Love In Silence

[Verrine]

asha.. ms de comentari...
acum next.. sper sa va plak incontinuare

Capitolul XXVIII: Complicatii

-Sakura! INCETEAZA!
Corpul meu a tresarit la auzul numelui, dar mai ales pentru ca nu mi-am dat seama ca mai era cineva cu mine in camera. Am intors automat privirea in stanga, de unde se auzi advertismetul. Inaintea mea nu statea altul decat roscatul, care avea ca intotdeauna, acea expresie calma, dar sub care am crezut eu sa se ascundea suspiciunea, si asta poate doar pentru ca mi-a citit gandurile si nu era foarte incantat de noua mea realizare. Sincera sa fiu, nici eu nu ma simteam foarte bine din cauza ca acum il vedea pe Sasuke intr-u totul alt mod, stiam ca nu e bine, stiam ca eu am fost blestemata sa nu iubesc, nu aveam dreptul la sa ceva. “Eu”, o fiinta ciudata, cu puteri neobisnuite, un trecut intunecat, multe secrete nedezvaluite, un anumite “individ” care imi strabatea mintea zi de zi. Lista putea sa continue, insa acestea mi se pareau cele mai importante tresaturi ale vietii mele, la care ma tem ca nu mai pot aduga si dragostea. Este prea multa ura pentru a putea fi si iubire. In plus, imediat ce am observant acele trasaturi ale lui Sasuke, trebuia automat ca ratiunea mea sa contrazica toata acea perfectiune. Insa, acest lucru nu s-a intamplat, fapt ce m-a pus pe ganduri, chiar si in acele momente in care eram intr-o transa continua.
-Mai bine te-ai culca, mi se adresase acesta pe un ton taios, ce m-a scos din fanteziile mele.
Am incuviintat din cap, neavand momentan chef de o cearta. Imediat ce m-am schimbat in pijamale si m-am bagat sub plapuma pufoasa, mintea mea a inceput sa se desprinda de realitate, trecand pragul ce ducea catre propria fantezie. Ma tot gandeam la faptul ca roscatul a reusit sa ma calmeze, lucru foarte ciudat. De obicei cand intram intr-o stare de acest gen puteam pune in pericol un sat intreg. Consecintele ar fi fost tragice deoarece i-asi fi putut omori pe toti trei inclusiv tot satul.Faptul ca furia mea crestea foarte rapid, eliberandu-se din locul unde o incuiasem, nu putea decat sa vesteasca lucruri proaste. Nu puteam sa permit sa ma mai gandesc sau macar sa ma mai uit vreodata in acel mod la Sasuke, Gaara nu m-ar mai putea opri si a doua oara. Stiam preabine ca atunci cand eu si dragostea ne intersectam intr-un anumit punct, nu putea decat sa insemne distrugere, din acest motiv am incercat sa o evit pe cat posibil. De data aceasta a fost inevitabil, pur si simplu nu ma puteam controla.
Eram foarte constienta de faptul ca ma indragostisem de brunet, chiar daca imi era scarba sa rostesc acest cuvant, chiar daca nu il meritam, chiar daca putem sa distrug totul in jur din pricina lui, era adevarat. Pentru prima data mi-am dat seama ce era acest “sentiment”. Acum intelegem ce simte Naruto si ce a simtit Gaara in copilarie, ceva frumos, dar nepotrivit pentru mine. Cine ar fi putut crede ca un sentiment ce toti il definesc ca pe ceva divin, desprins din colturile Raiului, lipsit de rautate, ar putea fi atat de distructiv.
Am continuat acest monolog pana dimineata, pana cand prima raza a astrului principal a inceput sa se joace cu suvitele mele rozalii ravasite pe toata perna. Nu as putea spune ca m-am trezit, deoarece nu am dormit deloc,preocupata fiind sa ma gandesc la lucruri ce m-ar face sa nu adorm. Cel mai ingrozitor lucru care mi s-ar putea intampla ar fi sa-I visez chipul perfect. Insa, imi era teama ca nu puteam sa-l evit pentru totdeauna, trebuia sa fac ceva…
M-am ridicat asadar in sezuta, incercand sa par buimaca, de parca abea m-as fi trezit din somn. Am explorat camera si am observant cu bucurie ca roscatul nu se afla acolo. M-am dus si mi-am facut toaleta de dimineata, dupa care am coborat in living pentru a lua micul dejun. Banuiam ca Naruto nu avea sa se trezeasca decat peste cateva ore, iar Sasuke dormea si el dus, in timp ce Gaara probabil hoinarea pe undeva pe-afara.
Mi-am facut asadar niste lapte cu cereale. In timp ce mancam, am auzit un tipat ce venea din camera lui Naruto. Am lasat repede totul deoparte si mi-am folosit jutsul de teleportare pentru a ajunge cat mai repede in camera blondului. Acolo se afla Naruto care statea in patul lui, in timp ce Sasuke se pregatea sa-l loveasca. Am impietrit automat cand l-am vazut pe brunet, incercand pe cat posibil sa-l evit, sa nu ma uit la el, constienta de ce s-ar putea intampla. Nu puteam sa rostesc nici un cuvant, asa ca asteptam cu nerabdare sa primesc o explicatie, ceva ce m-ar fi scutit sa mai stau acolo. Am stat pret de cateva minute, ce mi se pareau secole nesfarsite, timp in care brunetul il lovea pe Naruto.
-Idiotule! Parca ai fi la gradinita! Nu pot sa cred ca te numesti ninja! tipa brunetul cat il tineau plamanii.
Vocea lui era perfecta… Era un calmant extraordinar, ma facea sa ma simt atat de libera si…
“SAKURA!”
Striga o voce din interiorul mintii mele, in incercarea de a ma scoate din transa in care intrasem. Aceasta reusise, insa ca sa nu trezesc suspiciuni la adresa mea…
-Ce..s-a… intamplat? incerc eu sa rostesc, fapt ce a determinat ca cele trei cuvinte sa para mai mult soptite.
Sasuke imi observa starea, incercand sa gaseasca la fel ca noaptea trecuta, niste raspunsuri in ochii mei, insa eu ma feream pe cat posibil. Probabil si Naruto a observant ceva ciudat, insa era prea preocupat sa-l injure pe Sasuke.
-Idiotul asta de Naruto a tipat doar pentru ca a vazut un paianjen.
Nu am spus nimic, concentrandu-ma mai mult sa nu ma infurii, nu aveam nevoie de cadavre proaspete la micul dejun. Naruto era un idiot, asta era clar, insa eu trebuia sa ma calmez, sa imi gasesc pacea interioara. Nu am avut foarte mult succes, asa ca am iesit din incapere la fel cum am intrat. Probabil ca baietii au fost uluiti de atitudinea mea, insa acesta era unul dintre motivele neimportante pentru care ar trebui eu sa imi fac griji.
Momentan ma aflam la mine in camera, incercand sa gasesc niste solutii legate de cum as putea eu sa scap de toate aceste sentimente care le nutresc pentru brunet. Una dintre variante ar fi sa abandonez misiunea si sa plec undeva departe, intr-un loc unde sa invat sa ma controlez, sa invat sa uit de acest sentiment. Insa stiam ca asta ar fi un plan care sigur ar da gresi, nu as putea sa tin acea furie in mine pentru totdeauna, la un momentdat tot asi fi eliberat-o. A doua variant ar fi sinuciderea, insa era exclusa, nu putea sa cedez chiar in acest mod, asi fi parut un ninja slab. Cea dea treia mi se parea una ce ar putea avea niste sanse – sa-l omor pe Sasuke.

