razele calde ale Soarelui își făceau loc printre draperiile de un albastru pal. Se părea că Eduard a fost mai matinal ca mine, căci nu era urmă de el prin cameră. Mi-am zis să mai lenevesc puțin și mi-am aprins televizorul lăsând pe un canal de muzică. În momentul acela, ușa camerei s-a deschis făcăndu-și apariția blondul cu o tavă plină de bunătăți, două căni de ceai și un trandafir roșu pus într-o mică vază. O, Doamne! Micul dejun la pat! Asta e ceva cu care ar trebui să mă obișnuiesc.
- ’Neața, frumoasa adormită! Cum te-ai odihnit? a chicotit așezându-se pe pat lângă mine, iar tava a pus-o pe una din noptierele de lemn.
- Foarte bine! L-am visat pe prințul meu pe un cal alb.. Sau era o mașină?! m-am prefăcut că meditez la acest lucru, în timp ce el își apropia fața de a mea.
- Norocos tipu’, îl cunosc? a zâmbit șmecher, iar eu mi-am înfășurat mâinile în jurul gâtului său, privindu-i smaraldele albastre.
- O să mă gândesc mai tarziu, acum sunt prea ocupată să fac asta.
L-am tras brusc mai aproape de mine, iar buzele mele le atingeau ușor pe ale lui, tachinându-l. Și-a băgat o mână în părul meu „forțându-mă” să-l sărut, iar eu m-am lăsat pe spate în pat și Edi a venit peste mine. Limba lui explora în voie fiecare colțișor din gura mea, în timp ce își plimba degetele pe abdomenul meu. Uh! Corpul parcă îmi vibra sub atingerile lui delicate, iar inima încerca să-și croiască loc afară din pieptul meu. Am întors capul spre dreapta când și-a desprins buzele de ale mele, continuând să mă sărute pe obrajii și coborând spre gât, ca mai apoi să urce din nou spre buze, rupând aces joc. Avea un zâmbet plin de satisfacție pe chip și ceva îmi spunea că făcuse o „boacănă”.
- Așa arăți mult mai bine. a surâs arătându-și dantura perfectă.
- Cum așa? l-am întrebat ridicând dintr-o sprânceană.
S-a alungit pe pat cotrobăind după ceva în unul din sertarele noptierei, apoi mi-a întins o oglindă și m-a făcut să-mi privesc gâtul. Aveam un semn roșu care ar trece neobservat, doar dacă aș purta bluze gen helancă sau eșarfe, dar pe căldura asta.. Era tot ce îmi lipsea!
- Te tai, te frig și te mănânc la prânz pentru asta!
- Oho! Ușor, tigroaico!
mi-a făcut cu ochiu. Semnul ăla e pentru prințul din vise să știe că eu nu te împart cu nimeni și că ești numai și numai a mea.
- Mmm, gelos?

