30-01-2010, 09:38 PM
Femeile au cautat din totdeauna cei doi de "D": dragoste si designeri.
Capitolul 1.
- O sa vezi e incredibila... si totusi de ce ai concediat-o pe Julia? Ma rog nu asta e important, dar trebuie neaparat sa vezi ce face fata asta. E atat de tanara si pasionata... e pura magie. Nu am mai vazut pe nimeni ca ea si ma gandeam daca...
Ai simtit vreodata pulsul modei? Ai simtit cum scena te cheama la ea cu o voce aproape orgasmica? Ai fost inconjurat vreodata de patruzeci de femei frumoase si cu picioare lungi gata sa iti sarute oricand mana pentru faima? Ti-ai auzit vreodata numele strigat de 500 de necunoscuti dorind sa apari doar pentru a-ti mai vedea vreodata chipul perfect dupa care sa pleci la fel de repede lasand-i cu un gol in suflet si cu dorinta de a vrea mai mult? Eu da, in fiecare zi. Numele meu este Angus Larson si reprezint un simbol pentru moda de astazi. Ocupatia mea nu este sa ma gandesc la modele de rochii, desi uneori o mai fac, ci doar sa fiu o imagine pentru brandul familiei mele. Sunt un om rece, putred de bogat si totusi singur. Si eu am sentimente, iar cateodata cand ajung in camera de hotel ma simt de parca as fi singurul om pe lume. De cele mai multe gasesc pe cineva cu care sa ma distrez peste noapte si pentru a-mi reprima acest sentiment, dar de multe ori nu.
- Ai auzit ceva din tot ce ti-am spus?
- Sorry Andrew, nu.
Si-a dat ochii peste cap obosit sa ia discutia de la capat. Mi-a deschis usa catre camera de proba, indreptandu-se catre Kat, organizatoare.
Am inceput sa inspectez modele, sa ating tesaturile si sa admir croiala. Pentru mine nu mai era nimic iesit din comun, totul mi se parea banal si sters de orice culoare, desi aceste tinute trebuiau sa inspire moda pentru primavara/ vara. Nu vedeam natura renascand in niciuna. Nu vedeam gheata topindu-se la atingerea soarelui nici atat. Palid, banal...
- Gri.
Toti s-au intors catre mine. Era ceva obisnuit pentru mine sa clasific fiecare eveniment cu cate o culoare.
- La dracu, a scuipat Andrew cuvintele, mototolind o hartie in mana si aruncand-o pe jos. Nu se apropie nici macar de un maro?
Lipsa unui raspuns din partea mea a spus totul.
- Bine, sa nu ne alarmam. Kat? Am nevoie de ajutorul tau si...
Si atunci am vazut-o pe Nadia. Una dintre cele mai importante modele ale serii, afisand un zambet pe care niciodata nu-l mai vazusem. Chipul ii era luminat de machiajul foarte fin aplicat. Ochii ii erau evidentiati de o linie neagra subtire deasupra pleaopei care se prelungea cu putin in exterior, terminandu-se intr-o codita arcuita, iar buzele ii erau evidentiate de un roz-piersica pal. Obrajii nu erau acoperiti de nicio culoare inca si tocmai cand se pregatea sa ii aplice un roz deschis i-am oprit mana.
- E perfecta asa.
M-am uitat la chipul machiozei: nimic iesit din comun. Am studiat-o putin din cap pana in picioare. O fata simpla, cu parul prins intr-o coada de ponei, fara pic de culoare pe chip si destul de scunda. Ochii caprui, banali si obisnuiti erau fericiti si radiau. Nu i-am putut da o varsta, as fi incadrat-o undeva intre cincisprezece si nouasprezece.
- Angus, iti place? ma intreba Andrew socat.
- Da. Si tu esti? m-am adresat micutei.
- Emi Freeman.
- Nu cred ca Nadia are nevoie de blush.
- M-am gandit si eu la asta, dar Andrew mi-a dat un model fix si trebuie sa il urmez. Inca nu este gata. Pe pleoape ii voi aplica albastru metalic deschis iar buzele vor fi ...
- Uita tot ce ti-a zis Andrew. Eu sunt seful aici. E perfecta asa.
- "Less is the new more", adauga ea.
- Iti las libertate de exprimare. Succes.
M-am intors si am plecat catre Kat.
- E un om care nu vorbeste mult dar cuvinte lui sunt adanci, replica Andrew.
- Domnule Angus! am auzit-o strigand.
Mi-am intors putin privirea peste umar.
- Spre ce culoare bate acum?
- Albastru Ciel.
A fost singura care a zambit in timp ce toti ramasesera uimiti.
