Black Soul Revival [+18] [yaoi]

[candy_cane]

asta e un fic facut cu Yaku-chii :D :zuppy06: e un yaoi cum nu ati mai citit :))
pun capitolul 1 si yaku-chii o sa o puna cap 2 si tot asa :))
lectura placuta :P


cap 1


’Franta ... Minunata Franta cu scolile ei de medicina, cu studentele si studentii ei buni la toate . Minunatul oras Paris , plin de porumbei indragostiti , cei ce se giugiulesc pe la colturi sau in parcuri .. ah ... frumosul oras al iubirii ... Dar numai la suprafata, caci nimeni nu stie de problemele ei interne, de epidemii, de boli, de tot ceea ce misuna in subsoluri, ascunzandu-se privirii si cunostintelor . NU ! Nimeni nu a aflat de toate maladiile pe care le poti lua numai printr-un sarut . Nu ! Si nici nu cred ca vor afla, caci ignorant e omul , indiferent de natura lui, indiferent de nationalitatea lui . Chit ca eu am fost pus sa le arat cat de atenti trebuie sa fie, alaturi de multi altii, nimeni nu se sinchiseste sa ma asculte ! Nimeni , desi pe fetele lor se poate vedea teama, frica aceea dezgustatoare ca si cum din secunda in secunda se asteapta ca ceva sa li se intample. Insa ignora ! heh... ce pot eu sa fac ca simplu medic ? ‘ reflecta , ochii pierduti in departari , hoinarind pe cerul albastru de dupa fereastra lui, un tanar doctor , proaspat absolvent al facultatii de medicina, cu specializare in probleme psihice .
Ochii , mai verzi ca marea insasi, mai luminosi decat soarele , se pierdeau abatuti asupra norilor, urmarind miscarea lor lenesa, in timp ce degetele sale lungi si albe se jucau pe manerul canii din care mai sorbea din cand in cand cate o gura de cafea . Isi aducea aminte de prima lui zi in acel spital, sperand ca in curand aceasta sa nu ramana decat un vis urat . Nu ii placea aici insa nu avea cui sa i se planga. In plus, era prea tanar. Nimeni nu si-ar fi plecat urechea la ce avea de spus. Cel putin asta credea el !
Sutele de manuale pe care le rasfoise ii consolidau aceasta parere, dovedindu-i ca omul se credea cea mai mare dintre fiinte, indiferent ce argumente i se aduceau ca nu era asa. Inhala incet, expirand pe gura, inchizandu-si ochii. El voise sa vina aici, sa ajunga sa lucreze cu cei mai renumiti medici existenti .
Banii parintilor i-ar fi putut cumpara demult tot ceea ce voise , insa el refuzase vehement, spunand ca nu voia sa triseze. Daca el ajungea acolo unde era acum prin alte mijloace decat cele pe care le folosise cu siguranta ca toate sfaturile si toate consultatiile ar fi fost doar niste scamatorii, nimic cu adevarat valabil . Nu dorea ca oamenii sa se indoiasca de ceea ce spunea el .
Ofta din nou, lasand cana goala pe birou , in timp ce toate amintirile de pana atunci i se revarsara in minte, creindu-i o migrena insuportabila. Chipurile atat de false insa zambitoare ale celor care , cica, de abea ii asteptasera venirea inca ii jucau dinaintea ochilor, desi trecusera trei luni decand trecuse pragul acelui spital . Trei luni cu nasul ingropat in hartii, prescriind Nembutal si Valium la diferiti pacienti, avand grija ca dozele sa fie exacte nu peste masura . Personal : el ura Nembutalul , caci efectele lui faceau din persoana respectiva o leguma , un soi de statuie flasca, fiinta ce nu dadea nici un raspuns la orice i se facea, durere sau placere. Groteasca imagine a ultimului sau pacient caruia trebuise sa ii administreze fortat Nembutal ii fulgera creierul obosit.
Isi trecu degetele prin parul scurt , in tepi si roscat, oftand, si gandindu-se la toate maladiile mintale ce se instaurau in acel spital . Dintre toate in care putuse ajunge, medicii sefi il exilasera in unul de nebuni, promitandu-i o avansare rapida din cauza studiilor sale superioare.
Dar nu mai credea in asta . Astepta doar ca ziua asta sa se termine.
Traind in secolul XXI nu era mare smecherie, stiind ca anul la care ne referim e chiar 2009 . Urat sezon pentru toate cele ce i se intamplasera ! Doar era primavara in Franta, desi el nu simtea deloc.
Un ciocanit la usa il distrase din contemplarea haotica a celor trei luni . Privi un minut seringa cu Librium de pe masa, mutandu-si-o apoi asupra celei din propriai mana : Valium. Voise sa si-o faca chiar inainte de a pleca, pentru a isi calma puternica durere de cap, ca sa nu mai mentionez acea anxietate de care suferea de patru ceasuri incoace, din motive misterioase.
Se ridica, agasat de aceasta vizita neasteptata, asezandu-si frumusel seringa in buzunarul halatului alb pe care il purta , si se apropie de usa, deschizand-o cu putere. De partea cealalalta , o bruneta micuta, o asistenta tanara si foarte frumoasa, ridica speriata privirea, atintind-o drept in ochii lui inrositi de nesomn . Buzele i se curbara instantaneu intr-un zambet politicos. Ii inmana rapid doua plicuri maronii si disparu intr-un fosnet de fusta si halat, fara sa se uite inapoi.
Tanarul doctor o privi o buna bucata de vreme , fara sa se miste, surprins ca fata nu ii adresase nici macar un cuvant. Ciudat pana si pentru el , daca statea sa se gandeasca .
Fiind cel mai tanar din acel spital ,la numai douazeci si cinci de ani, se asteptase ca ea sa rada un pic, sa se inroseasca si apoi sa fuga speriata, insa nu facuse asa. Se purtase foarte distanta fata de persoana lui, diplomata chiar, si plecase fara sa ii adreseze cuvinte inutile.
Doctorul se intoarse pe calcaie si pasi din nou in birou, inchizand usa cu piciorul in timp ce se uita la cele doua plicuri destul de burdusite. Pana la biroul micut din mahon negru lustruit pe care il avea , se impiedica de cosul de gunoi plin ochi de hartie mototolita, in timp ce picioarele incaltate in pantofi negri stralucitori tropaira seci pe covorul subtire si verde ce acoperea podeauna din caramira albastra. Peretii albi pareau neprimitori inca decand se construise acel corp auxiliar, insa cui sa ii mai pese ? El se obisnuise cu acea cutie de chibrite care i se daduse drept birou.
Cei drept, avea doua scaune plusate asezate exact inaintea biroului, stralucind oarecum in lumina palida a asfintitului , pielea maronie deschisa inspirand o anumita aura de bine. Scaunul inalt si negru de dupa birou statea falnic , facand umbra asupra podelei si ascunzand doar o treime din fereastra ce dadea spre curtea interioara a spitalului . In zare se putea vedea o padure destul de maricica . Cerul marginea aceasta priveliste !
Spre placerea lui personala , biroul se afla la etajul trei, astfel ca geamul nu ii fusese zabrelit. Privirea i se ridica usor, si se indrepta agale si oarecum trista catre coltul drept a camerei unde o canapea nu foarte confortabila insa destul de primitoare ii zambi din acel loc, invitandu-l la un somn in care cu siguranta se va trezi cu vreun junghi in spate. Marai scurt , visand cu ochii deschisi la patul foarte comod de acasa, asteptand ca o minune sa se intample si el sa scape de acolo !
Insa , inainte de asta, avea o treaba destul de importanta cu acele plicuri ,pe care deja recunoscuse sigla batatoare la ochi a congrasului medicilor. Respiratia i se ingreuna, anticipand cine stie ce lucru minunat din partea lor, desi stia, efectiv, dinainte ca nu va primi nimic care sa il multumeasca, care sa il incante . Inghiti in sec , uitandu-se infiorat la singura poza pe care o avea pe birou.
Parintii lui si cu el . Ceva din poza aceea il inspirase mereu , in toate eseurile si scrisorile pe care le facuse, poza aceea il ajutase enorm de fiecare data !
Zambi precaut, mutandu-si privirea apoi pe teancul de hartii , cautand caterul pe care il folosea de obicei pentru a deschide astfel de scrisori, si negasindu-l se apropie de partea stanga a camerei, acolo unde o biblioteca destul de mare statea, burdusita cu carti si diferite cutii in care ascunsese lucrurile de care avea sa se foloseasca mai tarziu . Auzi in fundal bazaitul radioului ce statea protapit langa fereastra , huruitul micutului frigider de langa birou acompaniidu-l in simfonia aceea lenesa. Isi musca buza de jos, oprindu-si una din acele crize de ras care il mai apucau din cand in cand, caci imagini destul de amuzante zamislite de imaginatia sa prea activa , ii treceau prin minte . Era prea stresat pentru propriul sau bine . Simti vag greautatea seringii cu Valium in buzunar, insa nu ii mai acorda mare atentie, ci incepu sa caute impacientat un cutit printre cutiile din biblioteca.
Intr-un sfarsit, dandu-se batut, curiozitatea spunandu-si cuvantul, tanarul doctor trase de colturile plicurilor, rupandu-le, si scoase colile albe de hartie, pe care scrisul acela uniform se intindea , randuri intregi ,plictisitoare. Se tranti pe canapea, asezand plicul mai mare langa el , inca nedesfacut, tinand in pumn cheia pe care o gasise in acesta, citind ceea ce medicul sef ii spunea. Se parea ca primise un nou post, mai bun ca acesta , la unul din spitalele acelea mari la care numai visase. Bucuria ,insa, nu isi facu simtita prezenta, caci spitalul respectiv gazduia si unii din cei mai periculosi criminali ai Frantei sau chiar si ai Germaniei si a Angliei, iar el va trebui sa ii trateze pe cativa dintre acestia, ca sa nu mai mentionez ca toti noii veniti trebuiau sa treaca pe la el, si daca nu se simtea in stare sa le preia cazurile, atunci putea sa le predea altor medici. El era pus ca un fel de sef peste toti medicii din acea institutie .
’Un soi de scoala de corectie ,insa in care medicii pot administra in voie sedative fara sa priveasca de doua ori la pacientul pe care il examineaza !’ ii trecu prin cam acest gand, neputand sa trateze la rece aceasta noua incercare la care era supus.
Terminand de citit, se uita la celalalt plic, cu mult mai mare, apropiindu-se vag de marimea unui colet. Inghiti in sec. Probabil erau cateva din dosarele viitorilor sai pacienti.
Se parea ca medicul sef stiuse ca el nu va refuza aceasta sansa . Micul geniu nu avea voia sa nu preia aceasta noua slujba ! Era de neconceput un refuz la ceea ce i se dadea !
Solomon ofta deznadajduit, lasandu-si capul pe spatarul canapelei privind tavanul ce se colora rapid intr-un sangeriu dezgustator, ca mai apoi, incepand din colturi, sa se prefaca intr-un albastru extrem de inchis. Ce bine mai era cand era doar un simplu tanar, acel invatacel naiv si plin de zel si sperante. Acum regreta oarecum ca voise sa termine repede scoala.
Isi aduse vag aminte de ultima despartire de care suferise, nu cumplit, caci isi administrase doza dupa doza de Librium ,aproape devenind depedent. Ochii vii si frumosi ai prietenului sau excentric chiar si la acea varsta ii arsera retina. Inca ii simtea pielea fina si alba, zambetul acela smecher ce se prefacea rapid intrunul de pura placere sexuala, mai sexy si mai excitant decat orice alt zambet, rivalizand cu cele feminine. Isi aduse aminte de el in cel mai frumos pe care il petrecusera impreuna : Haru in fata unei fantani arteziene , cu stropii luminati de soare stralucind pe langa el , atingandu-si vag clipul . Era exact ca un zeu antic grec pogorat pe Pamant . Parul negru cu suvite albastre fluturand usor in briza ce trecea pe acolo, in timp ce ochii albastri erau atintiti in zare, luminati si ei de curcubeul firav creat de razele calde si de apa ce sarea peste tot.
Oricat de frumos ar fi fost Solomon considerat, doctorul tot credea ca fostul sau prieten era mai frumos, mai atragator, mai ... special decat fusese el vreodata . Desi se insela. El nu se vazuse niciodata clar chiar daca se facuse medic psiholog specialist, in timp ce Haru se facuse chirurg plasticiant. Probabil si profesiile ii apropiasera pe cei doi.
Dar alunga pana la urma trecutul inapoi in cutia lui , ascunzandu-l in praful uitarii. Nu isi daduse seama ca inchisese ochii pana ce privirea i se focaliza, si observa ca atipise. Soarele apusese de multisor se parea.
Casca, se intinse, insfaca dosarele inca impachetate, si se ridica, luand cheile de pe birou. Avea sa le citeasca acasa. Era asteptat la noul post in maxim doua saptamani asa ca avea timp sa incheie toate retetele pe care le avea de completat. Se simti oarecum nostalgic cand parasi biroul , insa alunga sentimentul , si pleca catre parcare, neluand in seama coridoarele pustii si luminate puternic . Nu auzi mormaielile nefericite ce veneau de la pacienti, si nici tropaielile usoare ale asistentelor grabite sa ajunga la toti internatii.
Viata grea asta de sora medicala. In special pentru cele noi. Saracele ! Ofta, insa nu se mai uita in urma
Masina lui , un Mercedes negru decapotabil , straluci in lumina data de luna, invitandu-l la un drum lung si plicticos, catre apartamentul sau. Parisul era un oras nelinistit chiar si la cele mai matinale ore, asa ca o sa intarzie oricum pana sa ajunga in apartamentul sau si sa isi telefoneze parintii.
Tanarul doctor Solomon Grace isi intoarse obosit masina si accelera catre iesirea din parcarea spitalului, surazand in sinea lui . Odihna !