A trebuit să mă mulțumesc doar cu un sărut scurt pe buze. Și, la naiba, că știam ce vrea să însemne asta, un tare și răspicat „da!”. Îmi surâdea ideea, doar mă iubea la fel de mult pe cât o făceam și eu.
După ce am savurat micul dejun adus de Ed, am strâns împreună masa și am făcut puțină curățenie în cameră. Pentru că era o zi atât de însorită, ne-am gândit să profitam de acest lucru și să facem o mică plimbare. Cu ocazia asta mă familiarizam și eu cu orașul și împrejurimile sale. Am luat pe mine ceva lejer, o pereche de blugi trei sferturi verzi, în sus un maieu alb simplu și o parte din părul brunet mi l-am prins într-un coc ciufulit. Blondul a preferat niște jeanși deschiși la culoare și un tricou albastru cu un desen comic pe piept.
Am ieșit din încăpere ținându-ne de mână, dar înainte să ajungem în dreptul scărilor m-am oprit brusc, iar el a făcut același lucru din pricina mea. Nu observasem acel tablou cu o seară înainte, probabil din cauza oboseli și faptul că nu era atât de bine luminat. Era un tablou în care se aflau mai multe poze făcute colaj cu Edi și familia sa. Mama și mătușa lui erau neschimbate, cu excepția unora în care era mult mai tinere, dar întotdeauna încântătoare. Ce mi-a atras atenția în mod special era un bărbat bine făcut, părul de un șaten spre blond, iar ochii lui sclipitori erau albaștrii. Aș putea foarte bine să-l confund cu Eduard, diferența era doar de înalțime, acesta din urmă fiind mai mic, și trasăturile mult mai mature ale acelui bărbat. Totuși, îmi părea atât de cunoscut de parcă îl mai văzusem undeva.
- Ah, tabloul.. l-am auzit vorbind când a observat ce îmi captase atenția. El este tatăl meu, Gabriel Richard. Adică, mă rog..
- Semănați!
i-am zâmbit, iar el mi-a răspuns prin același mod. Izbitor de mult! Mi-ar fi făcut plăcere să-l cunosc personal.
A rămas uimit pentru câteva secunde de afirmația mea. A deschis gura să spună ceva, dar a închis-o la loc la fel de repede, apoi a continuat pe un ton ușor amuzat.
- Deh, ce pot să zic.. Așa tată așa fiu. a chicotit mândru.
- De ce am impresia că această „modestie” a ta nu e genetică?! a scos limba jucăuș, iar eu l-am îmbrătișat, sărutându-l scurt pe buze.

Am luat-o din loc și am coborât la parter. Le-am salutat pe cele două doamne, Camelia și Carmen, apoi am ieșit din casă. Grădina era foarte frumos întreținută, cu spații verzi si multicolore flori de o parte și de alta a cărărilor din beton cu diferite forme. Undeva pe dreapta se afla un leagăn pus la umbra unui mare stejar și alături o măsuță rotundă împrejmuită de câteva taburete. Era o priveliște superbă.
Acea după-amiză ne-am petrecut-o plimbându-ne și făcând câteva cumpărături, de altfel ca și restul zilelor. Adoram nopțiile în care stăteam până târziu povestind sau când măiastra lună și infinitele sale stele ne prindeau hoinărind pe stradă. Săruturile și îmbrațișările din ploaie parcă învăluiau totul într-o atmosferă de poveste presărată cu magie. Sentimenele mele pentru blond creșteau pe zi ce trece, iar el mă iubea la fel de mult. Mă simțeam atât de legată de el, de parcă mi-ar fi oxigen. Atingerile intime și atât de tandre mă făceau să-l doresc mai mult, să fiu într-u’ totul a lui și el al meu. Cu toate astea, existau momente în care ne lăsam duși de val, dar se oprea la „timp”. Mereu se oprea.. Dar nici eu nu mă simțeam în stare, sau mai bine zis sigură, să îi cer să continue. Dar presimțeam că în curând acel „stop” va dispărea.
Lăsând asta la o parte, vorbeam aproape zilnic la telefon cu fratele meu și cu prietenii din Londra. Cosmin nu înceta să ma cicăle la cap cu întoarcerea mea, dar Edi mi-a spus clar că mă lăsa să plec decât abia la sfârșitul veri și nu era ca și cum acest lucru mă deranja. Îmi făcusem chiar și cunoștiințe noi în Edinburgh, amici sau amice vechi de ale blondului. Cu o parte poate chiar voi ține legătura pe viitor, dar de restu mai bine mă lipsesc. Cel mai bine ar dispărea din preajma mea și dacă un lucru nu-l suport, acela e să se dea la iubitul meu de față cu mine. Geloasă? Poate! Dar el e al meu!
Mai târziu l-am întrebat pe Eduard de unchiul său, Dan. Cum se făcea că nu l-am văzut până acum deși se scursese aproximativ jumătate din vară. Acesta m-a lămurit spunându-mi că mai mereu este plecat afară din țară cu afaceri. Din această cauză petrece foarte puțin timp pe acasă și că este foarte posibil să nu îl cunosc personal pe timpul șederi mele.
Cu cele două dame mă înțelegeam de la foarte bine în sus, în special cu doamna Camelia. Mă rugase să renunț la formalități și să le vorbesc la per-tu, iar de cele mai multe ori șatenei îi atribuiam apelativul „mamă”. Începusem să țin enorm de mult la ea. Totul datorită comportamentului său foarte afectiv față de mine ce mă făcea să o văd ca pe o a doua mamă. Era foarte plăcut acest sentiment. Mă simțeam cu adevărat iubită și împlinită. Oare era ceva ce îmi mai puteam dori?

