O trecem pe feminin

[nolazy]

Asaaaa, ma bucur ca ai pus pana la urma si capitolul asta.Abia astept sa vina si ziua de maine sa le pui si pe urmatoarele :)) ( si ms ca m-ai anuntat).
Inca o data ma regasesc in persoanjul tau...sau mai degraba in situatiile prin care trece si ma refer la partea de sfarsit.Lucrurile astea chiar se intampla, nu?
Este narcisista? hmmm, mai stiu eu pe cineva :)). Si vad ca nici ea nu se pricepe la masini...dam, nici eu...daca au patru roti, atunci chiar nu inteleg diferenta :))
Deci Silv va fi prima victima...asaaaa >:). Ahhh iar mi se trezeste latura feminista. Mai ales cand vad ca Mira este tipul perfect de fata.Hotarata, luptatoare si stie nene ce vrea de la viata.De-ar fi toate asa..
Ok, am aberat destul ( e de la somn :-j). Ne vedem maine
Pa pa >:D<

[Teh]

Voi nu încetaţi să mă surprindeţi cu atâta citit! Mă bucur că vă place :X . Sper să citiţi în continuare şi mulţumesc mult pentru tot. Neith merci că ai evidenţiat greşeala : D
Vă pare rău pentru Silviu?
[ hmmm... ]
Lectură plăcută!

[center]Capitolul Opt [/center]

Parcul părea gol, sau doar pentru că noi ne uitam atât de intens unul la celălalt, nu se mai vedea nimic în jur. Aerul de toamnă se făcea uşor resimţit. Luna septembrie. Frunzele nu îngălbeniseră încă, însă câteva dintre ele se rupseră dintr-un copac, de pe crenguţa lor de veci. Adierea uşoară a vântului le trecu uşor peste capetele noastre . Acei ochi verzi mă ţintuiau. Trişti şi de neînţeles. Iar eu... Eu?
Da. Poate că ar fi părut o atmosferă apăsătoare. Tristă şi foarte îndurerată. Pe naiba, ha – ha- ha! Ar fi fost doar dacă mi se dădea mie papucii. Sau poate nici aşa. Nu-mi pasă de ce se întâmplă cu el. A ajuns în stadiul de implorare. Adică, vreau să zic, un băiat normal ar trebui acum să ţipe la mine. Nu. Pentru că nu există băieţi normali. Sunt diferiţi, uneori sunt. Dar cunosc prea bine şi tipul pe care îl abordează Silviu. „ Ce-am făcut de nu mai merge? Te iubesc. Ce se întâmplă? Vreau să fiu cu tine! Cu ce ţi-am greşit?” Etc. Replicile de genul acesta probabil îi străbăteau ochii, încercând să mi le transmită. Şi poate că le-ar fi zis.
- Pur şi simplu ne despărţim. Nu vreau să mai fiu cu tine. Ce altă explicaţie vrei?
Era duminică, pe înserate. Cu exact o zi înainte de începerea noului an şcolar. Iar eu mă distram pe cinste. Mama mea plecase deja la sora ei Mirela. Iar Aura era acasă. Cât despre Silviu, ei bine, m-am plictisit de el. I-am zâmbit, poate că ar fi trebuit să îi zic că îmi pare rău . Dar de ce să mint? Vreau să zic, e băiat. Nu e vina mea că el s-a născut aşa. Să suporte. Ha.
- Dar nu înţeleg. Până acum ne mergea bine. Ce s-a întâmplat? Am făcut eu ceva?
Vai de mine. Domnu’ Victimă-n persoană! Nu mă interesează cât de mult ai tu de gând să decazi în faţa mea, dar zău că te faci de râs. Mi-am trecut o mână prin părul , acum, mai scurt ca altă dată. Un fior plăcut îmi străbătu trupul. Purtam o pereche de pantaloni scurţi şi un maieu. Era puţin răcoare.
Da. Puteam să îi zic cât de rău îmi pare, deşi aş fi minţit în ultimul hal. Asta pentru că nu îmi păsa ce se întâmpla cu el. Să fiu sinceră, da . M-am simţit bine cu el, atât cât a fost. Chiar era drăguţ. Am ieşit de câteva ori, ne-am simţit ok. Am râs. Dar tot m-a plictisit . Bine, recunosc. Nu ăsta e singurul motiv pentru care mă despart de el. Asta pentru că trebuie să fiu sinceră cu mine, mai întâi de toate. Am nevoie să mă răzbun pe idioata, cretina şi evident insuportabila Mihaela.
E greu de crezut pentru unii cum se rezolvă asta dacă mă despart de un tip pe care ea îl place. Şi evident îl va vâna. Ei bine, nimeni nu o ştie pe scorpie mai bine decât mine. Nu ţine la Silv mai mult decât ţin eu, şi mie nu-mi pasă de el. Îl deranjează că mi-a căzut mie în braţe , şi nu ei. Vrea să mă părăsească şi să meargă la ea. Iar dacă eu i-l fac cadouaş, oh-la-la. Reacţia trebuie înregistrată.
Zâmbesc, vizibil distrată de gândurile mele. Încerc să le abţin, dar nu pot pentru că sunt sentimente mai puternice decât mine. Oh, şi ce? Poate să creadă ceva . Chiar mă doare-n cot. Măcar să ajungă acasă şi să plângă. Nu. N-o s-o facă. Nu e o fată; ea aşa ar face.
- Vrei să nu mai reacţionezi aşa? Serios acum. S-a terminat. A fost bine cât a existat, acu’ nu mai e şi gata. Ce atâtea explicaţii? Pur şi simplu a ajuns la un final. Ok?
Am fost eu prea dură? Mi-am dres puţin glasul, încercând totuşi să nu fiu chiar aşa o mare „ paraşută ”. Poate era mai bine să îmi creez un chip de fetiţă inocentă. Dar nu am apucat.
- Cine dracu te mai înţelege? Nu ştiu de ce ai tot acceptat să ieşi cu mine zilele astea dacă tot aveai de gând să mă trimiţi undeva. Morţii ei de treabă Ela, puteai să-mi fi dat un indiciu nu să mă târăşti în parcu’ ăsta . Ce p*** mea...
Oh! Da. Normal, ajunsese în stadiul de înjurături şi să şi vobrbească urât în preajma mea. Om de căcat! Eram obişnuită cu un astfel de limbaj, asta era clar. Dar chiar şi aşa, cum îndrăznea?
- Da, acum îţi arăţi şi tu adevărata faţă. Ţi-am dat papucii pentru că mă plictiseai. Nu-ţi convine, nu e treaba mea .
Am plecat înainte de a-i mai da ocazia de a zice ceva, şi nici că m-am întors să îi văd expresia. Aveam o stare amestecată cu furie şi totodată un sentiment puternic de victorie. Da, pentru că de data asta o fată nu avea să plângă în urma unei despărţiri. Şi asta era o realizare pentru noi, fetele. Un întreg. Mi-am amintit vag, în drumul meu spre casă, de răzbunarea mea asupra aceluiaşi gen. Aha, câteodată trebuie să lupţi şi aşa.
Era de-ajuns să îi dau de ştire lui Alice despre ce tocmai făcusem, şi ea i-ar fi transmis Mihaelei , dar nu mai era distractiv. Am apelat numărul proastei, cretinei şi insuportabilei de Miki. Am menţionat idioată?
A răspuns. Tonul îi era indiferent. Ceva gen „ de ce mă deranjezi târfă?” Satisfacţia crescu doar cu gândul la reacţia ei.
- Bună.
- Oh . Bună „ fată”. Ce mai faci?
Avea un ton surprins acum.
- Ä‚ bine , bine.
Am chicotit.
- Ştii, tocmai m-am gândit că ar fi foarte drăguţ din partea mea să îţi fac un cadou. Ca de exemplu, pe Silviu. O să ţi-l trimit cu fundă cu tot. Eu m-am plictisit de el. Şi el e aşa distrus că l-am lăsat în parc, săracu! Acolo i-am zis „ bye – bye!” Ştii , mi-am dat seama că nu e pentru mine. Mai degrabă l-ai lua tu.
Tăcu, şi probabil după asta ar fi vrut să urle la mine. Dar am primit un telefon închis . Aha, asta o deranjase într-atât încât să nu aibă o replică. Ceea ce mă făcu să zâmbesc inconştient.
1 -0 pentru Maribela.