Capitolul 1, Partea a II-a
Ti-ar placea sa traiesti intr-o lume atat de vanitoasa ca cea in care ma aflu eu? Cui nu i-ar placea. Mii de femei frumoase cu picioare lungi si slabe, cu un corp perfect asemeni zeitelor ma inconjoara zilnic, vazandu-ma ca pe un zeu. Desi tie ti-ar placea sa traiesti aici, eu imi urasc lumea, pe care majoritatea o vede perfecta. Crizele de isterie, rochiile rupte din invidie, orele de munca, zilele de nesomn, lunile de cercetare, nervii pierduti cu fiecare razgaiata care are impresia ca este mai buna decat o nou venita, toate acestea incep sa isi lase amprentele pe fata mea. Si totusi, nu m-as putea lasa acum de asta. E o rutina pentru mine, si daca as renunta, ce as putea face altceva? Pana acum cativa ani eram doar "creatorul", dar acum sunt imaginea. Rar mai am timp sa schitez un pantalon si daca il incep, de multe ori nu il mai termin. In fosta mea casa vei gasi sute de incercari, pe mii de foi. Am inceput sa schitez de la noua ani, pe vremea cand tata mi-a spus ca unu barbat nu ar trebui sa deseneze rochii ci sa se gandeasca la afacerile familiei. Am lasat aceste afaceri pe seama fratelui meu geaman, Damian. Cateodata in sufletul meu lipsit de culoare incearca sa se mai aprinda o mica lumina, care ma face sa ma gandesc la el, dar care se stinge la fel de repede. El nu a avut o copilarie asa de grea ca a mea. Urma sa se casatoreasca cu Vanessa Cazt, o tanara foarte frumoasa care provenea dintr-o ramura nobila, iar Damian avea sa ii administreze averea. Vanessa a murit la din cauza pneumoniei, iar planurile tatei au fost distruse. L-am abandonat si eu, la nouasprezece ani parasind Suedia si venind la New York pentru a fi un pictor. Am fost descoperit mergand pe 5th Avenue si luat in echipa modelelor lui Kreutz. Nu am stat mult pe podium si am fost invitat in spate, unde se petrecea toata magia pentru a colabora cu echipa de creatori. In scurt timp numele meu a aparut in foarte multe locuri si usor, usor am ajuns de la un creator si un model la o imagine. O imagine stearsa, care rareori schiteaza un zambet. Lumea ma cunoaste ca fiin un critic aspru. De obicei clasific fiecare eveniment cu o culoare anume, si crede-ma, dea lungul anilor am descoperit zeci de culori pentru a clasifica fiecare eveniment. Majoritatea sunt predominate de gri, si cea mai aproape de stralucire a fost in 2005 la Rotterdam cand Eros a scos de la mine un galben-deschis. Lumea inca mai asteapta de la mine un rosu aprins si am senzatia ca vor mai astepta destul de mult, sau nu? Emi Freeman, ea ar putea sa aduca din nou galbenul in ochii mei, sau poate ... chiar mai mult?
- 3 minute!
- Ma grabesc, Andrew, am auzit-o pe micuta roscata.
Si totusi, ce inaltime avea? In ochii mei era mult prea mica. Eram obisnuit numai cu femei cu picioare lungi, asemeni Nadiei. Un metru nouazeci inaltime si un metru douazeci si sapte doar lungimea picioarelor. Era pe locul patru in cartea recordurilor, prima fiind o amazoana din rusia, pe care am avut sansa sa o imbracam la o prezentare chiar cu o creatie proprie. Practic, a stralucit pe scena. Pe atunci nu dadeam clasificam pe culori. Nu pot sa clasific ceva ce creez eu.
- Esti gata, Lars. Du-te si ai grija cu glezna, am auzit-o din nou pe Emi.
- Cum ai observat, mai ca tipa Lars.
- Nu foarte greu, raspunse ea stramband putin din sprincene. Te doare? Poate ar trebui sa nu mai urci pe scena.
Lars infatisa o mimica a fetei pe care nu am mai vazut-o de la Biggite incoace: era acea expresie gata sa sfasie omul doar din priviri. Se intoarse si pleca catre catwalk foarte iritata. Emi lasa capul in jos si incepu sa stranga trusele de machiaj. Cu mana trase usor elasticul ce ii tinea parul mai devreme intr-un coada. Era o imagine interesanta sa o vad cum isi misca mainile cu agilitate si incredere deplina pe ceea ce facea. As fi putut-o urmar un timp indelungat.
- Sa nu-i spui niciodata unui model ca nu poate sa mearga, am incercat eu sa o lamuresc apropiindu-ma de ea.
- Tocmai am invatat asta.
- Haide cu mine, sa iti vezi munca.
Am lasat-o sa ma urmeze luand-o pe un coridor stramt si ajungand in spatele spectatorilor.
- Locurile nu sunt prea bune, dar este un spectacol frumos.