***


Vântul adia ușor trecându-și aerul răcoritor prin părul meu brunet, dar care se mai deschisese la culoare din cauza Soarelui. Îl aveam prins cu o clamă la spate, doar bretonul și câteva șuvițe îmi mai mângâiau fața. Mă aflam pe plajă, mai exact stăteam pe pontonul din lemn lăcuit și îmi bălăceam picioarele în marea albastră și limpede ca cerul de vară. Îmi plăcea acest loc, se afla la doar câțiva kilometri de locunița lui Ed. Era mult mai retras de plaja principală și mai liniște. Auzeam valurile mări cum se spărgeau de diguri, împrăștind în aer lichidul incolor. Era precum o melodie de fundal ce te liniștea. Am închis ochii și mi-am lăsat capul pe spate, razele calde dezmierdându-mă. În acel loc simțeam că realitatea e atât de departe, iar timpul e doar o legendă, ceva ce poate a existat de mult. Am tras adânc aer în plămâni, apoi l-am dat afară deschizând ochii când i-am auzit pași apropiindu-se de locul unde mă aflam, iar parfumul lui de neconfudat învaluia totul în jur. S-a așezat alături mie înmânându-mi una din cele două cuti de Cola. Am sorbit din lichidul negru potolindu-mi setea, apoi mi-am strâns genunchi la piept înconjurându-i cu brațele.
- Acum că suntem împreună o să te întorci cu mine în Londra, nu? am spus temându-mă de un răspuns negativ, în timp ce blondul mă privea total nedumerit. Adică.. Nu vreau să ne despărțim! am ridicat ușor tonul, strângând din pumn.
- Liniștește-te, Pisicule! m-a tras lângă el sărutându-mă apăsat pe buze. Nu o să se întâmple asta. Ce-ți veni? Normal că mă întorc când se sfârșește vara și în același timp, concendiul meu prelungit.
Poftim? Ceva îmi scăpa cu siguranță!
- Stai puțin! Nu aveai de gând să rămâi aici definitv?
- Nu..
a râs ușor lăsându-se pe spate pe suprafața din lemn și eu m-am alăturat lui așezându-mă pe burtă.
- Deci.. E hotărât! Adu-mi aminte când ne întoarcem să o decapitez pe Ioana! am schițat un zâmbet, clipind des din gene.
- Nu-mi spune că ea e „autorul” acestei idei?!
A început să râdă mai cu poftă când i-am confirmat acest lucru, apoi i-am povestit discuția dintre mine și rozalie înainte ca eu să iau decizia de a pleca după el. Chiar mi-o făcuse, iar după cum îl cunoșteam pe Edi se va amuza copios pe seama mea mult timp de acum încolo. Mai apoi râsetele lui au încetat, devenind serios. S-a ridicat în șezut și la fel am făcut și eu. Pata mare și portocalie ce învălui cerul cu lumina sa încerca să-și potolească setea adâncindu-se tot mai mult în mare. Ce apus minunat! Mi-a cuprins bărbia între degetele sale, iar ochii lui albaștrii sclipeau în timp ce îi țintuia cu privirea pe ai mei.
- Doar nu crezi că te lăsam să pleci așa ușor o dată ce te-am reîntâlnit, din nou după atâta timp. Te iubesc prea mult și nu vreau să te pierd, Ale!
Mi-am trecut mâna peste obrazul lui, mângâindu-l ușor. Și-a apropiat chipul de al meu, buzele noastre unindu-se într-un sărut senzual, un „dans” știut numai de noi.
- Auzi.. am început să vorbesc în momentul când m-am depărtat de el să-l pot admira, meditând la ce tocmai spusese.
- Mmh?
- Cum adică „o dată ce te-am reîntâlnit, din nou după atâta timp”? Sună de parcă ne cunoaștem de dinainte ca eu să mă mut în Londra.
am chicotit.
Chiar mă dusesem cu gândul departe. Era prea absurd. Adică nu cred în coincidențe sau ceva de genul. Bine, înainte nu credeam nici în dragoste la prima vedere, dar când mă gândesc că eu chiar am pățit acest lucru cu Edi.. Poate până la urmă orice e posibil, dar am să cred când am să văd, respectiv să pățesc.
- Poate pentru că chiar așa s-a întâmplat..
- Edi, lasă gluma că nu îți merge!
am spus pe un ton amuzat, ridicând dintr-o sprânceană. E imposibil. Mi-aș fi amintit de tine din momentul în care te-am văzut, mai bine zis când ne-am „ciocnit”. Ce naiba!
Am râs, dar el continua să privească serios cum Soarele se adâncea în marea parcă nemărginită. Am vrut să mai adaug ceva, dar am tăcut când a început să vorbească.
- Aveai 4 ani când te-am cunoscut la acea mini petrecere, sau mai bine zis întâlnire de afaceri la care au participat părinții noștri. Cosmin avea 7 ani și eu 5. Deși a trecut atât de mult timp, iar o parte din amintirile din copilărie sunt fragmentate, chipul tău inocent mi-a rămas întipărit în minte..