Drumul până acasă mi s-a părut scurt. Şi ca să fiu pe deplin singură, am avut senzaţia că cineva mă priveşte, că mă urmăreşte. Cu fiecare pas şi bătăile inimii mele se intensificau. M-am uitat de vreo două ori în urma mea, să descopăr că de fapt eram singură pe stradă . Şi mai erau şi alţi oameni ce treceau la fel ca şi mine. Începusem să tremur, şi pielea mea arăta ca şi cum ar fi fost expusă în faţa unui congelator. Deschis evident. Am râs în sinea mea.
Când am ajuns acasă am înlăturat orice sentiment de vinovăţie, presupunând că exista vreunul. Mi-era oarecum milă de Silviu. Pentru că nu îmi făcuse nimic. Şi totuşi , pun pariu că se purtase ca un sfânt deşi nu fusese unul. Mă gândeam la privirea lui. Era pur şi simplu greu de citit . Nervos, decepţionat, furios mai degrabă? Nici eu nu puteam deduce. Ochii aceia verzi erau intenşi. Eh, trecuse.
Punct. Sfârşit. Final. Fără părere de rău. Era băiat, aşa că o merita. Indiferent dacă se purta ca un înger sau ca un demon. Multe fete bune o păţesc din cauza unor nenorociţi. Aşa că mă durea direct în cot de soarta lui!
Cu această convingere am intrat şi în baie, lăsând apa să îmi purifice trupul. De fapt, era atât de plăcut să te speli după o zi atât de obositoare. Mi-am luat doar un tricou şi o pereche de chiloţei , după care un halat şi am fost gata . Mi-am uscat părul şi mi-am dat picioarele cu cremă. Lucruri pe care le făceam aşa de des, dar parcă erau şi mai minunate în seara asta. Adoram picioarele mele proaspăt epilate. Şi mirosul şamponului meu, cât şi al gelului de duş. Da, lucruri atât de obişnuite. Mă întreb cum te pot face atât de fericit? Mă simţeam liberă, bine şi atât de „ fresh” . Singură. Acest cuvânt nu mă apăsa.
Mă uşura. În sfârşit puteam face ce vreau eu. Când vroiam şi cum vroiam. Ce preţ trebuia să plătesc pentru asta? Dar am refuzat să aduc asta în discuţie acum.
Toate la timpul lor.
„ Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi” . Lasă pe poimâine, că poate nu va mai fi nevoie.
Am chicotit. Desigur că situaţia nu era atât de simplă. Era chiar destul de complicată. Însă mie nu mi-au plăcut niciodată problemele. Mai bine fără griji.
Cum mâine era prima zi de liceu, nu avea să fie cine ştie ce. Deschiderea. Extrem de plictisitoare. O jumătate de oră cu diriga în clasă, şi apoi : acasă . Mare „ chestie” .
Aruncându-mă în pat, mi-am verificat mesajele. Era unul simplu de la Silviu.
[center] M-ai dezamăgit.[/center]
Am început să râd. După toată cacealmaua asta avea să-mi zică, vai, că l-am dezamăgit. Şi asta ar fi trebuit să mă afecteze?
Da.
Conştiinţa mea a protestat . Îmi părea rău pentru ea. Azi nu avea să mă învingă. O făcuse oare vreodată?
Am luat laptop-ul în braţe, şi m-am logat pe messenger. Avusesem grijă să o înştiinţez pe Aura de faptul că îl trimisesem la plimbare pe fostul meu gagic, dar ea ieşise cu Raul azi. Deci fără ea. Dar de mâine urma să o văd mereu. La liceu.
Asta era plăcut.
Mihaela era logată . Avea la status : Nu deranjaţi . Şi căsuţa de „ busy” . Asta m-a impresionat atât de tare încât aproape că i-am dat ignore. Dar , mi-am zis „ asta ar fi o copilărie din parte ta”. Şi totuşi, eram un copil.
Am decis în schimb să îl salut pe Dani. Mi-a răspuns doar după zece minute.