[Verrine]

Ms ptr com NaruHina dar dupa cum am mai spus, cuplul va ramane Sasuke si Sakura, poate dupa ce ai sa citesti urmatorul cap ai sa si intelegi de ce.

XXIX: Adevarul.

Cea dea treia mi se parea una ce ar putea avea niste sanse – sa-l omor pe Sasuke.
-Crezi ca asta e cea mai buna solutie?
Am tresarit la auzul vocii roscatului. M-am intors spre fereastra, unde l-am observant pe Gaara stand rezemat de unul dintre peretii frumos varuiti. M-am cutremurat cand mi-am dat seama ca acesta imi ascultase tot monologul de pana acum. Doar ca… chestia ciudata este ca nu mi-am dat seama ca era langa mine. Cea mai buna explicatie ar fi aceea ca de cand am fantezii si de cand au aparut aceste discutii si vocile din capul meu, s-ar parea ca atentia mea sa nu mai fie pe aceasi frecventa cu realitatea.
Am stat putin si am analizat ce mi-a spus, si eram nedumerita. Nu stiam exact de ce mi-a pus aceasta intrebare, la urma urmei nu era treaba lui ce fac cu viata mea.
-Crezi ca daca il ucizi o sa-ti controlezi furia mai bine?
Continua acesta, fara sa dea importanta gandurile mele din acel moment.
-Ai tu alta idee mai buna?
-Da. Spuse acesta, inchizand ochii in timp ce rosti afirmatia. Love in silence.
-Love in silence? intreb derutata de raspunsul primit.
-Pana in momentul in care ai sa inveti sa te controlezi el nu va sti de sentimentele pe care le ai. Va fi o dragoste silentioasa…
“Hm…” Nu stiam ce sa zic de planul lui… Daca acceptam, pe de o parte era bine deoarece trebuia sa parasesc Satul Ascuns intre Frunze, sa ma refugiez undeva in munti unde sa invat sa ma controlez. Dar, in acest timp Sasuke ar putea muri deci tot antrenamentul l-as face degeaba. Daca nu accept imi ramane doar solutia aceea de al omori care imi cam displacea indiferent cum o priveam.
“Ce situatie tampita!” Imi spun in gand in timp ce incercam sa gasesc o solutie la aceasta chestier, ca altfel nu o pot numi.
-Cred ca ar fi indicat sa ma asculti… Nu mai avem mult timp.
-Timp pana la ce? intreb pentru a doua oara derutata de spusele roscatului, care parea suspicios de calm… Intr-o situati de genu, nici macar el nu putea sa fie asa de calm…
-Pana la distrugerea Konohai. Spuse aceasta in timp ce isi redeschise ochii. Albastrul acela senin nu ma mai facea ca alta data sa par calma…
Ochii mei il priveau cu o uimire desavarsota pe Gaara. Nu puteam sa cred acea afirmatie. Probabil isi pierdu-se mintile… Si in plus daca era adevarat, de unde stia el asta si de ce era asa de calm? Situatie devenea din ce in ce mai tampita, era atat de frustrant deoarece el stia mai multe decat mine, facandu-ma sa par inferioara lui.
-Sasuke vrea sa distruga satul impreuna cu echipa lui. Tot planul este bine pus la punct. A venit inapoi in Konoha doar pentru a evalua puterea ta si a lui Naruto, nimic mai mult.
Eram atat de uimita incat nu stiam ce sa-i spun. Dupa cum vorbea parea ca roscatul stia toate lucrurile acestea inca de la inceput, inca din prima clipa cand i-a citit gandurile. Gaara stia toate aceste lucruri, insa nu a spus nimic pana in acest moment. Sa aibe oare legatura cu aceasta noua pasiune a mea? Asta ar putea oare sa schimbe soarta Konohai? Dar… intrebarea fundamental cred ca ar fi “ De ce?”.
Aceste intrebari imi strabateau mintea creand o adevarata furtuna in capul meu. Ratiunea limpede ce o aveam inainte de a intra in aceasta misiune este doar o amintire acum, aproape ca nici nu imi mai aduc aminte cum e sa fie totul alb… calm. Adevarul este ca… imi este dor de acele momente. “ Stai… adevar…adevar… oare… E posibil?”
-Asa este. Sasuke a aflat adevarul lui Itachi. Este orbit de razbunare, una mai puternica decat cea care o avut-o pentru fratele lui mai mare. Tu esti singura speranta, doar tu ii poti deschide mintea.
-Tsunade… stie? asta a fost tot ce am putut sa zic. Eram atat de stupefiata din cauza tuturor lucrurilor rele ce ma inconjurau incat…
-Nu… Dar nu trebuie sa afle… Tot ce am vorbit in aceasta seara va ramane intre noi doi… Nimeni nu va sti…
Daca la inceput eram confuza, aia era nimic pe langa sentimentele care le aveam in acest moment. Intrebari fara raspuns ma mistuiau si imi faceau in ciuda deoarece nu pot sa gasesc un raspuns la ele. “ De ce nu trebuia sa stie Tsuande?” “ De ce Gaara mi-a ascuns aceste lucruri pana acum?” “ Cum a aflat Sasuke de Itachi si mai important cand l-a omorat fara sa afle nimeni?”.
-E deajuns pentru seara asta. Mai vorbim maine… acum culca-te. Imi spuse roscatul in timp ce disparu intr-un nor de fum, lasand in urma lui doar o dara de nisip. Ca de obicei…
M-am asezat asadar mai confortabil in pat, in incercarea de a adormi. Nu stiam care sunt sansele ca asta sa se intample, insa nu prea imi pasa. Lucruri ciudate se intampla cu mine, iar eu ma las din ce in ce mai mult prada lor. In ultimul timp imi pasa de ceilalti din jurul meu, gandesc lucruri prostesti, am simtit cu adevarat ce este acela un “sentiment” si cel mai important, m-am indragostit inevitabil de persoana ce are sa distruga Konoha. Ma simteam ciudat in propriul corp deoarece aceste “sentimente” imi strabateau corpul dandu-mi fiori, dar in special se jucau cu mintea mea de parca ar fi fost o marioneta. Niciodata in viata nu cred ca am dat o asa mare importanta lucrurilor si persoanelor din jurul meu… Trebuia sa iau o hotarare… trebuia sa fac acea furtuna din capul meu sa dispara, sa imi raspund la intrebari. Inca aveam speranta ca totul se va intoarce la normal. Imi placea mai mult viata din-nainte… atat de linistita, fara griji.Cei drept, eram goala pe dinauntru, dar cel putin eram calma… Deciziile trebui sa fie luate altfel vieti a mii de sateni si ninja vor fi ruinate…
“Ruinate… ruinate…” imi spun in gand… pana cand, fara sa observ… adorm.

Sunt cam adormita din cauza noptii petrecute, insa sper ca am scris totul cum trebuie. Gomen daca am multe greseli. Deci, sper ca va placut. :P .. a da si scz ptr intarziere :(

[Verrine]

Ms ptr comentarii...
stiu ca au fost mai multe si am bucur ca vvati gandit sa comentati... Stiu ca acestea au fost sterse ptr ca se considerau spam... insa eu sunt bucuroasa ca ati comentat.
Acum urmatorul capitol...