Am auzit-o respirand foarte incet. Si pot sa spun ca incepuse sa simta pulsul scenei.
Capitolul 1.
- O sa vezi e incredibila... si totusi de ce ai concediat-o pe Julia? Ma rog nu asta e important, dar trebuie neaparat sa vezi ce face fata asta. E atat de tanara si pasionata... e pura magie. Nu am mai vazut pe nimeni ca ea si ma gandeam daca...
Ai simtit vreodata pulsul modei? Ai simtit cum scena te cheama la ea cu o voce aproape orgasmica? Ai fost inconjurat vreodata de patruzeci de femei frumoase si cu picioare lungi gata sa iti sarute oricand mana pentru faima? Ti-ai auzit vreodata numele strigat de 500 de necunoscuti dorind sa apari doar pentru a-ti mai vedea vreodata chipul perfect dupa care sa pleci la fel de repede lasand-i cu un gol in suflet si cu dorinta de a vrea mai mult? Eu da, in fiecare zi. Numele meu este Angus Larson si reprezint un simbol pentru moda de astazi. Ocupatia mea nu este sa ma gandesc la modele de rochii, desi uneori o mai fac, ci doar sa fiu o imagine pentru brandul familiei mele. Sunt un om rece, putred de bogat si totusi singur. Si eu am sentimente, iar cateodata cand ajung in camera de hotel ma simt de parca as fi singurul om pe lume. De cele mai multe gasesc pe cineva cu care sa ma distrez peste noapte si pentru a-mi reprima acest sentiment, dar de multe ori nu.
- Ai auzit ceva din tot ce ti-am spus?
- Sorry Andrew, nu.
Si-a dat ochii peste cap obosit sa ia discutia de la capat. Mi-a deschis usa catre camera de proba, indreptandu-se catre Kat, organizatoare.
Am inceput sa inspectez modele, sa ating tesaturile si sa admir croiala. Pentru mine nu mai era nimic iesit din comun, totul mi se parea banal si sters de orice culoare, desi aceste tinute trebuiau sa inspire moda pentru primavara/ vara. Nu vedeam natura renascand in niciuna. Nu vedeam gheata topindu-se la atingerea soarelui nici atat. Palid, banal...
- Gri.
Toti s-au intors catre mine. Era ceva obisnuit pentru mine sa clasific fiecare eveniment cu cate o culoare.
- La dracu, a scuipat Andrew cuvintele, mototolind o hartie in mana si aruncand-o pe jos. Nu se apropie nici macar de un maro?
Lipsa unui raspuns din partea mea a spus totul.
- Bine, sa nu ne alarmam. Kat? Am nevoie de ajutorul tau si...
Si atunci am vazut-o pe Nadia. Una dintre cele mai importante modele ale serii, afisand un zambet pe care niciodata nu-l mai vazusem. Chipul ii era luminat de machiajul foarte fin aplicat. Ochii ii erau evidentiati de o linie neagra subtire deasupra pleaopei care se prelungea cu putin in exterior, terminandu-se intr-o codita arcuita, iar buzele ii erau evidentiate de un roz-piersica pal. Obrajii nu erau acoperiti de nicio culoare inca si tocmai cand se pregatea sa ii aplice un roz deschis i-am oprit mana.
- E perfecta asa.
M-am uitat la chipul machiozei: nimic iesit din comun. Am studiat-o putin din cap pana in picioare. O fata simpla, cu parul prins intr-o coada de ponei, fara pic de culoare pe chip si destul de scunda. Ochii caprui, banali si obisnuiti erau fericiti si radiau. Nu i-am putut da o varsta, as fi incadrat-o undeva intre cincisprezece si nouasprezece.
- Angus, iti place? ma intreba Andrew socat.
- Da. Si tu esti? m-am adresat micutei.
- Emi Freeman.
- Nu cred ca Nadia are nevoie de blush.
- M-am gandit si eu la asta, dar Andrew mi-a dat un model fix si trebuie sa il urmez. Inca nu este gata. Pe pleoape ii voi aplica albastru metalic deschis iar buzele vor fi ...
- Uita tot ce ti-a zis Andrew. Eu sunt seful aici. E perfecta asa.
- "Less is the new more", adauga ea.
- Iti las libertate de exprimare. Succes.
M-am intors si am plecat catre Kat.
- E un om care nu vorbeste mult dar cuvinte lui sunt adanci, replica Andrew.
- Domnule Angus! am auzit-o strigand.
Mi-am intors putin privirea peste umar.
- Spre ce culoare bate acum?
- Albastru Ciel.
A fost singura care a zambit in timp ce toti ramasesera uimiti.