[center] Sexy Chick : Bună...
Daniel : Ela.. Scuze, nu eram la calculator. Ce faci?
Sexy Chick : Acasă, singurică... Mă cam plictisesc. Mâine începe şi idioata aia de şcoală!
Daniel : Eu mă bucur.
Sexy Chick : De ce?
Daniel : O să jucăm iar baschet, măcar odată pe zi. Nu? Îmi datorezi asta.
Daniel : Oh, scuze, a apărut soră-mea. Am nişte treabă. Ne vedem mâine. Pa.
[/center]

Băiatul ăsta era în definitiv extrem de ciudat. Eram amici, într-adevăr. Dar îmi dădea impresia că îmi făcea avansuri. Ar fi trebuit să zic „ STOP” . Însă, el era atât de drăgălaş . Cum puteai să îl refuzi?
Îi ziceai „ nu mă interesează ce zici / nu mă interesezi ”. Însă era greu. Era un prieten. Şi pe aceştia nu poţi să îi arunci pe fereastră. Dar prietenii băieţi, sunt şi ei de genul masculin!
Am decis să arunc această dilemă la o parte pentru un moment . Rămâneam la teoria mea simplă : aceea că toţi bărbaţii erau la fel. Indiferent de statut. Doar că pe unii îi tratezi într-un fel, şi pe alţii altfel. Şi cam atât cu gânditul, pentru că deja obosisem. M-am băgat la somn, fără să mă gândesc la nimeni .
Şi nici nu îmi amintesc să fi visat ceva.

Cioc. Cioc . Cioc.
Ţârr. Ţârr. Ţârr.
Erau nişte zgomote ciudate, făcându-mă să tresar. Aş fi vrut să le fac să dispară. Să nu îmi mai sune în urechi. Mi-am pus perna peste cap, întorcându-mă şi încercând să închid ochii mai strâns ca niciodată. Lumina era absentă. Noapte, somn. Am auzit iar acelaşi şir de sunete.
Cioc. Cioc. Cioc.
Ţârr. Ţârr. Ţârr.
Exasperată, am deschis ochii şi am aruncat perna, urmată de cearceaf. Mi s-a părut chiar că am scos un ţipăr furios. Ridicându-mă din pat am mers să văd cine mă trezea la ora aia.
- Ce?
Chiar înainte să văd chipul Aurei am strigat asta, a început să râdă . Deşi am văzut că se speriase . Eu încă eram adormită şi am simţit cum ameţesc uşor, o durere de cap începuse să mă stăpânească.
- E dimineaţă Ela, am venit cu zece minute mai devreme. Ştiam că altfel întârziem.
A intrat fără să o invit, descălţându-se. Mi-am dat ochii peste cap, presupunând că ştie şi ea să închidă uşa şi am mers la baie. Am fost gata în cinsprezece minute.
Telefonul – bifat. Cheile – bifat. Atitudine de superstar – bifat.
M-am uitat în oglindă. În regulamentul şcolar era ceva scris în genul „ vestimentaţie adegvată ” sau nu ştiu ce pana mea, despre cum ar trebui să ne purtăm, îmbrăcăm la liceu. Dar bineînţeles că nimeni nu le lua în seamă. Ca să fiu sinceră n-am citit în viaţa mea regulile. Doar că am presupus că există. Am privit cercelul din nas satisfăcută. Micuţ şi drăguţ, exact aşa cum trebuia. Mă îmbrăcasem lejer într-o pereche de blugi strânşi, negrii, cu talie joasă. Un tricou mov pe care scria : I do but not with you . Şi am încălţat şi o pereche de adidaşi albi. Atunci m-am simţit complet gata. Nu m-am deranjat să îmi iau vreo geantă, având în vedere că nu primeam azi manualele. Nu m-am machiat, doar m-am dat cu puţin luciu.
Era perfect.
Mergând pe stradă, în timp ce prietena mea îmi povestea ce şi cum au mai decurs lucrurile cât nu ne-am văzut , am observat şi cum era îmbrăcată. Purta o pereche de blugi albaştrii şi un tricou alb, care era destul de lung ( fără pic de decolteu ) . Părul îl avea strâns într-o coadă la spate şi îşi luase şi o geantă cu ea.
Dacă un băiat ar putea să o „ bage ” în vreo categorie, atunci aceea ar fi de „ cuminte” . Genul dulce care nu face rău nimănui. Dar nu era chiar aşa.
Şi fetele acestea puteau fi rele. Doar o cunoşteam pe Aura de multă vreme.
- Şi cum de te-ai despărţit de Silviu? Eu tot nu pricep. Vă înţelegeaţi aşa de bine. Şi brusc, i-ai dat papucii!
Am râs. Ne apropiam de liceu.
- Păi, e răzbunare. Miki ştii că pusese ochii pe el? S-a încruntat. Aşa e, nu fusese aici pe vremea aia. Am continuat. Da, păi ştii l-am văzut amândouă. Şi nu e niciun secret că eu o urăsc pe fata asta. Şi am zis : ăsta-i al meu. L-am ştampilat şi închiriat, după care i l-am făcut cadou. Se numeşte refolosire.
A început să râdă deşi am văzut că nu era chiar de acord cu asta.
Ea ştia să preţuiască un băiat.
Dar ea era preţuită? Mda, nu trebuie să fi savant sau ghicitoare ca să ştii asta.
- Săracul Silviu.
Am zâmbit.
- Îl doare direct în p....
Dar nu am mai continuat cuvântul, intrând în curtea liceului. Am văzut câţiva colegi, aşa că ne-am îndreptat spre ei. Toţi se uitau ciudat la mine.
Da, Ela cea cuminte. Cea care tăcea şi era oarecum timidă. Care nu vorbea decât cu prietenele ei, cea care nu prea dădea importanţă celorlalţi. Retrasă, cu grupul ei.
Acum zâmbea şi saluta pe toată lumea. Vioaie. Aşa de energică. Şi o schimbare totală de look.
Geo m-a îmbrăţişat. Acelaşi cu care fusesem în club şi acum ceva zile, am chicotit la amintirea acelei seri.
- Åži asta-i noua Mirabela!
Strigă acesta destul de tare cât să îl audă jumătate din liceu. O parte din boboci s-au uitat spre noi, cât şi alte persoane. Sincer m-am înroşit . Dar asta era din cauza trupului meu, pentru că dacă aş fi putut să opresc asta, aş fi făcut-o. Am zâmbit şi nu am mai dat importanţă detaliilor.