XXX: Noi sentimente…

Urmatoarea zi am fost trezita inca din primele clipe ale diminetii. Razele soarelui nu au fost motivul pentru care am parasit lumea fanteziei ci vocea roscatului. Am deschis ochii… la inceput totul era invaluit intr-o ceata destul de densa… Imediat ce ochii mei s-au obisnuit cu lumina ce inconjura camera l-am putut observa pe Gaara ce nu statea departe de mine,probabil la doar jumatate de metru.
-Ce s-a intamplat? intreb eu inca buimaca deoarece abea reusisem sa ma trezesc.
-Trebuie sa vorbim, haide! spuse acesta destul de impacient.
Tonul alert ce il folosi ii trada si ultima ramasita a calmului ce il avea cu o seara in urma. Ma intreb ce sau cine l-a despartit pe roscat de acea atmosfera calma si linistita care gravita mai mereu in jurul lui.
Fara sa ma mai gandesc la comportamentul ciudat ce il avea Gaara in acea dimineata, m-am ridicat din pat dupa care am inceput sa casc din cauza ca nu dormisem chiar foarte mult. Imediat ce roscatul a observant ca m-am dat jos din pat, s-a apropiat de mine, luandu-ma in brate.
“Se comporta din ce in ce mai ciudat…”
In urmatoarea clipa nu ne maia aflam in acea camera frumos vopsita ce avea un aer invechit din cazua trecerii nesimtite a anilor, acum ne aflam pur si simplu pe creanga unui copac cu un frunzis des ce imi trezi atentia. Nu stiam exact cum dintr-un loc plin de nisip am ajuns intr-un copac…
“Tot mai ciudat…”
-O sa plece in seara asta…
Noua afirmatie care tocmai a fost facuta de Gaara m-a facut sa ma decontez de la lumea din jur si sa ma concentrez numai pe acea propozitie. Nu m-am gandit niciodata ca acest plan care il avea brunetul ar putea fi atat de aproape de a incepe.
-Totul trebuia sa se intample peste o luna… Dar el crede ca atunci cand va veni echipa cealalta, Konoha va fi lipsita de cei mai buni dintre ninja.
Acum eram dea dreptul stupefiata… Pentru prima data din acea noapte puteam sa simt din nou…. Acest sentiment ma devora pe dinauntru, ma face sa tremur, sa nu mai gandesc rational. Fiorii fricii parca imi curgeau prin sange… parca erau o parte din mine, una care nu a fost trezita pana in acest moment. Ma simteam atat de neajutorata in fata acestui sentiment ce parea mult mai puternic decat mine. Nu stiam ce sa fac… cum sa procedez.
-Sakura! Calmeaza-te! Am un plan.
Atunci cand a tipat la mine parca ma trezise la realitate. Frica nu mai era asa de intensa, insa o puteam simti, acolo undeva ea inca exista, in proportii mai mici, insa exista. Ceea ce ma calma cu adevarat era faptul ca avea un plan. Chiar si asa, schimbarea brusca a tonului sau tot ma cam nelinistea…
-Va trebui sa vorbesti cu el… Sa mai tragi de timp.
-Sunt cateva probleme… Ce ar trebui sa-i zic? De unde stii ca o sa ma asculte? Si cel mai important… Crezi ca pot sa ma… controlez? ultimul cuvant l-am spus abea soptit, mai mult pentru mine, insa stiam ca roscatul l-a auzit.
-Aveti cateva puncte comune… Trebuie doar sa le gasesti… O sa te asculte, nu are de ales. Si… eu am incredere in tine Sakura. Stiu ca poti sa o faci.
“Stiu ca o poti sa o faci.” Aceste cuvinte imi rasunau nebuneste in cap ca un ecou. Nu am stiut niciodata ca cineva ar putea avea incredere in… mine. Si dintre toate persoanele cea mai absurd mi se parea roscatul… el umbla mereu prin mintea mea… stie totul despre mine. Toti oamenii pe care i-am omorat, toate tipetele lasate de ei, toate juramintele… totul stie si el. Cum poate avea incredere in mine? Un om intreg la minte nu ar face asta… sunt un asasin. Nu sunt demna de incredere.
“Incredere…incredere…” Defapt… ce este increderea?
-Sakura, nu mai e mult timp…trebuie sa mergem…
Vocea roscatului ma trezi din nou din visare… trebuia sa plecam. Nu vroiam asta… nu vroiam sa distrug tot ce am facut pana acum.
“ Nu o sa ma pot controla…”

[Alisia-chan*]

Buna! Imi pare rau ca nu am mai comentat la ultimele capitole, dar nu prea am avut timp! Acum sa revenim la fic:
Singurul lucru care nu mi`a placut a fost acela ca acest capitol a fost mic! :(
In rest totul a fost foarte bine! Abea astept sa vad ce va face Sakura ca sa mai traga de timp. Ooo Doamne! Devine din ce in ce mai interesant:D Abea astept urmatorul capitol si sper sa`l pui cat de curand! Bye and kiss you! :bye: :-*

[Verrine]

va multumesc celor kare ati alsat comentarii...[ unele parca au fost sterse -_-']
Ma rog... acum o sa urmeze un capitol mai lung care l-am impartit...

Capitolul XXXI: Planul.