[myuu]

Am citit si eu in sfarsit capitolul, de cand vreau s-o fac si nu am mai reusit. Dar sa revin la fic, imi place cum ai descris pot sa spun ca te descurci foarte bine la capitolul descriere, sti sa scoti in evidenta anumite detalii, cred ca e punctul tau forte, am dreptate?;;) Dar fi atenta ca daca folosesti multa descriere naratiunea si dialogul sunt cam neglijate si risti sa apara monotonia, altfel spus plictiseala.De obicei prefer naratiunea la persoana 1, dar mi-a placut si la persoana a 3a, te descurci de minune cu ea si imi place ideea cu Franta, e o tara frumoasa intr-adevar, nu prea imi place franceza insa :-". Mi s-a parut interesanta si partea cu doctorul, iar acum ca este mutat la un alt spital ma gandesc ca va gasi acolo pe cineva si abia astept sa vina scenele yaoi;)).
Ah da, aproape uitasem e o chestie, tine mai mult de "gusturile mele", dar iti sugerez sa nu mai scri "Cap 1" si mare cat casa in primul rand se vede urat acel "Cap" stiu ca pe mes se foloseste la greu, dar intr-un fic nu da bine, iar faptul ca ai scris atat de mare l-a scos si mai mult in evidenta.
Atat am avut de spus, astept nextul la care Yaku deja lucreaza, imi pare rau ca nu voi fi aici sa citesc, dar recuperez eu:D

[Yaku-chin]

Multumim Myuu de coment:D acum capitolul urmatoru care vine mai greu ( doar aici e vorba de mn nu? :D )

Capitolul 2


Tic.Tic. Tic.


In loc ca ceasul sa mearga inainte, astfel orele , zilele, saptamanile, lunile si anii sa treaca, mi se pare ca merge inapoi, facandu-mi mie in ciuda. Desi treaceau doar cateva secunde eu ma bucuram pentru cateva clipe, ca apoi sa realizez ca pe langa acele secunde ce se scurgeau nespus de greu , mai aveam de asteptat ore, zile, saptamani, luni, poate chiar ani ca totul sa se termine, sau pentru mine, sa inceapa.
Vedeam inca razele soarelui ce se revarsau asupra mea si a pamantului, si ma intreb: cat timp va mai dura aceasta asteptare, ca razele soarelui sa dispara si sa apara cele ale lunii, apoi iar cele ale sorelui si apoi ale lunii , si tot asa? Cat timp voi mai sta sa observ norii liberi ce se plimba pe infinitul albastru, fara sa simt aerul racorindu-mi trasaturile fetei? Cat va mai dura rabdarea, setea de razbunare si regretul ce se afla in mine? Cand o sa accept si o sa ma resemnez, cand o sa pot sa uit? Ma intreb oare chiar asta merit? Atat de mult am gresit incat sa fiu privat de atatea lucuri? Sa mi se arate adevarul intr-un mod atat de crud, inca ma sfasie fiecare gand, fiecare vorba in parte? Cat? Oare cat va mai dura? Dar intrebarea de baza: cand se va termina totul?


Curand….sau poate niciodata.


Ochii ii erau atintiti asupra cerului. Il privea cu invidie, cu ciuda, cu dorinta si cu admiratie. Tacanitul ceasului de la mana dreapta ce se afla sub capul sau ii ajungea pana la urechi, facandu-l sa ofteze resemnat.
Razele soarelui ii alintau corpul racit de solul tare si inghetat. Camasa alba cu dungi grii ii era desfacuta la toti nasturii , astfel razele ii atingeau corpul de portelan, facandu-l sa se bucure de caldura impartasita. Hainele sifonate ii dadeau un aspect neglijent, de om ce nu stia ce era aia curatenie; si in ciuda tuturor aparentelor, lui chiar nu ii pasa de astfel de lucruri.
Inchise incet ochii vrand sa isi limpezeasca gandurile, sentimentele ce inca zaceau ascunse in interiorul sau , si pe care incerca sa le renege. Durerea din piept se facea simtita, din nou, ca un adaos al cutitelor ce ii erau infipte in inima, acum mai aparea si o spada, ce taia bucatile de suflet in mici diviziuni, care se imparteau si ele din nou, si din nou, si din nou. Cu fiecare secunda ce trecea o simtea si mai prezenta, si mai mare si mai dureroasa. Muschii ii erau incordati datorita nervozitati ce punea stapanire pe el, datorita regretului si faptului ca gresise.
Un zambet amar se afisa pe chipul indurereat de portelan, ochii inexpresivi priveau din nou cerul oferindu-I atentie, confesandu-i-se. Culoarea albastra se transforma incet , dar vizibil, in mov, apoi in rozaliu, iar norii cei albi aveau acum o tenta de portocaliu, pana si cerul se schimba din cauza timpului.
Se ridica lenes fara prea mult chef de pe pamantul rece. Isi aranja putin hainele, prinzand camasa la unul dintre nasturi, apoi pasii sai se indreptara spre o tinta fixa. In fata sa se vedea o cladire impunatoare si sombra. Se apropie de usa mare din fier ce era pazita de patru gardieni. Il salutara cu respect, iar el le raspunsese printr-un gest amical din incheietura, apoi intra inauntrul cladirii.In interior se putea simti un miros imbaxit, un amestec de transpiratie, fum de tigara si multe alte mirosuri neidentificabile. Era o galagie infernala, voci peste voci, se puteau distinge tipete, injuraturi, batai si multe altele. Merse de-a lungul unui coridor prost luminat, intalnindu-se cu mai multi prizonieri care il salutara cu respect, sau poate teama, nu il prea interesa .
Se opri la celula cu numarul 332, unde o mica pancarda era lipita pe cateva gratii , iar pe ea era gravata numele detinutilor :Jordan Jonathan si Orlando Mausol.
Orlando pasi incet in interiorul celulei si il observa pe noul sau “coleg”. Era un tanar micut de statura, blond si cu ochii negrii , acuzat de tentativa de omor. Privind spre acel tanar se revazu pe el, acum cinci ani, cand pentru prima data pasise in acea inchisoare . Inca putea resimtea acele sentimente ce il invadasera intr-o clipa. Putea observa in ochii tanarului teama, disperarea , furia, frica si toate acele trairi ce il stapanisera in acea perioada.
Incerca sa ingnore acele aspecte vazandu-si de propriile procupari. Lua hartoagele de pe pat uitandu-se amanuntit pe ele. In curand avea sa se iasa de acolo . Cinci ani trecusera extrem extrem de greu. Insa acum totul se scursese, invinsese.Era castigatorul, intr-un joc deja pierdut. Atunci iesise ultimul, iar faptele se consumasera rapid, prinzandu-l pe el in cusca aceasta. dar acum aceeasi competitie, acel joc al mortii, pierdut din cauta propriei nesabuinte, avea sa reinceapa cu noi jucatori , cu noi arme, si cu noi premii. Putea deja savura gustul victoriei, stia sigur ca ea nu se astepta ca el sa se reintoarca. Il treceau fiorii numai cand isi amintea de acea faptura demonica. Zambi din nou. Planuise acest moment cu atata precizie, cu atata rabdare, incat acum ii se parea ca aceste cateva ore se scurgeau mai greu decat anii petrecuti aici. Insa nu putea spune ca regreta faptul ca se schimbase in acest timp, putea spune ca invatase si realizase multe. Acum aprecia lucrurile mai mult decat inainte, acum nu mai era acelasi pusti de 19 ani ce intrase la inchisoare , acuzat de furt, crima si trafic de droguri. Inca simtea durerea aceea din piept, otrava care inca ii curgea prin vene, sentimentele acelea de ura si necredinta exact ca in momentul in care realizase cine il tradase . Nu se asteptase sa fie injunghiat atat de brutal pe la spate, nu de la ea, in orice caz. Si tot ce facuse era sa o iubeasca, sa o protejeze. Iar ea il tradase, il omorase in cel mai josnic mod posibil. Insa acum realiza ca degeaba regreta, degeaba sesiza ca gresise, acum totul nu mai avea valoare, era doar o rana infectata si netratata.
Inca mai avea pozele cu ea, inca mai avea scrisorile pline de sarcasm din partea ei, in care ii radea in fata, in care ii spunea tot adevarul. In acele clipe credea ca totul e o minciuna, spera sa fie, voia cu adevarat . Insa nu era asa. Nu intelegea , chiar nu putea concepe: cu ce gresise atat de tare incat sa merita una ca asta? E drept ca omorase cateva insecte ce se dadeau drept oameni, dar politia nu stia de acele crime, el se afla acolo pe baza unor probe false, a unor omucideri la care el nu participase si de care nu auzise , si aici era doar mana acelei vipere, ea il bagase in aceasta incurcatura.
Credea ca va scapa de el bagandu-l in inchisoare, credea ca nu se va razbuna, credea ca ea era invingatoarea, insa avea de gand sa ii demonstreze contrariul. Ura din el crescuse si mai mult , si desi il durea, il durea fiindca chiar o iubise, si poate chiar inca o iubea , inca mai avea sentimente pentru ea, nu putea renunta la razbunare . Isi acoperi chipul cu o palma, strangand din ochii: cat de idiot putea fi, aceea femeie nici macar nu tinea la el, nici macar ca la un adversar, iar el statea acolo, pierzandu-si timpul gandindu-se la ea. Ofta, si incerca sa isi alunge gandurile ce ii dadeau tarcoale. Simtea ca se sufoca daca mai statea mult in acea parte a trecutului, o amintire cu ea. Ar fi vrut sa o uite, dar asta insemna sa o lase sa se bucure de jocul castigat necinstit si nu avea de gand sa fac una ca asta, nu degeaba a planuit in fiecare minut cat fusese capitiv ce avea sa faca,acum nu putea da inapoi oricat ar fi vrut. Dar nu, chiar nu avea motive sa nu vrea una ca asta.
Citea cu atentie documentele ce le avea in maini. Nimeni nu avea sa afle ca va fi eliberat, ce usurare. Va fi scandalos, cand vechi asa zisi prieteni isi vor primi pedeapsa. Inca nu era sigur daca sa ii omoare lent si dureros, sau rapid astfel incat sa nu stie ce i-a lovit?Ii suradea insa prima varianta. Ce rost ar avea sa ii omoare daca ei nu ar sti cine i-a trimis pe lumea cealalta? Avea sa ii expedieze intr-o excursie ce si el o dorise candva, le va face doar o mica favoare, nu numai lor, ci si intregi lumi .
Arunca dosarele undeva pe jos si nu statu sa se uite, ci se intinse pe placa din beton numita pat si incerca sa adoarma. Somnul il prinse in mirajele sale relativ repede, insa el inca putea simti greutatea ce ii apasa inima si constiinta, dar nu voia sa o bage in seama, dorea sa o ignore, insa ea era acolo, era prezenta. Ii reamintea totul, fiecare bucatica a vieti sale, fiecare esec, fiecare victorie, ura ca isi aminteste totul, uneori memoria nu era asa buna pe cat ziceau alti. Desi avea ochii inchisi, si era intuneric, in abisul sau tenebros, imaginea ei, era acolo, mereu prezenta si de cate ori incerca sa o omoare, de cate ori avea posibilitatea sa o faca, ezita . Se trezi speriat atunci cand in propriul vis golantele ii intrara in corpul fragil iar el simtii durerea ei, poate chiar o durere mai mare. Era clar, era cel mai mare idiot de pe fata pamantului. Ofta, nu avea leac. Stia ca ea nu merita nimic, absolut nimic, nici Infernul nu o merita, de Rai nici nu trebuia pomenit.
Un gardian intra in celula rugandu-l pe Orlando sa il urmeze, Jordan era uimit: cum de gardianul il privea cu umilinta pe colegul sau?
Orlando obseva aceasta privire ciudata a baiatul si ii facu cu ochiul. Mergea in fata gardianului, stia unde avea sa se duca . Stia ca sosise momentul. Ii deschise o usa si apoi alta si alta. Intra intr-o incapera destul de maricica, unde directorul inchisori discuta cu prietenul sau .
-Domnule Mausol a sosit vremea sa iesiti din aceasta vagauna .
Spuse directorul inchisori foarte vesel, tonul sau incerca sa imita bucuria, satisfactia, ca si cum urma sa se intample ceva foarte frumos, minunat, de care se putea bucura, pe care il incanta.
-Scuteste-ma Jensen, sti ca daca voiam puteam iesi de aici imediat, nu? Facu o mica observatie sarcastica, pe un ton acrit, Orlando uitandu-se plictisit la cel ce i se adresase.
-Bineinteles, domnule.
Vocea directorului era putin alarmata, speriata. Nu voia sa supere aceasta faptura ce numai umana nu parea fi.
-Inainte sa plec, nu uitati ca vreau sa scoateti de aici cateva persoane.Anthony ai facut tot ce te-am rugat nu?
Ochii i se indrepta cartre prietenul sau ce ranjea satisfacut. Acesta afirma dand din cap.
-Uite hartia cu cei ce vreau sa iasa, si….pe nou detinut, Johnny ala, care era cu mine in “ camera”.
-Bineinteles, bineinteles! Acum puteti pleca , oficial sunteti un om liber, domnule Mausol, domnule Anthony a fost o placere sa lucrez cu dumneavoastra in acest timp destul de scrurt.
Barbatul numit Anthony se ridica, avand inca ranjetul pe buze la vederea prietenului sau. Amandoi se indreptau spre un nou viitor, unu deja planuit si sigur.
Aerul libertati parea atat de curat, de pur, inca nu putea explica acel sentiment ce il stapanise, si involuntar un zambet ii aparu pe chip. Anthony isi urmarea prietenul atent, cat timp trecuse de cand nu mai vazuse cerul cu norii lui liberi si soarele maiestuos ? cat timp fusese captiv? Doar cinci ani, doar cinci.
-Liber, prietene, in sfarsit liber! afirma Orlando cu un glas stins.
In sfarsit avea curajul sa isi satisfaca setea de razbunare, sosise timpul . Prevedea un viitor destul de sangeros si dureros, dar oare previziunea sa era buna?