Aşa cum am şi prezis, am stat doar o jumătate de oră cu diriga. O femeie de vreo patruzeci de ani care purta nişte ochelari foarte... „ sexy”. Subţiri, micuţi, şi erau poziţionaţi pe nas, la jumătate. Astfel încât să se poată uita şi peste ramele ochelarilor. Era chiar amuzantă, cu părul ei roz şi costumele foarte trendi. Nu era o femeie grasă, dar nici fotomodel nu era. Avea farmecul ei, nu şi atunci când nu vroia să motiveze absenţele.
Însă, cu toţii aveau defecte.
Spre marea mea fericire, nu a comentat nimic de schimbarea de look. M-a întrebat doar unde m-am tuns. Oare vroia să mă imite? Şi m-a atenţionat ca la ora de psihologie să nu vin cu cercelul.
Mă întrebam cu ce profesor făceam materia asta? Dar gândul nu a durat prea mult, la fel cum am şi fost trimişi acasă. O zi plictisitoare de trecut în tipar. Asta până când am ieşit din clădire, şi acolo l-am văzut pe Silviu.
Mă aştepta.

[Neith]

Da! S-a despartit de el , cat ma bucur. Si m-am distrat la fel de bine ca si Mirabela , merita , desi nu a facut nimic baiatul , dar asta e . Totusi m-a deranjat reactia lui , putea sa taca din gura si sa accepte decizia ei . Stiam eu de ce nu imi place deloc de el .
A fost putin cam ,, dura '' cu Daniel , cred ca o place . Nu stiu , dar el , in opinia mea , este mai bun ca Silv .

Capitolul a fost perfect , mai ales datorita despartirii de Silv . Ai avut doua mici greseali de tastare : ,,vobrbească'' -vorbeasca
,,adegvată'' -adecvată
Si totusi ce o vrea Silviu ? El pare ca nu vrea sa inteleaga ca trebuie sa dispara din peisaj , dar ce sa ii faci. Cred ca vom afla intentiile lui in urmatorul capitol .

[Elusive wolf]

Hmmm... mie una imi pare rau de Silviu . Pana la urma , el nu a facut nimic si totusi chiar n-am idee ce este in mintea sa . Sincer mi se pare ca Ela il cam tachineaza pe Dani , ceea ce imi place >:) .
Daniel chiar se comporta dragut cu ea si asta il face si mai adorabil . Ma intreb ce vrea Silviu , adica e atat de imprevizibil in ceea ce face , ca n-am idee .
Realizez ca Daniel este un baiat mult mai bun decat Silviu si ... Will , dar daca ea continua sa fie asa si el la fel ... :)) n-am idee de ce o sa iasa .
Abia astept urmatorul capitol , sunt nerabdatoare sa aflu ce va face Silviu ( sper sa nu ii faca rau Mirabelei ) si cum se va comporta Ela in prezenta sa . A fost un capitol minunat , atatea sentimente la un loc ...

Astept capitolul urmator :* !

[Aylin]

Yaay am citit si eu, intr-un sfarsit, cele doua capitole.
Aww, saracul de Silviu, e dezamagit. Aham, se mai intampla. Eu vreau sa aflu mai multe despre Dan. Dan. Dan. =)) wtf I sound like a fangirl. Hmm, poate chiar sunt :-? ma rog.
Mi-au placut ultimele doua capitole, au fost foarte interesante. Dar banuiesc ca abia acum lucrurile devin mai interesante, ca Ela si-a schimbat look'ul si au aparut BOBOCIIII =p~ hello, de asta sunt si eu asa fericita: ma gandesc ca la anu' imi vin boboci in liceu. Oo da. *cough*
Asaa, deci vom avea boboci care sper ca vor fi in limba dupa ea :> ca nah, asa se cuvine :)) si vreau sa vad ce are ea de gand cu ei si cu restul bunaciunilor din liceu.

So, next one please ;;) besc, you rock fato, nu stiu in ce fel sa ti-o mai spun :*

[Teh]

UAU! THAAAAAAAAAANKS pentru comentarii, aprecieri, pt evidenţierea greşelilor etc :D vă mulţumesc că citiţi! şi mă bucur enorm că vă place =) . :X
Sper ca ficul să aibă acelaşi impact asupra voastră ca şi până acum...
vă mai întreb odată, vă pare rău pentru Silviu? Îmi răspundeţi înainte, sau după acest capitol? :))
Lectură plăcută!!