~ Partea 1 ~

-Sakura, nu mai e mult timp…trebuie sa mergem…
Vocea roscatului ma trezi din nou din visare… trebuia sa plecam. Nu vroiam asta… nu vroiam sa distrug tot ce am facut pana acum.
“ Nu o sa ma pot controla…”
Eram atat de sigura de acest lucru… Stiam ca nu no pot face. Ce se va intampla daca voi merge prea departe? Daca il voi rani chiar eu… daca roscatul nu ma va putea opri din nou… daca vor fi si alti raniti? Nu puteam sa suport acest lucru.
“Sakura! Ce e cu tine? Te-ai inmuiat deja? Chiar asa ai ajuns? Atat de slaba incat sa iti pese de ceilalti? Esti o razbunatoare! Obisnuieste-te!”
Vocea aceea din capul meu parea sa aibe dreptate. Insa… daca ea este in interiorul mintii mele… cine se afla in exterior? Acea persoana slaba din tercut… acel copil prostut care facea tot ce i se spunea? Persoana ce reusit sa o inched undeva in sufletul meu cu ajutorul unui lacat ce mi se parea impenetrabil…Nu poate fi adevarat! Trebuie sa ma pot controla! Si chiar daca nu, nu o sa-mi pese ce se intampla cu ceilalti!
“Exact! Asa trebuie sa gandesti!”
Disparusem din nou cu Gaara intr-un nor de fum. Acum ne aflam inapoi in camera… M-am asezat pe pat incercand sa gasesc un plan destul de eificent in asa fel incat eu sa ies cel mai bine din toata stupizenia asta – ca altfel nu o pot numi-. Inainte ca eu sa observ, roscatul plecase din camera. Eram mult prea concentrata pentru a observa asta, trebuia sa gasesc un plan ingenious astfel incat Sasuke sa nu-si dea seama despre ce e vorba.
Orele se scurgeau… prezentul accelara… viitorul era din ce in ce mai aproape. Konoha nu mai avea mult… Trebuia ca in seara asta sa actionez! Aveam tot felul de schite in cap,idei amestecate. Totul era atat de ravasit… aproape ca nici eu nu mai intelegem ce era acolo, si pentru a va demonstra cat de dificil este… ganditi-va ca mintea mea era asemanatoare unei camera care daca deschideai usa erai cu siguranta inghitit de o avalansa de hartii. Lucrul frumos este ca voi sunteti in exterior… eu insa, in interior.
In momentul acela o idee imi strafulgerase mintea. Am stat pret de cateva secunde sa o analizez cap-coada si bingo! Un nou plan a laut nastere in mintea mea, unul care nu imi displacea deloc, ba chiar avea unele lucruri foarte interesante. Un zambet sadic mi-a aparut pe chip… Imi placea atat de mult latura mea diavoliceasca… atat de rea.
“Sakura deja ti-ai pierdut controlul?! Esti mai slaba decat credeam…”
Din nou “cealalta” Sakura m-a terzit la realitate… Eram foarte aproape de am pierde controlul. Daca numai planul ma face sa ma simt asa… d-apoi daca il mai pun si in aplicare… Asta nu o sa iasa bine, iar asta nu e o presimtire, mai degraba o prezicere.
Imediat ce mi-am mai revenit m-am dat jos din pat si m-am indreptat spre usa maronie. Imi placea mult dizainul ei, sper sa n-o distrug. Imediat ce am iesit din camera m-am indreptat spre incaperea unde aveam sa-mi pun planul in actiune. Am batut de cateva ori in usa, iar un “Intra” plictisit de auzi in scurt timp.
Nu am mai stat mult pe ganduri si am intrat in camera ce credeam eu ca va fi distrusa in scurt timp. Niste ochi negri m-au intampinat… am incercat cat de mult sa ma feresc de privirea lui, sa ma controlez. Simteam cum bataile inimii mi se accelerau odata cu pasii cei faceam pe podeaua ce scarchita insistent, facandu-ma sa ma opresc undeva la doi metri de el.
“Incepem...”

[starnight]

Well...ajung si eu cu o evidenta intarziere. Destuld e ciudat ac ti s-au sters cap. Anyway...ultimele doua la care nu postasem inainte sunt grozave. Mi-a palcut ideea cu hartiile si faptul ca ai conturat ff frumos sentimentele fetei. Actiunea a decurs placut. Sunt curioasa ce are de gand Sakura si sper sa nu isi piarda controlul. Nu imi plac fetele disperate :))) Oricum astept nextul ccu nerbdare

[Verrine]

hm... thx ptr comentarile care au fost si cele prezente:))
acum nextul [ stiu... e ceva sokant ca lam pus atat de devreme O_O]