~FLASHBACK~
- Mă plictisesc de moarte! Chiar trebuia să vin? Puteam foarte bine să mă joc jocuri video cu prietenii mei.
Am oftat prelung, sprijinindu-mi bărbia în palme. Tata se lăsase în jos în așa fel încat fețele noastre erau la același nivel schițând un zâmbet. Și-a trecut mâna prin părul meu blond ciufulindu-l așa cum făcea mereu.
- Ți-am mai spus fiule, nu te puteam lăsa singur acasă. Promit că mă voi revanșa pentru seara asta! mi-a făcut cu ochiul și un zâmbet imens a răsărit pe chipul meu abătut.
- Oh, dragule! s-a ridicat mama de pe scaunul alăturat mie, privind spre holul principal. Au ajuns Cristian și Ruxandra.
Super! Dacă ei erau aici însemna că și amicul meu Cosmin venise. De cele mai multe ori nenea Cristian și tata ne luau cu ei la servici, astfel nu ne plictiseam niciodată. Așa l-am cunoscut pe Cosmo. Parinții noștri, pe lângă faptul că erau asociați, erau și prieteni buni din copilărie. Se pare că datorită lor așa vom fi și noi pentru mult timp de acum încolo.
Ne-am îndreptat spre noi oaspeți, întâmpinându-i. Eu și castaniul aveam propriul nostru „stil” de a ne saluta ce a stârnit râsete în rândul adulților. Deh, ei erau prea maturi să înțeleagă! Prietenul meu o moștenise la trăsături pe doamna Taylor, părul șaten spre castaniu îl avea tuns bob, foarte elegant și o pereche de ochii căprui expresivi. Pe de altă parte, domnul Taylor aveam ochii negrii precum onixul, iar părul scurt era brunet. Total opus tatălui meu, dacă aș face o comparație.
- Oh! Ești adorabilă Alex, scumpo! am auzit-o pe mama afirmând, ceea ce mă făceam să mă întreb despre ce vorbea.
Privirea mi-a fost imediat captată de o tânără domnișoară. Nu știam că amicul meu are o surioară. Tocmai făcea o reverență, aplecându-se ușor în față. Purta o rochiță albă cu volănașe, iar în cap avea o pălărie în aceeși combinație cu o panglică roșie făcută fundă. În momentul când și-a ridicat capul din pământ, am putut observa zâmbetul ei gingaș și obraji îmbujorați. Parul brunet îi ajungea până la umeri, iar în ochii ei negrii te puteai pierde cu ușurință ca într-un abis întunecat. Era superbă, precum o păpușă de porțelan din vitrinele magazinelor. Atât de neprețuită, și totuși.. Era reală!
- Mulțumesc! a venit și replica ei întârziată.
Vocea îi era atât de melodioasă și clară. Ochii ni s-au intersectat pentru o secundă, iar obraji ei au devenit vizibil mai roși. Parcă eram fermecat de ea, dar nu semăna cu nici una din fetele pe care le știam. Atât de sofisticată și inocentă. M-aș simți norocos doar dacă mi-ar adresa și un simplu cuvânt, dar nu.. Ea parcă se ascundea de mine, evitându-mi privirea și ținând strâns în pumnul ei mic materialul paltalonilor tatălui său.
- Ed, ce ai? Trezește-te! un pumn în joacă a fost simțit în umarul meu stâng. Mi-am dus absent mâna în acel loc lovit, Cosmin chicotind la gestul meu.
- Ăăă.. Nimic..
Cel puțin, așa credeam atunci..
~END FLASHBACK~