[center]Capitolul Nouă[/center]

I-am întâlnit privirea, era oarecum rece şi totodată imploratoare. Era singur, probabil avea să mă întrebe iar lucruri la care nu vroiam să răspund.
Ce enervant.
M-am bucurat pentru o clipă când am văzut că Aura era în spatele meu. Însă această veselie a durat doar câteva secunde.
- Ela eu plec, ne vedem acasă. Pa...
Probabil a realizat cât de jenant era momentul, şi că acest băiat vroia să discute cu mine. Iar eu nu . Pentru că era atât de stresant. Şi iar eram obligată să îmi înfrunt problemele. Ok, ok. Ori acum, ori altădată. Tot trebuie să se întâmple.
Dar mai bine mai târziu.
- Ce?
Am zis într-un final când am văzut că nu avea de gând să spună nimic. Era clar, dacă nu scotea un cuvânt în următoarele cinci secunde, atunci eu dispăream din peisaj.
- Deci doar te-ai folosit de mine.
Mi-am arcuit sprâncenele încercând să înţeleg despre ce vorbea. A trebuit să îi arunc o privire întrebătoare şi acesta şi-a dat ochii peste cap, într-un mod ce contura dezgustul. Se uita la mine cu dispreţ . Ştii, nu că m-ar deranja dar nu e prea drăguţ ca cineva să se uite aşa la tine.
Şi la naiba. La o adică mă deranja. Cine era el să mi se adreseseze cu o asemenea privire? Nimeni. Exact asta, şi eu nu aveam de gând să fiu supusă unei asemenea umiliri. Să se ducă undeva!
- Nu ÅŸtiu despre ce vorbeÅŸti.
Am ţipat, neputând să îmi controlez furia.
- Da, normal că nu ştii. Faci pe inocenta. Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva din partea ta. Ai fost o ipocrită încă de la început .
Acum începeam oarecum să înţeleg despre ceea ce vorbea el. Dar nu avusese cum să afle că îl trimisesem la naiba doar pentru că vroiam să mă răzbun pe Miki. Nu am stat cu el doar pentru asta. Chiar a fost distractiv, până când devenise plictisitor. Şi enervant. Şi stresant, pentru că trebuia să scap şi de el şi de o altă idioată.
Åži ce ?
Care era problema lor? Eram o ipocrită. Şi era tare. Eram eu, era viaţa mea. Ce dracu îi freca pe ei?
- Ok, atât ai avut de zis? Mă bucur, află că nu-mi pasă de ce crezi tu şi poţi să-ţi bagi părerea aia direct în fund, dacă are loc.
M-am îndreptat de el, vrând evident să plec. Idiotul. Cine se credea? Să mă sfideze în halul ăsta. Chiar îmi plăcuse perioada cât am fost împreună, dar nu aveam să o recunosc. Mirosea drăguţ azi, dar am observat că îşi schimbase parfumul. Celălalt avea o aromă mai plăcută.
M-a prins de braţ exact atunci când am vrut să trec pe lângă el. Mă strângea în aşa fel încât să nu pot pleca şi mă durea, da şi era jenant să o recunosc. Aproape că am mârâit, strângând din dinţi.
- Dă-mi drumu’.
Şi eu nu credeam că poate fi agresiv. Ne-am ţintuit cu privirile, fără a ne slăbi, mai mult de câteva secunde. Într-un moment de slăbiciune m-am descrins.
- Târfă.
A aruncat el cu o voce agresivă. Asta era culmea. Mă făcea în halul ăsta doar pentru că aşa vroia el . Era exact genul de comportament pe care îl detestam. Domnişorul Sfânt N-am Fost Eu s-a transformat în cel real. Am strâns iar din dinţi, furia creştea în mine în timp ce inima îmi bătea cu nebunie. Mi-am ridicat braţul şi l-am pleznit. Palma mea făcând contact cu faţa lui a provocat un zgomot urât.
Am întâlnit ochii lui reci, dar nu am vrut să îi bag în seamă. Încercâd să mă întorc şi să mă car de acolo, s-a întâmplat ceva la care nu mă aşteptasem.
Nu am crezut niciodată că ar face aşa ceva, deşi eram convinsă că era un soi de nenorocit.
Mi-a dat palma înapoi. M-a pleznit. Obrazul meu stâng se aflase sub palma lui grea şi mare. Şi poate că m-ar fi durut dacă aş fi dat importanţă gestului. Dar era prea târziu pentru aşa ceva , căci eu deja începusem să turbez de furie. Eram practic incontrolabilă . Nu mi-am trecut degetele în jurul pielii, pentru a o mângâia. Nu simţeam nevoia deşi simţeam că obrazul mi se încălzise. Vroiam să îi trântesc un picior. Şi un pumn. Şi să îl muşc, da asta vroiam să fac.
Şi învăţasem de multă vreme că violenţa nu era un răspuns şi că trebuie să fi raţională.
Pe dracu! Numai de asta nu aveam eu nevoie.
Dar eram chit. EU îi dădusem o palmă, şi el mi-o întorsăse. Dar el îmi zisese „ târfă” . Nenorocitul.
I-am tras un genunchi între picioare şi l-am împins atât de tare pe cât mi-a permis forţa . S-a clătinat, şi ochii lui mă aţinteau cu ură.
Fugi
Îmi striga conştiinţa alarmată. Simţurile la fel, mă îndemnau să părăsesc această „ luptă” inegală. Dar orgoliul meu fusese rănit. Şi eu nu aveam de gând să fac asta. Odată aruncată într-un asemenea rahat , nu aveam de gând să fug.
Se apropie de mine, şi am ştiut în clipa aia că vroia să mă ia de păr. Şi probabil ar fi făcut-o, dacă nu s-ar fi auzit acel zgomot provocat de uşa clădirii. Un grup de persoane tocmai îşi făceau apariţia, ieşind afară din clădire . Am recunoscut câteva chipuri, şi am salutat. Unul dintre băieţi stătea în apropierea mea. Ionuţ, un obsedat de calculatoare dacă m-aţi fi întrebat pe mine. Dar acum chiar nu-mi păsa.