~ Partea a2a ~

Nu am mai stat mult pe ganduri si am intrat in camera ce credeam eu ca va fi distrusa in scurt timp. Niste ochi negri m-au intampinat… am incercat cat de mult sa ma feresc de privirea lui, sa ma controlez. Simteam cum bataile inimii mi se accelerau odata cu pasii cei faceam pe podeaua ce scarchita insistent, facandu-ma sa ma opresc undeva la doi metri de el.
“Incepem...”
-De ce ai venit? ma intreba acesta pe un ton indiferent.
-Aa… am venit sa lamuresc cateva lucruri.
Imediat ce am vorbit am lasat capul in jos, incercand din rasputeri sa ma controlez…Nu staim cat de mult voi putea rezista.
-Cum ar fi? intreba acesta in timp ce se apropia de mine.
Din ce in ce mai aproape… tot mai aproape. Langa mine. Inghetasem…uitasem tot planul… in momentul acela tot ce stiam era faptul ca el este in fata mea.Un lucru concret de care eram sigura era faptul ca expresia fetei mele era una de uimire. Partea frumoasa este ca acum ma pot controla… defapt nu simteam nimic. Era atat de ciudat. Nu stiam exact ce se nastea in mine. Intr-un fel ma simteam stupid pentru ca eram incapabila sa rostesc macar un cuvant… Sunt atat de slaba in fata lui.
Un zambet mi-a aparut in coltul gurii, la care brunetul afisa o expresie uimita, insa de data aceasta aveam puterea de a rosti ceva… un lucru de care eram sigura, insa care nu facea parte din plan.
-Ai dreptate… esti mai puternic decat mine… vorbisem atat de incet incat nu eram sigura daca brunetul m-a auzit. Insa stiam ca acesta este adevarul… El putea sa stea in fata mea fara sa fie agitat, putea sa vorbeasca liber cu mine, putea sa se uite in ochii mei fara sa ii fie teama de consecinte… Si toate aceste… toate doar pentru ca… pentru ca… nu simte. Nu simte nimic pentru mine… nimic…
Acest cuvant ce inainte insemna infinitatea banalitatii acum era atat de… de… Nici eu nu stiu sa ma exprim…
-Asa deci, spuse acesta in timp ce un zambet mic ii aparu pe fata. Acum, Sakura, ce ar fi sa-mi spui se intampla?
In timp ce soptise aceste cuvinte se apropiase si mai mult de mine. Corpurile noastre erau aproape lipite, iar ochii lui patrundea din ce in ce mai mult in ai mei. Era atat de aproape de mine incat imi putea vedea expresia plina de uimire in ochii lui. Ma simteam atat de ciudat, insa nu gata de am pierde controlul. Era ceva mult mai grav si… complicat. Ma facea sa par atat de confuza incat nu mai stiam exact ce gandeam in acele moment. Parca timpul se oprise in loc, iar tot ce vedeam erau ochii lui. Perfectiunea lui era deasupra mea… a tuturor defectelor mele. Ma simteam atat de neinsemnata… atat de insignifiata fata de el. Eram un nimic… un mare nimic! Nu ma mira faptul ca nu tine deloc la mine… nu are la ce sa tina.
In sfarsit pot da o definitie la cuvantul “eu”. Nimic special… doar un corp ce este cotrolat de o ratiune lipsita de sentiment si caldura… In interiorul meu se gasesc doar un mare nimic. Un gol nestavilit in care nu se afla altceva decat nimic.
Acest cuvant… l-am repetat de atatea ori in ultimul timp incat pare sa faca parte din viata mea. Acele litere sunt puse in asa fel incat ma simt …
-Deja nu mai vorbesti cu mine?
Vocea lui ma trezi la realitate… Inapoi in prezent. Ma bucuram nespus ca reusisem sa nu pasesc dincolo de pragul nebuniei. Numai prezenta lui ma facea sa o iau razna… “Ce se intampla cu mine?” Nu stiam… doar el era important in acel moment…