Capitolul 1, Partea a II-a
Ti-ar placea sa traiesti intr-o lume atat de vanitoasa ca cea in care ma aflu eu? Cui nu i-ar placea. Mii de femei frumoase cu picioare lungi si slabe, cu un corp perfect asemeni zeitelor ma inconjoara zilnic, vazandu-ma ca pe un zeu. Desi tie ti-ar placea sa traiesti aici, eu imi urasc lumea, pe care majoritatea o vede perfecta. Crizele de isterie, rochiile rupte din invidie, orele de munca, zilele de nesomn, lunile de cercetare, nervii pierduti cu fiecare razgaiata care are impresia ca este mai buna decat o nou venita, toate acestea incep sa isi lase amprentele pe fata mea. Si totusi, nu m-as putea lasa acum de asta. E o rutina pentru mine, si daca as renunta, ce as putea face altceva? Pana acum cativa ani eram doar "creatorul", dar acum sunt imaginea. Rar mai am timp sa schitez un pantalon si daca il incep, de multe ori nu il mai termin. In fosta mea casa vei gasi sute de incercari, pe mii de foi. Am inceput sa schitez de la noua ani, pe vremea cand tata mi-a spus ca unu barbat nu ar trebui sa deseneze rochii ci sa se gandeasca la afacerile familiei. Am lasat aceste afaceri pe seama fratelui meu geaman, Damian. Cateodata in sufletul meu lipsit de culoare incearca sa se mai aprinda o mica lumina, care ma face sa ma gandesc la el, dar care se stinge la fel de repede. El nu a avut o copilarie asa de grea ca a mea. Urma sa se casatoreasca cu Vanessa Cazt, o tanara foarte frumoasa care provenea dintr-o ramura nobila, iar Damian avea sa ii administreze averea. Vanessa a murit la din cauza pneumoniei, iar planurile tatei au fost distruse. L-am abandonat si eu, la nouasprezece ani parasind Suedia si venind la New York pentru a fi un pictor. Am fost descoperit mergand pe 5th Avenue si luat in echipa modelelor lui Kreutz. Nu am stat mult pe podium si am fost invitat in spate, unde se petrecea toata magia pentru a colabora cu echipa de creatori. In scurt timp numele meu a aparut in foarte multe locuri si usor, usor am ajuns de la un creator si un model la o imagine. O imagine stearsa, care rareori schiteaza un zambet. Lumea ma cunoaste ca fiin un critic aspru. De obicei clasific fiecare eveniment cu o culoare anume, si crede-ma, dea lungul anilor am descoperit zeci de culori pentru a clasifica fiecare eveniment. Majoritatea sunt predominate de gri, si cea mai aproape de stralucire a fost in 2005 la Rotterdam cand Eros a scos de la mine un galben-deschis. Lumea inca mai asteapta de la mine un rosu aprins si am senzatia ca vor mai astepta destul de mult, sau nu? Emi Freeman, ea ar putea sa aduca din nou galbenul in ochii mei, sau poate ... chiar mai mult?
- 3 minute!
- Ma grabesc, Andrew, am auzit-o pe micuta roscata.
Si totusi, ce inaltime avea? In ochii mei era mult prea mica. Eram obisnuit numai cu femei cu picioare lungi, asemeni Nadiei. Un metru nouazeci inaltime si un metru douazeci si sapte doar lungimea picioarelor. Era pe locul patru in cartea recordurilor, prima fiind o amazoana din rusia, pe care am avut sansa sa o imbracam la o prezentare chiar cu o creatie proprie. Practic, a stralucit pe scena. Pe atunci nu dadeam clasificam pe culori. Nu pot sa clasific ceva ce creez eu.
- Esti gata, Lars. Du-te si ai grija cu glezna, am auzit-o din nou pe Emi.
- Cum ai observat, mai ca tipa Lars.
- Nu foarte greu, raspunse ea stramband putin din sprincene. Te doare? Poate ar trebui sa nu mai urci pe scena.
Lars infatisa o mimica a fetei pe care nu am mai vazut-o de la Biggite incoace: era acea expresie gata sa sfasie omul doar din priviri. Se intoarse si pleca catre catwalk foarte iritata. Emi lasa capul in jos si incepu sa stranga trusele de machiaj. Cu mana trase usor elasticul ce ii tinea parul mai devreme intr-un coada. Era o imagine interesanta sa o vad cum isi misca mainile cu agilitate si incredere deplina pe ceea ce facea. As fi putut-o urmar un timp indelungat.
- Sa nu-i spui niciodata unui model ca nu poate sa mearga, am incercat eu sa o lamuresc apropiindu-ma de ea.
- Tocmai am invatat asta.
- Haide cu mine, sa iti vezi munca.
Am lasat-o sa ma urmeze luand-o pe un coridor stramt si ajungand in spatele spectatorilor.
- Locurile nu sunt prea bune, dar este un spectacol frumos.
Am auzit-o respirand foarte incet. Si pot sa spun ca incepuse sa simta pulsul scenei.