- Ionuţ, stai că merg şi eu.
A dat din umeri.
- Hai.
Fără a mă mai uita la Silviu, deşi putea simţi ura mea , am plecat. Nu am discutat pe drum decât despre cât de aiurea era să fi în clasa a 12a şi despre nu ştiu ce nou film apăruse. Sincer mă lăsau rece toate chestiile astea dar vroiam să îmi ţin mintea ocupată.
Mă lovise.
Cum îndrăznise aşa ceva? Dar avea să mi-o plătească. O să vadă el. Mai devreme sau mai târziu. Şi nu doar el. Şi nenorocita aia de Mihaela.
O să vadă ea.
Şi atunci am putut simţi cu adevărat durerea . Nu aceea de a avea obrazul lovit, pentru că nu simţisem nici în momentul impactului şi nici mai târziu. O altfel de suferinţă. Dezamăgire şi umilinţă. Să fi lovită de un băiat e un lucru groaznic.
Niciodată nu am crezut că o să mi se întâmple aşa ceva. Şi nici nu am crezut că ar fi atât de urât. Mă lovise, şi nu puteam suporta aşa ceva. Nu. Era ceva sub demnitatea mea.
Şi totuşi. Nu îi făcusem şi eu ceva în schimb?
Ba da.
Şi atunci? De ce nu eram satisfăcută. Aproape că îmi venea să plâng de furie, când mi-am amintit că nu merg singură pe stradă. Curând am ajuns la clădirea în care locuiam, am urcat în apartament şi m-am băgat în camera mea.
Gest inutil având în vedere că nu mai era nimeni acasă.
Eram singură. Puteam să plâng fără ca cineva să mă audă. Puteam să urlu.
Şi exact asta am făcut, începând să arunc cu tot ceea ce îmi ajungea în cale. Am început să plâng sălbatic şi am surprins că asta nu venea din inimă. Nu sufeream. Nu-mi era milă de mine.
Eram furioasă. Nervoasă. Contrariată. Aş fi vrut să îi sparg faţa nenorocitului ăluia. Să îl ucid. Să îl fac una cu pământul. Îmi doream atâtea, şi încă nu ştiam cum. Dar aveam s-o fac. Asta nu avea să rămână aşa. Nu.
Am pus mâna pe telefon, gândindu-mă pe cine să sunt.
Dar niciun nume nu mi-a venit în minte. Doar al fratelui meu. Dar îi puteam spune lui ce se întâmpla? Apoi urma să afle că fusese prietenul meu. Asta nu vroiam. Am lăsat telefonul de-o parte şi lacrimile mi s-au oprit. Erau doar un capriciu. Nu aveam nevoie de ele. Vroiam doar să îmi las ura să se dezlănţuie. Să mă descarc. Îmi trebuia un sac de box.
Am râs în sinea mea.
Trebuia să mă gândesc la o soluţie. Îi puteam spune Aurei despre ceea ce se întâmplase?
Nu . Chiar şi conştiinţa mea parcă a fost de acord. Era prea umilitor. Jenant . Cum puteam spune cuiva despre aşa ceva?
Şi totuşi, o păţisem. Rău de tot. Poate că asta era răsplata pentru ceea ce făcusem. Şi cu ce greşisem, mă rog? Mi-am înlăturat gândurile inutile. Atunci am auzit telefonul sunând.
Era Dani.
- Bună Ela. Nu te-am văzut azi deloc, nu ai fost ?
Am oftat, încercând să şterg repede gestul.
Am încercat un zâmbet larg, după care am revenit la starea de „ nici tristă - nici fericită”.
- Am fost . Însă la cât m-am plictisit, am fugit repede de-acolo!
A chicotit.
- Mda, aşa e. Nu ai chef să mergem la un suc? E o zi aşa frumoasă!
Da. Şi aşa aş putea să îţi povestesc tot ceea ce am păţit cu nenorocitul ăla de tip. Şi probabil o să îţi fie milă de mine şi eu, pe dracu, dacă vreau aşa ceva.
Nu vreau ca nimeni să mă compătimească.
- Scuze Dani dar nu pot chiar acum, am de făcut nişte lucruri acasă. De când stau singură, nu e aşa de simplu.
Am oftat. Deşi o făceam din cauza stării mele de spirit, el probabil a dedus din cauza faptului că aveam treabă.
Totuşi, s-a repezit să adauge.
- Dar până mai târziu termini, nu?
Cum puteam să scap?
- Nu am chef să ies, zău Dan...
Insistenţa lui nu dispăru.
- Ok, am pricepu. Asta înseamnă că o pizza mare cu de toate şi o sticlă de cola nu o să îţi facă rău. Până mai târziu termini , nu ? O să trec pe la tine. Poate aduc şi un film?
Era o idee relativ bună.
Dacă Aura ar fi fost în locul meu ar fi început să protesteze „ nu poţi veni aici cât sunt singură” – asta pentru că îi era teamă să nu afle ai ei. Dar mie nu-mi era frică de aşa ceva.
Cui îi păsa? Iar eu şi Daniel eram doar amici.
Ăsta era un fapt. Era? Nu ştiam şi al dracului dacă-mi păsa. Mă săturasem de atâtea gânduri.
- Ok –ok. Pa.
După ce mi-a răspuns la salut, am închis. Nu aveam chiar nimic de rezolvat, aşa că am decis să pierd vremea. Aura m-a sunat şi am vorbit cam o oră la telefon, deşi ne aflam aşa de aproape una de cealaltă.
Bizar. Însă mă bucurasem că nu eram faţă în faţă. Nu aş fi putut să o privesc cu aceşti ochi trişti. Ea ar fi ştiut dacă ceva era în neregulă cu mine.
Prietenii mereu ÅŸtiu.