Insa brusc total se sfarsise. Acesta s-a indepartat de mine si ma privi confuz. Ma concetrasem atat de mult pe gandurile ce le aveam incat uitam se mai vorbesc cu el. Distanta aceea nu imi placea… Ma simteam din nou un… nimic.
-Aaa… sunt bine.
De data aceasta am incercat sa ma apropii de el. Nu il puteam lasa sa ma controleze. Trebuie sa fiu puternica! Am facut cativa pasi spre el… Acesta s-a dat la randul lui inapoi, nestiind care sunt intentiile mele. I-am zambit intr-un mod sadic insa doar pentru a ma amuza. Speram sa nu-mi pierd controlul.
Ne-am indepartat amandoi atat de mult de la locurile noastre incat el a ajuns sa fie lipit de perete, inca cu acea expresie uimita pe fata, iar eu la doar cativa centimetri de el. Intr-un fel ma simteam bine pentru ca luasem initiativa, dar… era atat de perfect, nu stiam cat o sa mai rezist.
Nici unul dintre noi nu spunea nimic, iar planul parea sa fie de domeniul trecutului. Imi placea ca eram atat de aproape de el, puteam sa simt insfarsit acel calm dupa care am tanjit toata aceasta calatorie. Puteam sa rasuflu relaxata cand eram langa el. Ma simteam atat de bine incat m-am apropiat din ce in ce mai mult de el. Distanta ce ne despartea era doar de cativa centrimetri, care am vrut sa dispara. Imi doream cu toata inima care mi-a mai ramas sa ma las purtat de val… sa simt acel lucru ce oamenii il numesc “iubire”.
Buzele mele s-au lipit usor de ale lui. Vroaim sa savurez din plin acel moment. M-am paropiat din ce in ce mai mult de el… corpurile noastre erau lipite, formand unul singur. Buzele mele impreuna cu ale lui se regaseau intr-un frumos sarut, ce nu credeam vreodata ca il voi avea. El nu se misca, insa inchise ochii… vazusem asta inainte de a face si eu acelasi lucru. Mana lui imi atinse usor spatele… ma mangaia usor, facandu-ma sa ma simt de parca as zbura alaturi de infinatatea albstra a boltei ceresti. Mi-am intins si eu la randul meu mana, atingandu-i parul matasos, plimbandu-ma in voie cu degetele prin el. Imi placea atat de mult faptul ca nu m-a respins… ca nu mi-a raspuns brutal la sarut, ca ma facea atat de fericita in acele momente.
Nu voiam ca acel moment sa se sfarseasca vreodata. Imi doream din tot sufletul ca ceva sa ne inghete si sa ramanem asa o eternitate.
Brusc, mi-am adus aminte de ce eram acolo. Amintirea legata de ceea ce mi-a spus Gaara, cum ca Sasuke ar distruge satul ma facut sa ma trezesc la realitate. Insa, sentimenul care il aveam in acel moment era mult mai puternic decat orice. M-am desprins usor de buzele lui si mi-am asezat capul pe umarul lui – din nevoie propabil-. Niciodata nu am avut pe cineva langa mine pentru a putea face asta. Un nou sentiment se nastea in interiorul meu.M-am gandti sa il numesc “incredere”. Acum stima cu adevarat ce inseamna acest lucru. Il puteam simti… puteam sa am incredere in el.
-De ce? ii spun inca aflandu-ma cu capul pe umarul sau.
-Nu crezi ca eu ar trebui sa te intreb asta? imi spuse acesta cu o urma vaga de ironie in tonul cel folosise.
-Nu la asta ma refeream… De ce satul? De ce locul ce obijnuiai sa-l numesti “casa”?
Acesta a inteles imediat unde vroiam sa ajung asa ca ma indeparta usor de el, lasand mai apoi capul in jos. Se ferea de privirea mea, insa ma intrebam, din nou, “ de ce?”.