[candy_cane]

dap :D asa-i asa-i :) va multumim pentru commenturi.
am intarziat cu acest capitol in speranta ca se va gasi cineva sa puna cu comment amarat :-< nu a fost sa fie :-< sa speram ca veti comenta la acesta :D

cap 3.


Maraitul ceasului si bazaitul infernal al telefonului il facura sa sara din pat fara menajamente sau scuze. De abia se culcase, nereusind sa doarma decat doua ore, si acum isi gaseau toti dracii din iad sa se trezeasca si sa il cheme la raport !
Injurand in barba, asa cum nu mai facuse decand terminase al doilea an de facultate, si apucand ceasul , il dadu de perete, sfaramandu-l inainte de a lua si telefonul. Nu apuca sa se uite la numar sau la nume , ci apasa frustrat pe buton, apasandu-si apoi obiectul de ureche, mai mai sa isi-l zdrobeasca de cap. Nu ca l-ar fi deranjat, insa durerea infernala ce ii pulsa intre sprincene nu ii permise luxul unei morti fara griji.
Vocea vesela a mamei lui il facu si mai irascibil. Ora din Arizona era cu mult inainte de cea din Franta, insa se parea ca femeia uita mereu asta. Insa baiatul nu carai, incercand pe cat posibil sa isi pastreze calmul.
-Dragul meu ! Am auzit de promovare ! chitai vesela, radianta batrana lui mama.
Solomon nu isi putu reprima acel zambet fugar, dar sincer ce ii inflori pe buze. Oricat de suparat ar fi fost in astfel de momente, genul asta de scapari ale mamei lui il faceau mereu sa zambeasca.
-Da mama... reusi sa caste in receptor, inainte de a se intinde si a se rasturna din nou pe spate, pe patul sau comod.
-Hopa ... Imi pare asa de rau, Solomon! Iar am uitat de ora ! se scuza ea dintr-o data, fastacindu-se la telefon, in timp ce incerca pesemne sa puna ceva la foc.
-Tot timpul uita ! A naibii de hoasca ! auzi undeva in fundal si vocea puternica si baritonala a tatalui sau, chicotind ,probabil, din living.
Solomon rase si el infundat, ascultandu-si parintii cum poarta una din acele certuri care ii facea atat amuzanti in copilarie .Mai ca ii era dor de perioada aia.
’ Insa timpul isi continua mereu marsul sinuos, impingand la roata destinului, creind diferite pulberi ce se scurg peste noi ! Pacat ca acest morar nu se poate opri, infrangand astfel porniri ce nu ii apartin de drept ! ‘ debita intr-o doara ,filozoful din el.
Minutele trecura destul de repede, conversatia trecand de la un subiect la altul, mereu intorcandu-se la asa-zisa sa promovare. Nu ii prea placea sa vorbeasca despre asta, mai ales ca nu stia a cui e spitalul, ce va face el acolo, sau ce il astepta in orice caz !
’ Timpul nu imi e aliat se pare, si nici misterul nu ma prea place ! In schimb... ma aleg numai cu dureri de cap de la prea mult stres ! Halal doctor ! ‘ ofta, inghitind in sec.
Pana la urma, cand mama lui surescitata inceta sa mai balbaie si sa il tot ridice in slavi, roscatul inchise telefonul, ascunzandu-l sub perna si ofta . Inca mai avea acte de citit si completat, inca mai avea de scris retete si de abia trecusera trei zile. Sperase sa termine cu ele, insa se parea ca nu !
Si ce era mai rau era faptul ca spitalul respectiv era tocmai la mama-dracului in poarta, undeva la marginea Parisului . Nu tocmai unde voise el sa fie, mai ales ca avea de mers cu masina aproximativ 30 de km .In aglomeratiile din Paris , asta insemna sinucire totala, sau atacuri cerebrale si nervoase din cinci in cinci minute !
Pana la urma credea ca va ceda, da pana sa se intample asta, sedativele, pastilele si tot noianul doftoricesc impotriva durerilor de cap ii va sta alaturi.
Se uita cu un ochi inrosit din cauza nesomnului la ceasul de langa televizor,si vazu cu stupoare ca era de abia zece si jumatate. O zi afurisita de vineri care incepuse atat de minunat !
Incercand sa se tempereze, Solomon isi trecu mana prin par si ,ridicandu-se alene din pat, isi dadu jos boxerii, singura imbracaminte care o avea cand dormea. Era singura in apartamentul lui, si nu ii pasa cine il vedea , asa ca pasi gratios , insa foarte obosit si somnoros , catre dus, frecandu-si fata unde micii tepi ai barbii nerase ii gadilara usor palma.
Dusul rece ii dezmorti oarecum corpul, desi putu sa jure ca o anumita parte a lui va protesta . Tot timpul se trezea cu o erectie dimineata, si in majoritatea cazurilor, dusul rece o calma. Ori asta ori trebuia sa se masturbeze cam cinci minute ca sa scape de ea. Asta era partea urata a diminetilor !
Apoi urma imbracatul care nu dura nici el prea mult. O pereche curata de boxeri, niste blugi simpli si un tricou mulat ii erau de ajuns. Halatul alb era la spital , si de obicei refuza sa il poarte si inafara incintei, asa ca il lasa si el pe unde apuca.
Astazi nu manca, ci pleca direct, caci voia sa isi stranga lucrurile si sa se duca sa inspecteze si noua ‘resedinta’ .
Ii era oricum prea greata ca sa imbuce ceva ! Un sentiment straniu ii aluneca din cap pana in viscere , intorcandu-i stomacul pe dos. Nu era in apele sale!
’Poate din cauza visului !’ fu primul sa gand, insa nu era chiar asa posibil.
Subconstientul sau, oricat de intunecat si indepartat i se parea, nu avea cum sa ii provoace acea senzatie printr-un singur vis ! Nu era posibil !
Iesi rapid din casa, apucandu-si cheile si practic fugind pe scari, perfect constient, din cauza cozii destul de mari de la etajul sapte, ca nu va putea lua liftul.
Ultimele doua etaje le sari, si aproape ca se impiedica de covorul rosiatic de la parter. Dand din maini pentru a-si mentine echilibrul, Solomon topai intr-un picior pana-si gasi stabilitatea, si apoi o rupse din nou la fuga, rosu tot in obraji si cu sudoarea curgand in raulete mititele pe fata lui.
Nu avea sa ia masina, caci ,dupa cum stralucea soarele afara, probabil ca aceasta se va transforma intr-un cuptor incins pana ce va ajunge la spital, asa ca prefera sa ia metroul. Bunul si racorosul metrou !
Incetini considerabil cand vazu multimea de oameni ce se inbulzea catre subteran, si statu cuminte la rand, asteptand sa isi ia biletul. De-a lungul timpului intalnise o multime de oameni si pe majoritatea ii tratase de cate ceva, insa nu tinuse evidenta sau legatura aproape deloc.
Bine... mai putin cu o singura persoana. Aceeasi persoana care se jucase cu inima lui, aceeasi persoana care ii crease numai probleme la final . Aceeasi persoana care avusese tupeul nemasurat sa se ia de familia lui si sa incerce apoi sa isi ia viata. Cei drept ... inca mai avea o bruma de afectivitate catre acea persoana, insa ... o va uita, mai devreme sau mai tarziu, desi rana aceea interioara sangera acum. Genul acesta de cicatrici nu aveau sa se inchida niciodata.
Ofta, muscandu-si in repetate randuri buza de jos, tic ce si-l formase in primii ani de liceu, cumpara tichetul si o lua din nou la fuga catre metroul ce avea sa il duca la serviciu. Isi aduse vag aminte de niste ochi caprui ,mari ,veseli dar atat de perversi incat nu ii putea ignora, de un zambet luminos insa foarte fals , deloc natural, si de un corp suplu si bine construit. Isi aduse aminte si de un nume, insa nu mai tinea minte ce relatie era intre acel nume si fiinta ce ii aparuse acum in minte.
Asezandu-se pe locul sau, Solomon isi pleca capul, scotandu-si telefonul din buzunar. Vazu un mesaj si un nume, si scanteia realizarii ii palpai in minte : Sarah Tornelli , acea asistenta draguta care il intampina mereu cand intra in spital. Aceeasi asistenta care ii zisese de mutarea sa . Ii spusese si numele proprietarului, insa el il uitase. In schimb , ce isi aducea aminte era o promisiune : ea voise ca el sa o scoata in oras, insa el refuzase, spunand ca ii promisese altcuiva ca ii va ramane fidel.
O promisiune falsa, insa ... nu dauna nimanui nu ? Cel putin el nu se simtea cu nimic obligat fata de persoana ei.
Ofta, dezmortindu-si mainile si stergandu-si picaturile micute de transpiratie de pe fata, Solomon se dadu jos din metrou, mergand apasat catre spitalul ce se profila, alb si oarecum impunator, deasupra copacilor de langa statie.
Ochii lui verzi lacrimara un pic cand iesi din nou in lumina puternica de afara, insa se acomodara rapid. Asa era tot timpul nu ?
Merse incet, desi era hotarat sa ajunga cat mai repede acolo, sa stranga si sa plece. Nu avea de ce sa mai dea ochii cu nimeni, asa ca era mai bine sa faca pe Casper, fantoma binevoitoare, sa intre si sa iasa,si gata.
Insa... o mogaldeata alb cu negru ii atrase atentie. Blanozitatea, caci nu putea spune cu siguranta ce era defapt, se indrepta voioasa catre marginea trotuoarului si risca sa fie calcata, la numai zece picioare in fata lui. Dintr-un impuls necunoscut lui, insa care i se parea cat se poate de firesc in astfel de imprejurari, Solomon o porni in fuga inainte, propulsandu-se in picioarele sale puternice , pe asfaltul incins, pana ce prince creatura micuta de coada si o trase din calea unei roti ce , cu siguranta i-ar fi zdrobit capul .
Gafaind, insa multumit de sine, barbatul se uita la ceea ce salvase si descoperi ca , acea fiinta micuta si pufoasa era defapt o pisica. Un pui de pisica mai precis. Ochii , unul verde si unul albastru, se uitau intrebatori catre el. O pata mare si neagra ii acoperea ochiul drept – cel albatru – intinzandu-se pana la ureche, exact ca intr-un model de ying si yang mai ciudat . Era frumoasa, si se parea , fara stapan.
Solomon se atasa imediat de ea, asa ca nu o alunga , si nici nu o dadu cuiva. Ci o tinu strans intr-o mana la pieptul sau. Pisica, denumita Alexis – din cine stie ce motiv , numai de el stiut – carai fericita din bratele noului ei stapan.
Drumul catre fostul sau birou nu mai paru , dintr-o data, atat de greu. Abia astepta sa ajunga acolo pentru a hrani micuta prietena de la pieptul sau . Stia ca avea sa primeasca o cana cu lapte , pe care, bine inteles, o va imparti cu felina aceea dragalasa.
Urmatoarele ore le petrecu , pe langa strangandu-si obiectele personale si dand telefoane, jucandu-se cu Alexis , care , se parea, ii placea foarte tare sa ii rontaie locul urechii stangi, ori de cate ori prindea momentul si se urca pe pieptul lui pana la el.
Ziua trecu cat se poate de usor, si Solomon chiar reusi, in pofida sperantelor sale destul de mici la inceput, sa o evite pe acea Sarah care ii dadea un sentiment foarte vag insa destul de nelinistitor de om ce te putea insela in orice moment, de om ce nu statea langa tine decat din interes si nimic mai mult.
Cand soarele apuse somnoros pe cer, si Alex adormi obosita in poala sa, Solomon se decise ca era timpul sa plece acasa.
Chemand un taxi si luandu-si cele doua cutii cu obiecte, barbatul stranse pisica protector in brate, avand grija ca fundita rosie pe care i-o legase la gat sa nu se agate de ceasul sau, si pleca catre usa de la intrare, multumit de sine si extrem de frant de oboseala.
Trebuia sa mai dea niste telefoane , deci ziua lui nu se incheiase pe deplin, si asta il facea oarecum irascibil, insa torsul constant al pisicii il linisti pe deplin, iar aerul racoros al noptii il cree o stare de bine .
O alta zi urma, si dupa aia inca una, si apoi inca una ... si tot asa ! dar cel putin stia una si buna : lui chiar ii placea ceea ce ajunsese ! Sau aproape !