După aceasta am decis să fac un duş, şi să mă schimb în ceva lejer. Televizorul din sufragerie mergea de zor, aprins pe un canal de muzică. Iar eu? Eu eram acolo, pe fotoliu, privind. Dar în vid. Pentru că nu eram conştientă de ceea ce se întâmpla. Mă aşezasem cu picioarele pe spătar, şi spatele îmi era poziţionat pe partea în care ar fi trebuit să îmi stea fundul. Capul îmi era aplecat în jos, şi cred că şi părul la fel.
M-a trezit soneria uÅŸii.
Am uitat complet de faptul că Dani a zis că vine. Crezusem, oarecum, că doar glumeşte. Leneşă, m-am ridicat şi am plecat să deschid. Deşi ştiu că lenea e un păcat ( capital ) pur şi simplu mi-e greu să renunţ la ea.
Şi mai tare îmi uram starea de depresie. Mi-am analizat ţinuta . Pantaloni scurţi şi maieu. Nu era nimic indecent la asta. Doar că nu purtam sutien, dar nu mi se cunoşteau sânii aşa că era ok. Cum oare mă puteam gândi la porcării din acestea în momente atât de idioate? Numai eu puteam face asta. La dracu , ea, de stare.
Chipul blând al amicului meu m-a adus la realitate. Se ţinuse de cuvânt. Pizza şi Coca-Cola. I-am zâmbit, şi sincer nu ştiu cum am putut să fac asta.
- Intră.
A dat din umeri, şi eu l-am ajutat cu ceea ce adusese; în timp ce el s-a descălţat. A privit apartamentul. Era prima dată când venea aici.
- Drăguţ loc.
Şi-a arătat dinţii şi eu l-am condus în sufragerie. Era întuneric , pentru că nu mă obosisem să aprind lumina cât mă uitam la tv. S-a aşezat , la îndemnul meu, pe canapea. Situaţia era oarecum penibilă, aşa că am încercat să scap şi eu de tensiune. Era greu, pentru că mintea mea era invadată de întâmplarea aia cretină. Şi iar mi-aş fi dorit să îi rup gâtul lui Silviu.
- Ce-ai păţit?
M-a întrebat brusc Dani. Am tăcut. Cum a ştiut că e ceva în neregulă cu mine? A fost o întâmplare oarecare?
Şi el ţi-e prieten.
Mi-a şuşotit conştiinţa. Aşa că m-am apropiat şi eu şi m-am aruncat pe canapea. Lângă acel băiat drăguţ, simplu şi plin de blândeţe. Şi era un amic. Ei nu te rănesc. Nu-i aşa?
Nu îmi venea să plâng, şi aş fi jurat că se putea întâmpla asta.
- Silviu m-a lovit.
Am zis într-un final . Am văzut că aştepta. Reacţia a fost ciudată. A sărit de pe canapea şi s-a încruntat.
- Ce-a făcut?
Chiar îmi venea să râd. Dar m-am abţinut. M-am ridicat şi eu.
- Păi, ah nu contează. L-am pleznit eu prima, mi-a înapoiat favorul după care i-am tras una-ntre picioare şi totu’ s-a sfârşit. Happy End.
Am văzut pe faţa lui că explicaţia asta nu îl făcea să se simtă mai bine. M-am trântit înapoi pe canapea şi am lăsat chipul în jos. N-aveam chef la ora asta să mă lupt cu propria mea voinţă şi cu privirea asta.
Sper pentru binele lui să nu simtă milă, că nici eu nu ştiu cum reacţionez.
Se apropie de mine , aşezându-se, şi mă luă în braţe. Ciudat gest, dar nu am protestat. Era cald şi mirosea bine. Îi adoram parfumul. Dar nu l-am întrebat niciodată ce foloseşte.
Nu ar mai fi avut farmec.
- Ce idiot.
A zis într-un final şi eu am chicotit.
- Nu-mi pasă de el.
S-a depărtat puţin şi ochii săi ciocolatii se uitau la ai mei. Atât de adânc şi ispititor.
Pentru Dumnezeu, eram doar amici.
- Dar ai fost cu el.
AÅŸa ÅŸi? Am oftat.
- Da Dan, am fost. Dar m-a LOVIT! Pricepi?
A dat din cap, şi un zâmbet satisfăcător i s-a întipărit pe chip. Eu m-am încruntat. Ce trebuia să înţeleg eu din asta.
- Deci, eu am venit să mănânc pizza şi să vedem un film, aşa că, de ce dracu vorbim despre probleme?
Asta m-a făcut într-adevăr să mă simt ceva mai bine. Am pus filmul pe care l-a adus el ( era unul horror ) şi am mâncat, stând aşezaţi pe canapea. Unul lângă altul, dar fără să ne atingem. Mă simţeam ciudat ,trebuia să o recunosc.
Era târziu când filmul se termină. Fusese bun, dar nu îmi captase chiar aşa de tare atenţia. Brusc, Dani s-a ridicat, punându-se în faţa mea şi lăsându-se în vine.
- Unde te-a lovit?
Mi-a zis atât de încet încât puteam să jur că nu a vorbit. Am dat din umeri apropiindu-mi puţin faţa de a lui.
- Obrazul stâng.
Mişcându-se lent, faţa lui era la acelaşi nivel cu a mea. Mă sărută pe obraz... Nu mă aşteptasem la un asemenea gest. Şi nici inima mea, care a bătut mai tare pentru câteva clipe. Eram... Surprinsă.
Dar nu aici se termină totul. Gura lui o căută pe a mea, şi îmi dădu un sărut lung. Limbile noastre s-au unit, într-un joc incontşient dar sigur. Unul al pasiunii . Mi-am trecut inconştientă braţele în jurul gâtului său, şi acesta s-a pus peste mine, pe canapea.
- Mi – ra – be – la !
Aceste sunete mă treziră şi am realizat că Daniel se pregătea să plece. Imaginaţia mea mersese prea departe. Fusese doar un pupic pe obraz. Mi-am trecut degetele peste acel loc.
- Acum e mai bine.
A zâmbit sincer şi eu l-am condus la uşă.
- Noapte bună.
Mi-a zis înainte să închid uşa. Şi am putut jura că privirea lui îmi zicea „ să mă visezi” . Dar era clar că azi îmi imaginam prea multe. Contrariată, nu am strâns mizeria din living, şi am decis să mă bag direct în pat, la culcare.
O luasem razna.