[Minnie]

Salut!:D

well... n-am mai trecut de ceva vreme pe ici.. dar am recuperat (cu toate ca am lasat comentarii dar mi-au fost sterse...enfin8-|)
in primul rand imi place cum a evoluat ficul tau, descrierea este bine pusa la punc, dialogul nu abuzezi de el si contine replici bine alese, iar actiunea nu este nici pe departe grabita, cat despre greseli :-? sincer nu mi-au atras atentia in mod special ^^", doar ca stii cum se spune, intotdeauna e loc de mai bine, deci astept o evolutie :>
acum sa ma axez pe ultimul capitol... o, Doamne! in sfarsit s-au sarutat, am asteptat de ceva vreme schimbarea asta, erau prea "reci" unul cu celalalt, dar cu toate astea a parut mult mai interesat, iar Sakura parca este o alta persoana de cea care era la inceput, la fel si Sasuke, imi place :X

Imi doream cu toata inima care mi-a mai ramas sa ma las purtat de val… sa simt acel lucru ce oamenii il numesc “iubire”.
Buzele mele s-au lipit usor de ale lui. Vroaim sa savurez din plin acel moment. M-am paropiat din ce in ce mai mult de el… corpurile noastre erau lipite, formand unul singur. Buzele mele impreuna cu ale lui se regaseau intr-un frumos sarut, ce nu credeam vreodata ca il voi

- foarte frumos ai descris sentimentele si mi-a placut "finalul" sarutului

anyway... am un singur repros... capitolele sunt cam scurte vreau sa citesc mai mult, si mereu ma lasi in suspans :-W..
astept nextul cu nerabdare^^ spor la scris si multa inspiratie pe viitor!:*
:bye:

[Verrine]

arigato pentru comentariu ^:)^
ma bucur ca iti palce.. si sunt ca mai sunt caitva care au cam aceasi aprere despre fic...
oricum, de ceea ce mi-a fost frica a trecut. A fost prima data cand am descris un sarut O_O. Cred ca mam descurcat...