[Yaku-chin]

Oh..se vede ca nu e asa placut ficul nostru, dar nah, poate se gaseste careva sa ne lase o parere, cine stie:D

Capitolul 4




Astepta cu ardoare clipa in care totul se va darama, iar el, va fi cel care va reconstrui totul. Imboldul launtric inflorea cu fiecare secunda. Acum avea sa dea totul pe play iar jocul va incepe dupa regulile lui, dupa dorintele si vrerea lui, iar cand se va satura, desi nu credea asta, de abia atunci putea da totul naibii, dar momentan timpul, planul lui era atat de bine alcatuit incat nici macar sfarsitul lumii nu putea distruge acea organizare compacta a sa. Atata incredere avea in reusita lui incat nu mai realiza cat de multe se pot intampla, momentan inca se afla in stadiul de delir. Pasiunea pentru razbunare il distrugea si in acelasi timp il renastea, ii dadea putere si vointa sa continuie, oricum nu avea sa renunte indiferent de obstacole.
Mintea sa era infectata numai cu imaginea ei, o vedea oriunde se uita, ea inca exista in viata lui, si o punea inconstient mereu pe primul loc, intr-o veneratie bizara, care nici macar nu ii facea bine. Momentan stia ce avea sa faca, nimic mai mult decat sa se acomodeze intai cu noua viata. Avea sa isi ocupe noul post de lucru. Anthony ii explicase deja toate detaliile despre ce va urma sa se intample. Desi parea totul atat de simplu, in el inca era o mica particica ce regreta totusi ca se ajunsese la asta, insa nu voia sa recunosca, orgoliul sau nu ii dadea voie, iar sangele infectat cu venin il facea sa se simta rau de cate ori realiza ca totul se intamplase din vina celor ce ii crezuse candva prieteni, apropiati. Si inca nu ii venea sa creada ca fusese injunghiat de persoana cea mai apropiata lui, insa rana aceea adanc ingropata inca sangera si oricate bandaje ar fi pus pe ea , aceea ar fi persista mult timp , foarte mult.
Privirea sa inca statea pe pozele celor ce in curand vor fi doar amintiri in jurnale sau ziare sau documentare. Aflase despre familiile acelor persoane, care aveau chiar si copii recent nascuti, dar chiar nu ii pasa, din contra, avea sa se razbune din plin. Era foarte constient ca la sfarsitul vietii nu va avea un final fericit, si persupunea ca va fierbe intr-un cazan, invartit mereu incolo si incoace de un demon ursuz, sau ceva de genu, insa nu asta conta acum, ci scopul sau care era pe primul plan. Nu acceptase sa se uite pe pozele ei . Nu voia doar el sa o vada intr-o rama veche, ci si ea pe el, mai ales in carne si oase. Asa ca astepta clipa in care se vor reintanli. Nu se schimbase prea mult, doar parul brunet era mai lungut , iar ochii candva de un verde mai pal amestecat cu negru, erau acum de un verde limpede si crud, si atat de adangi incat privirea sa parea plina de ura, ceea ce era si adevarat, iar corpul sau capatase mai multa putere fizica, si morala dar mai putin.
Citise deja destule si vazuse destule, astfel incat sa isi formeze o parere despre modul cum va proceda. Va lua intai cele mai mici victime si mai neimportante, avea de gand sa fie milos cu cei ce doar statusera pe tusa si nu se implicasera , si totusi fiindca nu o facusera macar in interesul sau aveau sa plateasca. Nu avusese nevoie de ajutorul nimanui cand infundase puscaria din cauza lor, ca sa iasa primul din orice situatie, sa le castige increderea si respectul celor cu care statuse acolo. Dar cum avea un caracter atat de ciudat si sinistru, acceptase sa petreaca cativa ani la inchisoare, astfel putea sa acumuleze totul, sa relizeze, sa asimileze totul si sa poata gasi o solutie clara, satisfacatoare si cruda prin care sa ii infrunte.
Inca nu era atat de curajos pe cat spera sa fie, inca era vulnerabil fata de ea, fata de toate femeile , dar credea ca ea era altfel, si chiar era, dar in modul gresit. Iesise din balconul intunecat si se intrepta spre living unde stia ca il va putea gasi pe Anthony.
Il saluta absent si se aseza pe canapea , langa el. Prietenul lui se ridica si ii inmana niste harti.
-Vei avea o gramada de hartoage de semnat la spital, oricum vei avea ajutoare si nimeni nu stie nimic legat de trecutul tau si despre tine.
-Si spune-mi cum ti-a venit ideea, sa creezi un spital din nimic, si tocmai acum? intreba amuzat Orlando.
-Pai , atunci cand mi-ai cedat actiunile tale, multi m-au privit cam rau si nu stiau pe ce se arunc bani tai asa repede si usor, cum tu erai in inchisoare eu ma asiguram ca totul sa fie bine acolo, si mi-a venit scuza cu spitalul, oricum produce bani ca lumea .
Orlando il privi putin ciudat, nu se asteptase la o asemenea idee, dar oricum nu il prea interesa. Peste cateva zile va face pe seful, cand el nu avea mare habar despre medicina, ce conta asta? Doar va avea multi doctori pe langa el. Totul era doar o fatada insa stia ca acest nou serviciul nu il va face sa renunte la celelalte.
-Sa inteleg ca totul e legal cu spitalul?
-Absolut!
Brunetul dadu absent din cap. Ii era dor de vremurile vechi in care erau amandoi camarazi si se ocupau cu furtul, cu traficul de carne vie si droguri, stia ca ce facuse nu era bine, dar adrenalina acelor momente era acum doar un vis indepartat. Nu ca ar fi avut nevoie de bani ca sa practice acele meseri distrugatoare, dar jocul, tentatia de a afla cum e, si placerea de a fi mereu in pericol il indemnase sa faca asta. Oricum niciodata nu fusese prins, scapase basma curata si se simtea mandru de asta. Familia sa nu stia despre perioada ce o petrecuse el in inchisoare, nici nu voia sa stie. Mai ales ca tatal sau era un batran acru si nesuferit, iar maica’sa o frantuzoaica plina de fite, si s-ar fi simtit ofensata de o asemenea jignire adusa familiei si statutului ei social. Nu putea spune ca avea amintiri frumoase din copilarie, alaturi de parinti si frati, fiindca avea o sora si un frate mai mari ca el. Nu se plangea , fiindca nu ii pasa. Tinuse contacul cu ei prin telefon, chiar si pe perioada cat fusese inchis.