Amintirile începeau să mi se deruleze în minte precum un film. Acea zi.. Oare cum am putut să uit asta? O, Doamne! Și puteam să jur că inima mi-a pulsat mai tare doar retrăind acel moment. De atunci am devenit prieteni apropiați, toți trei. La un moment dat părinții începuseră să își adreseze apelativele „cuscru/cuscră”. Era chiar amuzant cât de departe se duceau cu gândul. Într-un fel..
Un an și ceva mai târziu, Edi și familia sa s-au mutat în Londra. Am păstrat legătura câteva luni bune, dar vorbeam tot mai rar. Prietenia dintre părinți noștri era cu mult mai puternică, dat fiind faptul că tata și domnul Richard erau asociați și se întâlneau ocazional. Parcă totul s-a rupt în momentul când mama a decedat. Nu îmi amintesc dacă au venit sau nu la înmormântarea ei. Aceea perioadă încă e în ceață pentru mine..
Dar asta nu era o scuză. Nu! Mă simțeam mizerabil și abia realizasem că lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji. Cum am putut să fiu atât de oarbă și să nu văd asta, să nu-l recunosc. Dar totuși, trecuseră atâția ani..
L-am văzut pe blond cum s-a întins după mine, dar m-am ferit în momentul când a vrut să-mi atingă umărul. Îmi strângeam palmele în pumni și încercam să-mi opresc plânsul.
- Și spune-mi Ed, Cosmo știe? E atât de egoist încât să nu îți mărească și ție drepturile asupra firmei? De ce naiba nu mi-ai spus mai devreme? N-ai idee cum mă simt! am spus totul dintr-o suflare, vocea tremurându-mi.
- Alex.. a oftat dând dezaprobator din cap, zâmbindu-mi încurajator. Lucrurile nu stau chiar așa..
- Dar cum? Cum stau, Ed? Lămurește-mă, căci eu văd totul aiurea! Cu siguranță nu o să..

Asta n-am prevăzut-o.. M-a tras în brațele sale, sărutându-mă apăsat pe buze. Mai apoi, mi-a șters lacrimile, trecându-și atent degetele pe chipul meu. A început să vorbească, lămurindu-mă în legătura cu firma și anume că el preferase aceea funcție, în ciuda insistențelor fratelui meu. Poate pe viitor va prefera ceva mai „sus”, dar deocamdată era mulțumit. Acest lucru mă liniștea într-o oare care măsură, dar ce mă uimea era faptul că se mulțumea cu acel stil de viață ceva mai modest. Cred că modul lui de a gândi era unul din milioanele și trilioanele de lucruri care mă încântau la blond și mă făceau să-l ador tot mai mult.
- Să nu mai zic că mă simt cel mai preferat de acolo în ceea ce privește salariu și concediile. Cosmin e de „vină” pentru asta! a chicotit Edi, făcându-mă să schițez un zâmbet.
Și-a continuat povestirea spunându-mi că el păstrase multă vreme legătura cu bro, dar din cauza distanței și a timpului, se „degradase”. Ceva mai târziu, mult mai devreme decât mi se spusese inițial, cei doi s-au reîntâlnit și astfel au ajuns din nou prieteni de nedespărțit. Mă bucuram să aud asta, dar nu schimba cu nimic felul în care mă simțeam. Ce fel de persoană sunt să nu-mi recunosc vechile prietenii?!..
- Totuși.. Eu de ce aflu abia acum? Îl omor pe Cosmin pentru asta! tonul îmi era serios, dar pe Eduard l-a bufnit râsul.
- Trimiți la ghilotină pe cine nu trebuie, scumpo. Eu l-am rugat să nu îți spună!
- Poftim?! Și de ce ai făcut asta?
- Pentru că am vrut să îți spun personal „povestea” și poate că.. Într-un fel voiam ca tu singură să îți aduci aminte de mine.. Dar nu s-a întâmplat chiar așa, iar faptul că mai era și Robert la mijloc, m-a făcut să las totul baltă. Asta până azi.