~ Partea 3~

Acesta a inteles imediat unde vroiam sa ajung asa ca m-am indepartat usor de el, lasand mai apoi capul in jos. Se ferea de privirea mea, insa ma intrebam, din nou, “ de ce?”.
-Sasuke…asculta-ma. Daca tii macar putin la mine,atunci… nu face asta. Te rog… acolo sunt toti oamenii la care tin cu adevarat.
In acel moment puteam sa simt o durere ingrozitoare in interiorul sufletului, ce nu credeam vreodata ca il voi redeschide pentru cineva. Se pare ca tin la brunet mai mult decat credeam… si nu numai al el: Gaara, Tsunade, chiar si Naruto… toti sunt niste persoane importante pentru mine.
-As face-o…
Acele cuvinte imi umplusera sufletul de sperante, viata mi se parea atat de perfecta in acel moment. Pentru prima data am crezut ca suferinta si durerea vor disparea… ca voi trai intr-o lume unde doar fericirea domneste…
-Doar ca… partea proasta e ca nu tin deloc la tine.
Ultimele cuvinte le-a spus pe un ton nervos, ce ma facu sa ma simt… un nimic. Acele cuvinte m-au ranit pana in cel mai adanc colt al sufletului, inlaturand acea mica licarire a fericirii. L-am redeschis si acum trebuie sa platesc… sa sufar din nou. De lucrul ce imi era teama cel mai mult, s-a intampalt deja.
Zambetul care l-a schitat, parca automat, nu a facut decat sa rasuceasca cutitul in rana. Ma simteam atat de neajutorata, de slaba… nu puteam face nimic. Nu il puteam obliga sa tina la mine, si chiar daca asi fi putut, categoric nu asi fi facut-o. Si cand ma gandeam ca pentru un moment, cei drept scurt, am crezut ca el ar putea sa simta ceva pentru mine, ceva cat de mic c ear fi putut sa infloreasca…
“Vise desarte draga mea.”
Sasuke se apropie din nou de mine, lipindu-ma de perete. De data asta stiam ca nu va mai fi la fel… Nimic usor, ce sa ma faca sa zbor, poate doar sa cad.
-Stii ce am simtit atunci cand m-ai sarutat?
-Ce? intreb eu inca cu nsite sperante paroape pierdute in voce.
-Nimic…
Acel cuvant a fost picatura ce a umplut paharul. Lacrimile au inceput sa se scurga involuntar din ochii mei. Simteam cum fata mea devenea umeda… Mi-am lasat capul in jos, incercand sa opresc caderea lacrimilor, insa fara rost. Se pare ca ata de care depindea viata mea tocmai s-a rupt. Totul a fost doar o iluzie… Stiam ca sunt un nimic pentru el… Ma bucur totusi ca… macar am incercat.
Pana in acest moment nu am inteles niciodata persoanele care spuneau ca sufera din cauza ca au auzit cuvintele “ Nu te iubesc” din partea persoanei iubite. Era ceva ce nu puteam sa inteleg… insa acum, totul este clar. La mine a fost nevoie doar de un singur cuvant pentru a cadea in prapastie, care ma tem ca de data asta va fi un abis. Acesta sa fie destinul meu?
Oricum, daca acest lucru nu a functioant impotriva lui, atunci nu mai pot face nimic. Soarta Konohai este pecetluita. Tot ce mai pot face este sa dispar in noapte, sa plec undeva departe, sa ma refugiez intr-un loc unde nimeni nu ma va gasi.Sa las soarta sa decida ce se va intampla incontinuare.
-Inteleg…
Ochii mei erau coplesitit de o tristete ce nu o pot descrie, si sunt sigura ca orince ar incerca ar esua lamentabil. O singur privire pentru al fixa mai bine a fost indeajuns…ochii lui negri nu exprimau nimic, era gol pe dinauntru…
M-am indepartat de el si m-am indreptat spre usa. Inainte de a face asta, aveam nevoie de inca o privire din partea lui. Imi va face moartea mai usoara… Am intors capul si l-am vazut cum se uita spre mine cu aceasi expresie, poate acum era chiar si plictiseala prezenta.
-Stii… chiar ma bucur ca te-am cunoscut. Acum stiu ca am facut de toate in viata.
Am incercat sa schitez un zambet, insa nu stiu sigur daca a iesit ceva. Am iesit asadar din camera, indreptandu-ma inapoi spre incaperea unde aveam sa imi petrec urmatoarele ore. Speram ca roscatul sa nu fie acolo… Nu voiam sa stie ce se intamplat. Prefer sa afle de la Sasuke decat de la mine…
Si…asadar…
“Asta a fost.”

[Minnie]

Hi, again! :D

am citit si acest urmator capitol... pot sa spun decat ca la partea descriptiva stai foarteee bine :X, mi-a placut enorm ca ai exprimat superb sentimentele Sakurei, ai pus punctul pe "i" ca sa spun asa :]], dialogul bine plasat si actiunea nu a fost grabita :3: ; pe langa asta am vazut si cateva greseli de tastare, fii mai atenta cand recitesti capitolele:
intampalt - intamplat
asi fi putut - as
nu asi fi facut-o - as (din nou)
nsite - niste
paroape - aproape
orince - orice
O singur - singura
al fixa - a-l

altceva... din nou, nu mi-a placut ca ai avut un capitol cam micut, voiam ceva mai mult (enfin!) si ar mai fi ceva si anume, punctele acelea de suspensie: le folosesti prea des si nu arata estetic deloc si pe langa asta nu lasi dupa fiecare semn de punctuatie un spatiu, adica la unele da la altele nu si chiar nu arata bine; ai grija pe viitor!
Am ramas surprinsa cum de a acceptat atat de "usor" Sakura respingerea lui Sasuke si sunt foarte curioasa ce va urma. Ce imi place la ficul tau, ca nu tot ce urmeaza este previzibil ^^...

astept nextu'! spor la scris!:*