****

Venise vremea sa plece la prima intalnire sociala cu firma Seduction. El avea sa fie prezentat drept nou si singurul proprietar al acelei firme, defapt adevarul chiar era asa. Numai ca fosti sai amici profitasera de caderea lui, insa acum urma momentul adevarului. Intalnirea avea loc la un restaurant, si doar din pura intamplare proprietarul acelui restaurant era chiar Anthony, iar cei doi prieteni ii invitasera pe viitori lor “ asociati” . Orlando purta un costum alb, cu o camasa neagra si cu cravata, pantofii fiind tot de culoare neagra, iar Anthony avea un costum bej cu o camasa alba , cravata lipsind. In restaurant nu era nimeni in afara de personal, si cei doi prieteni, amandoi observase privirile chelneritelor si aveau doar ce vedea . Doua persoane practic venite din paradis, sau infern. Amandoi asezati la o masa de zece persoane asteptandu-si invitatii. Cei doi comandasera tot ce urma sa fie servit. In scurt timp cinci persoane intrara in restaurant. Doi barbati trecuti peste 40 de ani, iar ceilalti trei avand mai putin de 30. Observase Orlando numai privindu-i o secunda. Putea spune fara rusine ca si inchisoarea te invata multe lucruri utile. Amandoi se ridicara dand mana cu cei cinci barbati, salutandu-i politicos.
- Anthony , nu ni-l prezinti pe nou asociat? Intreba cel mai invarsta dintre ei.
Anthony nu ii raspunse, deoarece Orlando i-o lua inainte, vocea sigura, victorioasa si hotarata rasuna clara si limpede:
-Dar Clarice ma cunosti destul de bine!
Batranul ii privi si pe ceilalti patru colegi ai sai pe care Orlando ii stia foarte bine.
- Dominique, Leon, Arthur cum de nu va amintit de mine, prietenul vostru vechi.
Il ignora pe cel mai tanar dintre ei, fiindca isi daduse seama ca acel pusti, ce nu credea ca avea mai mult de 20 de ani, daca nu si mai putin, stia exact cine e. Il stia vag pe pustiul blond ce se uita la el , isi amintea de el ca fiind un copil, dar asta fusese demult, credea ca e nepotul lui Dominique, insa nu era asa sigur, dar daca era cum presupunea, banuia ca s-a pricopsit cu un aliat, si chiar nu il deranja asta.
-A, chiar nu cred ca ne cunostem, Si ce atata mister, spuneti-ne cine sunteti.
Insa, inainte ca brunetul sa raspunse, tanarul blond ce venise cu acei batrani libidinosi si scarbosi raspunse.
-Domnul e …Orlando, Orlando Mausol. Gresesc cumva?
Cei patru isi indreptara privirea catre blond speriati, era imposibil asa ceva. Orlando Mausol, acel Orlando era mort, demult,era imposibil.
-Nu, chiar de loc Valentin. Raspunse Orlando.
Zambetul sinistrul de pe chipul lui Valentin il impacienta pe Dominique si Clarice. Nu intelegea de ce tanarul zambea vazandu-l pe acel monstru.
-Dar nu e posibil, incerca Leon sa spuna.
Orlando doar zambi si nu mai continua discutia, ranjetul acela dezvelindu-i dintii, ranjet ce se largea cu fiecare grimasa a celorlalti. Anthony cu un glas serios si calm ii linisti pe cei patru barbati.
-Nu suntem aici sa facem zarva, dar am putea sa o facem. Personalul nu o sa se bage . Speram insa ca veti accepta conditiile noastre fara prea mare efort si sa fiti alaturi de noi, daca…
-Niciodata. Spuse Arthur.
Anthony tusi vizibil iritat, continuand ce voia sa spuna.
-Daca nu vreti, atunci putem urma cealalta cale, cea care se va solda cu cel mai mare cosmar al vostru,dar asteptam raspunsul vostru. A, si nu uitati, viata voastra depinde de Orlando, dar daca as fi in locul lui v-as omora pe loc. Valentin, Orlando are planuri mari cu tine, sper doar sa nu il dezamagesti.
Tanarul blond era foarte fericit. Pentru el aceasta era o sansa unica; in sfarsit avea sa scape de acei batrani spurcati ce ii distrusesera viata. Anthony se interesase de viata acestui Valentin pe vremea cand Orlando inca era in inchisoare si aflase ca tanarul era la dispozitia celor patru barbati pentru mult, mai mult decat pe plan social, ci si pe plan intim, iar Orlando ii daduse ideea de a il implica si pe Valentin in acel joc murdar. Logic, avea nevoie de multi aliati, cati mai multi. Deoarece viitorul ce se asternea bucata cu bucata in fata lor, viitor ca un puzzle ciudat, nu parea a fi unul linistit, unul pe care il vor cuceri imediat. Era periculos, era plin de lucruri neprezavute, insa Orlando deja si-l planificase in amanunt. Nu degeaba fusese cel mai destept criminal de pe fata pamantului, nu?

[candy_cane]

Chiar nu are degand sa puna nimeni un amarat de comment? Nimeni?
Ce naiba, doar nu va cad degetele pe jos, si nici tastatura nu sare sa va muste. In plus, vad ca il cititi, puteti sa lasati acolo doua randuri, (cau cat e minimul) numai de emoticonuri daca nu puteti lasa altceva :-<
Daca nu vreti sa o faceti pt mine, faceti-o pentru Yaku-chin

cap 5


“[...] felul in cum trebuie sa fie lucrurile si felul in care se petrec in realitate sunt doua chestii diferite. Lumea e un loc dur. Nu-i pasa de nimeni. Nu te uraste pe tine sau pe mine, dar nici nu ne iubeste. Se intampla lucruri teribile in lumea asta, pe care nu le poate explica nimeni. Uneori ti se pare ca numai oamenii rai sunt sanatosi si bogati. “ – ‘Shining’ Stephen King