[Aylin]

Da, a luat-o razna, dar imi place cum o ia razna :>
Okay, o sa ma abtin de la a spune si in ce mod minunat o ia Ela razna :))
Inainte sa citesc capitolul sincer nu-mi pasa de Silviu, dar imi parea putin rau pentru el. C'mon, nici eu nu sunt asa scorpie /:) [sau poate da, uneori. ma rog :))]. Pe la mijlocul capitolului, CLAR imi era mila de el. La sfarsit capitolului.. ei bine, I didn't give a shit about him, lol :)) E uimitor cat de repede imi schimb atitudinea fata de cineva [Yume, tu stii ca fac asta si in viata reala. Sad, but true]. Acum Daaaaan =p~ oo doamne, trebuie sa termin :)) chiar mi se parea prea frumos ca el sa se aseze peste ea pe canapea, incepusem sa visez si eu o data cu Mirabela. Oricum mi-a placut foarte mult efectul, bravo pentru idee <3

Sunt chiar curioasa sa vad ce se mai intampla, poate chiar il viseaza pe Dan :> O fi luat-o ea razna dar sunt sigura ca privirea lui asta spunea :)) Sau poate o iau si eu razna, nu e exclus nici asta xD

besc :*

[edit] oo am avut onoarea de a fi prima :>

[Neith]

Deci o sa spun inainte de a citi acest capitol ca nu imi place Silviu .
Da , acum nu il mai suport . Este un personaj atat de antipatic. Daca m-a deranjat faptul ca a numit-o ,, tarfa " , palma pe care i-a dat-o, a umplut paharul. Cel mai mult detest un barbat care loveste o femeie . Ma bucur ca a scapat , adica avand in vedere tot ce se intamplase ma asteptam la ce e mai rau . Cata dreptate avea Mirabela , nimeni nu este ce pare a fi .
Stiam de ce zic ca Dani este un baiat bun . Cat ma bucur ca a insistat si a venit la ea acasa . Cat de mult am sperat ca acel sarut sa fie adevarat:( . Pacat , dar lasa ca recupereaza ei altadata . Totusi ce dragut a fost momentul in care el i-a sarut obrazul .

Cred ca ea incepe sa tina la el mai mult ca la un prieten , desi nu vrea sa recunoasca . Sper sa fie mai multa actiune intre cei doi in urmatorul capitol .

[Berry.]

Well, daca pana acum imi parea rau pentru Silviu, acum e clar, il urasc! Cum se poate sa-i spuna ''tarfa''? Sau sa dea in ea? Idiotul! Poate este dezamagit, dar nu are dreptul sa o faca in acest fel. Nimeni nu are dreptul sa dea intr-o femeie/fata sau sa o jigneasca. ^^
Si mie imi parea atat de rau de Silviu si mi se pare un baiat bun, dar acum mi-am dat seama ca Mira are dreptate, nimeni nu este ce pare a fi. Saracuta de Mirabela, imi pare atat de rau pentru ea. Bine ca a venit Dani la ea si ce mult mi-a placut acel pupic pe obraz.:X Cred ca ea tine la el mai mult ca la un prieten. Mi se pare ca Dani chiar este un baiat bun si imi doresc sa nu-si schimbe comportamentul.
Acum imi doresc sa fie ceva intre Dani si Mira:X, iar Silviu poate sa plece din peisaj, nu ma intereseaza de el.
Spor la scris si astept urmatorul capitol!>:d<

[Elusive wolf]

Pai , ca sa raspund la intrebare , dupa ce am citit capitolul , pot spune ca nu mai mi-e mila de Silviu :]] .
De la inceput l-am considerat pe Daniel un baiat super adorabil :X ... si uite ca poate fi si mai adorabil decat mi-am inchipuit eu . Hmm... pff... Baka ! Si eu care credeam ca Silviu are potential de good guy :)) ( told ya , sunt prea naiva T.T ) .
Mi-a placut ca macar dupa acea palma , dovada de o mare nesimtire din partea lui Silviu , Ela si-a luat revansa >:) . Vad ca incepe sa viseze cu ochii deschisi ... mie imi suna ca si cum ar incepe sa ... tina mai mult la Dani decat de obicei .
Oricum , Silviu nu mai are nici o sansa ( cred ) . Sper ca , daca vor incepe sa simta la fel , sa isi marturiseasca dragostea ( daca va fi :] ) , odata si-odata , pana nu va fi prea tarziu ( sa zicem ca am trecut prin asta intr-un fel sau altul ) . Desi , aici intervine frica aceea , de a nu pierde prietenia celui iubit ... asta daca m-as pune in pielea sa . Hmm ... acum mi-ar placea sa stiu ce este in mintea sa , a lui Dani , in a lui Silviu sa zicem ca am aflat ce se ascunde ...
Ma intreb daca ea chiar il va visa pe Daniel , adica ... ar fi nice :-" .
Capitolul a fost asa de minunat , mai ales finalul ce a fost ... putin imprevizibil sa zicem :] .

Astept nextul cu mare nerabdare :* !