Nu îmi venea să cred ce aud. Am oftat prelung, sprijinindu-mi fruntea pe unul din genunchi. Iar îmi simțeam ochii năpădiți de lichidul incolor și sărat. M-am întors spre el, privindu-i smaraldele albastre cum sclipeau. Nu se vedea nici o urmă de supărare pe chipul său, pe când eu eram extrem de dezamăgită de mine.
- Îmi pare rău.. am spus stins. Știu că am fost o idioată..
- Oh!
și-a dat ochii peste cap, nervos. Termină! Nu ți-am spus toate astea să te simți vinovată, Alex. N-ai idee ce fericit am fost când ne-am reîntâlnit! Însemni mult prea mult pentru mine și mereu a fost așa. Poți să te bucuri că întâmplarea a făcut să ne revedem după atâția ani? Eh, cine ar fi crezut că până la urmă vom ajunge împreună?
A surâs, molipsindu-mă. I-am sărit în brațe, strângându-l cu toată forța mea de parcă ar fi fost ultima îmbrățisare pe care aș primi-o de la el. Avea perfectă dreptate! Chiar mă puteam cataloga o norocoasă din toate punctele de vedere!
- Te iubesc! i-am șoptit la ureche.
Gura lui a căutat-o pe mea, unindu-se într-un sărut plin de pasiune. Ah, cât puteam să-l ador! Bătăile inimi sale nu erau nici pe departe mai tari ca ale mele. La scurt timp s-a desprins de mine ținându-mă încă strâns în brațe. Vântul adia mai puternic împrăștiind în jur parfumul său. Mirosea atât de bine. Abia atunci realizeasem că pe nesimțite Soarele s-a adâncit de tot în mare, iar Luna trona asupra infinitelor stele.
- S-a întunecat. Mergem?
- Nu.. Încă puțin mai stai așa, te rog..
i-am spus ghemuindu-mă și mai mult la pieptul său.
L-am auzit chicotind și am luat asta ca pe un „da”.

Căci nu locul contează, ci persoana cu care ești în acel loc. Pentru că acolo unde vei fi tu, voi fi și eu pentru tine, mereu!
My fic:
Predestined paths : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13338
[naruto]Teenagers : http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=13050 (finish 4)

[Imagine: anime-kiss.jpg]
I wish to meet you again next time
Love is more selfish the deeper it gets
until you want to tie each breath down
unreasonable, yet...

We climb a spiral of light
the red memory is a poisonous tattoo
a tattoo that shows the future's chaos
if we're together, until we shatter

#70
Am revenit!! Am citit capitolul mai demult, dar abia acum am avut timp sa comentez. Mi-a placut mult capitolul, iar dupa ce l-am citit am ramas mirata. N-as fi crezut ca cei doi s-au cunoscut in copilarie si ca au fost prieteni buni. Ce intorsatura de situatie....

A fost un capitol bun ca de obicei, modurile de expunere au fost bune si s-au imbinat armonios, nu am observat greseli, iar actiunea a decurs cum trebuie. In concluzie, un capitol minunat. Sper sa revii cat mai repede cu continuarea, deoarece sunt foarte curioasa sa vad ce se va mai intampla. Bye bye si multa imaginatie!!! :*:*:*:*




Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)