Inchise cartea cu un pocnet sec, oftand obosit. Terminase un alt tratat pe care ar fi trebuit sa il stie pe de rost, iar asta in numai doua saptamani. Il terminase, insemnandu-si bolile necunoscute, aprofundand simtomele celor pe care le stia deja. Imaginea color a unei ulceratii, de pe foaia volanta din acel manual extraordinar de gros, ii reveni in minte. Deja vedea complicatii care ar fi putut sa apara la nivelul organismului. In mintea sa, se si apucase sa trateze boala imaginara.
’Va dura ceva pana ce acesti tampiti imi vor acorda ceea ce le-am cerut, si asta fara sa cracneasca sau sa uite la mine cu ochii lor infundati in straturile de grasime sau intre ridurile tot mai profunde. Ma dezgusta numai gandul ca ei m-au dezbracat de atatea ori din priviri! .. Slava Domnului ca nu au incercat nimic. ‘ isi zise tanarul, cautand sa se convinga sa nu renunte.
Nu ii venea cateodata sa creada ce poate sa faca varsta inaintata unui om. El spre exemplu, aflase tocmai din liceu ca era bisexual, si nu il deranjase niciodata, desi mai avea pofte ca orice adolescent. Insa bosorogii aceia, pe care ar fi trebuit sa ii respecte din curtoazie, erau sub orice critica. Se casatorisera cu femei frumoase, umblasera dupa fuste tinere, iar acum se dadeau pe fata la baieti mai tineri. Asta era ceva care il dezgusta. Daca erai gay sau bisexula pe bune, nu aveai cum sa incepi la o asemenea varsta. Nu era natural, mai ales ca exact aceiasi domni respectabili de acum militasera, in tinerete, impotriva persoanelor atrase de aceeasi gen.
Inghiti in sec, isi frec ochii cu podul palmelor, lacrimile strecurandu-i-se dupa pleoape. Parca nu voia sa se duca la acel meeting cu seful acestui spital si cu aghiotantul lui. Nu voia pentru ca nu stia peste ce fosila ar fi dat, fosila care cu siguranta s-ar fi dat la el.
’Rasnite de oameni... De abia isi pot tarai basinile dupa ei, si uite ce fac in timpul liber: se dau la persoane tinere, la personal in primul rand, si mai scapa si cu basma curata.’ isi zise, frustrat, frecandu-si ochiul drept care incepuse sa il usture.
Il durea si capul, iar analgezicele nu il mai ajutau, dar nu credea ca avea vreo cefalee. Se consultase personal, isi facuse RMN-ul si nu descoperise nimic in neregula, iar toate celelalte teste, cum ar fi tomografia, iesisera in regula. Creierul lui era ultra-folosit, neexistand nici un spatiu unde sa nu fie cel putin un reziduu din informatiile acumulate, dar nu avea nici o malformatie sau orice altceva care ar fi semnificat vreo anomalie. Ofta, pentru a nu stiu cata oara, si isi scutura capul, apucand strans marginile scaunul sau plusat, ridicandu-si fundul amortit de pe el. Cate ore trecusera decand se asezase in el, si uitase efectiv sa se mai scoale? Nu isi aducea aminte, dar durerea din spate si ghiortaitul apatic al stomacului il facu sa stranga din dinti. Uitase pana si sa manance.
-Alex... Alexis, hai la tata! isi chema el, extenuat, ametit si amarat, micuta pisicuta pe care o avea de cateva luni.
De abia acum realizase ca nu ii daduse de mancare de ceva vreme, si nu era sigur ca prietena lui felina ar mai fi fost asa dragastoasa cu el ca si pana acum.
O striga din nou, si chiar inainte sa intre in bucatarie, un ghemotoc de blana neagra fasai repede printre picioarele lui, miorlaind vesel. Zambind dulce, Solomon se apleca si o culese de pe jos. Crescuse insa tot adorabila ramasese. Ii era foarte draga, desi ii reamintea constant de Haru. O aducea la birou in fiecare zi, fara sa ii pese de consecinte, stiind ca fusese angajat ca medic sef in acest spital, tocmai pentru ca era foarte bun in meseria sa. Nu voia sa o piarda, caci ii lumina zilele cand era singur.
’La asta de duce refuzul vehement cand vine vorba de intalniri: ramai singur, fara nici un sprijin, intr-o noapte furtunoasa, cu o erectie penibila si dureroasa..’ gemu el, frecandu-si fruntea cu mana disponibila, in timp pe pisica i se cocotase pe umeri si i se incolacise in jurul gatului, ca un fular blanos, grotesc si foarte viu.
-Stii, daca as putea sa te invat sa vorbesti, as renunta la toate studiile mele pentru asta. Pacat ca nu pot! se tangui el, amuzant de propriai voce ragusita.
Se uita la ceas in timp ce se intindea dupa conserva cu mancare pentru pisici, si uita efectiv, pentru cateva clipe, ca nu se afla la birou, ci in apartamentul sau, intr-un hotel extravagant. Se holba la perete, asteptand ca acesta sa ii spuna ora, sa il faca sa se grabeasca, sau din contra, sa ii spuna ca mai avea suficient timp pentru o mica relaxare cu celalalt manual de cateva sute de pagini pe care trebuia sa il parcurga, dar nu i se raspunse in nici un fel, iar cand pisica il musca incetisor de ureche, gadilandu-i nasul cu coada, roscatul se destepta, incredul si privi de la usa deschisa a dulapului la peretele gol al bucatariei.
-Iarta-ma Alex... sopti el, nevenindu-i sa creada ca oboseala il ajunsese deja din urma si ca tragea de el ca de un elactic mult prea uzat.
Hrani pisica, apoi isi lua un paharel de gin si se inapoie in living, uitandu-se dupa telefonul mobil si dupa un ceas care sa ii spuna ora. Intr-un final, gasi ambele obiecte pe biroul plin de hartoage, aruncand cateva obiecte nefolositoare la gunoi, asezandu-le pe celelalte cum se pricepu mai bine. Se uita la ceas, si statu asa cu el in mana, parca numarand minutele, tresarind cu fiecare secunda care trecea.
-Deja 3:20 dupa-amiaza? sopti el, simtindu-se pierdut.
Nici nu m-ai astepta ca minutele sa se scurga total, iar el sa intre si mai mult in intarziere. Era si asa suficient faptul ca trecusera douazeci de minute si el nu se prezentase la intalnire. Ce mai medic specialist era si el; reusea sa intarzie chiar si atunci cand cariera lui era in joc. Bine jucat Solomon! Tine-o tot asa si o sa ramai de caruta toata viata. Asta daca mai gasesti un post respectabil undeva. Sau te duci la fortele speciale ale Frantei si cu siguranta iti vor gasi ei un loc unde sa stergi patranii si invalizii la cur.
Un tremur usor ii cuprinse corpul si practic zbura catre parter, asa cum era imbracat intr-o camasa alba, descheiata la primii doi nasturi, cu pantonii usor sifonati de la un costum negru, ochelari la ochi si papuci de firma in picioare, neavand timp sa se schimbe. Ajunse in timp record la masina, rosu tot in obraji, gafaind insa nu incetini deloc, ci sari in decapotabila sa, si porni masina, apasand cu toata forta pe acceleratie. Masina zvacni inainte, rotile scartaind pe asfaltul subteran al hotelului, lasand o dara incinsa si neagra in urma. Viteza crescu nebuneste pana ce Solomon reusi sa urce la suprafata, reducand-o insa cand ajunse in trafic. Ora de varf a Parisului i se parea cea mai afurisita dintre toate, si parca totusi reusea sa inainteze.
Tremurand de nervi, gata sa izbucneasca, trase de volan la dreapta si accelera inconstient, lunad-o pe banda biciclistilor, trecand in viteza de ambuteiaj. Observa doar cu coada ochiului cum un politist se uita la el, dar nu face nici o miscare sa il opreasca. Atata lucru bun si pe ziua de azi.
Stranse de volan, gata gata sa stoarca zeama din el, convins ca acesti sefi ai lui ii vor revoca postul. Nu stia multe despre ei, dar le retinuse numele si fusese destul de inspirat sa caute cateva date despre ei in cuprinzatoarele arhive ale Frantei: se pare ca seful sau fantoma era Orlando Mausol, un individ de care nu multi auzisera, nu ca ar fi fost ceva foarte rau; dar nu ii vazuse poza si stia doar cateva date privind venitul respectivului: era bogat, poate mai bogat decat avea sa devina el vreodata, dar nu asta era important. Ce il deranja era premonitia ca totul se va transforma in ceva ce numai instinctele sale primare si reproductive aveau sa aprecieze.
Celalalt asociat, si aghiotant, cel care il angajase si care paruse extrem de tanar si abil, in comparatie cu imaginea deformata pe care o avea a sefului sau, era Anthony Damiens. Nu stia cum, dar nici acest personaj nu ii inspira incredere. Parea mai tanar decat descoperise ca era, si mult mai, versatil, siret si controversat. Nu stia precis ce era cu el, dar orice blond cu ochi negre era destinat sa atraga atentia. Pacat ca nu cauta sa se cupleze cu nimeni.
Injurand sub barba cand vazu, in departare un biciclist sovaitor, trase de volan spre stanga, brusc, schimband vitezele cat ai clipi din ochi. Isi continua drumul incetinind din ce in ce mai mult, intorcand masina incet in parcarea cafenelei unde trebuia sa se intalneasca cu cei doi. Inca gafaind, simtindu-si inima executand salturi mortale din stomac si pana in gat, protestand epuizata, Solomon sari din masina, isi indrepta hainele pe el, isi cauta, pentru o clipa nesfarsita si innebunitoare, telefonul in pantaloni, si porni catre cafenea. Pana sa ajunga acolo, se tot holba la imaginea sa reflectata de geamurile negre, strangand mobilul in pumn, sperand ca nu arata deplorabil. Ar fi fost penibil sa ajunga in fata celor doi aratand ca ultimul boschetar de pe fata pamantului. Se simtea ca unul, desi roseata vaga din obraji, luciul nefiresc al pielii, parul tepos ciufulit ce ii acoperea ochelarii negri la tample si modul in care isi tot musca buzele, nu il facea sa para deloc a om care incearca sa nu isi piarda serviciul. Mai de graba semana cu un model care a iesit la o plimbare dupa o sedinta foto lunga si obositoare.
Nu observa fetele care il urmareau, si nici privirile barbatilor care incercau pe cat posibil sa fie discreti – la ei asta insemnand excluderea oricarei posibile idei homosexuale, fara succes din pacate – dar nereusind, capetele lor intorcandu-se dupa el.
Incordandu-se, Solomon se uita in toate partile dupa cei pe care ar fi trebuit sa ii intalneasca, insa acestia nu erau nicaieri.
’Sa vezi ca au plecat !’ isi zise speriat, invartindu-se nebuneste in loc, cautand disperat un semn ca ei erau inca acolo.
Cineva isi drese glasul in spatele sau, iar roscatul inceta orice miscare, ochii deschizandu-i-se largi. Stia glasul acela, si mai stia ca daca nu isi revenea avea sa aiba de pierdut. Se intoarse pe jumate, uitandu-se la cel care ii zambea usor stanjenit.
Parul blond, usor carliontat, sclipi matasos in lumina jucausa a soarelui, in timp ce proprii lui ochi se scufundara in abisul intunecat al privirii celuilalt. Ramase asa, contempland figura matura si totusi atat de atragatoare a interlocutorului sau. Ce nu stia, sau poate nici nu observase, era usoara impurpurare a obrajilor lui Anthony care nu se putea abtine sa nu isi faca cateva fantezii cu doctorasul care il fermecase inca din prima clipa.
-Ne scuzati ca am intarziat, domnule Grace! Nu stiam ca ne va lua atat de mult sa ajungem aici prin toata jungla de acolo! continua sa ii zambeasca stanjenit Anthony, facand un mic semn discret cu capul inspre marea de masini infierbantate.
-Nu-i nimic! Si eu de abia am ajuns ! ranji usurat tanarul, cautand din priviri un loc unde puteau sa se aseze la umbra.
-Cred ca ar fi mai bine sa gasim un loc si sa ne luam ceva de baut ! o voce straina, vibra in aer.
Nota senzuala din glasul respectiv il facu pe Solomon sa se regandeasca la noul sau sef. Oricine avea o asemenea voce nu putea sa fie un simplu bosorog, ce cauta sa o noua senzatie sexuala inainte de a-si da duhul. Nu putea, deci, ochii lui se indreptara imediat catre cel care vorbise, voind sa isi alunge toate banuielile. Cand ochii lui, ascunsi pe jumatate dupa lentilele negre, se lovira de o alta oglinda neagra din partea interlocutorului sau, roscatul se opri cu gura intredeschisa, mana sa oprindu-se la jumatatea drumului intre pozitia initiala, langa corp, si cea finala, in care isi scotea ochelarii. El putuse ghici, de dupa ochelari, orbitele verzi, crude, cercetatoare, usor infometate, ale celuilalt. Pielea usor bronzata, tanara ii alungase pe deplin banuielile, iar muschii care se vedeau clar, tricoul mulandu-se perfect pe conturul lor dulce, il faceau sa se razgandeasca in privinta intalnirilor pe care si le anulase singur. Seful sau era tanar, in putere, musculos, cineva care ar fi putut concura lejer cu el in pat.
Inghitind in sec, Solomon isi scoase, in cele din urma, ochelarii si ii urma pe cei doi barbati, analizandu-l pe cel cu care inca nu facuse cunostinta. Se uita fugar catre geamurile negre, controlandu-si corpul : in ciuda faptului ca isi lua tot timpul o camasa care sa ii ascunda muschii, el arata la fel de bine ca si acest Orlando pe care de abia il cunoscuse. Nu se indoia ca amandoi aveau aceeasi masa musculara, dar nu era sigur care pe care l-ar fi invins. La prima vedere, el parea un pipernicit, slab si fara valoare in ciuda frumusetii de care dispunea si care nu ii putea fi contestata.
-Deci, despre ce trebuie sa vorbim azi? vocea senzuala, baritonala a lui Orlando il culese din reveriile sale, in timp ce el continua sa se holbeze la meniu, fara sa aleaga ceva.
Fata care vine sa le ia comanda isi plimba, imbujorata, privirea de la unul la altul, ramanand mai mult decat e permis asupra roscatului. Nu ca nu i-ar fi convenit, dar nu isi putea reveni din starea muta de soc in care cazuse.
-Pai, daca tin bine minte, despre personal. De asta l-am invitat la masa pe domnul Grace! El este subalternul tau in ceea ce priveste angajatii din spital. El iti da tie toate datele privitor la activitatea ce se desfasoara acolo. Cred ca e singurul de care nu ne putem dispensa... mormai cateva minute in sir Anthony ochii lui urmarindu-i neincetat fata lui Solomon, cautand o noua imbujorare care sa ii amplifice erectia.
Insa roscatul nici nu tresari, la suprafata fiind foarte calm, pe cand in interior nu mai putea de bucurie. Isi comanda o apa plata, zambind, facand-o pe chelnerita sa roseasca si sa tremure, iar pe ceilalti doi barbati sa inghita in sec.
Urmatoarele doua ore le petrecura razand, discutand tot ceea ce tinea de spital, in timp ce se tot analizau intre ei.

Timpul zbura nebuneste pe langa el, si cu greu se hotara sa se intoarca acasa, stiind ca tot ce va gasi acolo va fi o pisica micuta si patru sau cinci camere goale. Dar, pana la urma, abandona restaurantul si pe cei doi cu care se intalnise, si porni inspre casa, sofand lent si mai multumit de sine decat fusese vreodata. Avea sa aiba cel mai mare spital din Franta la dispozitie, un salariu banan si un sef pe care l-ar fi calarit in orice ora din zi si din noapte.
Partea proasta a visului acesta care nu avea sa se termine era ca Orlando nu parea sa fie interesat de el. Tot timpul cat discutasera se uitase numai dupa fete, fluierand gatural cand vedea cate una; dar tot ce alegea brunetul se potrivea, extraordinar de perfect, cu gusturile roscatului. Si el admirase frumoasele fete care treceau pe langa masa lor si le faceau cu ochiul, dar se uitase mai mult la cei doi barbati decat la ele.
’Poate ca ar fi mai bine sa las balta planurile amoroase cu seful meu ...’ isi zise sarcastic Solomon, deschizand usa, si pisaind dupa Alexis.
Pisica veni neintarziat, iar el o lua de jos si porni cu ea in dormitor.
Nici nu apuca sa se dezbrace calumea ca adormi, intinzandu-se pe burta, cat era de mare, pe patul sau, cu piica facuta ghem langa el. Cat si-ar mai fi dorit sa aiba corpul cald al unui iubit sau iubite langa el. Pacat ca toti cei cu care fusese in trecut ii reprosasera ca nu le acorda atentie. Mare pacat!

[Yaku-chin]

Capitolul 6

De ce ai vrea sa plangi cand , aparent, nu ai motive? ce e cu acel sentiment launtric ce iti da tarcoale? Ce e cu tristetea din sufletul tau ? De cand e acolo? Cand a venit? Cum si de ce a venit? Cand te-a cuprins? Cand ai realizat? Aa da, atunci cand ai inceput sa plangi fara motiv. Atunci cand inima te durea si lacrimile curgeau neincetat si tu nu le puteai opri, cand, de ce , si cum? Intrebari pe care le-ai uitat si ti le-ai amintit. Intrebari ce candva nu isi aveau rostul , intrebari ce acum persista in fiecare gand . Intrebari ale caror raspunsuri nu le sti, nu vrei sa le stii. Nu gasesti un raspuns, il cauti, dar in zadar. Raspunsul nu e acolo, sau e si tu nu iti dai seama. Vrei sa afli, dar ti-e frica. Ce ar fi putut provoca o astfel de durere, care ar fi fost motivul? Multe astfel de intrebari, dar te-ai saturat sa ti le pui, te-ai saturat sa nu ai un raspuns, te-ai saturat sa fi nestiutor. Te-ai saturat sa fi tu, te-ai saturat de toate.
Aerul nu iti mai este necesar, fiindca tu nu mai respiri, existenta iti e inutila, fiindca tu nu existi, viata ta e un nimic, fiindca ea a disparut, moartea e ceva irelevant , fiindca esti deja mort. Si totusi, tu traiesti! Dar , din pacate, nu realizezi. Esti o umbra a ceea ce ai fost candva, o umbra ce traieste , o umbra a vidului nesfarsit, a tristetii si parasirii! Ce esti de fapt? Poti explica? Sau nici macar asta nu ai aflat? Vrei sa crezi ca innebunesti? Asta vrei ? Atunci fa-o. Dovedeste ca ca nu esti in toate mintile, haide, ce mai astepti?
Asa ceva nu se poate, fiindca tu, sau eu, mort sau viu, nu existam, suntem nimic si totusi ceva.
Acel vis il speriase destul de mult. Un simplu monolog cu o sosie a sa. Nu, nu era el. Nega asta. El stia care e setimentul ce ii ofera durere, stia ce trebuie sa faca, stia de cand e acolo, cand venise, de ce venise si ce realizase, cand se intamplasera toate acestea. Inca se intreba care ar fi fost motivul tuturor intrebarilor; voia sa o chestioneze pe ea. Sa ii raspunda in fata, ca poate-poate mai exista ceva in interiorul ei ce o macina. Ceva trebuia sa existe, era obligatoriu.
Continua sa se uite in oglinda analizand acel chip palid si obosit. Se intreba oare de ce trebuia sa se intample toate acestea, era atat de greu sa lase la o parte ura ce ii invadase sufletul? Putea da uitarii atator crime ce le comisese? Putea, dar nu voia. Si fara vointa aceeasta, atat de necesara, nu putea face nimic si continua sa se framante din interior catre exterior.
Isi trecu o mana prin parul brunet si usor , ciufulindu-l. Se uita fugar la ceasul din camera si observase ca era ora 14:23 , nu se sinchisese sa ii spuna lui Anthony ca se trezise. Se dusese la dus , revenindu-si din acea stare de somnolenta si inconfort ce il stapanise pana acum ceva timp. Cand iesise din baie observase una din menajere , tanara, bruneta, cu par scurt. Ura brunetele din toata inima! Ofta vazand-o si ii spuse cu o voce rece:
-Cine dracu ti-a permis sa intrii aici?
Inca nu ii disparusera fitele din tinerete . La fel ca si acum cinci ani se comporta la fel de josnic si urat cu aceia ce ii erau inferiori. Tanara lasa ochii in jos si cateva lacrimi ii alunecara pe obraji. Orlando observa ca facuse patul si aranajase cateva haine ce , probabil, fusesera la spalat.
-Hai ,dispari de aici.
Ii facu semn cu mana sa plece din camera. Azvarli prosopul ce il acoperea si se imbraca repede intr-o pereche de blugi , pe care o luase la nimereala, si un tricou ce se mula perfect pe abdomentul sau scotandu-i in evidenta musculatura bine lucrata. Isi baga degetele prin par aranjandu-l fara prea mult chef. Statea perfect asa ravasit cum era. Se parfuma in graba , iar apoi iesi din camera, indreptandu-se spre salon gandindu-se ca acolo ar fi putut fi Anthony. Asa si era. Blondul discuta cu una din servitoarele sale, cand il zari pe Orlando si ii facu semn tinerei sa plece.
Anthony ii zambi, insa Orlando se multumi sa casce.
-Stii, ar trebui sa plecam, ca deja e 14:45 si trebuie sa ne intanlim cu persoana despre care ti-am spus, in legatura cu spitalul.
Spuse Anthony prinzandu-si una din suvitele blonde cariliontate si jucandu-se cu ea.
Mdea, sigur, de doctori am eu chef acum!
Gandi dezinteresat Orlando, deja inchipuindu-si cine stie ce aratanie. Desi observase incantarea din vocea lui Anthony nu o baga prea mult in seama.
Blondinul se grabi sa ajunga la masina cat mai repede, pe cand Orlando il urma incet si plictisit, gandindu-se la viitoarele planurile ce voia sa le puna in aplicare. Nu stia sigur cat de folositor putea fi Valentin si nu stia sigur daca Dominique, Leon, Arthur si Clarice nu ii vor complica treburile. Stia sigur ca bagase frica in ei,dar totusi nu putea sa evite gandul ce il bantuia.
Nici nu realizase cand intrase in ferrari-ul lui Anthony si nici cand acesta pornise. Continua sa se uite pe geamul masinii analizand lumea. Cine putea sti ce gandeste fiecare? oare chiar exista cineva atotputernic ce le stie pe toate ? oare chiar exista acel Dumnezeu de care toti vorbeau? El se indoia de asa ceva. Insa stia ca ceva acolo exista, dar el ce era ? Doar o simpla marioneta ce isi juca rolulul in fata acelui spectator nevazut si totusi prezent?
-Te gandesti prea profund, traieste-ti si viata pe langa toate astea.
Isi indrepta capul spre blond, insa acesta nu se uita la el . Ocolea multimea de masini ce se aflau in drumul sau .
-Sunt bine.
Spuse Orlando fara prea multa convingere.
-Mereu ai fost, nu?
Brunetul aproba spusele prietenului sau si conversatia se incheie deoarece ajunsesera la destinatie. Anthony iesi repede din masina din cauza intarzieri sale. Iar Orlando il urma degraba. Cand in sfarsit il gasira pe asa zisul angajat al spitaluilui sau, nu putu sa isi nege surprinderea. Se astepta la o cu totul altfel de persoana. Nu putea spune ca nu ii conveni ceea ce ii aparea acum in fata, dar nu avusese in propia lui minte imaginea unui tanar in toata puterea. Observase eschivarea lui Anthony fata de acest Solomon, insa nu prea o bagase in seama. Era adevarat ca arata bine, foarte bine. Discutase mult cu acest Solomon Grace si chiar ii facea placere sa discute cu el, desi incerca sa isi impuna o oarecare limita nu se putea abtine, desi uneori ochii ii fugeau imediat spre diferite femei nu putea uita prezenta frumosului roscat . Ochii sai verzii il analizara pe roscat de sus pana jos si nu putea nega faptul ca se incalzea putin mai mult cand facea asta.
Timpul fugise imediat si in curand cei trei tineri se despartira.
Ajungand acasa la Anthony cei doi prieteni se culcara insa o stare de ameteala si disconfort punea stapanirea pe Orlando incet incet, insa acesta nu ii dadu prea mare importanta. Se tranti in pat imbracat asa cum era. A doua zi urma ca Anthony sa plece in Toulouse, avand de rezolvat cateva afaceri . Orlando avea de gand sa doarma mult in acea zi, fiind singur. Insa, imprevizibilul nesunand la usa si ne fiind invitat se pofti in viata tanarului brunet : o durere insuportabila de cap il imbratisa pe Orlando si se parea ca nu avea de gand sa ii dea drumul prea curand. Plus ca o febra malitioasa isi instalase tabara undeva in el, intorcandu-si ghearele infierbantate in diferite puncte ale corpului sau.
O zi intreaga statu la pat injurand si blestemand. Nicio pastila nu isi facea efectul si el era al nabii de indispus si nervos si tipa la orice servitoare care incerca sa il calmeze. Anthony urma sa vina peste o saptamana, oricum nu avea chef de nimeni in acea stare plina de nervi .
Asa trecu inca o zi, si inca o zi in care brunetul injura si blestema. Se hotarase sa sune un doctor. Insa ce doctor? Atunci isi amintii de tanarul roscat si trimise o servitoare sa caute in agenda de telefon a lui Anthony pana dadu de numarul doctorului.
Lua telefonul si forma numarul grabit asteptand sa ii raspunda, desi era o ora destul de tarzie .

[Serqet]

Buna tuturor , acum cateva zile am observat ficul , nu stiu de ce am crezut ca are doar un capitol, mai apoi cand am hotarat sa citesc am observat ca nu-i asa. Titlul e interesant si cred ca corespunde .
Acum despre fic .................ATUNCI cand am inceput sa citesc primul capitol incepeam sa ma plictisesc , descrierea este buna , ba chiar foarte buna insa era putina actiune. Ma bucur ca pe parcus aceasta situatie se mai schimba.........apar personaje si alte lucruri, TOTUSI putina mai mult actiune nu ar strica . Imi place ca volumul este mare si ca greseli de tastare nu sunt .
Referitor la personaje : e original cuplul (medic +sef) ,nu mai citit asa nicaiurea sau gresesc referitor la imperechere , cu cine vreti sa-l cuplati pe Solomon , Cu Anthony sau cu adorabilul si razbunatorul de Orlando (imi place numele) ?.........As prefera cu Orlando ,ca sa uite sa razbunare .Ura nu aduce nici un folos , ea inca mai tare iti goleste inima , iar blondul sa-si gaseasca pe altcineva. Va rog faceti ceva sa infiripe in acei doi si ma rebede .
Bafta si multa inspiratie la scris !!!!!!!! Sper sa puneti in curand nextul .
PS: Sper ca nimeni nu se supara de critica mea.

[candy_cane]

ooc: scuze de absente :)) numai ca am lucrat la atat de multe ( plus scoala care imi mananca treptat din viata ) incat nu am avut timp sa mai si postez... Suri!!! sper ca nu dureaza iarasi 100 de ani :-w
Musa* nu ne deranjeaza nimic din ce ai scris... numai ca actiunea trebuie imbinata cu descrierea.. iar la mine actiunea apare mai tarziu... asta e stilul meu! Vei vedea cu cine o sa ii cuplam, nu iti face griji :P si sa stii ca Solomon al meu e mult mai dragut ca Orlando [-( pentru asta nu te iert [-( e roscatul meu cu ochi verzi :X


bic:

Cap 7

-Vreau sa dooooorm... se planse camerei goale, lovindu-si fruntea de marginea biroului ticsit cu hartii, fara sa puna cartea jos. Trebuia sa termine de citit toate hartoagele, si sa completeze toate celelalte dosare cu informatii utile, gen : ce medicatie si in ce doze trebuia administrata unui anumit pacient, ce fel de terapie trebuie sa urmeze unul, ce operatii si ce complicatii a avut nu stiu care, etc. Multe lucruri de facut si prea putin timp la dispozitie ca sa le duca la final.
Lumina de la lampa ii orbi ochii pentru cateva secunde cand isi ridica fruntea inrosita de la izbiturile repetate, insa se acomoda repede cu intunericul din camera. Alexis dormita pe perna lui, caraind incantata, dar el nu i se putea alatura, nu inca cel putin.
Obosit de noptile pline de date si informatii pe care trebuia sa le retina in timp record, Solomon isi cobora ochii inapoi in carte si continua lectura greoaie. Sedative.. Asta ii trebuia lui acum! Un sedativ puternic care sa il adoarma, sa il faca sa uite de griji, chit ca a doua zi, sau chiar a treia zis va fi mustruluit ca nu se prezentase la serviciu.
-Trebuie sa beau o cafea.. sopti dintr-o data, ridicandu-se in picioare.
Ameteala puse imediat stapanire pe el, iar camera incepu sa se roteasca, mii de buline de toate culorile impovarandu-i campul vizual.
’In curand o sa ajung o mana de oase, si o sa ma cac talc daca o tin tot asa... De tinut minte: Cafeaua nu tine de foame!’ gemu el, deplasandu-se ca un bosorog catre bucatarie.
Ce ar fi ras pacientii lui de el acum, sa il vada chinuindu-se, practic mergand in patru labe decat pe propriile picioare. Dar de unde picioare, in primul rand? Si le simtea ca doua bucati de gelatina, ca sa nu mai vorbim de faptul ca muschii protestau vehement la fiecare miscare. Uitase sa se mai ridice din scaun.
Pana la urma, daramand cateva obiecte in drumul sau tarsait si dureros, roscatul ajunse la bucatarie. Sprijinindu-se de frigider, cauta cafeaua peste tot, insa nu gasi nici macar trei firicele de praf. Nu mai trecuse pe la magazin de ceva vreme, iar proviziile sale lasau de dorit.
Exact in momentul in care se gandi sa traga o fuga pe la fast-food, desi stia efectele nocive ale acelor produse, trebuia sa ingurgiteze ceva, altfel ar fi lesinat prin casa, singur, si cel mai probabil ar fi murit, telefonul sau suna disperat. Era trei noaptea, pentru numele lui Dumnezeu! Cine sa il fi sunat la ora asta?
Uitandu-se contrariat la telefonul care vibra suparat pe masa, se apropie incet de el si il ridica. Numarul nu i se parea cunoscut, asa ca raspunse. Vocea de la celalalt capat il facu sa inghete : ce voia seful sau de la el?
-Am nevoie de tine.. Adu si niste pastile ca nu mai pot! gemu interlocutorul sau.
-Dar ce ai patit mai precis?
-De unde p*** mea sa stiu? Vino mai repede... Simt ca iau foc.. vocea guturala a lui Orlando il scoase pe Solomon din reverie.
Omul chiar nu se simtea bine!
Il intreba de adresa, si apoi inchise in graba. Nu mai facuse niciodata vizite la domiciliu, insa stia cum trebuia sa mearga o astfel de vizita. Isi lua geanta plina de antibiotice, morfina, sedative si alte pastilute, plus cele necesare unui doctor – nu avea decat un stetoscop, un aparat de masurat temperatura electronic, plus alte cateva ‘jucarele’ pentru consultatii -, si porni grabit catre masina.
In minutul urmator sofa catre casa mare a sefului sau din afara orasului. Uitase sa se mai imbrace, si nu avea pe el decat o camasa subtire descheiata la gat si niste blugi care i se mulau perfect pe picioare, ca sa nu mai mentionez faptul ca ii scoteau fundul in evidenta. Inghitind in sec cand ajunse la resedinta bolnavului, sofa cu grija inauntru, si o parca langa intrare. Isi lua geanta-minune cu el, si tropai anxios pe scari.
-Pe aici, tinere domn! Stapanul nostru e foarte irascibil si nu vrea sa primeasca nici un fel de ingrijiri de la doctorita pe care am sunat-o prima data.
-Atat de grav e? intreba roscatul, simtind un nod in cosul pieptului si fluturasi in stomac.
Ce il apucase? Parca era din nou in postura de invatacel si nu stia ce sa faca.
Intrand in camera ‘stapanului’, Solomon fu intampinat de o vaza care fusese aruncata direct spre el. Parca ii era rau? Cum de putea sa arunce cu obiecte in oameni?
Evitand vaza la mustata, simtind doar o usoara adiere langa urechea dreapta, in timp ce ochii i se cascara involuntar, mai ca ii veni sa urle la agresor.
-Stai! ii zise raspicat, ridicand geanta la nivelul pieptului pentru a evita un alt obiect, posibil vatamator.
-Solomon Grace? veni intrebarea usor guturala, dar evident din partea unui om bolnav din zona patului.
Uitandu-se atent in jur, pana la urma il repera si pe brunet, in marea de obiecte aduse la cerinta lui, si care, de fapt, nu ii foloseau decat ca si proiectile. Statea pe jumatate dezvelit, gafaind usor cu transpiratia curgandu-i siroaie pe corp, imbujorat tot. Un jungi micut il sageta in zona pelvisului cand ochii lui se coborara involuntar pe pieptul dezgolit. Arata minunat, apetisant chiar.
Tusind scurt, evident rusinat de scurta fantezie care il intaratase, se apropie de pat, sarind dibaci peste obiectele rasturnate.
-Scuza dezastrul, dar trebuia sa fac ceva! Nu ma simt deloc bine.. Simt ca iau foc, iar penisul mi s-a umflat si pulseaza de ieri seara, si nu pot sa domolesc durerea cu nimic. Plus ca mai am si o febra care nu imi da pace.. abundenta de informatii il fastacii pentru un moment pe Solomon.
Privind mai atent la corpul bolnavului, vazu pielea inrosita si iritatiile care o acopereau, ca niste mici pustule, sau pete. Era rosu pe mai multe portiuni, exact asa cum pateau toti cei care aveau o alergie la vreun aliment. Inghitind in sec, se apropie si mai mult de Orlando.
-Ce ai mancat ultima data.. Sau ce ai baut? il intreba, palpandu-i gatul, sa vada daca nu era vorba de o simpla raceala.
-Am baut un ceai si o prajitura recomandate de una din cameristele idioate de aici... marai sec brunetul, inchizandu-si ochii, si lasandu-se pe spate.
-Nu cumva stii, asa din intamplare, daca fata aia te placea? Gen... obsesiv? zambi sceptic, usor superior roscatul in timp ce cauta un unguient impotriva iritatiilor in geanta sa.
-Hm.. Parca, dar ce legatura sa aiba asta cu.... O nu! Nu imi spune ca... vocea lui Orlando se sparse intr-un suierat.
Gasind ceea ce cauta, si nedorind sa ii raspunda la intrebari, Solomon se unse pe degete cu acea substanta mirosind vag a musetel si le puse apoi pe fata calda a brunetului. Simtindu-l ca se indeparteaza, Solomon deschise gura sa ii spuna ce ii facea, insa pacientul sau se relaxa cand simtii mirosul. Il unse pe portiunile unde ii aparusera pete si unde zicea ca il mananca pielea, apoi intreba de baie si se duse sa se spele.
Venind inapoi, Solomon se gandi ca ar fi bine sa ii dea un calmant si niste pastile care sa amelioreze efectele drogurilor care ii fusesera administrate.
-Si tu chiar crezi ca tipa voia sa se culce cu mine? intreba dintr-o data Orlando, gafaind, incercand sa se dea jos din pat.
-Da, si nu numai atat... Drogurile erau evident puternice! Plus ca ti le administra si acum, daca intuitia mea nu ma inseala... se grabi sa ii raspunda roscatul, prinzandu-si pacientul inainte sa cada lat pe podea si sa se raneasca.
-Curva... bolborosi sub barba Orlando, gemand neputincios in timp ce Solomon il invelea la loc si isi cauta pastilele.
-Mdah! Toate sunt asa cand le inghesuie instinctul... Si noi suntem la fel...Poate de asta te-a si drogat! zambi machiavelic tanarul, fluierand in gand, inabusindu-si rasul.
Insa o mana calda, si extrem de puternica, il prinse de antebrat, si il trase pe pat unde corpul sau, luat pe nepregatite, se izbi de un altul. In secunda urmatoare, bolnavul cel chipes se afla deasupra medicului socat, scanandu-l de sus pana jos, si lingandu-si ostentativ buzele. Cand erectia dureroasa a brunetului se freca de centrul pe jumatate intarit a roscatului, acesta gemu infundat, si incerca sa se zbata pe pat pentru a scapa de atacator. Cum nu reusi decat sa il faca pe Orlando sa se dezechilibreze si sa cada cu toata greutatea pe el, Solomon incepu sa se gandeasca disperat, si excitat in acelasi timp, la o alta cale de scapare. Intre timp, avand acces la gatul apetisant al roscatului, Orlando se apuca de supt si lins portiuni de piele, ascultandu-si victima cum geme neputincioasa.
E drept ca nu stia ce se intampla cu el, ca nu realiza decat foarte putin ca nu reactiona asa cum trebuia, ca practic asalta un barbat care venise sa il ajute, insa atractia pentru el era asa de mare incat nu mai conta. In plus, erectia lui ii cerea sa faca asta, altfel ar fi innebunit cu totul de durere.
Gafaind, Solomon gasi in sfarsit o modalitate de a scapa. Saltandu-si bazinul, in ciuda frictiunii delicioase dintre ei, isi baga o mana sub trupurile lor incinse, si il indeparta, cu o smucitura, pe Orlando, invartindu-se, astfel ca el se afla acum deasupra. Privind in ochii doritori, plini de pasiune, dar si de durere a brunetului, Solomon mai ca se lasa convins sa si-o traga cu brunetul focos de sub el. Insa isi aduse aminte, exact inainte cu doar cateva secunde ca buzele lor sa se atinga, si pacatul sa se comita, ca Orlando era seful sau, si in plus, probabil ca la usi erau o multime de servitoare care susoteau intrigate.
Nu ca i-ar fi pasat, dar nu voia sa fie dat afara din spital cand seful sau va realiza totul. Probabil ca il va acuza, pe nedrept, si toate se vor sparge in capul lui.
Sarind de pe pat, apuca o seringa cu Rohypnol, si i-o injecta in brat, inainte ca brunetul sa se poata dezmetici.
Arantandu-si hainele, rosu in obraji, si ofuscat din cauza ca ramasese nesatisfacut, roscatul porni valvartej spre usa unde dadu nas in nas cu un blond pe care il mai vazuse odata. Dezmeticindu-se i se adresa:
-Anthony... Dai te rog frumos pastilele astea – si ii intinse cele doua cutii cu pastile care ar fi inlaturat efectele drogurilor si i-ar fi linistit migrenele – si ai grija ca toate mancarurile si bauturile care ajung la el sa fie facute de mana ta, fara ajutorul vreunei servitoare! ii spuse pe nerasuflate.
-Stai ce se...
-Cred ca ai aflat de problema lui de sanatate!? il intrerupse Solomon, intorcand doar capul in timp ce continua sa mearga pe hol.
-Da...
-Ei bine, mai afla ca a fost drogat ca sa sara pe prima persoana care i-ar fi cazut cu tronc ! inghiti in sec tanarul doctor, inrosindu-se puternic. Tu doar dai alea si ai grija la ce ti-am zis sa faci! Va fi inapoi, scortos si tare in gura, in doar cateva zile... urla ultima parte, practic fugind afara, sarind in masina si demarand, fara sa se mai uite inapoi.
Numai el stia cat de urat puteau face barbatii drogati cu asemenea “Potiunii ale Iubirii”. Chiar nu avea chef sa fie asaltat, si ravasit, mai ales ca celalalt nu era in deplinatatea fortelor si a ratiunilor. In plus, mai era si cariera lui in joc!

[Serqet]

Buna , sunt prima care comenteaza ...........URA !!!!!
Ma-ti lasat complet fara cuvinte , capitolul e superb . Totul e perfect : actiunea nu este grabita, este descris starile emotianale ale personajelor si anturajul , mi-a placut si faptul ca nu a fost o scena de sex completa , ca aunci ficul isi pierde putin din farmec. (parerea mea), volumul capitolui e perfect , nici mai putin si nici mai mult.
Deci Solomon pe langa faptul ca e frumos e si destept tipul , stie ca isi va pierde serviciul .
Dar am impresie ca prea e obsedat de munca , sa isi mai ia niste zile de odihna nu i-ar strica.
Totusi raman la parerea ca Orlando este preferatul meu , sarmanul sufera din cauza unei nebune ce la tradat .Stiu ca e rece doar la suprafata , dar in interior este cea dulce persoana.
Interesant ce se va intampla in capitulul urmator.
Bafta si multa inspiratie la scris !!!!!!!! Sper sa puneti in curand nextul .